Mai bine le mai aruncau câte o lopată de pământ peste morminte… Sau le mai turnau câte o placă de ciment peste cei doi metri de pământ care le acoperă, se pare insuficient, jertfa! Jertfa de care un sistem încă se teme.
Clasarea Dosarului Revoluției, dosirea lui militărească, este o decizie revoltătoare. În fața căreia oricare altă tentativă de restituire a unor puncte de dreptate poporului român pălesc. Căci, însăși speranța și așteptarea a 25 de ani trecuți au fost batjocoriți.
Mai trebuie doar ca procurorii militari să vină cu șurubelnița în mâneca tunicii pentru a rade eroilor numele de pe morminte, ba, poate chiar să scoată la maezat locurile de veci, pentru că, dacă faptele de omor nu au existat, nu au existat, nu-i așa?!, nici morții… Ori s-au prescris în jertfa lor, acolo, într-o altă lume poate mai echitabilă…
Procurorii ar trebui să schimbe și numele cimitirelor ce-i adăpostesc pe tinerii noștri decembriști, din cel „al Eroilor”, într-unul „al Prescrișilor”… Un cimitir național, primul care va cuprinde în el și morții dar și (încă) vii acelui Decembrie înecat în sânge… Ba, poate chiar ar trebui arunce și resturile de cosciuge și cruci, să curețe locurile de veci de cei 25 de ani de întrebări și să planteze vilele somptuoase ale dreptății lor de sistem.
Este cea mai nerușinată, nu spălare pe mâini, ci alungare din istorie a faptelor poporului român. La umbra redeschiderii Dosarului mineriadei, și a inculpării pe bandă a vinovaților, s-a aruncat o lopată de pământ peste momentul renașterii noastre. Peste izvorul libertății noastre phoenix. Faptele națiunii, faptele eroice ale națiunii noastre, ce au stat în spatele jertfei tinerilor în Decembrie 89, sunt apostilate a negație cu forța pumnului juridic al clasării inamovabile, bătându-se de acum monedă pe dosarele ce scot în evidență monstruozitatea acțiunilor unor structuri sociale ale aceluiași popor.
Iar procurorii ar trebui să „claseze” și vechile calendare… Să rupă definitiv fila de decembrie, să o înlocuiască cu un noiembrie bis, ca lună de sărbătorire a unei altfel de revoluții de octombrie roșu!
Din păcate, un popor care tace la sigilarea momentului său de redeșteptare, de câștigare a libertăților (deja, astăzi, majoritar risipite în somnul rațiunii), este un popor scos din istorie. Din istoria clipei sale astrale izvorâte în Decembrie 89. Căci un neam care asistă la punerea pe masă a monstruozităților care nu l-au definit pe el, ci pe larvele stanilist-comuniste, pentru a sări apoi la șocul mineriadelor, totul pentru a asista la izgonirea gloriei sale din Decembrie 89, pentru a se contura o istorie în care să existe cel puțin culpa vinovăției, un astfel de neam nu mai are forța unei națiunii, ci a unui simplu popor aruncat în feudalism.
Revoltător este și felul fățiș sfidător în care ni s-a aruncat în față tușul roșu al justiției… Nu cel al justiției civile, pe care o știam în parte mânjită, ci chiar al ultimului său pilon de demnitate, justiția militară, a unui parchet ce a azvârlit Dosarul revoluției pe fereastra unor interese… Pentru că, dacă acum, la 25 de ani trecuți, cu noi de față, cu noi milioanele care am trăit acele clipe de istorie, ca implicare directă sau ca spectatori, ni se servește o trunchiere atât de violentă, ce va fi peste alți 25 de ani, când se vor fi stins, măcar ca entuziasm, dacă nu și prezență în rândul viilor acelor vii ai lui Decembrie 89, toți privitorii jerfei?
Nu va însemna oare că nu am fost învingători, ci doar niște supraviețuitori?! Și nu va mai însemna și că, de fapt, am fost mai morți decât cei ajunși sub lespezile mormintelor decembriste?!
Bine ca nu i-au trecut in categoria Legionarilor! Atunci nu mai puteam nici sa-i pomenim.