Potpuriu liric de Dominic Diamant

COPACUL VEŞNIC VERDE

Cu câtă-nfiorare contemplu-acest copac

Fantastico-magnific, parcă ivit anume

Să mă-ndumnezeiască prin tot ceea ce fac

Ca frunză foşnitoare şi trecător prin lume

.

Copacul veşnic verde cu ramurile-n vânt

Şi rădăcina dusă în profunzimi uitate

E o minunăţie cum altele nu sînt

În cercuri care tăinuie o eternitate

.

Lumina lui se naşte din frunza tremurând,

Prin crengile ce-nfruntă azurul, răsfirate

Îi clocoteşte seva de vise şi de gând

Prin secoli şi milenii fremătător străbate

.

O, Doamne, ce miracol mi-e dat să întâlnesc

Cu câtă frenezie în foşnetu-i mă ţine

Şi cum se simte-n pulsu-i tot dorul omenesc

De a sui prin vreme şi-a Te găsi pe Tine

.

O frunză sunt, din naştere ştiu că voi cădea

Ca să îngraş pământul cu fibra-mi omenească

Dar câtă fericire-i în devenirea mea

Când văd copacul magic crescând să uluiască.

                                               ***

O CINSTITĂ PLEDOARIE

Când prospătura e recomandată

Şi adecvată pentru sănătate

Iar medicina e orientată

Spre astfel de produse minunate

.

Când tot ce-i prezentat ca prospătură

Face furori şi-mbie pe tarabe

De nu mai ştii ce vrei,atât te fură

Decorul, c-ai fugi şi-n patru labe

.

Când până şi mirabila natură

Prin fragedele prospături seduce

Şi farmecă-nsetata uitătură

Că-şi uită interesele năuce

.

Cum aş brava cu-opinia-mi deşartă

De oponent, sub masca ipocrită

Când frumuseţea, cu atâta artă

Te tulbură adânc şi te incită ?

                                   ***

FIŢE DE CALCULATOR

Calculatorul mi-a înnebunit

Nu mai porneşte, să îl pici cu ceară

Însingurat şi trist şi plictisit

Mă zbat în neputinţa-mi funciară

.

Calculatorul nu mai vrea să meargă

Eu nu mai ştiu, în lipsa-i, cum să fac

Să nu apar ca mortul dus pe targă

După un lung şi eşuat atac

.

Mă-nvârt de colo-colo-n disperare

Citesc câteva pagini şi renunţ

Distrus că embisilul nu mai are

Vreun chef pentr-un mesaj sau un anunţ

.

Şi astfel mor în propria găoace

Desprins de lumea-n care am trăit

Asemenea atâtor dobitoace

Din pulberea de timp nemărginit.

Un răspuns la “Potpuriu liric de Dominic Diamant”

  1. George Petrovai spune:

    O frunză sunt, din naştere ştiu că voi cădea

    Ca să îngraş pământul cu fibra-mi omenească

    Dar câtă fericire-i în devenirea mea

    Când văd copacul magic crescând să uluiască.

    Minunat. Cât adevăr, câtă profunzime şi forţă artistică în exprimare!

Lasă un răspuns