Sunt scriitor, jurnaliast, editor, biolog… Degeaba vreau să fiu patriot prin ceea ce scriu dacă nu mă avânt în luptă. De aceea, m-am înscris în ALIANȚA NOASTRĂ ROMÂNIA si vreau să formăm o echipă puternică pentru filiala Sectorului 6 si București. Știu, vă e lehamite de politică și mai ales de politicieni, dar de ce să nu-i înlocuim cu cei buni și cinstiți dintre noi, și pe ei să-i lustăm, să-i eradicăm?
Crezul meu civic din anii tinereții a fost abolirea comunismului securistic, adică lustrația scursorilor nomenclaturiste și implicarea societății civile militantiste în lupta pentru putere și decizie statală. Am participat la așa zisa revoluție oferindu-mă să primesc armă de foc și să apăr spitalul în care mă formasem profesional, după studiile medii și superioare, și în care ajunsesem tânăr membru PCR pentru activitatea mea cultural-artistică parafată de spiritul meu rebel, libertin, îndrăzneț, persiflant, subversiv, artistic patriotic…
Am participat, de asemenea, fără să îmi arog merite deosebite, la mișcarea civică „Piața Universității 1990”, moment istoric gestionat inteligent, emoționant și pașnic de către Marian Munteanu care, doar prin eliminare fizică, la un pas de moarte prin linșaj, a putut fi oprit din ascensiunea civistă și politică a vremii. L-au rupt, l-au cotonogit, l-au băgat în comă șapte zile, l-au „învățat minte”…Puțin a lipsit să fie martirizat la modul cristic…
Nu știu alții ce cred și fac, dar eu nu mi-am pierdut sau schimbat crezul. Au trecut aproape trei decenii – o nimica toată (!) în raport cu viața veșnică a copiilor și tinerilor sacrificați pe altarul iubirii de neam, de țară și de libertate, fie pe fronturile războaielor pentru țară, fie pe stradă, în băi de sânge, și tot neliniștit și tânăr mă simt… Dar voi?
M-au trecut fiorii și am simțit că întineresc brusc în momentul în care am aflat anul trecut că Marian Munteanu intră în politică fiindcă, deși l-au invitat să fie candidatul PNL cu șanse reale să o bată pe pandelista(!) Firea la București, s-au temut că nimic nu îl va mai opri să transforme PNL într-un partid sănătos și puternic, să subclaseze pesedismul tentacular pentru mai multe cicluri electorale, garantând schimbarea mult invocată. Nu eram membru ANR în toamna trecută când m-am dedicat unor mesaje electorale de campanie pentru Marian Munteanu și Alianțâ. Cu toate că au urmărit puțini români mesajele mele, altele decât cele poetice și jurnalistice, lucru explicabil în campaniile electorale pe care le confiscă și intoxică agitatorii mercenari neidentificabil pe rețelele de socializare și în presă, abia acum mă ambiționez să intru în terenul Alianței și să joc, să intru În competiția politică fără să mă abat de la crezul meu civic, naționalist, patriotic…
De aceea merg pe opțiunea MARIAN MUNTEANU și ANR, contrar embargoului mediatic și politic împotriva lui, contrar atacurilor furibunde prin care intoxicatorii încearcă să-l părezinte drept fost colaborator al securității, deși documentele CNSAS au stabilit clar că, dincontră, studentul şi liderul Ligii Studenţilor, Marian Munteanu, a fost ostil regimului comunist și un susținător curajos al filozofului Petre Ţuţea şi al altor martiri ai neamului românesc, el însuşi fiind descendent din înaintaşi potrivnici bolşevismului şi comuniştilor.
Pentru toate acestea am decis să mă implic în lupta pentru schimbarea clasei politice și vă chem și pe voi să vă implicați cât nu e prea târziu. m fost onorat să particip recent la consfătuirea ANR alături de colegii din sectoarele capitalei, întâlnire despre care liderul fondator afirmă pe pagina personală a rețelei Facebook următoarele: „Am avut o discuție constructivă cu colegii din conducerea organizațiilor Alianței Noastre din București, în pregătirea apropiatei reuniri a Consiliului Național (25-26 Martie). Începând cu luna Aprilie, vom pune în aplicare programul de dezvoltare a organizațiilor din sectoarele Capitalei.” (Marian Munteanu).
Lasă un răspuns