Citesc stupefiat pe pagina yahoo cum fostul preşedinte Ion Iliescu e felicitat de ziua lui, trimiţându-i-se chiar coşuri cu flori. Culmea ironiei, chiar actualul preşedinte Klaus Iohanis şi premierul Cioloş îi trimit felicitări.
Consider că e treaba politicienilor să se gratuleze, atâta timp cât se ştie că politica e arta (ştiinţa) compromisului, iar dictonul binecunoscut „O mână spală pe alta” rămâne veşnic de actualitate. Totodată menţionez că la emisiunea radio Europa FM, moderată de Moise Guran, şi dedicată tot bolşevicului, n-a fost niciunul dintre comentatori care să-l vadă cu ochi buni pe tartorul comunist.
De ce eu, un om de la baza piramidei, suportând cu eroism toate capriciile istoriei, aş putea vedea altfel lucrurile ? Nu e vorba de prezentarea în alb şi negru, nenuanţată, dar, din moment ce am fost martorul tuturor nelegiuirilor şi crimelor comise împotriva poporului român, graţie faptului că acest monstru odios a fost primul factor de decizie, ca şef de stat ; din moment ce încă asist la o justiţie oarbă, incapabilă să-l judece şi să-l condamne pentru faptele sale ticăloase, cum aş putea închide şi eu ochii, numai pentru faptul că a făcut şi a dres, văz doamne, pentru asigurarea democraţiei ?
Deşi mi-am exprimat opinia, atât în cărţile scrise cât şi de ori de câte ori mi s-a ivit prilejul, nu pot trece cu vederea acest fapt scandalos până la cer şi extrem de ruşinos, nu mă pot lăsa influenţat de nici un cântec de sirenă, şi-mi reiterez punctul de vedere incriminator, mai cu seamă că acest avorton al istoriei, în loc să sufere rigorile legii, îşi petrece bătrâneţea liniştit şi onorat de toţi trepăduşii care au avut de câştigat de pe urma preşedinţiei lui nefaste.
Rămân la convingerea că acest individ este o excrescenţă funestă pe trupul acestui popor, un avorton al istoriei, din cauza existenţei căruia avem de suferit şi acum, după peste un sfert de veac de la evenimentele sângeroase din 1989.
Nici un istoric profesionist şi de bună-credinţă nu ar trebui să-l menajeze, ţinând cont de tot felul de căcăţişuri care se invocă în sprijinul lui, şi ar trebui să prezinte cu obiectivitate lucrurile, neatribuindu-i nici un rol pozitiv în istoria noastră.
Nu cred că e la mijloc vreo idiosincrazie sau vreun interes când îmi exprim opinia, care, din punctul meu de vedere, de om aflat la baza piramidei sociale, este cea mai justă şi obiectivă. Cunoaştem câţi domnitori şi regi au pătimit şi s-au sacrificat la propriu pentru interesele ţării şi nu putem fi aburiţi de nimeni, cu nimic.
Lasă un răspuns