Colierul geto-dac de aur din secolul III î.Hr. a fost descoperit la Moreni – Prisăcani, în condiții pe care nu am reușit să le identific deocamdată. Localitatea Prisăcani (în trecut, și Prisăcani-Moreni) este o comună din județul Iași al Moldovei, formată din satele Măcărești, Moreni și Prisăcani (reședința). Comuna se află în extremitatea de est a județului, la granița cu raionul Ungheni din Republica Moldova, pe malul drept al Prutului și pe cel stâng al Jijiei. Este străbătută de șoseaua județeană DJ249, care o leagă spre nord-vest de Țuțora, Ungheni și Victoria (unde se termină în DN24) și spre sud-est de Grozești și Gorban (unde se termină în DN28). Din acest drum, la Moreni se ramifică șoseaua județeană DJ249B, care duce spre vest la Comarna (unde se termină în DN28). La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Braniștea a județului Iași și era formată din satele Prisăcani și Moreni.
În comună existau cinci biserici, două mori de vânt și o școală. Anuarul Socec din 1925 consemnează comasarea celor două sate într-un singur sat denumit, ca și comuna, Prisăcani-Moreni. În 1931, satul și comuna au primit numele de Prisăcani, iar comunei i-au fost alipite satele comunei Țuțora, temporar desființată. Ulterior, comuna Țuțora s-a reînființat, iar satul Moreni a reapărut ca localitate distinctă. În 1950, comuna a fost transferată raionului Iași din regiunea Iași. În 1968, a revenit, în alcătuirea actuală, la județul Iași, reînființat. Două obiective din comuna Prisăcani sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local, ambele fiind clasificate ca monumente de arhitectură: biserica de vălătuci „Sfântul Nicolae” (1830) din satul Moreni și biserica „Sfinții Voievozi” (1737) din satul Prisăcani.
La orfevrăria geto-dacă, categoriile de piese care se remarcă sunt cele de ceremonie, sau însemne ale puterii (coifuri, brățări, aplice de harnașamant și de veșmânt, fiale, rhytonuri, etc.), aparținând aristocrației și executate din aur și argint. În ornamentica geto-dacă apar motivele decorative animaliere (animale symbol, sau aparținând bestiarului apocalyptic cosmic), alături de elemente de décor geometrice, vegetale și antropomorfe, tot cu caracter symbolic. Bogăția în obiecte de aur și din argint a tezaurelor princiare geto-dace indică existența unor centre importante de putere la nord și sud de Dunăre, a unei ierarhii politice și a unei aristocrații locale constituite într-o societate gentilică stratificată și bune organizată. Elemente ca „Nodul lui Herakles“, care, la fel ca şi lunula (LUNÚLĂ, lunule, s.f.; este o figură geometrică formată din două arce de cerc având aceleași extremități și a căror convexitate e situată de aceeași parte; formă de „semilună”), au dobândit în timp valenţe de amuletă, ornamentând diademele, brăţările şi deopotrivă inelele. Leul-grifon (așa zis de origine persană, dar aparținând Vechii Biserici Valaho-Egiptene), protomele de lei cu coarne, capetele de lupi (bestiarul apocalyptic, simbolizând Forța contrară vieții care va apare și va rupe corpurile vii), de berbeci şi de ibecşi împodobeau terminaţiile colierelor şi brăţărilor, dar constituiau în mod deosebit elemente de decor şi pentru cercei (symbol al dualității, al întâlnirii (rare) a acestor forțe contrare, cap-în-cap). Amforetele, cornul abundenţei, fructele – în special rodiile (ca „rod” al pământului de culoare roșie dorit de zei – sângele bogat în fier pe care îl avem; doar prin post vom scăpa, prin anemie) şi strugurii (vița-de-vie (ca speranță a continuității), nu „vița-de-moartă”) – au devenit motive folosite cu predilecţie în arta miniaturală a aurului în perioada elenistică (exista un Corn al Abundenței-Rhyton, dar și un Corn al Violenței – coridei – semilunei – secere).
Colierul geto-dac de aur de la Moreni – Prisăcani din sec. 3 î.Hr. (Jud. Iași.) prezintă capete de berbec la cele două extremități (symbol al dualității, al întâlnirii (rare) a acestor forțe contrare, cap-în-cap). Între ele ne vom afla noi, ca între pietrele de moară ale Cerurilor. Ele ne vor zdrobi și ne vor frământa, spre a crea „maiaua” din care va apare noua viață. Berbec-ul, citit în bustrofedon, va deveni „Cerb – Be”, adică Cerbul după căderea cornelor sale („berc”- fără vârf), care reprezenta Pomul Vieții Universului (Cerbul Sharabha). Astfel Cerbul mândru, luminos și singuratic al creației (cu stele în coroana coarnelor sale) va deveni, prin pierderea coarnelor sale (ca Pom al Vieții), un simplu Berbec, ce se va „bate” cap-în-cap cu confratele său întunecat (până atunci nevăzut și neștiut; Negru Vodă) de semn și sens contrar. Pentru cei ce vor să-l vadă, colierul geto-dac de aur de la Moreni – Prisăcani din sec. 3 î.Hr. se află expus în Sala Tezaurului, la Muzeul Național de Istorie a României din București.
Lasă un răspuns