Lucian Boia susține „teoria moldovenistă” a sovieticilor din defunctul URSS. Declaraţia ambasadorului american la Chişinău, care a iscat reacţii critice la Bucureşti, este una corectă, spune istoricul Lucian Boia, într-un interviu pentru agenţia de presă News.ro. Republica Moldova nu este România, pentru că a avut parcursul ei unic în istorie, diferit faţă de cel al României din care a făcut parte în cele două decenii interbelice. Alegațiile ce țin de falsificarea istoriei nu mă miră din partea lui Lucian Boia, care se dovedește prin aceste interpretări istoriografice deviante un demn urmaș al istoricilor „sovietizați” Mihail Roller și Miron Constantinescu din perioada stalinistă. Basarabia, întăreşte în interviu Lucian Boia, nu este România, chiar dacă e aproape de România, iar problema unirii nu se mai pune astăzi, când cei mai mulţi dintre moldoveni preferă să trăiască într-un stat independent. „Mă gândesc la toată disputa iscată în urma declaraţiei ambasadorului american de la Chişinău. Au fost acuze grave, nu foarte abile la adresa politicii americane, acuzat fiind ambasadorul Statelor Unite că nu cunoaşte deloc istoria. Nişte tineri isteţi s-au apucat să îi ofere manuale de istorie. Omul a spus foarte corect. A spus că Republica Moldova nu e România, a spus că are o istorie specifică şi are o istorie specifică, pentru că până la 1812 e aceeaşi istorie, nu cu a României, ci cu a Moldovei, România există abia de la 1859, trebuie să fim conştienţi de acest lucru, iar de două secole încoace, istoria Republicii Moldova e sensibil alta faţă de istoria României şi asta a marcat-o din toate punctele de vedere. România, sigur că e apropiată de Basarabia, au pornit dintr-un trunchi comun, dar nu poţi să spui că Basarabia este România”, a afirmat Lucian Boia în interviu. Sevele „teoriei moldoveniste” – că Moldova este o țară diferită de România, iar limba moldovenească nu este limba română – susținute de Lucian Boia își are rădăcinile istorice din perioada URSS.
În decembrie 1931, are loc Congresul al V-lea al P.C.R., la Moscova. La acea dată, partidul număra 1500 de membri. În hotărârile Congresului sunt menținute vechile teze sau introduse unele noi, îndreptate împotriva intereselor naționale. Privind problema națională a României și sarcinile P.C.R., congresul adoptă o rezoluție de 7 puncte. Astfel, România era prezentată ca fiind un stat multinațional, care subjugă națiunile, acuzată de exploatare colonială a provinciilor și de pregătirea unui război împotriva Uniunii Sovietice. Spre exemplu, punctul 5 stipula: ”Imperialismul român, încercând să zdrobească mișcarea revoluționară printr-o sălbatică teroare albă, se silește în același timp să-și întărească baza sa în regiunile ocupate, ducând o politică activă de colonizare și românizare. […] În Basarabia, imperialismul român se silește să-și întărească poziția sa prin românizarea intensivă a moldovenilor, care au fost declarați drept „români“. Masele largi ale țărănimii moldovenești și ale micii burghezii orășenești sunt tot așa asuprite ca și populația rusă, ucraineană și evreiască. Burghezia română singură n-are câtuși de puțină încredere în acești „români“ declarați de dânsa […] (Documente din Istoria Partidului Comunist din România, vol. III, 1929–1933, Editura de Stat pentru Literatură Politică, București, 1956)”.
Aceste pseudo-teorii istoriografice au fost continuate în anii 1960 de celebrul istoric slavofil de la Chișinău Artiom Markovici Lazarev. Acesta a fost un istoric și om politic moldovean, organizator al învățământului și culturii din RSS Moldovenească, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. A fost unul din principalii promotori ai teoriei sovietice despre existența unei națiuni moldovenești diferită de cea românească. Artiom Lazarev a fost autor a peste 150 de lucrări în domeniul istoriei, care au contribuit și la orientarea literaturii și artei moldovenești în spiritul partinității comuniste și a slavonizării. Lazarev a fost un adept fervent al scrisului chirilic. Sub conducerea și redacția lui Lazarev a apărut culegerea „Cultura Moldovei în anii Puterii Sovietice” (partea I, 1975, partea II, 1976). În anii 80, Nicolae Ceaușescu a cerut ca această teorie să fie combătută de către istoricii români.
Prin recentele declarații Lucian Boia se integrează în curentul istoriografic sovietic care consideră România un stat artificial și multinațional, teorie susținută de Lenin și Stalin. Poate nu e întâmplător că Lucian Boia este promovat cu fervoare de Editura Humanitas, moștenitoarea defunctei Edituri Politice printr-o semnătură de condei din partea noii puteri de sorginte sovietică ce a pus mâna pe putere cu ajutorul KGB în decembrie 1989, reprezentată de Iliescu, Roman, Azstalos, Brucan și Militaru. Lucian Boia a fost un protejat al regimului comunist, deoarece în anii 70/80 vizita țările occidentale extrem de des cu pașaport de la ministerul de interne via Securitate.
În anii 80, foarte mulți intelectuali și-au construit imaginea de mici dizidenți cu sprijinul sovieticilor, sub masca unui occidentalism democratic, ce ascundea un neo-marxism feroce. În 1989, paradoxal, agresiunea asimetrică sovietică a venit dinspre Occident. Dar să vedem cine a fost cu adevărat Lucian Boia, promotorul tezelor istoriografice sovietice din țara noastră sub acoperire democrată. Dacă mâine ambasada SUA ar spune că Ardealul nu e România sunt sigur că Boia i-ar da dreptate cu argumentele PCR de la Congresul din 1931? Istoricul s-a născut în 1944 la Bucureşti, dar familia s-a mutat imediat la Câmpulung-Muscel, datorită bombardamentelor americane asupra Capitalei. Lucian Boia se trage dintr-o familie de italieni, după mamă, din clanul Morandini, provenit din Predazzo, localitate din Tirolul de sud. Bunicul lui din partea maternă era inginer de drumuri şi a venit în România să-şi facă meseria. Tatăl lui Boia era din Dobrogea, dar faptul că mama sa a divorţat de acesta, el a rămas ataşat familiei de origine italiană şi de religie catolică. De copil Boia mergea la biserica catolică din oraş. Astfel se explică poate aversiunea sa disimulată sau neînţelegerea spirituală faţă de ortodoxie, ca liant al naţiunii. Din dialogurile aranjate de Eugen Stancu din cartea biografică ”Istoriile mele” nu răzbate la tânărul Lucian Boia un fior creştin sau religios, ci doar o însingurare sufletească nespecifică italienilor catolici şi meridionali prin spirit. Genele italiene poate au rădăcini în alte etnii? Lucian Boia îşi exprimă în dialoguri devenite parţial monologuri, pentru că autorul nu-l chestioneză incisiv, anticomunismul său funciar, dar asta nu-l împiedică să se înscrie la facultatea de istorie în 1962, cea mai ideologizată în epocă şi în anul patru să devină membru al PCR. Mai mult, ca şef de promoţie Boia primeşte o bursă de la profesorul Macurek de la Brno în Cehoslovacia şi participă ca martor la evenimentele primăverii de la Praga din 1968, fără să se implice, deşi se declama ca şi anticomunist. Întors acasă se înscrie la doctorat şi devine asistent stagiar la facultatea de istorie. Publică o excelentă carte despre militantul naţional din Ardeal, jurnalistul Eugen Brote şi mai face o vizită la Praga unde se împrieteneşte cu Helga, o intelectuală evreică din Occident. În 1980, pentru că dorea să călătorească în Occident, Boia se implică ca şi secretar în comisia internaţională de istoriografie şi anual vizitează ţările capitaliste, circa 10 ani, ajungând să urce chiar în Turnurile Gemene din New York şi chiar la Cascada Niagara din Canada. Asta în timp ce un scriitor clujean în epocă, trebuia să aştepte doi ani să primească paşaportul verde pentru o banală excursie în Ungaria. Eugen Stancu e exagerat de discret cu profesorul, dar nu lămureşte ce trebuia să facă Lucian Boia ca să primească paşaportul şi să „bată” cu trenul Occidentul.
Dincolo de poveştile frumoase, cât de greu îi dădeau lui paşaportul, cei de la comitetul de partid Bucureşti, Boia nu e sincer cu fostul lui student. Problematica am studiat-o într-o carte despre profesorii români care plecau cu burse în Occident în comunism. Ei primeau paşaportul numai dacă îndeplineau două criterii: deveneau informatori sau agenţi de influenţă DIE sau dacă la întoarcere dădeau un raport detaliat la Securitate despre ce ai făcut în străinătate, cu cine te-ai întâlnit etc. Rămân la convingerea că Lucian Boia nu este istoric, ci doar un activist propagandist al tezelor istoriografice sovietice, cu ținte comandate, care scrie eseuri ce țin mai mult de genul literar și agitația politică decât de istorie. Teoriile sovietice ale lui Lucian Boia se încadrează curentului noii istoriografii bulgare care consideră Muntenia leagăn al civilizației proto-bulgare, în cele ale istoricilor de la Budapesta ce susțin că Ardealul nu era locuit la venirea triburilor maghiare, în coroborare cu moldovenismul sovietic care acționează pentru realizarea Moldovei Mari. Aceste teze preluate de pseudo-istoricii români sunt susținute cu fonduri europene și din partea altor fundațiil internaționale pentru diluarea identității naționale și ocultarea istoriei românilor pentru interese geopolitice care nu țin de știința și adevărul istoric.
Lasă un răspuns