Convieţuirii româno-maghiare în judeţul Covasna; Mărturii documentare (1944-1946) – (1)

O analiză, fie şi sumară, a dezideratelor şi sloganurilor populaţiei maghiare din judeţul Covasna, pune în evidenţă existenţa unor similitudini între discursurile şi acţiunile din perioada 1944-1946 şi cele de după decembrie 1989. Cercetările viitoare vor putea pune în evidenţă „traseul” aspiraţiile nostalgice, revizioniste, ale populaţiei maghiare ardelene, timp de 50 de ani. O ipoteză ar putea fi că, în toţi aceşti ani, acestea au aşteptat „adormite”, lipsind din spaţiul public, fiind prezente în mediile private, unde s-au transmis prin viu grai, din generaţie, în generaţie. Documentele din arhivele instituţiilor administraţiei publice locale,ilustrează situaţia dramatice în care s-a aflat judeţul Trei Scaune în perioada ocupaţiei străine, de după Dictatul de la Viena. Cu atât mai mult era aşteptat momentul eliberării şi reintegrării judeţului în statul unitar naţionl român.

În contextul politico-militar din vara şi toamna anului 1944, armata română a trecut la eliberarea Transilvaniei de Nord, oraşul de reşedinţă Sf. Gheorghe fiind primul oraş eliberat din teritoriul răpit prin Dictatul de la Viena. Revenea deci administraţia românească, aşa cum a fost încă din septembrie 1944. Prefectura şi unităţile administrative din subordine încercau revenirea la firesc a vieţii politico-sociale a judeţului, fără persecuţii, fără discriminări dar cu repunerea în drepturi a celor lipsiţi de acestea. Se redeschideau şcoli, apărea din nou presa românească, se luau măsurile ce se impuneau pentru activitatea normală a spitalelor, a căilor de comunicaţii. Se evaluau grelele pierderi, pagubele pricinuite de anii de ocupaţie şi război.

În judeţ s-au instalat însă la una-două zile după eliberare, autorităţile sovietice în calitate de ocupanţi. Ca în întreaga ţară, pe lângă nesocotirea autorităţilor administrative şi militare româneşti, trupele sovietice au pricinuit prin jaf noi pierderi, mult mai grele decât cele ale războiului propriu-zis.

Eliberarea părţii ocupate a Transilvaniei, în toamna anului 1944, a inaugurat o nouă etapă în raporturile româno-maghiare. Elementul central de caracterizare al acestei etape este menţinerea în continuare a încordării interetnice. Eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe, la 8 septembrie 1944, de ziua Naşterii Maicii Domnului (Sfântu Gheorghe fiind primul oraş românesc eliberat din Ardealul ocupat), de către Armata Română, a fost un simbol al libertăţii redobândite pentru toţi românii, şi pentru cei puţini rămaşi pe loc, dar şi pentru cei care se întorceau în zonă, după patru ani de refugiu. Din septembrie 1944, se instalează din nou autorităţile române în Sfântu Gheorghe. Din păcate, acestea nu au funcţionat decât trei luni, iar speranţele de reluare firească a cursului vieţii româneşti, întreruptă la 1940, au fost spulberate. La 15 noiembrie, sub presiunea „aliatului” sovietic instalat în judeţ, autorităţile administrative româneşti au fost nevoite să se retragă din Sfântu Gheorghe în localitatea Prejmer, judeţul Braşov. Până în martie 1945, la instalarea guvernului Petru Groza, în mod paradoxal, pentru judeţul Trei Scaune au funcţionat o aşa zisă „prefectură populară” (de fapt maghiară) şi o prefectura legală, aflată în „exil” în judeţul învecinat. La fel au stat lucrurile şi cu Jandarmeria, Poliţia, Primăria Sfântu Gheorghe şi cu instituţiile similare din judeţele Ciuc şi Odorhei..

Relatări ample referitoare la aceste stări de lucru sunt cuprinse în arhiva Legiunii de Jandarmi Trei Scaune, retrasă şi aceasta la Prejmer. După eliberarea judeţului de ocupaţia străină în 1944, Legiunea de Jandarmi s-a numărat printre instituţiile ce urmau să restabilească autoritatea statului român în această zonă. Este ştiut faptul că reinstaurarea realei administraţii româneşti în Trei Scaune a eşuat ca urmare a intervenţiei Comisiei Aliate (Sovietice) de Control, situaţie menţinută şi după 6 martie 1945. Rapoartele Legiunii surprind prin obiectivitate, semn că aservirea instituţiei unor scopuri politice nu se ridicase încă la cotele scontate.

Mărturii documentare

Nota informativă nr. 8, din 5 Octombrie 1944, Secţia de jandarmi Ghidfalău: „Am onoarea a vă raporta umătoarele: Sosind în această secţie (în ziua de 23 IX 1944 seara, în zilele de 25,26,27,28 şi 29 IX 1944, am inspectat posturile de jandarmi Olteni, Micfalău, Bixad, Valea Crişului şi Ghidfalău unde am constatat că starea de spirit a populaţiei este liniştită în special a populaţiei româneşti care se bucură de venirea armatelor române şi sovietice afirmând că au dus patru ani de urgie sub unguri.

Populaţia ungurească deşi în faţă pare a vedea aceste armate cu ochi buni, totuşi se constată o îngândurare sufletească şi au aşteptat din zi în zi câştigarea războiului de unguri şi nemţi, aceasta mai mult din partea ungurilor înstăriţi”.

Nota informativă nr. 8, din 1 Noiembrie 1944, a Postului de Jandarmi Covasna se spune: „Raportăm, că starea de spirit a populaţiei, de origine etnică Maghiară, din raza postului de jandarmi Covasna, manifestă o mare nemulţumire, pe motivul strângerii şi trimiterei pentru internare, a celor ce au dezertat din armata maghiară şi s-au reîntors la domicliile lor, spunând că ei au fugit din armata patriei lor ca să nu lupte contra românilor cu care au trăit foarte bine, înainte de răpirea Ardealului, de către unguri”.

În prezent populaţia de ambele naţionalităţi este neliniştită din cauza jafurilor ce au comis şi continuă a comite soldaţii ruşi. Populaţia românească şi în special cea din comuna Valea Mare nu este liniştită din cauza purtării abuzive a autorităţilor maghiare în timp de patru ani, expulzând pe români fără nici un fel de avere numai cu ce au fost pe ei, iar cei care au rămas au fost mereu batjocoriţi de autorităţile maghiare, iar averea celor expulzaţi a fost vândută la licitaţie numai la cetăţenii maghiari, românilor neperpiţându-li-se a cumpăra nimic. Acum în continuu vin la post şi cer ca să se ia vreo măsură din partea autorităţilor româneşti pentru revendicarea acestor drepturi, cerând chiar măsuri de represalii din partea autorităţilor româneşti. Populaţia maghiară este neliniştită de teamă că li se va aplica şi lor măsuri similare de represalii din partea autorităţilor româneşti, privind cu ură autoritatea românească”.

Nota informativă nr. 2, din 28 Septembrie 1944, a Secţiei de Jandarmi Catalina, se arată: „Deasemenea raportăm că Ungurii din Tg. Secuiesc, s-au linguşit pe lângă Comandantul Sovietic, astfel că Comandantul Sovietic a organizat poliţie civilă numai din minoritari Unguri, atât în oraşul Tg. Secuiesc cât şi în toată plasa, care sunt înarmaţi şi fac propagandă contra Românilor şi mai ales contra jandarmilor cum că, Administraţia Românească nu va fi în Ardeal şi că jandarmii vor pleca”.

Nota nr. 7, 1944 luna Septembrie 23. Postul de Jandarmi Belani către Secţia de Jandarmi Catalina: Am onoarea a raporta că la sosirea în această comună, la înfiinţarea postului Belani, în ziua de 17 Septembrie 1944, am numit ca primar al comunei Belani pe Dl. Hegeşi Ludovic, fost primar la cedare în 1940, conform ordinelor date, om de încredere care a suferit mult în timpul dominaţiei maghiare 1940-1944, batjocorit, maltratat, condamnat 6 săptămâni de unguri pentru că a ţinut foarte mult cu românii din toate punctele de vedere, deşi ungur, dar bun român, a fost pus noapte din somn la jocul sârba şi şters pe faţă cu drapelul românesc înmuiat în closet”.

Nota informativă nr. 6 din 10 Octombrie 1944, a Postului de Jandarmi Reci: „ (…) Sa pus în vedere locuitorilor să-şi vadă liniştiţi de munca lor căci Statul va avea grije de existenţa fiecăruia, nimeni nu se va atinge de dreptul şi proprietatea lor, întru cât toate aceste zvonuri sunt alarmiste venite dinafară cu scopul de a tulbura rânduiala şi ordinea în Statul Român”.

Dare de seamă, asupra situaţiei poliţieneşti de pe raza Legiunii de Jandarmi Trei Scaune. „Populaţia în general este nemulţumită prin faptul că li se ia fără nici o formă, de către ostaşii ruşi, cerealile, vitele, alimentele şi diferite lucruri casnice. (…) Propaganda contra Statului, se face de către iridenta maghiară sub masca partidului comunist. Alarmism, s-a produs de către iredentiştii maghari, spunând că trupele germano-maghiare, se găsesc la 13 km. de Sf. Gheorghe, în realitate acestea erau în retragere, dincolo de Tg. Mureş. Deasemenea au mai lansat svonuri că în urma depunerii armelor de către armatele maghiare, Uniunea Sovuetică, va da Ungariei Ardealul de Nord, până la graniţa din anul 1940”.

Dare de seamă, asupra situaţiei poliţieneşti de pe raza Secţiei de Jandarmi Covasna, din 25 X 1944. „Refugiaţii (români-n.n.), parte din ei s-au întors la căminurile lor, unde n-au mai găsit ce au lăsat, acum căutând a-şi recupera de la unguri cu forţa, din care cauză s-au produs oarecare nemulţumiri. (…) Starea de spirit a ungurilor este cam neliniştită, din cauză că românii caută a le face şicanii oriunde s-ar găsi, deoarece aceştia le-a făcut mai rău sub stăpânire maghiară, românii căutând a se răzbuna pe ei…”

Dare de seamă, asupra stării de spirit a populaţiei din raza secţiei de jand. Ozun. „ …Trecutul populaţiei din aceste comuni, este cu caracter patriotic trăgându-se din neam de romani, găsindu-se şi astăzi ruine de la Daci şi obiecte antice. Spiritele populaţiei mai întărite sunt foarte agitate pe chestia că li se va lua pământul înapoi, iar grofii au fugit cu armata magheară la 23 August 1944, lăsând în parte numai membrii familiilor în localitate. Populaţia mai este îngândurată faţă de evenimentele care se petrec căci nu ştiu a- i cui vor mai fi.Mai sunt agitate spiritele populaţiei şi din cauza ostaşilor Sovietici, care zilnic le cutreieră casele cerându-le hrană, lucruri, etc.

Românii ce au rămas în teritoriul cedat după 1940, au fost torturaţi de către autorităţile magheare şi chiar de către populaţia magheară. Sa făcut identificarea indivizilor în cauză, dresându-li-se acte de trimitere în judecată.În general spiritele pe raza acestui post sunt liniştite, iar locuitorii se bucură de venirea românilor.”

Postul de Jandarmi Dalnic. Starea de spirit a secuilor din comuna Dalnic, se prezintă în aparenţă liniştită, deşi în realitate lucrează pe sub ascuns şi năzuiesc ca „Ardealul” va fi tot a lor. Din cauza numărului foarte mic al românilor, care este numai de cinci, aceştia pot duce mai departe propaganda lor iredendistă magheară în condiţiuni foarte uşoare şi greu a fi identificaţi de jandarmi”.

Postul de Jandarmi Moacşa. Ungurii din comuna moacşa, sunt cuprinşi de panică şi de teamă din cauza trupelor sovietice care cu ocazia ocupării le-a devastat gospodăriile, necinsindu-le femeile şi luându-le o parte mare din avutul lor. Această panică domneşte mai mult în sânul populaţiei maghiare înstărite, iar populaţia magheară nevoiaşă, înclină foarte mult spre comunism şi deci este mai bine dispusă. Starea de spirit a românilor este bună, deşi aceştia sunt în parte maghearizaţi. (…) În comuna Beşeneu…sunt unguri care nu prea au încredere în Statul Român, fiind cu credinţa că această provincie va fi administrată de Rusia Sovietică. (…) Ungurii din comuna Ozun, sunt îngrijoraţi că acest teritoriu va rămâne sub ruşi şi aceştia nu vor mai putea să-şi vadă de meseria lor. Deşi pare a fi mulţumiţi de venirea românilor, totuşi aceştia nutresc idei că tot ungurii vor reveni din nou”…

În comuna Sft. Ioan Lunca 75% din populaţia comunei o formează ungurii, care şi aceştia sunt foarte răsbunători contra românilor. În anul 1940, au schingiuit pe români, I-au ameninţat cu moartea prin înpuşcare, fiind înarmaţi au distrus case şi au devastat biserica ortodoxă. Până în prezent nu s-au manifestat, dar se observă că, sovăesc, neconvenindu-le cu administraţia românescă” (…) În comuna Bicfalău, este un centru de secui din cei mai înfocaţi. Toţi sunt duşmani ai românilor. Nu se manifestă cu nimic pe faţă, însă sunt în aşteptarea revenirii drepturilor magheare, prin indulgenţa noastră a românilor. Spiritele românilor în această comună sunt liniştite.

În comuna Măgheruş, sunt unguri secui răi şi fanatici, însă nu pe faţă. În comuna Saciova, aceiaşi situaţie ca în comuna Măgheruş. În comuna Băcel, majoritatea populaţiei este formată numai din români. Se ceartă de acum între ei, pe tema politicei fiind : Ţărănişti, Liberali şi o mică parte foşti legionari…În satul Valea Lisnăului, majoritatea populaţiei o formează români săraci şi cinstiţi. Spiritele liniştite”.

Dare de seamă, asupra stării de spirit a populaţiei din raza secţiei de jandarmi Covasna, din 10 octombrie 1944. „În general populaţia românescă este satisfăcută prin dezrobirea din dominaţia maghiară, şi chiar parte din maghiari. În aparenţă spriritul populaţiei Româneşti liniştit, însă cu dorul de răsbunare asupra populaţiei maghiare şi în special a celor care au fost constituiţi în bande şi au comis jafuri, distrugeri şi atrocităţi asupra populaţiei româneşti. Populaţia maghiară priveşte pe Români şi autorităţi cu dispreţ şi sfidare, iar respectul cel arată, este numai forţat de împrejurările actuale. Au intenţia de a se manifesta în sentimente comuniste, crezând că în felul acesta au concursul ruşilor care îi va proteja de persecuţiile din partea românilor, pe care ei le prevăd ca măsuri de represali. (…) Maghiarii sunt stăpâniţi de ideia că România nu va rămâne stăpânitoare a Ardealului, având încă convingerea că Germania ar mai putea câştiga războiul şi atunci Ardealul în întregime va fi al Ungariei”.

Referitor la înfăptuirea reformei agrare, în 13 martie 1946, din Aita Mare, se raportează faptul că „singurul care a luptat împotriva armatelor germano-maghiare – Bucur Mihail – a primit două iugăre de teren în locul cel mai rău, pe când altora, li s-au dat terenuri bune, deşi fără nici un merit. Printre aceşria semnalăm câţiva, cari au fost chiar voluntari în armata maaghiară care au luptat în contra armatelor româno-ruse”. Dosar nr. 2/1946, p.6 În aceiaşi situaţie de nemulţumiţi faţă de modul cum sa făcut împropietărirea, au mai fost şi următorii locuitori români din Aita Mare: Pop Iuliu, Sebeni Mihail, Cichi Ioan, Bucur Ioan, Sibianu Alexandru”.

În 15 martie 1946, din comuna Zăbala, se raportează că „indivizi care în timpul când Ardealul de Nord era sub ocupaţia Maghiară au săvârşit diferite acte de teroare contra populaţiei Româneşti…se află în Sfatul de împăciuire al acelei comune…populaţia în cauză este foarte nemulţumită pe această temă”.

În Darea de seamă asupra rezultatului controlului intreprinderilor industriale de pe raza sectorului Covasna, de la 15 Februarie 1946- 15 Martie 1946, la punctul referitor la starea de spirit a muncitorilor şi funcţionarilor, se menţionează: „Muncitorii care sunt numai unguri din motive de şovinism, duc o mare ură împotriva funcţionarilor români

Darea de seamă asupra stării de spirit a personalului din întreprinderile industriale de pe teritoriul rural al judeţului Trei Scaune, precizează că deşi „starea de spirit a funcţionarilor şi lucrătorilor este în general liniştită, totuşi, funcţionarii şi lucrătorii de origine maghiară sunt mai agitaţi în urma propagandei ce li se face de elemente şovine şi reacţionare maghiare, că Ardealul de Nord va reveni Ungariei. Se pot constata aceleaş nemulţumiri din cauza salariilor mult prea mici faţă de preţurile actuale ale pieţii”. Dosar nr. 4/1946, p.28 Atitudinea faţă de autorităţi, la cariera C.F.R. Bixad, „unde sunt mai mulţi Români care au o atitudine bună faţă de autorităţile româneşti prin faptul că sunt români, iar funcţionarii şi muncitorii maghiari au o înclinaţie aşa cum au toţi maghiarii din Ardealul de Nord faţă de autorităţile Române”. (va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*