Congresul caprelor râioase

Nu congresul al 12 lea al iepelor de pustă interesează… Ci prezența celor câteva capre politice dâmbovițene chemate la ordin să țesele iapa ungurească, dar, mai ales, să ia poziția animalului politic trădător. Poziția „coadă de topor” în patru copite. Mai exact, într-o duzină la câte exemplare s-au îngrămădit în oborul iepelor.

Iar după încheierea congresului iepelor, un lucru rămâne cert. Dacă iepele au neghezat în pusta lor de nesimțire, graba de care au dat dovadă caprele noastre în a-și prezenta „poziția” politică a fost înspăimântătoare. Și cum altfel când doar s-au reconfirmat în postura cozilor de topor?! Care a fost doar siropos și lingău în vorbe și care s-a gătat în fața iepei de control al Pestei cu ascuțimea briciului unguresc de la gleznă, ca dovadă a ofertei de a tăia în brazda de obor autonomist, s-a văzut la congresul UDMR-ului! Unde au dovedit că toți că sunt o budă și o pestă. Mai „budă” chiar decât lăturile pe care ni le-au azvârlit din vârful copitei „gazdele” maghiare.

Cu toți sunt gata dară de câte o trădare. Mai mare sau mai mică, dar tot trădare. Și doar pare că este greu să spui care dintre așa-zișii „români” (unul grec în sfeclă, altul de seminție prea aleasă, ceilalți cu semne mari de întrebare) este mai vânzător de țară!

Să fie C.P. Tăriceanu, fișe de „n” nume, cel care i-a cerut primarului de la Cluj-Napoca să schimbe numele orașului? Ori Vasile Blaga, politician „cu greutate” doar în balanța schimbării, care ar vrea să vadă oficializată și în viitor prezența UDMR-ului pe umerii țării, printr-un parteneriat bătut pe zece ani (poate chiar de guvernare)?!

Să fie mai vânzător de țară primul, acest Trădiceanu care vrea să reducă numele urbei Cluj-Napoca la jumătate, chipurile să se debaraseze ardelenii de moștenirea comunistă a latinescului „Napoca” (după care ar trebui pesemne să-i scape pe ardelenii și de latinescul castrumului „Clusa”, să poată atârna definitiv „plăcuța” de „Kolozsvar”), și cât de arogant trebuie să te arăți pentru a veni de la București să le spui clujenilor cum să-și numească orașul?! Păi, mâine-poimâine, ăsta o să ne spună și cum să ne redenumim țara, să ungă caleașca monarhistă la care tot trage prin actele oficiale de când este în fruntea Senatului! Sau să fie mai trădător cel de al doilea, care vrea consființit un mandat-parteneriat de zece ani de prezență UDMR pe scena politică și, mai ales, publică, a țării?!

Două sinistre paparude, politic-hermafrodizate! Or, Tăriceanu ar trebui să-și taie el din numele ăla de măruntai nesfârșit și să-i lase pe alții în pace, iar Vasile Blaga să-și vadă de neputința lui de fost șef de formațiune și să explice de ce nu a reușit să țină el PDL-ul cei zece ani pentru care ar garanta cu jurământ pentru UDMR! A, că a fost mai dulce trădarea?! Ei, s-ar putea ca gulașul în care s-ar băga pe zece ani la troaca pestei (din ușa Budei!) să nu mai fie așa dulce precum ospitalitatea liberală de care se bucură acum!

Și care să fie „fetele” și mai ușoare ale politicii dâmbovițene? Ponta sau Gheorghiu, ce își rupeau limba în gură imitând nechezatul iepelor de pustă! Primul ca șef al guvernului, care a venit pe post de înalt oficial pentru a slobozi câteva bâlbâituri în maghiară, dar nu după mintea lui, cum singur recunoștea, ci având șoptitor de scenă în persoana consilierului personal Frunda, ori șefa de la liberali gata de maghiarizare, nu din prea multă iubire (așa cum i-a ieșit pe ungurește), ci doar încercând să intre pe sub pielea maghiarimii politice?

Penibilă dară prezența politicienilor români la un congres al UDMR transformat în arenă televizată de închinări aduse infractorilor și unde șeful formațiunii maghiare făcea apologia infractorilor, prin rostiri despre cele două iape sinistre (deși, sunt mai multe!) Marko Attila Gabor, fugită să pască liniștită la Budapesta, cealaltă, pe numele de pustă Nagy Zsolt, agățată de Justiția Română. Și unde, în plin congres, s-a citit mesajul trimis de condamnatul Nagy Zsolt (că nici ăstuia nu-i mai ajunge facebook-ul!) prin care îi îndemna pe maghiari „să lupte mai departe”.

Așa că înainte de a fi un congres al UDMR-ului, lucrările duzinei jubiliare au reprezentat tribuna la care au fost chemați vânzătorii de țară de la București să aducă mulțumiri maghiarimii politice. Așa, ca de la capră răioasă la iapă răpănoasă!

2 răspunsuri la “Congresul caprelor râioase”

  1. justin ciceu spune:

    Poate e mai usor sa fii sluga!!

  2. ionel spune:

    Imi este rusine, de nerusinea acestor tradatori de neam si tara.Cum este posibil ca aceste gunoaie ajunse prin minciuna,furt,tradare,sa umileasca un intreg popor?Fi-le-ar numele de ocara in vecii,vecilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*