„De ce a trebuit să murim?”

La cât de rece și colțuros e, probabil nu a plâns-o nici pe maică-sa când biata femeie a părăsit această lume! Și cum să nu-l doară în cotul pulovărului de „revoluționar” (de fapt, nici măcar în cotul lui, ci al „camarazilor” de luptă!) de morții noștri? Pe care ar trebui să-i lăsăm acolo, sub lespezile reci și colțuroase precum privirea celui ce i-a condamnat, odată la moarte, apoi, iar și iar, la uitare, să-i lăsăm dară sub lopețile de pământ. Să-i lăsăm acolo, eventual, cu tot cu întrebările lor „patetice”, nu? „De ce a trebuit să murim?”…

Pentru că, în lumea pe care o vrea el, nici morții nu au dreptul la răspunsuri! Darămite, noi, ăștia vii?! Vii, și totuși atât de stinși… Pentru că, noi nu am murit o dată cu Eroii Revoluției, dar ne-am pierdut în neputință dacă, la două decenii și jumătate trecute, călăul se poate întoarce atât de liber pentru a călca în picioare mormintele de atunci.

„De ce a trebuit să murim?” nu e doar șoapta ce străpunge lespezile de beton. Este și murmurul nostru de neputință în fața batjocurii…

„Să nu dezgropăm morții”?! Dar de ce îi e frică lui Ion Iliescu? Că l-am putea băga pe el acolo, în locul lor? Nu, nu am face asta! Nu în locul sfințit de cei 26 de ani de adomire ai Eroilor Revoluției.

Și nu a fost de ajuns „eliptica” servită de socialismul științific al lui Ion Iliescu! A acelor teze de supunere pe care le-a învățat bătrânul monstru al socialismului necurat și necinstit. Și cum să nu te cutremuri când vezi că nu a realizat nici până acum că Dumnezeu i-a dat zile să ajungă la vârsta asta poate-poate se va căi. Poate va înțelege ceva…

Dar nu! Regretele lui Ion Iliescu țin tot de atitudinea noastră. De prestația noastră de necumințenie în fața degetelor ațintite de cârmuitori.

Și este cea mai mare ofensă adusă Democrației! Instituțiilor care s-au clădit greu și încă au picioare firave, fiind mereu izbite de astfel de valuri bolșevice. Și se clatină de vreme ce un bătrân comunist, un torționar vișinienizat al speranței noastre, vine să ne pălmuiască. Vine și pune mai presus de forul legislativ de azi înțelepciunea fostului CPUN. „Un experiment” (gura păcătosului e blestemată să grăiască astfel de adevăruri până i se va fi încelștat de gustul pământului!) care ar trebui din nou încercat. „Care merită luat în considerare cu mai multă atenţie”!

Pentru că Ion Iliescu duce dorul vremurilor în care oamenii priveau încă amorțiți de deceniile de comunism la dezbaterile CPUN. Și așa ar fi trebuit să se dezvolte democrația în viziunea lui. Într-un spațiu de „ferestroikă” în care țara să primească lecții de „dezbatere civică”. Să stea aliniată „1984” în fața televioarelor și să urmărească „dezbaterile” din cadrul CPUN! Da, acel CPUN de primă mare manipulare a țării, față de care și emisia televizată a Revoluției pare acum un jurnal de timp comunist, un Consiliu Provioriu în spatele căruia se pregăteau marile jafuri…

Iar șopârla roșie ne mai plesnește o dată cu limba ei veninoasă! „A scăzut nivelul intelectual” față de ceea ce era atunci! O astfel de monstruozitate nu putea ieși decât din gura lui Ion Iliescu. Deșteptarea țării, înțelegerea și reclamarea drepturilor cetățenești sunt pentru Ion Iliescu semne ale involuției noastre. Căci, pentru a rămâne „evoluată” în fața tovarășilor, națiunea ar fi trebuit să stea și astăzi ca acum două decenii și jumătate: „cu gura căscată la radio şi la televiziune să urmărească dezbaterile CPUN”. Să-l asculte pe prim-cârmaciul care își ducea turma prin apele democrației lovindu-le cu vâsla bolșevică. Din păcate pentru el, vâsla s-a rupt de multă vreme! Și chiar dacă am mai navigat în van, totuși tinerele generații, mult mai arzătoare, mai doritoare de a stoarce clipa prezentului de tot ceea ce li se cuvine, ne-au făcut să ne reașezăm pe calea firească.

Ion Iliescu? El este aidoma bușteanului putred care plutește încă la suprafața apei… Dar pe care nu se mai așează nici măcar peșcărușii să ciugulească din scârbavnica scândură din colhozul istoriei. Și nu, nu plecăm acasă! „Morții nu ne lasă”, fiind de datoria Națiunii să-si onoreze eroii și să-i pedepsească pe făptașii crimelor. Pe acești criminali, fie ei și aflați pe lor ultimul drum…