Anchetarea Elenei Udrea reprezintă sfârşitul unei iluzii: cea a femeii “puternice”, capabilă să se bată cu bărbaţii politici pentru a-şi afrima valoarea. O valoare care, în absenţa suportului lui Traian Băsescu, ar fi fost greu de întrezărit. Îmi aduc aminte că însuşi Traian Băsescu mărturisea că Elena, cea fără de cusur, a mers până în pânzele albe, “altfel n-aş fi protejat-o zece ani”. Riscantă cugetare. Lenuţa cea neprihănită nu a vrut să împartă cu nimeni “moştenirea Băsescu”, însuşindu-şi bogăţia de concepte, principii şi valori aduse în spaţiul public.
Este imposibil de comentat acuzaţiile procurorilor DNA, atâtea cât au “transpirat” în presă. Sigur, cele mai spectaculoase acuzaţii, sunt cele de spălare de bani şi fals în declaraţia de avere, făcute de procurori la adresa Elenei Udrea, considerată intagibila, atâta vreme cât Băsescu o declara “protejată” să şi afirma cu aplomb că este cea mai cinstită persoană dintre toţi candidaţii la preşedenţia României. Cel mai hazos lucru din declaraţiile “doamnei de fier” este că ea habar n-avea de sursele averii soţului ei, Dorin Cocoş. Ştiu persone care o căinau pe biata Udrea: de unde să ştie ea, sărăcuţa ce bani are bărbat’su? Numai că se uită că ea a ştiut să ceară bani la partajul de la divorţ. Ba, ulterior, a mai cerut o suma, pe care a şi primit-o. Păi, dacă nu ştia de banii lui Cocoş, cum putea să-şi suplimenteze cererea?!
Dar să vedem cum şi-a făcut Elena Udrea drum pe scena publică. Lenuţa fusese doar o pată de culoare în căutare de afirmare pe la mai multe sedii de partid, pe care le-a colindat cu tenacitate. Apariţia sa la Cotroceni în rol de consilier a stârnit curiozitatea presei care i-a atribuit rol de vedetă. Lipsa de experienţă a generat gafe memorabile (precum cea cu preşedintele Norvegiei), iar conflictul dintre premier şi preşedinte a scos-o în afara primei scene pe fondul “bileţelului roz”. A fost nevoită să aştepte realegerea preşedintelui pentru a primi un rol de primadonă la conducerea unui minister care sfida criza prin fondurile pe care putea să le împartă cu generozitate celor favorizaţi de soarta. Plusul de experienţă şi de tupeu, dar şi de susţinerea nedisimulată din partea lui Zeus, au ajutat-o să treacă hopul unei anchete parlamentare printr-o atitudine sfidătoare pentru care timoraţii aleşi n-au găsit antidot. Minesteriatul Dezvoltării a purtat-o spre culmile gloriei personale, evenimentele pe care le-a generat fiind tratate ca show-uri memorabile. A lăsat în urmă bazine de înot în localităţi fără apă curentă, domenii schiabile în staţiuni fără zăpadă, telegondole spre nicăieri şi locuri de joacă în sate fără copii.
Dezmăţul bugetar i-a adus recunoştinţa celor binecuvântaţi, iar steaua ei în partid a ajuns la apogeul unei comice divinizări de către primari care dormeau cu poza ei sub pernă şi miniştri care cădeau laţi sub presiunea farmecului sau personal. Suspiciunile tot mai dese şi mai constante legate de climatul de corupţie din jurul sau, generate de pragmaticul soţ au creat în jurul sau o aura de antipatie tot mai pronunţată, hrănită şi accentuată de suportul fără perdea al preşedintelui, singurul care vedea în ea un succesor politic. Încercarea de a o face preşedinte al PDL a eşuat spectaculos, rămânâd soluţia de avarie a creării unui nou partid cu dedicaţie: Elena Udrea. A fost primul proiect politic ratat al unui preşedinte care se îndrepta cu paşi mari spre ieşirea din scenă. Rezultatul modest de la prezidenţiale a marcat şi decesul treptat al simbolisticii udrene, pentru care abandonarea partidului sau de către sponsorul principal a fost pasul premergător pentru propria să renunţare la onorifica preşedenţie a unui PMP îmbrăcat deja în atelajul funerar.
Acum acest personaj care părea intangibil da impresia că se clatină. Ce se întâmplă în urma ei? Vin “lupi tineri” care, într-o zi, vor deveni ce a fost odată Elena Udrea? Sau mai mult decât atât?
Lasă un răspuns