CELUI DE SUS
Ce final „cool” să-mi pregătesc, my Good,
De-o moarte de ratat să nu aud
Când dincolo voi fi, eliberat
De un destin atât de zbuciumat
.
Neşansa mea a fost că am trăit
În secolul atât de îndrăcit
Când oamenii, atei şi-ncornoraţi,
Se războiau murind, ca între fraţi
.
Era exclus să-mi împlinesc vreun vis
Când până şi Mata erai ucis
Iar omul, într-atât demonizat,
Înfăptuia păcat după păcat
.
Acum, când văd că vremea mea s-a dus,
Şi n-am realizat ce mi-am propus
E şi firesc a-mi pune întrebări
Cum e mai „cool” s-o faci, când e să mori
.
Te rog, dă-mi Doamne, cel mai vrednic gând
Să nu sfârşesc ca orice om bolând
Nespovedit şi neîmpărtăşit
Pentru păcatele ce-a făptuit
.
Dă-mi Tu ideea care m-ar salva
Să mor în somn ori savurând halva,
În orice caz, să n-am de suferit
Ca spirit credincios şi preasmerit.
INCISIVĂ
Te plângi de „tocătoarea de avere”
Şi, la soţia ta tu te referi
Când, grav bolnavă, ajutoru-ţi cere
Cum e normal, ca între parteneri
.
Te plângi şi-i reproşezi cu mârlănie
Că e bolnavă-n loc să înţelegi
Că nimeni n-ar dori ca ea să fie
Invalidată pentru ani întregi
.
Cât v-aţi iubit, ca totul să vă iasă
Cum v-aţi dorit, a fost OK şi cool
Acum, c-aveţi copii şi-o mândră casă,
Ai devenit un mitocan fudul
.
Nu teama c-ai putea s-o pierzi te face
Atât de grobian şi cârtitor
Cât faptul că, avar cum eşti, n-ai pace
Întrezărind un sumbru viitor
.
Că din averea-ţi trudnic câştigată
O „tocătoare” ca soţia ta,
Ar risipi-n ideea hazardată
Că doctorii viaţa i-ar salvaâ
.
Cu-asemenea dispreţ n-ajungi departe
De-acum copiii văd şi înţeleg
Şi, fără doar şi poate,-o să se poarte
La fel cu tine, c-un sictir întreg.
UN VEŞNIC MADRIGAL
Sunt un bondar zburând din floare-n floare
Dar într-un mod total deosebit
Cu fiecare fibră ce mă doare
De cât vă pot iubi şi v-am iubit
.
Nepreţuite flori neînţelese
De cei ce, hulpavi, în zadar vă rup
Viaţa mea cu-a voastră se-ntreţese
Când vă miros, cu ochi sticlind de lup
.
Când, neştiut, îmi sorb din fiecare
Nectarul dulce şi îmbătător
Sunt fericit cum nimeni din parcare
Şi prea puţin îmi pasă de-o să mor
.
Frumoaselor, ades necunoscute,
Când vă pătrund iar voi nectaru-mi daţi
Tot sufletu-mi vibrând de alăute
Înalţă Simfonia din Carpaţi.
Lasă un răspuns