Cine vrea să ne șteargă Memoria Culturală?

Biblioteca Naţională României a luat fiinţă în 15 octombrie 1836. Ideea unei Biblioteci Naţionale pentru poporul Român a venit cu 31 de ani înaintea înfiinţării Bibliotecii Academiei (6 august 1867). După 15 octombrie 1836, anul de constituire a Bibliotecii Naţionale, se remarcă un interes deosebit din partea oamenilor de cultură Români pentru această instituţie. Eforia Şcoalelor a iniţiat acţiuni de strângere de cărţi şi periodice.

Au fost nenumărate donaţii, cumpărături, apoi prin Depozitul Legal constituit ca obligatoriu, a avut loc creştea numărului de publicaţii ale Bibliotecii Naţionale. În 23 octombrie 1864, prin „Regulamentul pentru bibliotecile publice” emis de Nicolae Kreţulescu şi aprobat de către domnitorul Al. Ioan Cuza, se schimbă denumirea Bibliotecii Naţionale în Biblioteca Centrală a Statului. În anul 1844 colecţiile Bibliotecii Naţionale erau în număr de 14 000 de volume. Între anii 1864-1901, Biblioteca Centrală a Statului va îndeplini practic funcţiile majore ale unei biblioteci naţionale.

În anul 1901, Biblioteca Naţională a României a fost DESFIINŢATĂ cu totul, iar colecţiile ei au fost încorporate în patrimoniul Bibliotecii Academiei. În 28 martie 1901, Senatul şi, în 15 aprilie 1901, Adunarea Deputaţilor au votat desfiinţarea Bibliotecii Centrale a Statului şi trecerea tuturor colecţiilor ei în patrimoniul Academiei Române. Spunea Angela Popescu-Brădiceni (director BNaR 1955 – decembrie 1989) : „Judecând după entuziasmul cu care Românii îşi înfiinţau biblioteci publice cu funcţii de biblioteci naţionale, întotdeauna a fost o mirare cum de a fost posibil actul din 1901 prin care s-a desfiinţat Biblioteca Centrală a Statului”.

Proiectul de lege spunea: „Art. 1: Toate cărţile, manuscreptele, stampele, mobilierul şi orice aparţine Bibliotecii Statului din Bucureşti se cedează cu începere de la 1 aprilie 1901, Academiei, care le va încorpora în propriile ei colecţii; Art. 2 : Academia Română va pune la dispoziţiunea publicului, cărţile şi alte materiale ştiinţifice după regulile stabilite prin regulamentul ei”.

Timp de 54 de ani, între 1901 – 1955, România NU a avut o Bibliotecă pentru toţi Românii! În 25 iunie 1955 prin HCM nr.1193 se înfiinţează Biblioteca Centrală de Stat, continuatoarea Bibliotecii Naţionale a Românilor înfiinţată în 1836 şi desfiinţată de către mai marii României de atunci, în anul 1901. Între anii 1955 – 1989, Biblioteca Naţională a României era printre CELE MAI CUNOSCUTE ŞI REPUTATE BIBLIOTECI DIN EUROPA! Între 1955 – 1990 BNaR a avut cea mai benefică perioada. Deşi a fost perioada comunistă, totuşi, atunci au fost cele mai multe realizări. Biblioteca Naţională era prima în toate! Multe li se reproşează pe bună dreptate comuniştilor. Dar, în acele timpuri grele se făcea CARTE, toţi cetăţenii, inclusiv cei simpli aveau acces la CARTE dacă vroiau şi nu numai la Cărţile scrise în Limba de Lemn Rituală. Existau cărţi ale Autorilor Clasici de toate felurile şi naţiile…

În 5 februarie 1990, Biblioteca Naţională a României îşi recăpătă numele şi este recunoscută că atare. Astăzi, în anul 2015, Biblioteca noastră Naţională nu este o bibliotecă naţională funcţională pentru secolul al XXI-lea. DE CE această indiferenţă a guvernanţilor faţă de patrimoniul cultural scris al României din Biblioteca Naţională a Românie, instituţie naţională în „moarte” lentă, dar „bine” asistată?

Nu pot să nu mă întreb cum se face selecţia pentru conducătorul unei instituţii culturale de importantă Bibliotecii Naţionale a României? Există, oare, vreun Curs de Vorbe Goale înainte de a fi uns ca directori Din moment ce fiinţe diferite – patru directori generali după 1989, până acum – au un discurs identic, în esenţă, diferenţele specifice fiind tonalităţile Limbii de Lemn pe Stil Nou, democratic, „trebuie ca” să fie un asemenea curs…

Ni se vorbeşte despre „responsabilitatea de a păstra memoria”. „Memoria păstrată” a poporului Român prin catalogul ei on-line la Biblioteca Naţională a României pe care ne-o prezintă directorul interimar și care este formată dintr-un milion şi ceva de cărţi, majoritatea după anul 1990… Numărul periodicelor sau al altor UB – Unităţi Bibliografice nu se vede pe nicăieri. „Memorie păstrată” în Biblioteca Naţională este – după directorul ei interimar – doar din ultimii 25 de ani, prinsă într-un milion de cărţi de după 1990!

Or, CINEVA vrea să ne fie ştearsă Memoria Culturală… Cea de demult, din 1836, din moment ce în 1901 Biblioteca Naţională a fost desfiinţată şi întreg patrimoniul ei a fost „vărsat” la Biblioteca Academiei, deci ferită de publicul larg românesc. Cea de demult, din moment ce în 1955 a fost înfiinţată şi grabnic sabotată prin acţiunea ocultă a Nisiparilor STRĂINI, Biblioteca Naţională târându-se fără sediu adecvat până în 1989 şi cu 59 de depozite… în Bucureşti şi în… provincie, unde au putrezit liniştite, la locul lor, milioane de UB, neinventariate niciodată şi – când să fie gata în Iunie 1990 – a venit Revoluţia din 1989 şi a început furtul de materiale de pe şantierul ei din Bd. Unirii 22, furt tolerat, tăcut de către toţi Guvernanţii…

Noi românii am avut un spirit întemeietor încă din anul 1831, prin „Regulamentul Organic al Valahiei” când a început să se aloce sume anuale de lei pentru „ţinerea şcoalelor publice în Capitală şi în celelalte oraşe ale Principatului, a tipografii, a bibliotecii…” Şi în România „ideea şi nevoia creării de biblioteci publice datează încă de la începutul secolului al XIX–lea, afirmându-se tot mai pregnant în procesul de transformare socială şi în lupta pentru libertate şi unitate naţională care avea loc în ţările române în acei zori de veac”. Să nu uităm să vorbim, atât despre vitregiile suferite de către Biblioteca Naţională de la noi, dar şi despre rolul ei foarte însemnat şi benefic pe care l-a avut la comunişti – ne place sau nu, dar asta e adevărul – când sălile Bibliotecii Centrale de Stat erau pline, când se citea mult şi de toate…

BIBLIOTECA însemna ceva pentru orice elev, student, inginer, profesor, dar şi muncitor… erau muncitori care citeau la sala de lectură, alături de cărţile tehnice din domeniul lor de activitate şi române din clasicii români sau străini. BCS – actuală Biblioteca Naţională a României era deschisă şi sâmbătă, până la orele 22.00 şi duminică până la orele 15.00.

Directorul BNaR –   fie şi interimar – trebuie să aibă rezolvare şi în sensul suplimentării cu personal – cel puţin până la 301, conform Legii Bibliotecilor Publice partea referitoare la BNaR – Biblioteca să aibă personal adecvat şi suficient că număr pentru rezolvarea marilor probleme ale bibliotecii. Posturi s-au mai eliberat, prin pensionarea unora, prin plecarea din instituţie a altora, cum au fost ele ocupate? Cum s-au făcut angajările în BNaR, pe ce funcţii s-au făcut? În alte secţiuni ale BNaR da, dar NU în prelucrarea UB, unde este nevoie de muncă şi pricepere profesională, care nu se asigura prin nişte cursuri de Biblioteconomie impuse, ci prin ani de formare profesională în BNaR. Nu trebuiau oare să se ocupe, în primul rând, de rezolvarea milioanelor de publicaţii neprelucrate? Publicaţii care POATE nici nu mai sunt, fiindcă niciodată nu s-a făcut un inventar… Distruse de decenii de „păstrare” în 59 de depozite. FURATE de unii sau alţii şi fie, păstrate, fie vândute la Anticariate… trecute de multe ori prin inundaţii, chiar şi foc.

O altă idee curioasă care-i „macină” rău pe directorii noştri este a ne convinge că în secolul al XXI-lea „bibliotecile s-au schimbat”, CARTEA, ar fi un fleac, important este faptul că „bibliotecarii sînt tot mai atenţi la problemele comunităţii”. (DR./PhD (?) Director interimar actual Claudia Şerbănuţă). Un alt interimar de vreo trei ani la BNaR, Elena Tîrziman spunea mereu că Bibliotecile sunt şi „altceva decât simple DEPOZITOARE de carte”, remarcându-se pe atunci la Biblioteca Naţională acţiunile altora în spaţiile închiriate de către conducere, ajungându-se până la degustări de vinuri. Directoarea de atunci a transformat Biblioteca Naţională a României într-un centru de promovare a vinului şi a berii pe „tărâmul” unei biblioteci naţionale, cu scuipatoarele de rigoare…

„Problemele comunităţii” ar trebui – pentru Biblioteca Naţională – să depăşească Bucureştii, ar trebui să fie un mijloc de informare şi cunoaştere pentru toţi Românii din toată ţară, dar şi pentru toţi Românii de dincolo de graniţele ţării, New York, Londra, Paris, Roma sau Madrid… Comunitatea SPECIFICĂ a BNaR este Poporul Român întreg, cu gravele lui probleme, mai ales în ultimii 25 de ani… Unele dintre aceste probleme privesc continuă în-manelizare şi în-cocolarizare programată de „DUJMANII” României şi propagată zi de zi pe TV, în primul rând şi nu numai. Biblioteca Naţională a găzduit vreodată „acţiuni” de genul educării şi re-educării în cunoaşterea Istoriei Naţionale REALE, în formare intelectuală, comportamentală, de limbaj? Dacă tot se desfăşoară „acţiuni”, măcar să fie în sensul de mai sus, nu degustări, iniţiere în canotaj, expoziţii cu realizările altor biblioteci sau să fie numai un loc de navigat pe internet şi întâlniri cu prietenii… Pentru că de aceea se cheamă Biblioteca NAŢIONALĂ, nu Municipală sau Judeţeană…

Dar, cum să vorbim despre aspectele majore ale unei Biblioteci Naţionale în secolul al XXI-lea atâta timp cât Biblioteca Naţională a României NU are înregistrate toate publicaţiile BNaR, atâta timp cât MILIOANE de publicaţii ale ţării noastre zac, ZAC fără acte financiar contabile! Înţelegeţi? MILIOANE de publicaţii ZAC fără acte financiar contabile şi directorul ei, chiar interimar fiind, ne vorbeşte despre Biblioteca din Avrig, care are acţiuni lăudabile, despre un proiect care se numeşte „Te iubeşte mama“ şi cele mai numeroase acţiuni la Biblioteca Naţională a României sunt cele destinate copiilor?! Până și bibliotecile judeţene au activităţi superioare BNaR !

Or, atât timp cât Biblioteca Naţională a României nu are: SITE WEB ADECVAT, cel existent este slab tehnic, nereprezentativ; ISTORIC – BIBLIOTECA NAŢIONALĂ; CATALOG ON-LINE (este singură bibliotecă din Europa, cel puţin, care nu are un catalog on-line complet; lipsa conversiei fişelor tradiţionale în catalogul on-line și milioane de publicaţii neprelucrate, nu se regăsesc nici pe fişe clasice, nici pe un alt act financiar contabil); CATALOGUL TOPOGRAFIC este pierdut, rătăcit, posibil aruncat; CERCETARE – niciodată, nici un director după 1990 nu a vorbit despre cum se face cercetarea în BNaR, absolut necesară într-o bibliotecă naţională; NICIUN PROGRAM SAU PROIECT INIŢIAT SAU COORDONAT ÎN PLAN NAŢIONAL SAU INTERNAŢIONAL.

Ce se poate spune despre despre alte acţiuni de baza ale Bibliotecii noastre Naţionale: CATALOG PARTAJAT, RAMEAU – LIVES-ro, DOCUMENTA ROMANIAE – fondul Documenta Romaniae (denumit în continuare cu inconştienţă şi încăpăţânare autodenigratoare naţională „românica”) extraordinar de important care reuneşte documente apărute în străinătate, referitoare la România şi la poporul român, publicaţii ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate, stă în stive, neprelucrat, NU este la dispoziţia tuturor Românilor…

Ar fi fost interesant de aflat cum vede directorul interimar rezolvarea problemelor din prima Biblioteca a ţării – concret, ce trebuie făcut? Abia apoi să vorbim de tablete, digitalizare. Ce digitalizezi când şi cele rezolvate până acum sunt numai câteva mii? În primul rând o Biblioteca Naţională în secolul 21 trebuie să aibă publicaţiile accesibile!

Ne vorbeşte directorul interimar de “lucruri minunate”, dar care sunt acelea, în condiţiile în care nu s-au rezovat problemele de bază ale BNaR? Definiţia perfectă „minunată” a Vorbelor GOALE, de umplutură emise în Limba de Lemn pe Stil Nou, democratic… NU se rezolva problema BNaR sărind etape, sărind peste baza existenţei unui biblioteci naţionale, PUBLICAŢIILE!

De curând am scris un articol despre un Fond de publicaţii care erau considerate rele pentru popor şi stăteau în aşa zisul Fond secret („S”), înainte de 1989. Se desprindeau din textul meu şi două aspecte grave în acest moment şi nu în anii Comunismului:

1. Au fost aproximativ 30 000 publicaţii în Fondul „S”, la BCS până în anul 1990. Astăzi sunt (dacă or mai fi, fizic) milioane de publicaţii la BNaR, neprelucrate. Şi atunci ne întrebăm, cum era mai rău cu 30 000 de publicaţii pe care nu le puteau vedea românii înainte de 1989, sau cu peste 8 000.000 de publicaţii pe care nu le pot vedea astăzi, în anul 2015?

2. Catalogul cu fişe clasice, pe hârtie, special creat pentru Fond „S” a fost aruncat/distrus. În depozite au ajuns toate fostele cărţi „S”, dar, prin distrugerea/pierderea catalogului fondului „S”, acum nu le putem cere întrucât nu avem cum să dăm de cota cărţii dorite întrucât gestiunea Bibliotecii Naţionale nu există. Astfel, sunt cărţi în continuare la un „S” de neînţeles astăzi. Voit? Din neglijenţă, doar? Nimeni nu a răspuns, nimeni nu verifică, nimeni nu se interesează.

Nici un director de după 1990 nu a spus cinstit care sunt adevăratele probleme ale Bibliotecii Naţionale a Roamaniei, după cum şi care sunt realizările Bibliotecii Naţionale a României. La marile realizări ale BNaR este trecut şi faptul că noul sediu al Bibliotecii Naţionale oferă „singurul spaţiu din Bucureşti unde se poate studia în mod creativ fără să ai permis”… Aşadar, ar trebui că noi toţi românii să fim cuprinşi de o fericire generală pentru o aşa măreaţă realizare anunţată de către directorul interimar al Bibliotecii Naţionale a României! Este foarte important că românii vin la Biblioteca Naţională şi folosesc spaţiul pe de gratis! Lăudabil! Dar, „este puţin, Onorabile !” – apud Caragiale …

Aflăm că actualul director interimar la Biblioteca Naţională dr./phd. (?) Claudia Şerbănuţă este „o excelenţă profesionistă”. Din ce se vede? Cum s-a constatat? Este Claudia Şerbănuţă Doctor în Biblioteconomie şi Ştiinţă Informării? Pe situl University of Illinois at Urbană Champaign se prezintă numai ca… doctorand! Nu este precizat nici subiectul tezei de doctorat! În Biblioteca Naţională se ştie că actualul interimar la BNaR, Claudia Şerbănuţă nu a lucrat niciodată ca bibliotecar, nu are nici o experienţă în domeniu. Specialist în Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării? Studiile de specialitate nu îţi dau decât fundamentul teoretic. Experienţa practică se acumulează, în timp, la locul de muncă. Cât despre scris în publicaţii de specialitate, este limpede că directorul interimar la BNaR nu este specialist în nici un domeniu al biblioteconomiei. Cele cinci prezentări în colaborare cu alţii, de pe situl Universităţii, sunt o dovadă.

Directorul interimar al BNaR ştie foarte bine că americanul cere experienţă când este vorba de un post de bibliotecar. Iar, când este vorba de un post mai mare, de asistent universitar, director, manager etc., americanii vor să vadă potenţialul dat mai întâi prin articole solide, publicate deja. Americanii cer un Curriculum Vitae foarte amplu, serios şi pentru asemenea posturi sunt câte 30-40 de candidați foarte bine pregătiți şi cu greu se renunţă la mulţi… Or, pe site-ul ProLibro despre care se spune că a fost creat de Claudia Şerbănuţă, nu am citit niciodată un subiect de biblioteconomie sau despre Biblioteca Naţională analizat/abordat ştiinţific. Sunt numai nişte informări transmise de Claudia Şerbănuţă, director interimar al BNaR acum. Iar subiectele au fost întotdeauna analizate profesionist de… alţi profesionişti din ţară.

Sunt câteva persoane chiar în Biblioteca Naţională pregătite temeinic, cu facultăţi umaniste serioase, cu studii în biblioteconomie, cu mastere în domeniu sau mastere culturale şi acestea stau deoparte, nimeni nu se gândeşte la ele… Acestea nu apar în nici o echipă managerială la BNaR! Iar când am aflat de numele celor cooptaţi de curând în Colectivul de Conducere al Bibliotecii Naţionale m-am revoltat! Să nu fie alţii? Sunt, dar nu se vrea să se știe! De asemenea, România are atâţia buni specialişti în multe alte biblioteci. Să nu-i vadă Ministerul Culturii, chiar Guvernul României, pe adevăraţii specialişti? Să nu aibă România o persoanlitate marcantă a Culturii Române care ar putea să facă – fiind Director General – din Biblioteca Naţională ceea ce merită să fie?

Biblioteca Naţională a României are nevoie de un Director General – Om de Cultură prestigios… Când dacă nu acum, în secolul 21? Când? Nu mai sunt români interesaţi de Bibliotecă? Ministerul Culturii nu are de zeci de ani un specialist pe biblioteci. Cine să verifice profesionalismul din BNaR? Cine să verifice gestiunea BNaR dacă nu mai sunt specialişti în analiză unei gestiuni de biblioteci?

Aş dori să se înţeleagă că prin pierderea catalogului topografic, atât timp cât nu a fost introdus tot fondul de carte în on-line, este vorba de o gestiune pierdută, tocmai fiindcă este o gestiune de milioane! Cine să vadă aceasta? Este absolut necesar un control total în chestiunea Bibliotecii Naţionale a României, control pe care-l poate cere orice director la BNaR, fie el şi interimar.

Ministerul Culturii nu ştie ce înseamnă o Biblioteca Naţională, miniştri se schimbă des – din toamna lui 2012 până acum, au fost opt miniştri – mereu se ia totul de la capăt şi se rostogolesc problemele fără a fi rezolvate… Lăsând la o parte faptul că pedalarea insistentă pe „Ştiinţele Comunicării”, sintagma care „sună din coadă”, dar, în cazul BNaR ascunde faptul că într-adevăr „problemele sunt multe şi complicate” la Biblioteca Naţională a României, iar „încrederea” impusă în directorii interimari nu ne inspiră nici încredere, nici optimism.

Iar până acum pare că degeaba am scris în ziare sau am adresat memorii Ministerului Culturii și Guvernului României… Dar poate nu e totul pierdut…