Legea dării înspre veșnica pomenire!

Noroc că Silviu Brucan a dat colțul… Nu a făcut-o el când trebuia, a apucat să otrăvească multe ape, dar s-a dus… Și noroc că a mierlit-o relativ din timp pentru pornirile de sfătuitor ale altui „înțelept” umflat cu arginții trădării, zis Mugurel, că altfel, cei doi s-ar fi bătut pe fotoliul din turnul de fildeș al oracolului orb! Așa, Mugur Isărescu a rămas singur pe funcția de sfătuitor pentru țară! Nu de înțelept al națiunii, ci de servilă și îmbătrânită moară de măcinat sfaturi din spatele sarcinilor și a indicațiilor primite dinspre marii „licurici” financiari-bancari.

Când oamenii de rând au ieșit în stradă pentru ratele uriașe datorate băncilor pe seama creditelor în franci elvețieni, Mugurel nu și-a putut sfătui de bine țara. A tras-o ușor de urechi și a atenționat-o că sistemul lui nu poate impune condiții băncilor.

Astăzi, când băncile au ieșit la rampă amenințător, vehiculând condiții aberante pentru împrumuturi în cazul aplicării Legii dării în plată, același Mugurel a ieșit să-și apere sistemul pe care, mai agârț, se jura că doar îl supraveghează, deci nu se poate implica.

Înțeleptul fundului de sticlă a uitat de „bărbile” de supraveghetor echidistant pe care le pieptăna când era vorba de drepturile noastre… Și ne dojenește bătrânește că băncile reprezintă și ele afaceri. Iar Legea dării în plată „nu ar strica”, dar în concordanță cu anumite „expuneri de motive”. Adică, pe șleau, condiții. Ălea de pe opisul din presiunea băncilor și corelate „cu poziția Comisiei Europene pe marginea acestei legi”. Poziție care, evident, răspunde tot lobby-ului bancar, nu poporului, îndatorat și spoliat! Așa că, în viziunea lui Mugur Isărescu, amenințările băncilor vizând înăsprirea condițiilor de creditare reprezintă „o reacție normală la o propunere legislativă majoră”.

„Trebuie să ieșim din starea obsesivă că băncile se răzbună” – ne bolborosește guvernatorul din clepsidra nisipurilor nemișcătoare ale Băncii Centrale. După care a urmat o lungă pledoarie (didactică, de-a dreptul!) pentru drepturile băncilor, ale căror amenințări fățișe au fost catalogate discret ca „reacții priudențiale și normale”. Pentru că, nu-i așa?, trebuie să-și apere afacerile. Afacerile de săpunire ale clienților. Că nu geaba s-a chinuit Mugurel să „reformeze” sistemul bancar românesc, nu?! Să elimine din el tot ce era bancă autohtonă și care ar fi putut constitui repere de suveranitate financiar-bancară!

De fapt, dacă ar mai avea o urmă de jenă față de halul în care a lăsat țara să intre între pietrele de moară ale băncilor străine, față de distrugerea sistemului bancar autohton, față de vânzarea agresivă și pe termen nedeterminat a intereselor noastre naționale, Mugur Isărescu ar trebui, în ultimul lui ceas… bancar (al cărui ultim sfert de oră s-a tot lungit, însă!), ar trebui să fie un promotor al Legii dării în plată. Măcar pentru răul pe care l-a generat ani și ani milioanelor de clienți ai unui sistem bancar exclusiv străin. Acela de a fi îngropat între vorbe bâlbâite, când mirosea de o ieșire în stradă a clienților, și sfaturi înțepate la adresa acelorași clienți, când se ițea câte un deget de avertisment din partea băncilor… Să-și afle rostul pe care ar fi trebuit să-l aibă dacă voia ca acum să se numere cu adevărat, și nu să se plaseze singur și ridicol, printre înțelepții acestei țări.

O educație financiar-bancară… A lipsit, ba, mai rău, clienții au fost impulsionați și împinși înspre și între rotițele agresive ale băncilor, apoi tratați din postura de marfă. O marfă a creditelor restante, vândute între bănci peste capul clienților, clientul ajungând el o marfă în sistemul bancar, nu banii o marfă în relația dintre bănci și clienți. Măcar din respect pentru cei ce și-au pus capăt zilelor din cauza acestui sistem, abuziv, și supravegheat de BNR doar dintr-o anumită direcție, Mugur Isărescu ar trebui să se abțină în a comenta Legea dării în plată.

P.S.:

Guvernatorul BNR ar trebuie să ne explice de ce statul se poate implica, necondiționat, cu garantii pe termen de 20-30 ani, pentru prima casă, când îmbătrânirea populației și demografia în prăbușire ar putea genera, peste câteva decenii, o supraofertă locativă și o ieftinire pe termen lung a activelor imobiliare, dar o Lege a dării în plată reprezintă un risc atât de mare încât se impune corelarea cu restricțiile dorite de bănci și condițiile „recomandate” de Banca Central Europeană?!

One Response to Legea dării înspre veșnica pomenire!

    Faci un comentariu sau dai un răspuns?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *