Hans – fufa unchiului Sam!

Mai bine era „curcubist” printre cele 50 de stele ale steagului inimii sale, aidoma unuia (sau or fi fost mai mulți?!) dintre predecesorii săi, decât limbă pervers insinuantă. Că făcea mai multă treabă cu limba-i de șarpe la dosul „cerniștilor” unchiului Sam, decât să ne încolocească nouă directive.

Când a venit aici, ne-a zâmbit și ne-a vorbit mieros. Nu, nu ne-a dat și dezlegare să poposim liber, fără vize, pe tărâmul libertății, a zis că mai bine stăm aici. Aici, la casa noastră, cu obiceiurile noastre frumoase, cu limba de care spune că s-a îndrăgostit în facultate, la orele unui reputat profesor român. Dar și cu țiganii, sărăcia și nevoile noastre. Și, mai ales cu povara scutoregionalizării…

Descălecat dară la post, ne-a paralizat de emoție cu vorbele sale alese. Atât de „deschise”, de nici unchiului Sam nu i s-ar fi ieșit atât de bine meșteșugul ăsta de ademenitor. Ne-a luat cu tot ce ne este nouă mai drag. „Cultura, limba și istoria României” – de care era fermecat. Era…

E drept, nu am sesizat la vremea respectivă că nu le avea cu alte simboluri dragi nouă… Cu drapelul, bunăoară! Dar am zis că nu a avut timp să se documenteze. Și cine nu cunoaște, e supus erorilor. Așa ne-am gândit în clipa în care stafful american de la Deveselu ne-a înșirat drapelul țării pe post de carpetă la fundul unor generali și diplomați americani. Am trecut cu vederea și faptul că au inversat culorile, punând tricolorul cu josul în sus. Am refuzat atunci să cădem în teorii conspiraționiste. Să ne luăm de perfecțiunea americană care nu lasă dungă neîntinsă.

Acum, însă, mesajul pare evident: într-o unitate militară, steagul ROMÂNIEI a fost pus la picioarele noilor descălecători, dar și cu josul în sus, în termeni militari, echivalentul capitulării. Căci, acolo a fost prima capitulare zonală.

Hans-clemă merge acum mai departe! Și ne împinge spre o capitulare generală. Ne cheamă să lăsăm de o parte cultura și istoria de care se jura că e fascinat, așa de fascinat încât o vrea pesemne doar pentru el, nu și pentru urmașii noștri, și să ne deschidem larg brațele, de parcă am fi fufele unchiului Sam când își desfac picioarele, și să primim proxeneții de nesimțire, incultură și lipsă de respect.

Și nu numai să-i lăsăm în casa noastră, să le punem mâncare pe masă, să le dăm și bani de buzunar, asistență medicală cum nici măcar românii asigurați nu primesc (că doar nu o să stea imigranții la cheremul medicului de familie, că îl ard cu pietre, mai ales dacă e femeie!), ci să-i lăsăm pe imigranți „să devină parte a României”. Să-i aducem aici, eventual ca „alte minorități” recunoscute, să le dăm țara pe mână. Să o transforme într-o cortină de pietre, urlete și golănie, nu?!

Trebuie să-i dăm dară peste nas lui Hans cu clipboardul unchiului Sam. Altfel… Să nu uităm că nici nu venise bine pe aici și transmitea directive pentru a se asigura că acea „femeie incredibil de curajoasă” (Laura Codruţa Kovesi) va rămâne pe poziții, „sprijinită de Guvernul României”.

Și uite că a rămas! Sprijinită, nu doar de guvern, ci de toate instituțiile Statului Român, de spui că e „mama Geea” născătoare de democrație românească!

P.S.:

Ambasadorul ne recomandă să-i primim pe imigranții musulmani. Și să-i privim ca „potențială resursă”! Ba, ne mai ia peste picior, amintindu-ne cum l-a recuperat unchiul Sam pe Einstein. Dar ce nu spune Hans e faptul că Einstein nu era semianalfabet! Or să primim zeci de imigranți răi și puturoși pentru a aștepta să vedem dacă răsare vreun geniu dintre ei, e prea mult! Mai ales că avem pepiniera noastră de genii chiar aici. Mai bine ne spunea ambasadorul „clemă” cum să-i aducem pe românii noștri acasă.