
Continuăm să le vedem chipurile în acest coşmar care nu se mai termină. Şi, nici nu ştim cine se va prăbuşi mai întâi… Cine va fi judecat cumva mai aspru. Noi sau Ei?! Sunt toți plini ochi de intenții bune. Ca orice „intelectual” rasat, cu buzunarele pline, care n-a deschis în viața lui o carte, dar, care are şi tupeul şi banii, să se considere elită! Atâtea masterate le-a luat într-o secundă, fără să-şi bată deloc capul!, ca şi când, nici n-ar fi învârtit la fiare şi şuruburi, ca şi când, nici n-ar fi fost analfabet prin vocație! Într-o mână ține, acum, fizica, iar în cealaltă, psihologia cuantică!
A distrus, prin impostura sa, Totul! Parfumul său, de excrocherie, pluteşte în aer, greu, prin holurile Parlamentului. Prin Parlamentul României. De ce i-ar păsa, cumva, în viața, pur şi simplu, fermecătoare, de ce cred eu sau tu, două ființe jalnice, care-i aduc din când în când voturi – a pierdut demult contactul cu Realitatea!- dar, care repetă de douăzeci şi şase de ani aceeaşi greşeală?! Îl aleg parlamentar! Nici nu-şi mai aminteşte bine pentru ce a venit aici, în Parlamentul României, nici n-a intenționat vreodată să plece şi nici nu intenționează!, ne-a prins numai în mrejele lui ca în ghearele de caracatiță…
Şi-a acordat, cu de la sine putere, Drepturi… Privilegii. Şi-a inventat Pensii speciale. A deschis, sub acoperire, case de bătrâni prin Portland, USA, sau în alte paradisuri fiscale. În timp ce bătrânii săi mor, cu o pensie a groazei. Este familist, însă – şi el şi familia sa, cu care se pozează prin ziare!- dar nu prea se uită la copiii altora, care flămânzesc şi nu reuşesc să-şi cumpere în ruptul capului o ciorbă (sponsorizată!), ca la Parlament, cu doi lei sau 1,50. Nu-i pasă nici când alte state ne calcă în picioare şi ne iau copiii, sfidându-ne! Omul acesta (sau oamenii aceştia…), cu maxilare puternice, are atât de mulți bani strânşi în puşculiță că, de acolo, din partea lui, viața se vede cu totul altfel. Sufletul unei mame, al oricărei mame!, poate muri oricând. Pe fața lui, nu va trezi niciodată vreun sentiment de durere. Fiecare om pe care l-a dezamăgit este total nesemnificativ pentru el. A îmbătrânit în Parlament, dar are o armată de slugi! Şi el ştie că minte. Şi ele ştiu. Îl laudă, însă, nostalgici. Îl preaslăvesc pentru bunătatea lui. Țara a ajuns de râpă, dar Țara l-a plătit din greu pentru deserviciile aduse şi Țara îl plăteşte mereu. Aunci când se trezeşte – pentru că doarme cam mult prin Parlament!- nici nu mai ştie dacă e doar un nebun sau un obiect de prost gust, uitat pe un raft. Îl vom vota în continuare, poate, sentimentali… Şi-l vom avea într-o zi pe conştiință… C-a murit şi n-a ştiut nimeni de el! A murit singur în Parlamentul României, au murit, de fapt, pe capete – câți, Doamne, parlamentari nemuritori nu s-or fi zbătând pentru țărişoara lor, pe-acolo, pe rupte?! Vor muri toți fără scăpare, însă, fără să ştie cineva, nici pentru ce-au murit şi, mai ales, nici pentru ce-a trăit fiecare… Dar, poate, că țara aceasta şi oamenii aceştia se trezesc…
Întotdeauna poți să te ridici dacă vrei. Întotdeauna merită să încerci. De ce nu am alege Oameni Noi, totuşi?! Nu trebuie să regretăm la infinit ceea ce am făcut, ci ceea ce nu facem! Oare, ce s-ar întâmpla dacă tot Parlamentul s-ar goli şi s-ar umple din nou la 11 decembrie cu Oameni Noi?! Oare, ce s-ar întâmpla dacă partide noi ar începe să reclădească tot ceea ce au distrus alții?! Ar fi mai bine şi la noi.
Lasă un răspuns