S-a creat o adevărată mitologie istoriografică de demitizare a istoriei naționale privind rolul eroic al Armatei Române în primele luni ale intrării României în primul război mondial. Istoricii români datorită instaurării comunismului sau dintr-o pudoare nejustificată nu au scris și publicat articole sau cărți exhaustive despre introducerea administrației românești în urma ofensivei Armatei Române în Ardealul austro-ungar. O lună și jumătate din istoria eliberării Transilvaniei și administrației românești de la sfârșitul lunii august până la începutul lunii octombrie 1916 au fost șterse din memoria colectivă, considerându-se mai importantă de studiat istoriografic înfrângerea de la Turtucaia decât introducerea primelor autorități locale românești în teritoriul controlat de imperiul dualist.
Eroismul soldaților români care au intrat în Transilvania dezrobită este de semnalat, ca și înfrângerea catastrofică a trupelor maghiare și austriece de către opinca valahă. Austro-ungarii au trebuit să apeleze la armatele germane aduse de pe frontul de vest, de la Verdun ca să poată face față impetuozității atacului românesc din Ardeal. Românii din Ardeal au primit soldații români ca pe niște eliberatori. Este semnificativ că maghiarii și sașii au fugit din calea soldaților lui Ferdinand I, iar românii i-au așteptat cu flori într-un moment dificil, când soarta războiului nu era clară. Românii au simțit atunci că-n „veci vor fi frați” și ”sângele apă” nu se face și nu i-au interesat consecințele actului lor care părea o trădare în fața austro-ungarilor, pentru că erau cetățeni ai imperiului dualist.
„Treceți batalioane române Carpații!” a fost cântat în varianta originală în trei strofe de către militarii români și preluat de corul bărbătesc din Finteușul Mare, Maramureș, fapt care i-a sensibilizat pe românii ardeleni eliberați. Faptele de eroism ale soldaților români care s-au bătut cu două imperii: austriac și german nu pot fi neglijate de istoriografia demitizantă. Ipoteza „Z”, a devenit în august 1916, planul de campanie al armatei române, după ce Regele și Ionel IC Brătianu au hotărât intrarea în război de partea Antantei și eliberarea de sub ocupație a Transilvaniei. El preconiza ofensiva generală peste Carpați pentru a zdrobi rezistența inamicului din Transilvania și a elibera teritoriul românesc aflat sub dominația Austro-Ungariei. Eliberării Ardealului îi erau destinate majoritatea forțelor, adică trei din cele patru armate române, reprezentând 80 la sută din totalul efectivelor, lucru care arată importanța dezrobirii românilor din Ardeal. Cealaltă armată aproximativ 20% din forțe a rămas în defensivă pe frontul de sud timp de zece zile, după care, împreună cu un corp de armată rus, trebuia să treacă la ofensivă în Dobrogea.
Pe 27 august 1916, România declară război Austro-Ungariei. La București sunt arestați mai mulți intelectuali români cu cetățenie austro-ungară, între care romancierul Ioan Slavici și Ioan Bălan. Însuflețită de dorința de a elibera Transilvania de sub dominația străină, Armata Română a început, în noaptea de 27/28 august 1916, ofensiva pe frontul Carpaților. Trupele de acoperire ale celor trei armate au zdrobit rezistența inamică, au pus stăpânire pe trecătorile Carpaților Orientali și Meridionali si au pătruns simultan în Transilvania. În luptele purtate în bazinul Hațegului și în jurul Orșovei, în zona Timișului de Jos, Bran, la sud de Sibiu, unitățile române au dovedit vitejie, superioritate și măiestrie militară, au îmbinat cu succes focul cu manevra prin surprindere în flancul și spatele dispozitivului inamic. La sfârșitul lunii august, forțele principale ale celor trei armate române au desfășurat cu succes operațiile ofensive stabilite în planul Marelui cartier general, pătrunzând cu impetuozitate pe o adâncime de peste 120 km in zona centrala a frontului din Transilvania. Au fost astfel eliberate orașele Brașov, Sfântu Gheorghe, Gheorghieni, Miercurea Ciuc si Orșova. Pretutindeni trupele române au fost primite cu entuziasm și bucurie de populația românească din Transilvania eliberată. În 30 august 1916 Armata Română intră victorioasă în Brașov, unde este așteptată cu flori și lacrimi de populația română, ungurii, sașii și austriecii din oraș fugiseră. Dr. Gheorghe Baiulescu devine primul primar român al Brașovului, fost elev în Șchei și student la Viena. Despre expresie acestor sentimente „Gazeta Transilvaniei” scria în acele zile: „Stăm încă uluiți, nu găsim cuvinte să dăm glas bucuriei înăbușite de suferințele seculare… Frații liberatori au sosit… Bine ați venit și mergeți cu bine tot înainte”. Dualismul austro-ungar e perceput ca o extensie a imperiului habsburgic, de națiune germană, care le oferea protecție sașilor în Ardeal și le perpetua statutul social superior. Deși erau conduși de la Viena, convenindu-le acest lucru, sașii din Ardeal aveau în permanență nostalgia Imperiului german. Kurt Horedt, istoric sas de la Universitatea clujeană în perioada comunistă repeta obsesiv în ”Amintiri…” cuvântul magic Imperiul – „Das Reich”. Teama de români era endemică și atavică. E plastică descrierea refugiului sașilor cu „căruțe, cățel și purcel” din localitățile de graniță la intrarea României în primul război mondial, la 1916. Fugeau de teama venirii valahilor percepuți ca inferiori și sălbatici.
În prima parte a războiului până în august 1916, Gazeta şi-a desfăşurat activitatea sub regimul cenzurii. Coloanele albe din paginile ei reprezintă urmele restricţiilor şi rigorilor cenzurii asupra atitudinii redacţiei. La rândul său, războiul a influenţat direct funcţionarea publicaţiei şi presei, în general, prin problemele create de lipsurile materiale şi de personal. Principial, ziarul a condamnat războiul pentru efectele sale tragice la scară largă şi a combătut derapajele. În momentul intrării României în război de partea Antantei şi a trupelor române în Braşov, în anul 1916, Gazeta a editat un număr ocazional în chenar tricolor. A publicat amănunte despre retragerea vechii administraţii, despre noua conducere românească instalată în fruntea oraşului – dr. George Baiulescu, primar, dr. Nicolae Vecerdea, prefect – şi despre înaintarea trupelor regimentului 6 Mihai Viteazul, comandat de col. Darvari. Primul număr din 6 septembrie cuprindea o singură pagină cu un singur titlu: Oraşul Braşov sub stăpânire românească.
Timp de o lună, până la 6 octombrie, Gazeta a editat articole de fond pe tema dezmembrării Austro-Ungariei şi unirii românilor într-un singur stat. În acest timp, în paginile ei au semnat oameni de cultură precum Ion Agârbiceanu, Octavian Goga şi Nicolae Iorga. În schimb, în ziar nu apar ştiri despre contraofensiva Puterilor Centrale şi retragerea Armatei Române, din cauza deciziei comandamentului militar român de a nu face cunoscută situaţia de pe front. Odată cu retragerea Armatei Române din Braşov, au plecat în refugiu, în România, mulţi români braşoveni, intelectuali – familiile Baiulescu, Tiberiu Brediceanu, Damian, Dan, Dima, Moga, Moldovan, Popea, Stinghe, 13 din cei 15 profesori de la Gimnaziul român, învăţători, preoţi, meşteşugari şi negustori. S-a retras şi redacţia Gazetei, directorul Victor Branişte şi redactorul Constantin Lacea, inclusiv culegătorii şi administraţia. În timp ce la nord si vest de arcul carpatic inaintarea trupelor române se defășura cu rezultate favorabile, pe frontul de sud inamicul a trecut la o ofensivă lașă pe la spate, condusă de mareșalul german Mackensen.
Peste o lună, din motive strategice, ofensiva românească se oprește în Transilvania și urmează retragerea. Între 24-25 septembrie/7–8 octombrie 1916, se desfășoară bătălia Brașovului; în fața ofensivei trupelor germano-austro-ungare, conduse de generalul Erich von Falkenhayn, trupele române se retrag pe crestele Carpaților, deși unii generali români au arătat că puteau continua ofensiva spre Sighișoara. La 8 octombrie, în zona Bartolomeu, în cursul luptelor desfăşurate a avut loc un incident grav, soldat cu un număr mare de morţi din parte armatei române. A fost o crimă de război, o răzbunare a austro-ungarilor față de eroismul țăranului român îmbrăcat în haină militară. Ziarul brașovean de limbă română, „Gazeta Transilvaniei”, relata incidentul la cinci ani de la producerea lui: „A fost o luptă uriaşă, în cursul căreia compania şi jumătate din Regimentul 45 (Vlaşca) îşi cheltuise întreaga muniţie. Inamicul, văzând rezistenţa îndârjită ce i se opune, era de credinţă că în faţa sa se găseşte o puternică ariergardă românească. În consecinţă a concentrat puteri şi mai multe şi după două zile de lupte, a forţat în noaptea spre 10 oct. (duminică) trecerea liniei ferate dincolo de gara Bartolomeu, pe care o apăra căpitanul Cristescu Sava cu 1/2 companie, care a fost nevoit să se retragă în faţa puhoiului inamic. Prin retragerea aceasta subită în decursul nopţii, aripa stângă a liniei de trăgători, care se afla înșirată de-a lungul liniei ferate dincoace de gara Bartolomeu spre gara Braşov, a rămas descoperită şi neavizată despre cele întâmplate. Inamicul, care trecuse linia ferată folosindu-se de întunericul nopţii, a strecurat două mitraliere în depozitul de maşini de la Bartolomeu, aşezându-le într-un geam spre flancul stâng al liniei de trăgători, iar la spatele liniei de trăgători se furişaseră soldaţi germani înarmaţi cu grenade de mână. În zorile dimineţii de 10 Oct. compania românească s-a trezit deodată din flanc cu un foc ucigător de mitraliere. Mulţi soldaţi au căzut morţi în primele momente. Cei rămaşi în viaţă au început să se retragă spre oraş. Făcând însă câţiva paşi înapoi, au fost întâmpinaţi cu grenade de mână. Din aproximativ 250 soldaţi, câţi se găseau de-a lungul liniei ferate, n-a scăpat nici unul cu viaţa. Toţi au fost ucişi în mod barbar din flanc şi de la spate. Actul acesta de cruzime, pe care-l recunoaşte şi inamicul în descrierea luptei de la Bartolomelu, a fost fără îndoială un act de răzbunare pentru lupta de 2 zile, pe care au susţinut-o eroii români căzuţi şi temerea că adversarul, care i-a oprit timp de 2 zile înaintarea, se găseşte în număr cu mult mai mare decât a fost de fapt. Imediat după luptă un ofiţer inamic a fotografiat linia de trăgători cu soldaţii români căzuţi… De încheiere încă o constatare, făcută de inamic. La soldaţii căzuţi în linia de trăgători, nu s-a găsit nici un cartuş. Dovadă, că în lupta de două zile au tras toate gloanţele”. Pe 8 octombrie garnizoana românească din oraș este înfrântă în așa-numita Tranșee a morții din Bartolomeu. Administrația austro-ungară este repusă în drepturi. Românii ardeleni care trecuseră de partea Armatei Române și au instaurat administrația Regatului, pentru a nu fi împușcați ca trădători au fugit cu trupele române în retragere până în Moldova, reîntorcându-se acasă doar în decembrie 1918.
Între timp, organele militare austro-ungare şi prefectul Mikes au sechestrat averea Gazetei Transilvaniei şi au impus ca redactori pe György Jenö şi dr. Schmidt Tibold. În acest fel, Gazeta a devenit o tribună oficială a politicii guvernului de la Budapesta. Despre eroismul Armatei Române la eliberarea Transilvaniei din primele luni ale războiului și prima administrație românească după 1000 de ani de stăpânire străină s-a scris foarte puțin, fiind o datorie azi a istoricilor să scoată la lumină această memorie ocultată. Administrația românească de la Brașov din septembrie 1916 a prefigurat ceea ce se va întâmpla după 1 decembrie 1918, odată cu unirea Ardealului la Regatul României.
Lasă un răspuns