Reconstituirea așezării preistorice de la Păuleni – Ciuc „Dâmbul Cetății” din Harghita

Urmele sitului arheologic vechi de peste 7000 de ani se află în apropierea satului Șoimeni, comuna Păuleni-Ciuc, județul Harghita (de la „harul Ghitei”, al Geției), în locul numit de localnici Dâmbul Cetății. Primele informații despre existența sitului de la Dâmbul Cetății datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În perioada interbelică, arheologul Al. Ferenczi includea situl în repertoriul cetăților dacice din Transilvania. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, arheologul dr. Zoltán Székely efectua aici primele săpături arheologice. Începând cu anul 1999, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din orașul Sfântu Gheorghe a reluat cercetările arheologice de la Dâmbul Cetății, aducând informații prețioase pentru cunoașterea culturilor preistorice Cucuteni-Ariușd-Tripolie (mil. V-IV î. Hr.), Bodrogkeresztùr (mil. IV-III î. Hr.), Coțofeni (mil. III î.Hr.), Costișa (mil.III-II î.Hr.) și Wietenberg (mil.II î.Hr.), care au cuprins și zona Carpaților Răsăriteni.

Expoziția nou creată în cadrul Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din orașul Sfântul Gheorghe, ce a primit o clădire proprie în anul 2005, prezintă vestigii arheologice, reconstituiri ale unor locuințe, complexe rituale, vetre de foc, cuptoare de ars ceramica și un profil stratigrafic al sitului arheologic, cu explicații privind specificul culturilor din care provin acestea. Considerată a fi prima mare civilizație din Europa (aparținând Geților de Aur primordiali), cultura Cucuteni-Ariușd-Tripolie (4600 – 3700 î. Hr.) a luat naștere și s-a dezvoltat în teritorii care astăzi fac parte din trei state: România, Republica Moldova și Ucraina. Până în prezent, s-au descoperit mii de așezări, de diferite forme și dimensiuni, unele fortificate și altele deschise, în care au fost cercetate sute de locuințe de diverse tipuri. Principalele ocupații ale cucutenienilor erau agricultura, creșterea animalelor, vânătoarea, pescuitul, olăritul, prelucrarea pietrei, osului, cornului și a metalelor (cuprul și aurul). Arta modelării, pictării, arderii vaselor și obiectelor din lut, i-a ridicat pe cucutenieni la nivelul de cei mai mari meșteri olari ai Europei eneolitice.

Prin reconstituirea unei locuințe cucuteniene descoperite la Dâmbul Cetății, specialiștii din cadrul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din orașul Sfântu Gheorghe, au dorit să aducă sub lumina reflectoarelor câteva milenii din istoria noastră necunoscută. Locuința avea forma rectangulară, înălțimea de circa doi metri și acoperișul în două ape realizat din stuf. Podeaua era construită prin așezarea de bârne de lemn una lângă alta, peste care se aplica un strat gros de chirpic (lut amestecat cu pietricele și pleavă). Pereții locuinței erau și ei construiți din bârne masive, despicate, așezate una peste alta și îmbinate la colțuri. După ridicarea lor, pereții erau lutuiți și finisați pe interior cu un amestec de lut cu pietricele, pleavă și nisip. Astfel, toate spațiile dintre bârne erau astupate. Locuința era încălzită cu ajutorul vetrelor și cuptoarelor cu boltă sferică. Acestea erau folosite și la prepararea hranei (la coptul pâinii, fierberea plantelor, frigerea cărnii etc.) sau la iluminat pe timp de noapte. În interiorul locuinței s-au găsit obiecte întregi sau fragmentare, de o mare diversitate funcțională: vase de uz comun, vase de prestigiu, unelte (râșnițe, pisătoare, percutoare, gresii), arme din piatră, os, corn și cupru, podoabe, precum și obiecte de cult (altărașe, reprezentări antropomorfe și zoomorfe).

Cucutenienii își amenajau în locuință un loc de cult. Astfel, în colțul special amenajat pentru venerarea Zeiței-Mamă (Marea Născătoare; Mitra Cosmică – ca „Uterul Nașterii din Nou”), s-au descoperit 2 statuete feminine de mari dimensiuni (cele două Mării; cele două Gaye). Ceramica prezintă o deosebită importanță pentru arheologie. Calitatea tehnică a preparării lutului și a modelării formelor, arderea oxidantă în cuptoare, ornamentarea pictată dovedesc o specializare indiscutabilă a olarilor cucutenieni. Toată ceramica cucuteniană a fost lucrată cu mâna, fără folosirea roții olarului (conform vechiului principiu „roata aduce dezastrul”; de aceea incașii și tibetanii nu foloseau roata – știau că progresul civilizației va atrage și sfârșitul acesteia). Pentru modelarea vaselor, netezirea pereților și ornamentare (pictată sau incizată) se foloseau unelte de lemn, de os și de lut ars. Vasele erau realizate fie dintr-o singură bucată, fie din colăcei suprapuși, lutul având ca degresant nisip, pietricele sau cioburi ceramice pisate (din vechi forme se crea forme noi). Arderea era indirectă, la temperaturi ce atingeau uneori circa 900-1000°C, fiind destul de omogenă, oxidantă (cu nuanțe gălbui-roșiatice) sau reducătoare (de culoare cenușie-negricioasă), folosind oxizi de fier (Zeul creator este olar; omul are fier în sânge). Cucutenienii au rămas în istorie prin simțul lor artistic desăvârșit și prin mesajele încriptate în desenele unice pe care le-au realizat. Vasele și obiectele ceramice, destinate atât uzului casnic cât și ritualurilor religioase, lucrate într-un stil unic în lume, dovedesc grija permanentă pentru frumos.

De la simplele cești la marile vase de provizii, artiștii plastici cucutenieni se întreceau în a crea forme și desene unice, de parcă ar fi știut că acestea vor participa la o mare expoziție ce va avea loc peste câteva mii de ani. În urma săpăturilor arheologice sistematice a fost obținută și o mare cantitate și varietate de unelte și arme create din piatră (răzuitoare, lame, lamele, străpungătoare, râșnițe, frecătoare, percutoare, topoare, ciocane, tesle, dălți, vârfuri, pumnale). Tehnicile cunoscute de prelucrare a pietrei sunt cele de cioplire, șlefuire și perforare, ultimele două fiind specifice neoliticului și eneoliticului. „Utilajul” litic descoperit la Dâmbul Cetății este format din diferite categorii de roci printre care amintim: silexul, gresia, andezitul și obsidianul. Silexul a fost preferat de către cucutenieni la confecționarea uneltelor și armelor. Pe lângă acestea, osul și cornul (industria materiilor dure animaliere) se dovedește a mai fi o sursă de materie primă. Studiul obiectelor din os și corn descoperite furnizează informații foarte valoroase legate de aspecte diverse: economie, habitat, schimburi, comportament simbolic și funerar etc. Materiile prime folosite pentru realizarea artefactelor din os, corn și alte materii dure animaliere provin de la animale domestice (bovine, ovine, caprine, porcine) și sălbatice (cerb, căprior, mistreț). Cercetările arheologice desfășurate la Dâmbul Cetății au prilejuit recuperarea unui lot de peste 60 de artefacte de acest tip: vârfuri diverse de os, netezitoare de os, vârfuri din corn de cerb, dinți perforați – imitații din os, pandantive, mărgele, astragal perforat de oaie / capră și materii prime. Începutul epocii bronzului mijlociu în Depresiunea Ciucului marchează întemeierea așezării fortificate de la Dâmbul Cetății de către comunitățile culturii Costișa, venite de la est de Carpați (Cultura Costișa – Ciomortan (2100/2000 – 1900/1800 î.Hr.)). Cercetările arheologice au evidențiat faptul că purtătorii culturii Costișa au ridicat la Dâmbul Cetății o puternică fortificație întărită cu șanțuri, valuri de pământ și palisadă. Rostul așezării fortificate de la Dâmbul Cetății era acela de a controla una dintre cele mai importante căi de legătură dintre Depresiunea Ciucului și Moldova (Izvorul Trotușului), schimbul cu materii prime (cuprul, sarea etc.), precum și trocul diferitelor obiecte de prestigiu (topoare de bronz, sceptre, podoabe, pumnale etc.).

În partea de nord a așezării a fost descoperită o poartă fortificată cu turn ce traversa valul de apărare al acesteia. În acest loc au fost descoperite resturile a trei oameni incinerați (un adult și doi copii). Adultul era culcat pe o parte, în poziție ușor chircită. Copiii se aflau așezați tot în poziție chircită, față în față cu adultul. Alături de cei trei indivizi au fost descoperite mai multe vase ceramice, frumos decorate, cu motive incizate (două amfore, o strachină, o oală și o cană, pentru banchetul funerar). Plecând de la aceste observații surprinse în timpul cercetărilor arheologice s-a trecut în cadrul muzeului și la o reconstituire a porții fortificate de la Dâmbul Cetății. Descoperirile aveau să continue cu cele din Cultura Wietenberg (din perioada 2000/1900 – 1600/1500 î.Hr.); denumită astfel după toponimul german al Dealului Turcului din Sighișoara, Jud. Mureș), cultură ce ocupa în prima jumătate a mileniului al II – lea î. Hr., toată Transilvania. În scopul stabilirii controlului asupra căilor de legătură cu teritoriile de la est de Carpați, grupurile acestei culturi au ocupat așezarea de la Păuleni-Ciuc „Dâmbul Cetății” (sau locuitorii au preluat cultura?). Unul dintre domeniile în care excelau aceste comunități era arta războiului. Fortificațiile impresionante, precum și numărul mare de arme (pumnale, topoare, vârfuri de săgeți și sulițe) descoperite în cadrul așezărilor și necropolelor scot în evidență preocuparea pentru apărararea granițelor. În cadrul aceluiași proiect expozițional a fost reconstituită și o locuință de tip Wietenberg descoperită chiar la Dâmbul Cetății. Arheologii estimează că locuința avea înălțimea de circa 2 metri, o singură încăpere de formă rectangulară cu dimensiunile de 4 x 3 m și acoperișul – construit într-o singură apă, din lemne, stuf și crengi. Pereții locuinței erau ridicați pe o structură formată din stâlpi și pari de lemn, înfipți în pământ și legați între ei cu nuiele împletite. Peste parii și nuielele împletite era aplicat un strat de lut amestecat cu pietricele și nisip. Pereții astfel construiți erau, apoi, bine finisați pe interior și exterior. Podeaua locuinței a fost amenajată prin nivelarea terenului, într-un strat consistent de argilă și pietricele. În locuință, la nivelul podelei au fost descoperite două vetre de foc (semnul dublului Soare). Vetrele aveau forma circulară și erau utilizate la încălzit, pregătirea hranei și iluminatul pe timp de noapte. Inventarul locuinței era format din vase ceramice de diferite forme și dimensiuni, precum și numeroase piese de piatră, os, corn și bronz.

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din orașul Sfântu Gheorghe și-a deschis porțile noii clădiri către publicul larg în anul 2006, organizând primele expoziții în colaborare cu persoane fizice (artiști plastici) și expoziții foto-documentare cu piese reproduse, patrimoniul propriu putând fi expus abia în toamna aceluiași an datorită normelor de conservare impuse de lege. Între anii 2009 – 2011 muzeul s-a regăsit în cadrul unui program de modernizare a muzeelor naționale, program din care fac parte Muzeul Național Brukenthal – Sibiu, Complexul Muzeal Național Moldova – Iași, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” – București și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei – Cluj-Napoca. În cadrul acestui program s-a urmărit amenajarea tuturor spațiilor muzeale ale MNCR, modernizarea acestora în vederea expunerii și depozitării patrimoniului muzeal într-un mod atractiv, asigurând totodată cele mai bune condiții de conservare a pieselor de patrimoniu. În anul 2011, de Ziua Internațională a Muzeelor această instituție a putut să prezinte publicului larg deschiderea a trei noi spații reamenajate, respectiv: „Expoziția „Așezarea preistorică Păuleni Ciuc, Dâmbul Cetății”, „Prima Școală Românească din Sfântu Gheorghe” și „Casa Memorială „Romulus Cioflec” din localitatea Araci, comuna Vâlcele. Toate cele trei expoziții sunt prezentate la secțiunea de expoziții permanente, respectiv expoziții temporare și vă așteaptă spre a vă cunoaște istoria și strămoșii.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*