De la Cenaclul Flacăra la Cenaclul Națiunea…! De ce nu am umple din nou sălile, căminele culturale, teatrele, stadioanele…?

Când s-a prăpădit, atât de timpuriu, Adrian Păunescu, am scris și eu, o novice, câteva poezii pe care le-am difuzat drept mesaje de condoleanțe ale unei admiratoare de poezie, suferind la gândul că noi, românii, am pierdut pe cineva unic. Suntem muritori oricum, oricare ar fi cauza, vârsta, urmările… Toți trecem dincolo, dar, când pierdem o imensă valoare a cuvintelor, rămânem fără cuvinte. Nu știu nici acum să spun mai mult. Politicianismul, pentru mine, nu are loc în artă. Arta e artă! Omul e dornic de frumos în suflet. Oricât s-ar ascunde, fiecăruia îi place ceva anume. Mie mi-a plăcut și îmi place poezia, să creez, să mă joc serios cu cuvintele de când mă știu. Nu doar ca să devin scriitoare… Mi-a plăcut să scriu, pur și simplu. A fost suficient până acum. Și ca mine sunt destui în poezie, știință, muzică, teatru, film… Dar câte unul, când și când, trebuie să fie unicul, singurul, să rămână… Altfel, fiecare își găsește locul depinzând de propria valoare și de celorlalți. Iar geniile rămân genii.

La vremea când am postat versurile dedicate marelui poet, versuri care între timp au suportat modificări, personalizându-mi-le, nici nu visam că am să iau parte la asemenea proiect: „De la cenaclul Flacăra la cenaclul Națiunea.” Îmi plăcea enorm Păunescu. Îmi plăcea și îmi place muzica folk. Îmi plăcea și îmi place emoția trăită pe viu într-un spectacol cu cenaclul, pe cât de somptuos, pe atât de intim în adâncul personal.

Ceea ce am trăit pe 12 Decembrie recent, la a doua întrunire a cenaclului Națiunea alături de veteranii cenaclului Flacăra, a fost istorie. Toți cei prezenți la eveniment știm acest lucru. Am cântat privind fascinați ecranul plasemei din care ne vorbea și ne zâmbea Maestrul Păunescu prezent la propria poveste în imagini și cuvinte. Un om, acum, cu adevărat liber, fără inhibiții și doar cu dragostea de frumos în suflet. Cei care scriu au tot timpul la purtător această libertate și dragoste. Sunt mult mai sensibili, transpun trăiri spirituale care dor în inimă, simțind mult mai multă trăire decât restul, uneori exacerbând. Consumul e altul și transpune de fiecare dată. Chipul și gândul… Și scriu aceste trăiri pe un petec de hârtie rupt dntr-un colț de ziar, sau pe șervețelul unde servesc masa. Pe un genunchi sau pe podul palmei dacă n-au pe ce altceva… Și apoi transcriu gândurile, sentimentele viziunile în format curat și coerent pe pagini adevărate de veșnicie. Este actul creației… În rest rămân hoinari din timp în timp…

Așa era la cenaclu: se scria pe hârtie și se cânta în direct, fără scenariu și regie. Așa am fost și aseară. Aproape cu aceeași forță. Deși noi, suntem niște… suntem doar noi. Ascultam, cântam și eram doar o stare nedefinită, transpusă, la un moment dat, dar un tot. De ce n-ar fi și eugenii uitate pe bancheta mașinii, rămase de la vreun cantautor în graba lui de a urca pe scenă? Sau o sticlă de lapte rămasă nespălată pe bord, ori un iaurt, vestigii ale unui trubadur aflat apoi pe scenă. Toate făceau parte din viața cenaclului Flacăra. Mai știe, oare, cineva ce erau eugeniile? Încă mai există, unul dintre puținele produse românești pe piață. Cenaclul Flacăra…? Mit…? Peren ca și omul Păunescu? Nicidecum, este iar viu ca și el. Spiritul nostru îi reînvie. Doar vocile, cumva, altele… Și chipurile, de asemenea… Dar, de ce nu am umple din nou sălile, căminele culturale, teatrele, stadioanele cu valorile noastre autentice, descoperite sau încă nedescoperite? Ce ne mai poate opri? Avem acum tânărul cenaclul Națiunea și veteranii bătrânului cenaclu Flacăra. Vă invităm la spectacole, ca actori și spectatori. Fiți chiar voi Cenaclul…!

4 Responses to De la Cenaclul Flacăra la Cenaclul Națiunea…! De ce nu am umple din nou sălile, căminele culturale, teatrele, stadioanele…?

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *