Nu încape vorbă, cât s-a preumblat să ne reprezinte ca șef al statului, chiar dacă nu a căpătat dezlegare la vorbă (cel puțin nu la cea românească, pe nemțește turuind de spui că e avanpost de „blitzkrieg”!), măcar s-a pus pe scris. Nu un amărât de capitol înghesuit între câteva pagini, ci un volum întreg! Desigur, nu-i frumos să-l întrebăm când a avut vreme și de țară, și de scris?! Dar nici nu ne putem abține! Chiar dacă, în cele din urmă, e vorba doar de un dialog cu sine la capătul primelor 100 de zile de… liniște, totuși, când a avut timp să-și adune gândurile, ba să le mai și aștearnă pe hârtie?! Că între două concedii, trei vizite la biserică și nenumărate întâlniri externe, nu avea el vreme nici de notițe pe post-it-uri, dărămite de o carte!
Și totuși, să remarcăm meticulozitatea „specifică” (adică seacă!) a celui de al doilea volum, laconic intitulat: „Primul pas”. Evident, venit după întâiul… „Pas cu pas”, și în deschiderea unei lungi serii! Un volum ce are cu mult mai multe file decât primul său bilanț ca președinte. Bilanț care, între noi fie vorba, nu era bun nici măcar de Introducere. Dar, iată, se dovește că funcția de președinte e bună și ea la ceva… Să-și găsească omul vocația de romancier.
Acum, întrebarea e: de ce un titlu de gâgă pentru un posibil bestseller? Pentru că, îi place ori nu, chiar seamănă a nume de manual pentru utilizarea unui dispozitiv de ajutorare! Or, cine se găsește, de fapt, în premergătorul… de cuvinte? El, ca autor, ori noi, ca țară? Căci, „Primul pas” poate fi, eventual!, al lui, pentru că noi l-am făcut pe al nostru cu două decenii și jumătate în urmă! Iar istoria noastră nu începe de la herr Klaus, nefiind el nici primul (po)„pas”, nici ultimul, ci unul intermediar, vremelnic cadențat „nemțește”…
Desigur, alegerea titlului poate fi o fină ironie! Deși, răsfoind filele cu pricina, pare mai degrabă că autorul chiar se închipuie meșter de țară. Unul care ne-a făcut deja îndrumarul de utilizare a țării, poate chiar după brevetul mecanismului nemțesc „pas cu pas” (numai să nu se fi inspirat după orologiul bunicului, ăla de o sută de ani, că s-ar putea ca relativitatea să-i joace feste!).
Oricum, măcar ne-a făcut curioși! Și vrem să (ne) aflăm finalul din acest bestseller, sperăm nu vândut cu țară cu tot la Târgul de carte (de amintiri!) de la Berlin, că ne arde curiozitatea de a ne lectura „evoluția” din următoarele volume ale enciclopediei de la Cotroceni.
Ce va urma, dară? Pesemne, un alt derizoriu și la fel de sec titlu, precum „Al doilea pas” ori „Un nou pas”, asta dacă pierd editorii cadența „pașilor”, sau, chiar mai rău!, o serie nihilistă a președintelui plictist (nemțește!), serie reprezentată de volumele „Un pas lateral”, „Pasul pe loc”, „Pasul înapoi” sau chiar „Ultimul pas”! Și câte „tomuri” va cuprinde în cele din urmă (că au și nemții „finish”-ul lor!) enciclopedia lui Klaus?!
Dar oricare ar fi „inspirația” lui Klaus, treaba e ca, „la final”, târgul de carte de la Cotroceni să nu ne claseze între filele dezamăgirii. Să nu ne lase acel gust amar care rămâne cititorului când vede finalul nereușit al unei cărți terminate brusc între fălcile mașinii de scris…
Până acum, însă, doar vorbe de laudă, căci, iată!, avem dovada faptului că nu doar între pereții reci ai puscăriilor se pot scrie cărți în salve de krupp, ci și între zidurile, la fel de reci!, ale Cotrocenilor. Iar volumul chiar se dovedește un curajos act cultural într-o țară în care părea că doar Directia Penitenciarelor mai încuraja literatura! Câte zile de… mandat va trebui să-i scădem lui Klaus pentru această ispravă monografică ne vom dumeri, probabil, la următorul bilanț. Adică, volum!
Lasă un răspuns