Într-o atmosferă feerică și premergătoare sărbătorilor de iarnă, sâmbătă, 5 decembrie, de la ora 19:00, Opera Naţională Bucureşti a prezentat premiera unui spectacol deosebit alcătuit din lucrările de balet „DSCH” (coregrafia Alexei Ratmansky și muzica Dmitri Şostakovici), și „The Dream” („Visul”; coregrafia Sir Frederick Ashton, muzica Felix Mendelssohn, fiind bazat pe „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare). Premiera a beneficiat de participarea prim-balerinei de renume internațional Alina Cojocaru, în rolul Titania, în „The Dream”, iar la pupitrul Orchestrei Operei Naționale București s-a aflat dirijorul Cristian Sandu. Pentru realizarea celei de a doua părți a spectacolului („The Dream”- „Visul”) au fost invitați în mod special Corului de Copii şi Tineret „Symbol” (director: Jean Lupu) și dirijorul Lect. univ. dr. Luminiţa Guţanu Stoian, cadru didactic universitar al Facultății de Științe Socio-Umane, specializarea Pedagogie Muzicală.
Lucrarea coregrafică „DSCH”, cea care deschide spectacolul, a fost realizată în anul 2008 pentru New York City Ballet, pe muzica lui Dmitri Şostakovici (Concertul nr. 2 în Fa major op. 102, compus în anul 1957). Numele baletului provine de la formula „DSCH”, motiv muzical (în notaţia muzicală de provenienţă germană) folosit de compozitor ca o aluzie la numele propriu şi ca o semnătură (acronim al numelui său). Alte montări ale acestui balet au avut loc la Pacific Nortwest Ballet din Seattle, Teatro alla Scala din Milano şi Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. După premiera mondială din anul 2008, publicaţia The New York Times a scris: „DSCH” este o construcţie coregrafică plină de suspans, cu pasaje de dans strălucitoare care îţi taie respiraţia. Iar şi iar, te afli în faţa întrebărilor „Ce se va întâmpla mai departe?” şi „Care au fost exact paşii care tocmai s-au desfăşurat cu repeziciune?”. Şi, mai mult de atât, baletul este marcat de o gingaşă şi pură poezie (Alastair Macaulay – The New York Times, mai 2008). Ziarul The Telegraph l-a numit pe Alexei Ratmansky „cel mai talentat coregraf de balet de astăzi”. În calitate de coregraf, Ratmansky a creat balete pentru Baletul Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, Baletul Naţional Olandez, Baletul Kirov, Baletul Regal Danez, Baletul Regal Suedez, New York City Ballet, Baletul din San Francisco, Baletul de Stat din Georgia etc. În cea de a doua parte a spectacolului spectatorii se pot delecta cu baletul într-un act „The Dream” („Visul”), creaţie a coregrafului englez Frederick Ashton, cel a avut premiera în anul 1964 la Opera din Londra şi este inspirat de piesa „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare. „The Dream” poartă amprenta „stilului Ashton”, recognoscibil datorită mişcărilor ample de braţe şi interesului special acordat părţii superioare a corpului, umorului şi aluziilor subtile prezente în baletele sale, unor înlănţuiri de mişcări specifice, un stil mai degrabă liric decât dramatic. Fredrick Ashton este considerat unul dintre cei mai importanţi creatori ai secolului al XX-lea, cu o activitate de peste şase decenii în arta dansului. El a impus în balet, prin stilul său, mişcări extrem de dificile din punct de vedere tehnic. „The Dream” reprezintă, astfel, o lucrare în care baletul câştigă noi valenţe, în care spiritul poveştii este amplificat de mişcare, iar emoţia se propagă prin îmbinarea fericită între eleganţă şi culoare.
Opera română ne delectează cu acest spectacol – premieră, numit „DSCH. The Dream” – spectacol alcătuit din două lucrări de balet. „DSCH” se bucură de o echipă de creatori profesioniști, format din coregraful Alexei Ratmansky, creatorul de costume Holly Hynes, asistent coregrafie şi maestru de repetiţii Laura Contardi, lighting design Marc Stanley și asistent lighting design Perry Silvey. Distribuția este următoarea: Un cuplu: Sena Hidaka şi Henry Dowden / Un trio: Bianca Fota, Shuhei Yoshida, Takahiro Tamagawa / Trei cupluri: Akane Ichii, Mihaela Soare, Bianca Stoicheciu, Liam Morris, Egoitz Segura, Barnaby Bishop / Patru cupluri: Nastazia Philippou, Raquel Gil Bergstrom, Fiona Cameron Martin, Amy Lee Bale, Răzvan Cacoveanu, Alessandro Audisio, George Murray Nightingale, Miquel Duran Torrents. Cea de a doua parte, numită „The Dream” (Visul), se bucură de participarea unei echipe deosebite formate din Sir Frederick Ashton (coregrafia şi libretul, după piesa „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare),John Lanchbery (aranjament muzical şi orchestraţie, după „Visul unei nopţi de vară” de Felix Mendelssohn), David Walker (scenografia), John B. Read (lighting design original), Patricia Tierney (maestru de repetiţii şi notaţie coregrafică) și Ionuţ Gabriel Pruteanu (adaptare lighting design). Distribuția a fost următoarea: Titania (Alina Cojocaru), Oberon (Dawid Trzensimiech), Puck (Shuhei Yoshida), Bottom (Alistair Beattie), Cinci Ţărani (Alessandro Audisio, Răzvan Cacoveanu, Mircea Ioniţă, Shohya Oheda, Caspar Stadler), Cuplul Certăreţ, Helena (Andra Ionete), Demetrius (Liam Morris), Cuplul de Îndrăgostiţi – Hermia (Bianca Stoicheciu) și Lysander (Henry Dowden), Patru Zâne – solo: Măzăriche (Raquel Bergstrom), Fir-de-Păianjen (Akane Ichii), Fluturaş (Francesca Velicu), Bob-de-Muştar (Nastazia Philippou). Cu participarea Corului de Copii şi Tineret „Symbol”, director: Jean Lupu, dirijor: Luminiţa Guţanu Stoian. „The Dream” este produs în colaborare cu Royal Opera House Covent Garden din Londra.
Lasă un răspuns