Acestea sunt coordonatele vieții politice, simptomele instabilității și ingredientele permanentelor războaie care mobilizează puterile autarhice ale statului într-o continuă subminare a ordinii constituționale. Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, cu recentele acte de autoritate, gesturi publice și atitudini net partizane politic, contradictorii și, în același timp, duplicitare, continuă să dezamăgească, să fie tot mai departe de angajamentele politice care l-au creditat și pare a fi molipsit de o tot mai irepresibiă apetență pentru trădarea celor 6 288 789 de alegători și înalta trădare a poporului român. Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, un șiret și viclean (ca să nu spunem perfid) actor de marionete politice, toate cu cel puțin un lat de palmă mai jos de nivelul culturii sale politice, puternic tarate de influențele spațiului geopolitic, o ține langa cu legitimitatea politică a P.S.D.-ului, a majorității parlamentare și a guvernului.
La Palatul Cotroceni domnește disperarea. În Palatul Victoria se joacă teatru politic de marionete. Președintele României sparge un spectacol și începe altul. În stradă se configurează amenințarea instabilității politice. Președintele Klaus Werner Iohannis , fără a fi deposedat de mijloacele medierii constituționale, se pune pentru câteva momente, transmise live, în fruntea protestelor din stradă. Comite, asftel, acțiuni și inacțiuni care întrunesc elemente ale laturilor obiective și subiective ale unor infracțiuni din clasa atentatelor contra ordinii constituționale și securității naționale ale României. Consilieri prezidențiali incompetenți, rău intenționați, stipendiați ai unor puteri ostile, sau toate la un loc, continuă a-l împinge pe Klaus Werner Iohannis dincolo de marginea prăpastiei. Dacă s-ar prăbuși doar el în propria prostie, nici-un păcat, dar trage după el România.
De cealaltă parte, Guvernul perseverează în propriile slăbiciuni și inabilități. Majoritatea zdrobitoare, în numele căreia guvernează, nu există. Mult clamatul succes al coaliției P.S.D.-ALDE, din 11 decembrie 2017, nu este decât o iluzie, mult prea repede devenită efemeră. Votul popular, copleșitor în favoarea stângii postcomuniste, nu este expresia de voință a majorității electoratului, aceasta preferând absenteismul. Din minoritatea alegătorilor prezenți la urne (39,5 la sută), numita coaliție a obținut 51,9 la sută, adică sufragiul a cca. 17-18 la sută din susținerea potențială a mult dragilor români. Cu o majoritate de cel mult 18 la sută din voința populară exprimată, nu s-ar putea spune că guvernul are legitimitatea politică necesară pentru a asigura stabilitatea politică, deoarece potențialul de 82 la sută al opoziției populare poate fi mobilizat, în orice moment, pentru a trimite guvernul acolo de unde a venit. Adică din dorința unor hominizi politici permanent repetenți la disciplina „Cultură politică”. Absenteismul politic, expresia disprețului față de mocirla politicii practicate de parte și de alta a malurilor Dâmboviței.
Este dincolo de evidențe că președintele P.S.D. a orchestrat, pe mâna imposturii instaurate la Ministerul Justiției, un proiect legislativ nobil ca scop, dar total netransparent prin consecințele sale. Dacă ministrul justiției făcea publică lista nominală completă a beneficarilor actului de clemență știam o treabă. Puteam înțelege, sau nu, gestul președintelui K.W. Iohannis de a da buzna peste Guvern, de a prelua comanda protestarilor și a le potența revolta, ne puteam elibera, sau nu, de suspiciunea unei guvernări netrasparente, fiindcă de 27 de ani, plus deceniile anterioare, secretele murdare ale puterii ne-au ținut sub dictatura unei minorități care ne-a deprins cu falsul exercițiu al democrației.
Ce vrea, pe ce mizează președintele K.W. Iohannis? Pe trezirea absenteiștilor, pe mobilizarea potețialului de 82 la sută al opoziției stângii postcomuniste. Nimic la simplu și mai ușor. Puterea guvernamentală este mult prea fragilă pentru a putea rezista unui președinte odihnit mental și capabil de persevența necesară impunerii unor idei puține și fixe. Dacă o parte, sau alta, va reuși, sau nu, totul depinde de capacitatea Partidului Social Democrat de a se trezi din euforia unei victorii iluzorii, care, pentru a deveni efectivă, implică un lung șir de bătălii politice, conduse de strategi politici, nu de actori ai teatrului de marionte politice
Lasă un răspuns