Petre Ţuţea, românul!

„Când domină individul, e anarhie; iar când domină societatea, e tiranie. O formulă socială ideală nu s-a descoperit”; „Acum se trăieşte din improvizaţii, de pe o zi pe alta”; „Protestantismul e religia coborâtă la rangul de morală pentru grădiniţa de copii”; „Libertatea autonomă e de neconceput. Dovadă că apari, dovadă că creşti, dovadă că descreşti, dovadă că îmbătrâneşti, dovadă că mori. Eşti predeterminat. Şi astfel, nu-ţi rămâne decât să intri în spaţiul ocrotitor al Bisericii. Robeşte-mă, Doamne, ca să mă simt liber! E definiţia creştină a libertăţii. Adică eşti liber întru Dumnezeu, nu în tine, care eşti finit, şi mergi la biserică deoarece crezi, iar nu pentru că ştii.” Ţuţea îşi aminteşte cum, copil fiind, visa la o scară mare, mare de tot, care să-l ducă acolo, sus, pe una dintre stele.

Fiind întrebat dacă s-a simţit vreodată inspirat, el va răspunde astfel: „Niciodată! Eu sunt un om făcut. Un om construit cu sârguinţă. Două vocaţii îmi lipsesc: cea de erou şi cea de sfânt. Şi nu mă deranjează, pentru că nu sunt singurul.” ;”Informaţia e modul omului de a se înşela pe sine.”; „Am învăţat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor lui. Tiranul e un om absurd şi lipsit de ruşine. Nu îi e ruşine să-şi chinuie semenii. Omul captiv nu poate fi fericit. Suntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate, până la nivelul puşcăriei- numai omul e capabil de asemenea nebunie. Nu pot să povestesc tot ce am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mojlocul lui s-au petrecut asemenea moustrozităţi.”; „Definiţia mea despre mine este: Petre Ţuţea, românul! Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Vreau să mai trăiesc pentru a vedea dacă poporul român mai este, în sensul lui în fire.”

În concepţia lui Ţuţea oamenii ar fi de patru tipuri: Căutătorul, Scepticul, Indiferentul şi Imbecilul (născut şi nu făcut), acesta din urmă fiind „un deşeu bio-istoric.”; „În generaţia mea, Noica (n.a.Constantin) a fost considerat interesant, dar nu şi inteligent. Ca şi Eliade (n.a.Mircea). Ştiţi cine a fost inteligent în generaţia mea? Cioran (n.a. Emil). Este un om extrem de inteligent, aproape vicios. Nu este un înţelept, ci un disperat. În esenţă este anticreştin. Însă despre Nae Ionescu se spune că scuipă inteligenţă! Două personalităţi din epocă s-au detestat: Nae Ionescu şi Blaga (Lucian). Zicea Nae: e unul, Blaga!…Eliade era vorbitor bun. Ţinea cursuri la catedra lui Nae Ionescu. Cu Eliade am vorbit totdeauna împreună şi ne-am înţeles separat. El a lansat un lucru ofensator pentru mine: genul oralităţii!”; „Sunt consolat pentru că sunt bătrân, că mă aşteaptă moartea şi că nu am mormânt. Moartea e necesară, dar insuportabilă. Nimeni nu a murit consolat deplin. Nu mă consolează ideea că voi muri. Sunt agăţat de viaţă cu ultimele ghiare… Nu-i cred pe cei care spun că mor consolaţi şi solemni. Doar sfinţii sunt capabili de aşa ceva. Nu e un fleac încercarea morţii. Aş vrea să trăiesc două sute de ani.

E cam nereligioasă această dorinţă şi această zbatere, dar nu pot face pe viteazul. Ei, mare brânză n-aş face dacă aş mai trăi o sută de ani, dar nici puţin lucru n-ar fi. De la o vârstă, fiecare zi în plus e un cadou.”; „Din toată imaginea morţii, îmi displace mormântul. Să pui pământ pe tine!”; „Am avut mereu laşitatea de a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase sinuciderea e ofensă adusă Duhului Sfânt.”; „Sunt stări umane când dorinţa de moarte e o necesitate. E un mare paradox: cum să scapi în şi prin moarte.”; „Ni s-a făcut onoarea de a murii pentru poporul român.”

Notă: Dorinţa lui era să îşi petreacă ultimii ani de viaţă într-o mănăstire: „Aş încheia, ciclic, cu o altă formă de detenţie, izbăvitoare”. Adică: să trăiască în ritmul slujbelor, să se trezească în sunete de toacă şi să adoarmă păstrând în auz ultimele vibraţii ale clopotului vecerniei, dorind să trăiască într-o ctitorie domnească. Uitându-se la salba de mănăstiri moldovene, toate zidite de domnitori, a ajuns la minunata definiţie dată de poetul Mihai Eminescu: „sumă lirică de voivozi”.

Şi pentru că ne apropiem de Săptămâna Mare, cea care prefaţează Răstignirea şi Învierea Domnului Isus Hristos, precum şi sărbătorile de Paşti, câteva dintre vorbele de duh rostite de marele filosof, născut cu 115 ani în urmă: „Dumnezeu este creator, iar omul imitator.”; „Trebuie să golim din prea plinul „Eului”, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu.”; „Dumnezeu se situează deasupra evenimentelor vieţii mele.

În faţa lui Dumnezeu nu există genii, Dumnezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni.”; „Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.”; „Eu cred că războiul nu e făcut de oameni, e mult prea serios. Îl face Dumnezeu. Cum ne dă şi cutremure, ne dă şi război.”; „Te întreb: Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? În templu. În Biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, pentru că exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.” (Texte extrase din „Jurnal cu Petre Ţuţea”; Editura Humanitas, anul 1992; lucrare redactată de Radu Petre, unul dintre cei mai apropiaţi sprijinitori ai filosofului, în ultimii  săi ani de viaţă, atunci când marele gânditor român nu mai putea scrie cu mâinile sale tremurânde).