Alexopatul rătăcitor (2)

Dan Alexe s-a întors în Europa, în Belgia chiar în Bruxelles unde e mare căutare de poligloţi, de mercenari pentru parlamentul european, considerat de mulţi europenii un teatru de marionete  şi astfel, în AD 2015, librăriile din România s-au umplut de volumele lui Dan Alexe Dacopatia şi alte rătăciri româneşti, editată la Humanitas-ul lui Gabriel Liiceanu. Editura  nu scrie câte exemplare are tirajul editat, doar că  copyright îi aparţine.

În cazurile de cărţi comandate se practică  această  înţelegere între cel cu bani şi interese –  ce pe parcurs ies la iveală –  să i se scrie şi editeze la comandă cărţile. A trecut ceva apă pe Tamisa de la începuturile modeste de recoltare a mercenarilor cu peniţa pe Grub Street, până  acum, când interesele celor ce vor să stăpânească angajează mercenari pentru ţelurile lor mari, globale, deci plătesc bine pe toţi care îi servesc.  Dan Alexe recunoaşte că nu a bătut, cu manuscrisul în braţe, la poarta Humanitas, ci Gabriel Liiceanu l-a invitat la editură. Domn mare Gabriel Liiceanu, de editor nici nu mai vorbesc, are maniere alese, dacă dedesubturile afacerilor au fost aranjate.         

Volumul de 350 de pagini a lui Dan Alexe, are opt secţiuni, ca opt raiduri de bombardamente peste tot ce românii credeau, susţineau şi demonstraseră că face parte din identitatea lor milenară, dar din care, după raidurile lui Dan Alexe s-a ales praful şi pulberea,  arătând la fel ca Dresda după 15 Februarie 1945! De ce?! Din interesul unor puternici  străini ce şi-au găsit mercenari pentru acest ţel de cucerire şi jefuire. Din prima secţiune aflăm că noi, românii trăim în ţara lui mici şi bere…că suntem în depresie religioasă …cu basmele  împrumutate de la vecini … şi suntem nişte tembeli.  Secţiunea a doua este despre dacopatie, termenul este construcţia proprie a lingvistului poliglot, format din românescul dac şi din grecescul pathie = suferinţă. Pathie – suferinţă este des întâlnit în terminologia medicală: cardiopatie, pneumopatie, hepatopatie şi tocmai era să uit psihopatiile, adică suferinţele psihice, incurabile, ale unora, chiar cu multă carte, fiindcă vorba ardeleanului, probabil, după Dan Alexe, împrumutată: unde-i multă minte, nu-i toată bună şi trag concluzia că mulţi domni o folosesc numai pe cea nebună.

Dacopatia este teza lui Dan Alexe prin care respinge şi desfiinţează în mod grobian pe toţii românii, de la  obişnuiţi la erudiţi, care încearcă, susţin şi dovedesc însuşirile geto-dacilor şi specificitatea de popor primordial din marea familie tracică din antichitatea aşezaţi în partea de Sud Est a Europei. Felul cum luptă împotriva  veridicităţiilor arheologice, istorice, lingvistice în această secţiune demonstrează că este o teză comandată şi plătită. Fiindcă la educaţia, cultura şi abilitatea verbală şi scrisă pe care le are, numai aşa se poate explica ceea ce a scris despre români sau, poate că s-a rătăcit mintal, făcând o formă personală de sociopathie, în urma căruia i se poate crea un termen personal de alexopatie. Am să revin la această secţiune pentru explicaţii. Secţiunea a treia e o lucrătură lingvistică amplă prin care ne copleşeşte cu împrumuturile lingvistice între popoare, absolut firesc, dar nici un popor nu a împrumutat vreun cuvânt, nici măcar o onomatopee de la daci fiindcă, aşa cum se ştie de la Dan Alexe încoace, dacii nu au fost în stare de o limbă proprie ci numai de împrumuturi, pe care nu le-au mai înapoiat. Şi, ca exemplu pe care îl comentează cu amploare, stufos ne aduce la cunoştinţă că strămoşii noştri au împrumutat de la ruşi şi pizda, aşa e în carte scrisă cu aldine. Merită, dacă nici de atâta cuvânt nu am fost în stare în mii de ani să formăm. Secţiunea a patra, demonstraţiile lingvistice împotriva ideii că limba română ar avea rădăcini proprii, continuă.

Totuşi, în persiflare, prin jocuri de rădăcini de cuvinte, s-ar putea ca mămăliga să aibă ceva în comun cu noi fiindcă nu explodează !! Probabil, în cutia craniană a lingvistului, mâncările altor popoare pot să şi explodeze, ca poliglot putea să ne dea exemple. Secţiunea a cincea este despre importantul aport al cuvintelor ţigăneşti la îmbogăţirea limbii pe care o vorbesc românii în aceste zile, când foarte des folosesc mişto şi nasol. Şi nu numai atât, dar mai ales cât ne-au îmbogăţit cultura şi faima în lume. În următoarea secţiune ne demonstrează cât suntem de balcanici, ne place sau nu, dar după Dan Alexe ar trebui să fim mândri, chiar să renunţăm că suntem din Munţii Carpaţi, să ne numim balcanici, ce înseamnă de asemenea  munte şi asta datorită faptului că atât sârbii cât şi bulgarii cântă manele ca şi românii, plus încă câteva argumente de alexopat! Secţiunea a şaptea este foarte bine venită fiindcă ne scuteşte de teoriile lingvistice antiromâneşti, Ne dă un răgaz interesant, îl descoperim ca pe un narator plăcut cu un dezvoltat spirit de observaţie pe care-l prelucrează literar cu  umor şi satirice sclipiri. Susţin, şi acest capitol dovedeşte, ca este inteligent, este literat, dar în loc să facă literatură de calitate, de care este capabil, coboară în rândul mercenarilor ordinari. Ultima secţiune, intitulată „Mult e dulce şi apoasă’’ parafrazând „Mult e dulce şi frumoasă limba ce o vorbim’’, ne dovedeşte cât de josnic poate coborî un mercenar cu peniţa, în cazul de faţă Dan Alexe, care îl atacă defăimător pe Mihai Eminescu! Nici nu putea să-şi termine această cartea comandată fără un atac la poetul nostru naţional, dar o face pe la spate. cu josnicie, recurgând la un artificiu, cred ca dintr-un atavism psihic, introducând poeţi naţionali din Sud Estul Europei, pe care îi clasifică în derizoriu poeţi naţionali provinciali,  în aceiaşi oală, în care referirile la Mihai Eminescu sunt relevante, ajungând până unde se cere şi impune, prin corectitudinea politică a tot stăpânitoare, la perpetuarea antisemitismului în România de azi. Deşi la valoarea sa intelectuală e greu de crezut că nu cunoaşte adevărul istoric şi reacţiile adverse, dar mercenarii ţin cont numai de simbria lor.

MERCENARUL ALEXOPAT  –  MANIPULATOR  PERNICIOS

Dan Alexe, vrând să fie şi original faţă de patronul său, a creat termenul  de dacopatie şi derivate, referindu-se la dacologi şi dacofili, dar a ieşit o pseudo-daco-patie, fiindcă aceşti români şi chiar şi nişte străini, interesaţi de istoria noastră, începând de la geto-daci, nu acuză nici o suferinţă, doar o curiozitate istorică, încercând să dezlege enigmele ei. Sunt preocupaţi de istorie, arheologie, citesc şi călătoresc,  studiind vechi documente prin marile biblioteci, admirând statui antice de daci prin marile muzee, privind statuile celor opt daci nobili ca înfăţişare pe Arcul de Triumf a lui Constantin cel Mare din Roma, se uimesc, se întreabă, deschid ipoteze şi teorii, vor să dezlege dileme şi trileme istorice şi arheologice, se întâlnesc în congrese de dacologie, în spirit şi formă academică. Este o activitate intelectuală normală, fără urme de suferinţe fizice sau psihice. E drept în multe privinţe sunt nemulţumiţi.

Nu comentez, doar amintesc că, în România interbelică, după apariţia volumului GETICA – o protoistorie a Daciei  a lui Vasile Pârvan, cei ce se înţepeniseră definitiv în teoria romanizarii şi latinizării Daciei au lansat împotriva lui o torpila  de hârtie  daco-mania fără nici un efect, pentru că  la vremea aceia Ro-mania era întregită şi naţională, iar majoritatea românilor o iubeau cu dăruire, erau preocupaţi  de trecutul ei şi vroiau cât mai mult adevăr despre identitatea lor. Azi, în vremuri de pre-globalizare europeană, s-a trecut la Ro-fobie în care o mulţime de  Dani-Alexi atacă şi demolează trecutul şi identitatea României, calomniază şi defăimează românii din trecut ce s-au dedicat cu trup şi suflet patriei, generaţii de-a rândul. Oare nu ar fi mai nimerit  să se ocupe corect de actualitate,  de problemele generaţiei lor, că multe  mai sunt, poate rezolvă vreuna. Trecutul e trecut.

 Ascultaţi cum îşi începe alexopatul  atacul pentru care a fost plătit: „Sursele antice despre identitatea  daco-geţilor sunt egale cu zero” (pag.50). Şi ca sa ne convingă, compară cele zise de greci şi romani despre daci şi geţi cu valoarea mătasea-broaştei de pe lac. Clar cu cine avem cunoştinţă. După un astfel de enunţ categoric şi imperativ, Dan Alexe şi-a dat examenul în faţa istoricilor, iar în faţa cititorului educat devine un zero, pardon, „00”! Cititorul român ştie de la istoricul antic Strabo că  „dacii şi geţii vorbeau aceiaşi limbă’’ (prin urmare, dacii aveau o limbă recunoscută, nu stăteau cu braţele încrucişate pe marginea timpului după împrumuturi. Pentru această precizare, hack writer moldovean îl consideră un zero pe marele istoric, geograf şi filosof antic. Ori îi bolând ori îi plătit să scrie  bolânzii.  Nici istoricul  Herodot, care timp de două mii de ani a fost  universal recunoscut  ca cel mai mare istoric al lumii antice europene, nu scapă  pentru că a scris, în Istorii – capitolul IV: „Cei mai viteji şi drepţi dintre traci sunt geţii’’ pentru această comparaţie în favoarea geţilor, mercenarul cu peniţă îl scoate dintre istorici şi-l face jurnalist (pag.52) acuzaţia fiind: a  scris după un zvon! Săracul Herodot, până la alexopatul moldovean i-a fost! Început promiţător, istoricii antici sunt zero, deci şi istoria lor e zero, iar, dacă i se comandă, Dan Alexe scrie el o istorie antică, pentru că el ştie mai bine decât Herodot şi Strabo cum a fost atunci!

După ce şterge şi neagă  sursele antice, trece la teritoriul dacic despre care  scrie că e o construcţie romantică  a dacopaţilor, construcţie pe care el lingvistul o demolează cu condeiul; atât dimensiunile cât şi populaţia Daciei. Pentru el nu a existat un regat unit sub Burebista sau Decebal, ci doar un teritoriu sălbatic, cu populaţie redusă şi dispersată, căruia nu i se cunosc limitele şi  pe care trăiau grupuri tribale neomogene, migratoare  ce vorbeau limbi diferite. Aceste fabulaţii le întinde pe pagini întregi şi în concluzie: Îi numim „daci’’ pentru că aşa ne-a învăţat romantismul naţionalist de la Bălcescu şi Pârvan încoace (pag. 58). Cât de mare poate fi rătăcire unui psihopat, cât de falsificator poate deveni pentru o simbrie, oricum l-a depăşit în teorii pe istoricul Robert Roesler, care a golit Transilvania de rumâni pentru ca unguri să spună că au fost primii acolo! Sunt hărţi ale europenilor pe care Dacia este trasată şi însemnată un mileniu întreg, se găsesc şi la Vatican, din nefericire nu se mai găsesc cele două volume istorice ale războaielor daco-romane. Patru războaie au dus romanii imperiali împotriva dacilor până au reuşit să cucerească o parte din Dacia, cea care avea aurul şi sarea, domnule Dan Alexe, două sub Împăratul Domiţian, şi două cu Împăratul Traian, acele istorii ne-ar fi adus mult mai multe date istorice despre daci şi Dacia,  aţi fi avut mai multă mătasea broaştei pe balta pe care orăcăiţi!  Dar şi fără ele, oamenii citiţi ştiu de daci şi Dacia. Împăratul Traian, după războaiele cu dacii, în semn de bravură militară,  şi-a luat şi  numele de Dacicus, fără să ştie de romantismul naţionalist a lui Bălcescu şi Pârvan.  Să argumentam pentru cititor –  pe alexopat îl lăsam în plata pre-globalizării de Bruxelles – în Forumul Roman se află cea mai mare istorie gravată în piatră, din toate timpurile, şi sunt despre războaiele dintre daci şi romani pe Columna lui Traian! De ce oare, când într-o mie de ani romanii republicii şi imperiului au dus-o dintr-un război în altul? De ce dintre sutele de războaie în care au fost învingători  au ridicat numai câteva arcuri de triumf si columne, iar Columna lui Traian, e cea mai mare, cea mai elocventă  despre daci? Ca să apară un Dan Alexe, după aproape două mii de ani, să pună în scriitura lui de comandă pe traci, geţi, daci şi Dacia  în ghilimele, să dea impresia că sunt născociri ale dacopaţilor lui! Ce ordinar, să-şi defăimeze, pentru o mână de arginţi, naţia din care poate face parte! Scriitorimea şi istoricii români ar trebui să contracareze relele intenţii, rătăcirile,  lui Dan Alexe, care s-a alăturat grupului Patapievici – Boia & comp! Nepăsarea faţă de aceste minimalizări în ridicol şi defăimări grosolane este complicitate tacită sau poltronism din partea scriitorimii şi specialiştilor români, care se scuză cu nu ne punem mintea cu Dan Alexe!  Foarte, foarte greşit fiindcă el este inteligent şi fără caracter, prin urmare foarte periculos ca hack writer!

De la Bălcescu şi Pârvan, mercenarul sare la gâtul lui Nicolae  Densuşianu pentru că în mult comentata, în fel şi chip, Dacia preistorică, autorul este înclinat spre fantezii şi teorii rasiale!?! Alexopatul a  luat-o razna rău de tot, mai avea un pic şi de la teorii rasiale, ca e plina lumea de ele, îl putea considera pe Nicolae Densuşianu un proto-legionar antisemit şi primea un bonus. Dar şi fără această extensie scurtă şi la modă, îşi lasă deoparte specialitatea – pe care o afişează ca ştiinţa ştiinţelor, prin care el rezolvă toată istoria lumii – când în fapt lingvistica, chiar aşa de diversă, stufoasă şi amestecată, nu le poate duce în spate pe toate câte ar vrea el şi se dă  psihiatrul ’’cazului clinic’’ Nicolae Densuşianu ce este ignorant şi maniac de Secolul XIX (pag.60)  Nu am citit Dacia Preistorică a lui Nicolae Densuşianu, dar ştiu că autorul a fost  ardelean educat la Blaj şi Sibiu, fiind un elev şi student eminent. A început ca notar la Făgăraş, a devenit membru corespondent al Academiei Române, apoi bibliotecarul Academiei, când a  făcut cercetări în bibliotecile din Transilvania, Ungaria, Austria şi Roma strângând 38 de volume de manuscrise despre poporul nostru, de la daci până în zilele lui. A fost numit director al Bibliotecii Naţionale Militare şi a scris monumentala istorie Revoluţia lui Horia în Transilvania şi Ungaria Pe această somitate culturală a vremurilor sale,  alexopatul  îl face caz clinic, cu următoarele semne psihiatrice: ignorant şi maniac, ocultist, fără studii de istorie, iar prin Dacia preistorică dă dovadă de magmă dementă, un delir mistic.(pag. 60 şi 94). Ce neruşinat, nici faptul că e mercenar cu condeiul, nu-l scuză.  Secolul XIX-lea a fost un secol efervescent, cu tendinţe marcate de naţionalism în toată europa şi  protocronismul  (protos = primul, cronos = timp) era o adevărată carieră de date pentru bazele naţionalismului general din acel secol. Nicolae Densuşianu se înscrie printre ceilalţi care au cercetat şi compilat timpul începuturilor şi la fel ca toţi ceilalţi protocronişti a scris laudativ despre poporul său. Dacă istoricii, nu indivizi cu condeiul de închiriat, ar face un amplu studiu comparativ între protocroniştii secolului XIX-lea vor vedea că toţi se înscriu în aceiaşi parametri laudativi şi înfloritori ai naţiunii lor. Protocronismul se practică şi astăzi în istorie şi literatură, e doar o întoarcerea la primul timp, fără a fi nevoie de autorizaţie semnată de Dan Alexe, ca să nu mai vorbim de arheologie care scormoneşte după primul timp istoric. Oamenii de cultură sunt liberi să-şi aleagă preocupările şi să pornească cu ele la drum, numai Cronos  va  hotărî  dacă drumul fiecăruia va fi lărgit, pietruit, marcat şi luminat sau va ajunge o cărare înfundată în uitare. Prin urmare, cei ce scriu să judece bine şi să nu acuze sau denigreze pe cei din generaţiile anterioare, e decent să rămână în rândul generaţilor lor cu critica semenilor. Voi exemplifica cu Dan Alexe acest enunţ, presupunând că nu s-ar fi născut în 1961 în Moldova, ci o sută de ani mai devreme în Transilvania, ar fi făcut parte din generaţia de romanii ardeleni a lui Nicolae Densuşianu, exact în timpul în care maghiarizarea românilor ardeleni atingea cotele de asimilării primejdioase, cum ar fi gândit şi ce ar fi scris Dan Alexe? În orice caz, nu ceea ce scrie astăzi după urechea  grefată la Bruxelles. Raţionamentul complex al evoluţiei sociale, de la o generaţie la alta, este şi un catalizator de decenţă şi  bun simţ social.

Nu vorbim de bun simţ social în cazul sociopaţilor şi psihopaţilor, o largă categorie de indivizi cu  personalitate instabilă şi neprevăzute reacţii care, în spatele unui şarm permanent afişat, condus inteligent, maschează trăsături egocentrice, de supremaţie şi dominaţie, interese bine şi subversiv urmărite, pe un fond afectiv minim reprimat de un egoism cavernos. Un tablou general din care face parte, mai mult sau mai puţin, şi alexopatul mercenar în discuţie care, după ce le-a dat istoricilor antici nota zero, după ce pe daci şi Dacia le-a scris în ghilimele, considerând că şi cuvintele uzuale le-au împrumutat de pe la seminţiile ce au trecut prin spaţiul carpato-danubian-pontic, trece la un alt atac.

Întâi face pregătirea atacului, pe câteva pagini, în care  ne scrie cum au fost asimilaţi total galii, iberii (sic, lingvistule) celţii  după care ajunge la concluzia: unificarea lingvistică a Daciei s-a produs datorită latinizării şi graţie cuceririi romane (pag. 70). Rog istoricii să desfăşoare această frază pe argumente şi să desluşească clar intenţiile acestui pen for hire – condei de închiriat. Eu, cititorul fără studii, ştiu doar că în Anglia  romanii au stat 400 de ani, în Iordania 600 de ani şi nu i-au latinizat pe băştinaşi, în schimb i-a unificat lingvistic pe daci în 165 de ani, având în vedere calităţile eminente de profesori ai legionarilor cuceritori şi aptitudinile dacilor  faţă de latină cum nu s-au mai întâlnit în tot Imperiul Roman!! Ştiinţificul  lingvistic alexopat, ştie şi mai multe, din care ne scrie şi nouă cititorilor, că unificarea lingvistică a durat şi după retragerea romanilor, prin contactul permanent cu triburi deja latinizate dimprejur sau de la câmpie. Aşa da, acum pricepem cum e cu unificarea lingvistică din Maramureş până în Câmpia Bărăganului a rumânilor. Şi io, un dacofil ca atâţia alţii, fost medic în Maramureş, credeam că şi-au păstrat limba lor fiindcă au fost daci liberi, cum au scris istoricii!

Da de unde, după moldoveanul lingvist  aflăm noi, dacofilii, că nişte triburi latinizate, nu ştiu unde şi când, au trecut munţii ce înconjoară Maramureşul să continue opera unificări lingvistice prin latinizare. Ce noroc că a găsit Dan Alexe o explicaţi pe care o impune. Tot de la el citim că toţi ibericii (locuitorii Peninsulei Iberice) au fost şi ei latinizaţi, cu mic cu mare, cu excepţia  bascilor protejaţi de izolarea munţilor (pag.67). Curios că triburile latinizate din peninsulă nu au trecut munţii să-i latinizeze şi pe basci că erau şi acolo trecători prin munţi la fel ca în Maramureş! O lămureşte şi pe asta,  altădată.

Îmi place tot mai mult de alexopat, nu-i prost deloc, dar are o  patie, o suferinţă cu personalitatea şi-a pierdut integritatea şi pune raţionalitatea la spate, când alege din istorie numai ceea ce trebuie să scrie în cartea comandată. De exemplu, dacă învăţaţii antici au scris apreciativ despre geto-daci sursele lor le-a considerat egale cu zero, iar Herodot a fost coborât din rang până la nivel de jurnalist! Dar, găsind el în Xenopol că, atât Strabon cât  şi Herodot  au arătat şi faţa cealaltă a medaliei despre daco-geţi, nişte briganzi nomazi şi poligami (pag.76). Dan Alexe jubilează încă odată, sursele antice nu mai sunt egale cu zero, îi ridică înapoi în rang pe cei doi  şi începe canonada pentru care a fost plătit  Din nou dacii, de data asta fără ghilimele, sunt prezentaţi ca ultimii oameni, seminomazi, detestând munca în schimb preferând  incursiunile de jefuire, fiind poligami pe ranguri, cu cât mai multe femei cu  atât de rang mai mare, femeile lor lipsite de moravuri, dacii îşi vindeau surplusul de copii, mai ales fetele, fără să aibă o limbă ştiută, de vreo cultură nici vorbă şi cu religie ambiguă, mai mult rituale păgâne (pag. 76–79). Aşa a scris, aşa îi amintim că,  tot acest comportament era la modă în acele vremuri ale omeniri!! Şi ca fapt divers, acei oameni, geto-dacii, cum or fi fost ei, civilizaţilor imperiali le-au trebuit patru războaie să-i înfrângă, şi numai o parte din Dacia. Şi  fiindcă tot am ajuns la civilizaţia imperială romană, nu vreţi să ne scrieţi ceva şi despre morala împăraţilor romani, să luăm de exemplu pe Elagabalus?!!

Citindu-l pe Dan Alexe încep să înţeleg mai bine sintagma noastră ţărănească de neam prost ce se potriveşte mai bine unor domni cu  carte, ce vor să sară mai sus ca puricii – comparând după proporţii – şi mie a început să mi se facă greaţă corticală citind  daco-inepţiile acestui  hack writer.  Să i le citească  Gigi Becali ce l-a dus cu helicopterul la Muntele Atos, să afle cum l-a portretizat pe el  şi pe monahii români de acolo, suferinzi de un protocronism clinic. (sfârșit)

One Response to Alexopatul rătăcitor (2)

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *