Nici dacă discursul i-ar fi fost scris de guru Bivolaru, cel proaspăt adus în spirala comunității noastre (poate de aici și starea de „zen” a premierului!), lui Julien Cioloș nu i-ar fi ieșit mai bine mesajul… Atât de bine echilibrat între înțelepciune și înțelegere. Amândouă aprofundate și întrepătrunse la nivelul unei nirvane tehnocrat-meditative în care până și profunzimea brâncușiană, împrumutată preț de o campanie de imagine, s-a risipit în mesajul-mantră al premierului nostru.
Aproape (h)indus în absolutul unei iluminări, poate prea personale pentru a o transmite ca mesaj de interes public!, premierul ne-a vorbit, nouă (niște muritori nedemni de starea nirvanei, dar suficient de necesari pentru existența lor ca ființe superior-guvernante ale înțelepciunii date de rangul, și ăsta superior!, de înalți funcționari publici), în stihuri de mantră.
Binele și răul. Și echilibrul pe care doar cel ajuns acolo, în lumea paralelă nouă, îl poate contura din firele de nisip ale răbdării noastre. Un echilibru aproape tantric, dacă tot i-au adus serviciile gurul acasă, pentru el și protectoratul universal superior al țării, realizat prin acel muget subcostal de incantație al celui prins cu peruca vopsită în transcenderea lui între, nu universuri, că pentru ălea suntem prea mici, și nu le putem cuprinde, ci între lumi, a noastră și a celor fără de lume, atât de „transcedentați” că își alungă din conștiința publică și proprii copii, așadar, echilibrul dintre binele, văzut ca autointerogare și autoiluminare a existenței stării de conștiință, și răul celor aflați încă dincolo de absorbția în absolutul pur integrator.
Exercițiul de neimaginar al misticului în care suntem, nu misticiți, ci domesticiți până la anulare, a început ca un soi de incantație mantrică a ființelor superioare care își acumulează experiența în sectorul public. Și a căror experiență profesională este unică pentru că le pune în evidență conștiința. În comparație cu „muritorii” din mediul privat care nu urmăresc „decât niște cifre”. Înalții funcționari ai absolutului bugetar și submediocrii (și neluminați!) salariați de la privat, care urmăresc doar câștigurile personale.
E drept, raționamentul meditativ lăuntric al premierului-(ante)guru nu este fundamental greșit: „dincolo de resursele financiare, de salariu, simți nevoia să-ți aduci contribuția într-un anumit fel la un mers înainte al lucrurilor în comunitatea din care faci parte”. Dar unde a văzut el, în domeniul public, acest sacrificiu? În instituțiile de stat unde se fac cozi la ieșirea de la program, nu la intrarea la a doua oră a dimineții?!
Și care exercițiu de „conștiință” este mai aproape de absolut? Cel al funcționarului public care cheltuie banul asigurat la buget de muritorul neluminat în truda lui „la patron” sau cel al privatului cu ochii „doar” în balanța contabilă care asigură potența filosofică a bugetarului? Pentru că, dacă privații stau prost la exercițiul filosofic, și la cel de expunere a imaginarului asta, se întâmplă pentru că nu au timp de lălăieli, fiind încorsetați de realitatea imediată.
Or, deja se știe că prea mult timp la dispoziție nu duce doar la o exagerare a aprofundării pseudofilosofiei dar creează și statusul autovictimizării. Iar dacă nici la asta nu se pricep bugetari, parte însemnată!, atunci oare cine?!
Din filosofia tehnocrată a imaginarului, guru Julien ne citează altă perlă a nivelului superior al ființei bipede publice, dând rău de tot cu exemplele sale în gardul unei desprinderi de realitatea noastră. A celor ce muncim pentru a muri în cele din urmă, nu?! Dornic poate de o stea a recunoștiinței, premierul se autoflagelează într-un eroism public superior: „În activitatea publică sau într-o funcție publică trebuie să-ți asumi responsabilitatea într-un mod mult mai direct și mult mai efectiv” (dar, apropo de conștiință, oare din care mediu, public-înălțător sau privat-nedemn, au venit cele mai multe donații pentru campania publică brâncușiană?)…
Și totuși, guru Julien ne găsește și nouă o portiță spre „nirvana”, delăsarea care ține loc de autoresponsabilizare, specifică angajaților din mediul privat, al acelora care stau cu ochii „doar în cifre” și fără de conștiința public înalt superioară, putând fi corijată prin acumularea unei experiențe profesionale reale în sectorul public. „Aici, în sectorul public, trebuie să te uiți dincolo de rezultatul economic. (…) Dincolo de asta, e o experiență unică, pe care n-o ai în sectorul privat”. Într-adevăr, este o experiență din ce în ce mai rară… Și rezervată parcă doar bugetarilor, aceea de a sta cu familia, de multe ori de a prelungi statusul de la serviciu cu familia în familie, doar se schimbă locația, la acel acasă de care nefericiții din privat nu prea mai au parte.
Să sperăm „doar” că inspirația premierului din exercițiile de expirație ale gurului Bivolaru-staul (de pușcărie!) se oprește aici. Și nu are vreun corespondent și în metodologia de (auto!)cunoaștere lăuntrică al gustului propriilor umori…
Lasă un răspuns