Fortuna cu Pontos

Fortuna cu Pontos din Tezaurul de Sculpturi de la Tomis (Constanța), descoperit în anul 1962 în zona Gara Veche este din marmură albă, creată prin cioplire și șlefuire. Silueta zeiței Fortuna se ridică la 145 cm. înălțime, iar Potos („Cel pontos”, care deține un „pont”, adică știe ceva) are 50 cm. înălțime, ambele aflându-se pe un soclu de zece centimetri grosime. Acest complex sculptural este estimate a fi fost creat în perioada sec. II d. Hr. Fortuna este cunoscută ca zeiţă a norocului la romani. Ea era reprezentată ţinând într-o mână Cornul Abundenţei, ca dătătoare de belşug (cornul Rhytonului, Tonul Renașterii, Reea Ton), iar în cealată mână o cârmă, fiind cea care „cârmuiește” destinele lumii. Apare cu ochii legaţi, întruchipând soarta oarbă sau fără de noroc a oamenilor. Ea le împărţea oamenilor, după bunul ei plac, fericirea sau nenorocirea, bogăţia sau sărăcia, binele sau răul. Expresia foarte uzitată de Capriciile Fortunei” sugerează unele schimbări spectaculoase, compuse din ascensiuni şi prăbuşiri arbitrare.

Era o zeiță capricioasă, așa încât norocul putea să îți vină pe neașteptate și tot așa de repede să te și părăsească. A fost reprezentată divers, prin statui și picturi, multe dintre ele rămase celebre. Cu toții o invocau și îi aduceau diverse jertfe înainte de evenimentele importante ale vieții lor: bătălii, căsătorii, discuții de afaceri, călătorii pe uscat și pe mare, nașterea unui copil și tot ce se mai putea întâmpla într-o viață de om pământean. Chiar și noi, cei ce trăim acum, în toate țările lumii și având toate religiile, ne rugăm să avem parte de noroc și șansă. Dorinţa de a avea noroc în viaţă este o dorinţă universală. Acest lucru avea rădăcini adânci în sufletul locuitorilor din antichitate, aşa cum are şi în sufletul oamenilor de astăzi. Sperăm cu toţii să intrăm în graţiile capricioasei Zeiţe a Norocului. Pentru unii oameni, norocul nu aşteaptă decât un prilej propice pentru a-şi face apariţia în viaţa lor, fără un motiv sau scop în sine. Alţii cred că cea care pogoară norocul asupra noastră este Zeiţa Norocului, ce este mereu nerăbdătoare să-i răsplătească cu multă generozitate pe cei dragi inimii ei. Ea este de fapt o zeiţa a dragostei şi a demnităţii, a cărei menire este să-i ajute pe cei nevoiaşi şi săi răsplătească pe cei vrednici de răsplată.  Ea nu „locuiește”  în zona jocurile de noroc unde oamenii pierd întotdeauna mai mult  decât câştigă, ci în alte locuri, unde faptele oamenilor sunt demne de respect şi de răsplată. În toate îndeletnicirile  oamenilor, există şansa să se câştige un profit considerabil datorită efortului pe care îl depune acesta şi datorită tranzacţiilor pe care le face.

La vechii greci Fortuna era reprezentată de Tyche (sau „The”, de la marele „T”), zeița norocului, divinitate care a fost preluată de către romani sub titulatura de Fortuna. Vechii greci considerau că bețivii sunt sub protecția acestei zeițe (cei ce se lasă „purtați de val”), ea fiind și zeița, soartei, a destinului, a norocului întâmplător, dar și al nenorociilor predestinate. Proveniența generică a lui Tyche este incertă. După Hesiod, Tyche este fiica lui Oceanus și a lui Tethys. În alte versiuni, Tyche este fiica lui Zeus, care, după placul ei, influențează pozitiv sau negativ cursul istoriei și soarta indivizilor. Obiectele caracteristice ale zeiței Tyche sunt cornul plin cu flori (simbolul norocului), vâslearipi (plutește în neant) și o cârmă pe o sferă (încotro duce planeta noastră) sau o roată (roata norocului, roata destinului, samsara). Grecii antici din Antiohia și Alexandria adorau zeița ca o divinitate, o patroană a orașului. Corespondent zeiței în mitologia  vechilor germani era Heil. Din secolul V î.Hr. apare un cult (Agarhe) Tyche, în Antiohia, unde pe sculptura lui Eutychides apare zeița împreună cu zeul fluviilor Orontes, care apare la picioarele zeiței (apele nestăvilite ale potopului universal). În cinstea zeiței s-au ridicat numeroase temple, precum cele din orașele Argos, Mégara, Theba, Bupalos, Smyrna, Elis, Korinth, Megalopolis, Sikyon. În secolul al IV-lea d.Hr. împărații romani Julian și Theodosius I au închis definitiv templele zeiței Tyche.

Misteriosul Pontos – ca zeu al Mării Negre şi al Constanţei, apare în acest ansamblu sculptural antic alături de Fortuna – Zeița norocului. Imaginea acestei statui ne este binecunoscută. Statuia în care apare alături de zeiţa norocului Fortuna (la greci Tyche, sau The, „T”-ul) este un monument emblematic şi reprezentativ pentru oraşul antic Tomis („T – cel – omis, uitat”), dar și pentru modernul oraș Constanţa. Ce ştim însă efectiv despre acest Pontos (Pontus), zeu al Mării Negre, căruia aceasta i-a dat numele? Această divinitate marină este una dintre cele mai vechi prezenţe ale mitologiei universale. Cultul său era venerat înaintea celebrului Neptun-Poseidon şi a frumoasei sale regine, Amfitrite („suntem trei de T” – trinitatea). Pontos e un zeu pre-olimpian, fiu al zeiţei Gaya (Mama Gaya Vultureanca) şi al lui Aether (Eterul), zeul aerului pur, în care trăiau doar nemuritorii. Pontos este părintele a numeroase divinităţi marine, cum sunt Nereus – Bătrânul Mării (Moșul) sau Thamas – marea înfuriată, zei adoraţi în întreaga antichitate. În afara relaţiei sale incestuoase cu Gaia, Pontos a fost soţul zeiţei mării, Thalassa (T – Hala cea mare, Groaza cea mare), mereu invocată de-a lungul mileniilor, în literatură şi artă. Personaj mitologic iubit de marinarii Pontului Euxin, bătrânul zeu pre-olimpian a pierdut cu timpul, pe nedrept, lupta pentru primul loc în posteritate, în faţa deja celebrului Neptun şi a devenit doar un zeu local, al Euxinului nostru. El nu trebuie însă uitat, în niciun caz de către noi. Monumentul Fortuna şi Pontos a fost găsit alături de alte 23 de piese ale unui tezaur extraordinar, ce poate fi admirat astăzi în Sala cea Mare de la parterul Muzeului de Arheologie.

În această reprezentare, Pontos apare în stânga frumoasei zeiţe, el ieşind nud dintr-un soclu de frunze de acant (ciuline, Coroana de spini a Lumii), ce pot fi interpretate şi ca valuri ale mării. Cu mâna dreaptă se sprijină de un trunchi de arbore (Pomul Vieții ce trebuie protejat), iar cu stânga ţine prora unei corăbii (Arca Salvării). Are părul şi barba cârlionţate şi ude iar trupul său este musculos, aşa cum se cuvine unui zeu puternic şi preţuit. Poartă pe cap coroana murală, un zid de cetate (acropola din cer, „Cea acră”), cu o poartă având două intrări arcuite, mărginite de turnuri (Dubla Gaya). Această coroană demonstrează clar că el era Protector al Tomisului antic, (alături de Fortuna) şi că îşi avea cu siguranţă în oraş un templu maiestuos, unde era venerat de navigatori, comercianţi, soldaţi sau simpli locuitori ai cetăţii. Între timp, din fostul mare zeu pre-olimpian, acesta a devenit doar o divinitate locală a Tomisului. Acest fapt îl demonstrează poziţia sa faţă de Fortuna, în general artiştii antici punând zeii locali la picioarele unui nemuritor din Panteon. Prezența lui Pontos „ne dă doar un pont”, și ne oferă „ușița” de salvare: „Sarmis – e – get – ușa”. Statuia lui Pontos a fost făcută undeva la finele secolului II, poate începutul veacului III, în plină dominaţie romană în Dobrogea, ceea ce demonstrează că acesta a fost venerat la Tomis, atât în perioada greacă veche şi elenistică, precum şi multe secole mai târziu, după naşterea lui Hristos şi până în timpurile romano-bizantine (Școala Cavalerilor Danubieni). La Tomis, lui Pontos i se aduceau zilnic ofrande, pentru ca el să vegheze destinele marinarilor ce străbăteau valurile mării. Pontos avea grijă să le asigure ape liniştite, iar Fortuna le asigura Norocul în călătorii. Statuia cu Pontos corespunde şi cu seria emisiunilor monetare tomitane care au pe revers grupul Fortuna cu Pontos. Pontos, zeitate marină (așa cum spun istoricii), este de fapt personificarea Mării Negre, denumită în antichitate Pontos Axeinos („Axa principală”, sau „Polul”, ca loc al pontului, al punctului; loc al salvării Marea Getică a Geților de Aur primordiali; Grădina Maicii Domnului, Dacia Felix (Fericita), sau Pontus Euxinus.

Pontos înseamnă – conform dicționarului – punctual, exact, prompt, sau spunând despre lucruri, „bine făcut”, „pus la punct”, „reușit”.  Expresia „A vorbi în ponturi” = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. În limbajul jucătorilor de cărți este numele uneia dintre cărțile de joc, considerată de obicei cu cea mai mare valoare. Expresia „a vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. Poate reprezenta și un punct (în spațiu sau în timp), o limită, precum în expresia „ai venit  la pont” = la momentul potrivit, la timp, la țanc, la plezneală. Există și expresia „A pune pont” = a hotârî, a fixa locul potrivit pentru ceva. Pontul poate fi și articolul, sau paragraful dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție. Pontul mai este și condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. Poate fi și problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții, ca punct. „Pontoarcă” este și „cheie” (care se răsucește; semn al sucilor, al sucevei, răsucita; turlele Bisericii de la Curtea de Argeș, coloanele împodobite spiralate, etc.)… A deține un pont mai înseamnă și „A vinde cuiva, a destăinui cuiva un secret în schimbul unui câștig”. Care să fie Pontul Mării Getice (Marea Neagră) dacă este atât de important? Romanii îi spuneau Mării Negre chiar Marea Noastră, pentru că își doreau posesia acestui colț de lume protejat. Chiar de curând Putin a ocupat Crimeea, spre slava mamei Rusia. La fel și alte popoare și conducători au avut în plan ocuparea acestui teritoriu, dar nu prea au avut parte de el, pentru că un popor așa zis patriotic și naționalist (chiar de neînțeles pentru politica expansionistă a altor țări și popoare „nefixate” și „călătoare”) s-a ținut de această vatră cu dinții, din moși strămoși. Cei ce țin acum Dicționatul limbii române sub căpătâi spun că „pont” vine din limba maghiară (?). Noroc cu unii, că altfel…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*