Am intrat în a doua săptămână la US Open, pe linie dreaptă cum s-ar spune., căci urmează fazele finale, optimi, sferturi, semifinale, finala. Cine a ajuns aici, se pot conisdera fericiţi, se află în elita tenisului. US Open este regele Grand Slam-urilor, el are altă amploare, sportivii joacă de parcă ar fi magnetizaţi, poate şi datorită atmosferei, arenelor impresionante, dar mai ales publicului. Cred că e singurul turneu din lume unde încă de la primele meciuri tribunele sunt arhipline. Aşa s-a întâmpat la meciul din turul 3 dintre americanca Madison Keys (21 de ani) şi japoneza Naomi Osaka (18 ani), de-a dreptul formidabil, care a durat peste două ore, Madison reuşind victoria la tiebreack, după ce Osaka a condus în setul decisiv cu 5-1. Spectatorii participau cu trup şi suflet, acalamau, erau în delir, parcă se aflau la corrida. La fel, delir, în meciul Nadal –Kuznetsov, cu un final de kinogramă, care a ridicat tribunele în picioare. Nadal, care a câştigat de două ori US Open, e hotârât să revină în vârf. De asemenea, spectacol şi la meciurile lui Monfils, jucător-acrobat, jucător al mingilor-şoc, care dialoghează cu publicul la fiecare lovitură de graţie. Cu adevărat rarisim s-a dovedit englezul – născut la Johannesburg – Kyle Edmund (21 de ani), din noul val englez, care l-a elimnat în turul 3 pe numărul 1 american, John Isner (31 de ani). Iată că noul val există şi îşi spune puternic cuvântul.
Un alt meci foarte aclamat, o adevărată lecţie de tenis, a fost cel dintre italianca Roberta Vinci, finalista de anul trecut la US Open, şi nemţoaica Carin Witthoeft. S-au înfruntat două generaţii, două stiluri. Vinci, 33 de ani, a treebuit să arate tot ce poate, ca să o învingă pe tânăra de 21 de ani, care face parte din noua şcoală a tenisului german, într-o mare efervescenţă, ea ocupând în acest clasament naţional locul 9. Însă este o jucătoare completă, de viitor, cu o mare putere de stăpânire de sine. Vinci părea să meargă la pas, după un neverosimil 6-0 în primul set, dar Witthoeft a dovedit că are resurse, a prins curaj şi şi-a adjudecat setul doi cu 7-5. Setul trei a fost echilibrat, dar numai o concentrare supremă a făcut-o pe Roberta să ia un break şi să câştige cu 6-3. După meci, era epuizată. Ea însă şi-a arătat clasa. A fost aclamată la scenă deschisă pentru loviturile sale de mare rafinament. Cred că este singura jucătoare care practică un tenis curat, clasic, pe schema serviciu sau voleu de pe fundul terenului şi venire la fileu. De asemenea, mingile tăiate sunt specialitatea ei. Aproape nu a fost ghem să nu vedem astfel de lovituri derutante şi în care ea să nu vină la fileu, să facă spectacol, fiindcă jocul de tenis modern e pe bază de forţă. Majoritatea sportivilor lovesc puternic mingea din fundul terenului. Şi Witthoeft aparţine acestui stil, ea aplică lovituri puternice şi precise. Numai jocul la fileu al Robertei a reuşit s-o deruteze, să o scoată din ritm.
Surprinzător de uşor a câştigat Konta la elveţianca Bencic (6-2, 6-1), ca şi Wozniacki la Niculescu (6-3, 6-1). O altă mare surpriză a fost americanul John Sock, care l-a învins cu 6-4, 6-3, 6-3 pe câştigătorul US Open din 2014, croatul Marian Cilic. Cilici este cotat ca având cel mai bun la serviciu, dar Sock a avut în plus un rafinament la plasarea surprinzătoare a mingii şi un plasament mai bun. În precedentul tur, el l-a eliminat pe Zverev, speranţa tenisului german. Indiscutabil, meciul lui Sock cu Tsonga din optimi, doi jucători de mare rafinament, două generaţii, Tsonga, 31 de ani, Sock, 23, va fi o sărbătoare.
O revelaţie a fost şi austriacul Dominic Thiem (23 de ani), un sportiv foarte dotat, stăpân pe un joc plin de acurateţe şi eleganţă. Este marea speranţă a tenisului austriac, iar specialiştii îl cotează ca viitori lider mondial. El a trecut greu de spaniolul Busta, după un meci admirabil, uluitor de dramatic, între doi tineri cam de aceeaşi vârstă (Busta, 25). Multe meciuri ne-au dovedit că şi învinşii sunt învingători, oricum, învinşii de azi sunt învingătorii de mâine.
Şi Simona Halep se află la media împlinirii. Din păcate, la meciurile ei tribunele au fost aproape goale, deşi ea a arătat marea frumuseţe a tenisului, jucând unele seturi aproape perfect, dar mai are slăbiciuni care par obstacole de netrecut. Are probleme cu serviciul şi cu constanţa, datorită greşelilor neforţate, alternând momentele, câştigă câte o minge la mare luptă, ca următoarea să o piardă stupefiant de uşor, din prima mişcare. Asta e o boală tipic românească, din extaz în agonie. Altfel cum se explică slăbiciunea, căderea din setul 2 cu unguroaica Babos, reuşind să câştige meciul în extremis, după un final de coşmar?! Surprinzătoare estre pierderea parţială a concentrării, dar şi a spontanietăţii, fiindcă în jocurile echilibrate, între jucători apropiaţi ca valoare, câştig de cauză are surpriza, lovitura neaşteptată, inspirată. A câştigat în modestie, în stăpânirea de sine, în self-control, dar înzestrările naturale n-o ajută să depăşească anumite limite, fiindcă, în continuare, nu are forţă, amplitudine, rămâne o romantică a tenisului. Ceea ce îmi place la ea este inocenţa, candoarea cu care pierde mingi, ghemuri, seturi sau meciuri, de parcă îşi aduce aminte că tenisul este totuşi un joc, nu o afacere, iar omul nu este un robot.
Lasă un răspuns