Aveţi grijǎ de oamenii singuri ai lumii,
fiindcǎ ei, într-adevǎr, cunosc taina singurǎtǎţii,
lor le sînt iertate multe pe pǎmînt şi în cer,
lacrima lor miroase a sfinţenie,
iar icoana lor, ce încǎ se sǎvârşeşte,
va fi un grǎunte de luminǎ care va lucra şi pentru alţii.
.
Aveţi grijǎ de oamenii singuri ai lumii,
cǎci oamenii singuri sunt cei mai singuri dintre cei care
vieţuiesc, ei cînd mutǎ o piatrǎ cu mintea şi cu sufletul
nu cer ajutor nimǎnui, ei când uitǎ mirosul dimpreunǎ al florii
îl uitǎ fǎrǎ grija amintirii, îl uitǎ ca pe un fel de uitare temeinicǎ,
ca pe o datorie care sângerǎ din adînc.
.
Aveţi grijǎ de oamenii singuri ai lumii.
Frunzele pe care le vedeţi cǎzând din copaci
nu sînt altceva decît acoperǎmântul cald al sufletului lor,
fulgii albi ai iernii nu sunt altceva decât acoperǎmântul
cald al sufletului lor, stropii grei şi binecuvântaţi ai ploii
nu sunt altceva decât apa cu care sufletul lor va putea da
mǎrturie despre greutatea în sine a marelui adevǎr.
.
Aveţi grijǎ de oamenii singuri ai lumii,
cǎci va veni vremea când ei nu vor mai fi,
şi odatǎ cu ei va muri frumuseţea dureroasǎ a singurǎtǎţii,
iar pe pǎmînt nu vor mai rǎmâne decât oamenii nesinguri,
cei care îşi vor cǎuta alinarea în solitudinea unor pustiuri
de neînţeles, de neatins, şi vor striga sǎ se întoarcǎ
printre ei aceia care, murind cu spor în fiecare zi,
au înţeles cǎ aceasta înseamnǎ o rǎsplatǎ,
o mare şi neasemuitǎ rǎsplatǎ.
Lasă un răspuns