În loc de scrisoare deschisă: „Aşa nu mai merge!”

Distinse domn Victor… Îmi faceţi o mare bucurie pentru că aveţi curajul să dialogaţi pe tema cea mai importantă a acestui moment istoric pe care-l simţim a fi crucial…

Da, peste cinci milioane dintre cetăţenii de azi ai ţării sunt “de stânga”, oameni care aşteaptă “minunea ” imposibilă a venirii unui alt tătuc, care să le aducă în “coşul zilnic” al lui Nicolae Văcăroiu şi din “hrana ştiinţifică” a acelui medic, ajuns ministru sănătăţii sub Ceauşescu. Eu nu reprezint dreapta, în acest dialog sui generis, pe care-l facem acum public, deşi este mare nevoie ca el să se deschidă la scară naţională, între domnia ta şi cineva care se socoteşte de dreapta. Dar ştiu foarte bine ce înseamnă acest concept (motiv pentru care vă voi trimite un eseu pe această temă).

În timpul “experimentului marxist”, ca să nu-i zicem “epoca de aur” a dictaturii comuniste, un inginer agronom de la Institutul de cercetări agricole de la Fundulea, a fost trimis în documentare în Statele Unite. La întoarcere le-a spus celor din institut trei lucruri: acolo dacă cineva vrea să plece dezbrăcat pe stradă, o poate face oricând, acolo dacă cineva vrea să construiască singur un avion, o face uşor, fiindcă găseşte piese de schimb pe piaţă iar acolo sunt şi “săraci şi bogaţi” şi nu mai “de-un fel”, ca la noi… i-a mai scăpat acestuia. Egalitatea în sărăcie, niciodată nu va fi o soluţie a vieţii omului pe pământ… (Relatarea aceea mi-a făcut-o vecina mea de casă, de la ţară, care a lucrat la institut până la pensie,-institut care acum se află  în degringoladă, unde cuplul Udrea-Băsescu s-a repezit să ia hălci mari din imensa moşie a pământului românesc, cel mai întins şi mai fertil din Bărăganul nostru plin de cernoziom, unic în lume.

Nici ea nu este de stânga sau de dreapta, dar la aflarea veştii că un neamţ “serios” a fost ales, s-a închinat spre icoană şi a zis: “Doamne, poate-o fi ca pe vremea lui Carol întâi!” (De remarcat zicerea ei către mine: “că mie mi-a plăcut foarte mult istoria la şcoală, domnule profesor, şi de aceea ştiu cine sunt, de unde venim şi unde trebuie să ne ducă Dumnezeu mai departe”)… Da… Am trecut pe la Institutul de cercetare a dictaturilor din România, condus de un controversat profesor de stânga. I-am predat manuscrisul  cărţii monografie “O istorie vie”, viaţa şi opera doctoruiui “naţionalist” Şerban Milcoveanu. Când a dat de atitudinea “monarhistă” a acestuia, a exclamat: “Prietenul meu Milcoveanu, monarhist?!… N-am ştiut. Nu vă supăraţi, eu o asemenea carte nu pot publica”. În hol, într-un tablou mare pe perete se afla micul la stat Mihai Beniuc, autorul volumului gros “Sub patru dictaturi”, publicat foarte repede de acest Institut…

Iată o diversiune perfidă!… Adicătelea, ce tot o ţineţi cu “dictatura comunistă? Iată că au mai fost trei înainte!… Da, dar a patra a fost dezastruoasă… Combinatele construite forţat, blocurile standard, casa scânteii, canalul, casa poporului, barajele etc, nu fac cinste celor care au dus patru milioane de oameni să le construiască cu braţele descărnate, acei deţinuţi politici cărora li s-a luat dreptul dat de Dumnezeu la existenţa scurtă, cât ne este dată. Două milioane nu au mai venit niciodată acasă!, domnule confrate privitor atent în istorie, luaţi noaptea din pat, de aici şi din Basarabia şi Bucovina… Cine răspunde pentru această imensă pierdere naţională a fiinţei noastre, domnilor “de stânga”?!

Când au reluat puterea, în 1990, şurubarul Brucan, ne-a cerut să avem răbdare încă 20 de ani, până ne vom reveni, dar nu la ceea ce am fost până la 30 decembrie 1947, ci… la ceea ce se vede că suntem după aceşti alţi 25 de ani, cu cinci mai mulţi decât s-a promis. Pericolul opririi definitive, – şi a unei  eventuale “atrageri magnetice spre Moscova” (în contextul când sârbii,- pe faţă,- şi ungurii,- mai voalat,- sunt cu mâna întinsă spre Putin), oprirea celor de stânga românească de la a lua iarăşi puterea totală, este un gest istoric semnificativ, spre care intelectualitatea nostră “creată de partid” să deschidă ochii.

Şi apoi… Am intrat într-o zi în sediul PSD din sectorul nostru trei şi am întrebat acolo, ca un novice, sau ca “baba chioară: “Domnilor, aţi fost mai mereu la putere în aceşti 20 de ani, câţi erau atunci de la “loviluţie”, de ce nu aţi făcut ceva ca această masă imensă de săraci să se mai micşoreze?” Unul m-a privit ironic şi mi-a răspuins zâmbind mefistofelic: „Da, dar pe noi cine ne mai votează?” În Noua Zeelandă, în Australia, în Canada şi în Satele Unite, care sunt pe primele patru locuri la nivelul de trai, sunt şi săraci dar şi bogaţi, lipseşte însă “stânga” şi chiar şi “dreapta”. Primele trei ţin de regina Angliei iar a patra de adevărata democraţie a globului…. Ţări unde lipseşte un Iliescu, care s-a oprit “de frică” să-şi lansese, în plină campanie electorală, “cartea vieţii” intitulată “Destăinuirile unui militant de stânga”… (Să-şi fi dat seama că, astfel, venea cu o sfidare?)…

Oricum… Acum când cel trimis de ei la înaintare şi atac s-a dat la fund, nefastul şi-a reluat rolul de preşedinte fondator şi bidigăne iar despre “congres” şi “refacerea stângii”, declarându-ne astfel că “lupta de clasă “n-a murit şi dezbinarea, dusă de Băsescul lor la paroxism, v-a continua. Căci cinci milioane, iată, sunt încă pe baricade şi “ţin cu ei”, cu sărăcimea… a celor “săraci cu duhul” conduşi de arpagoni, care s-au repezit din starea de proletari, la mari latifundiari locali şi mari bancheri ai momentului, care susţin puzderia de bănci, cum nu s-au mai văzut pe la noi vreodată. Da, domnule Victor, în “burghezia aceea putredă şi compradoră” dintre cele două războaie, băncile se numărau pe degete, ele ajutau oamenii să se apuce de treburi personale serioase iar uzinele Malaxa aveau 20.000 de salariaţi, cu zecile de mii erau la făbricile lui Mociorniţa ale lui AuschNim, etc, deci industrializarea n-a început-o lăcătuşul Gheorghiu-Dej de la Atelierele CFR Griviţa, cu mii de lucrători, ci totul s-a pornit, s-a dezvoltat şi s-a cristalizat “sub cei patru regi”, care, dintr-o întâmplare istorică, au fost de origine germană. Faptul că acum, un om din această etnie, născut, cerescut, educat şi pus în operă la noi, a venit ca o izbăvire, ca o nădejde, în care nu se mai spera… Străduiţi-vă să înţelegeţi fenomenul şi vă veţi linişti. Ajutaţi la refacerea noastră, dacă vă lasă cugetul. Vă rugăm însă nu vă alăturaţi celor care vor să redeschidă iară fronturi între noi, neplecaţi de pe baricadele de la Antena 3.

Ne este de ajuns cei 67 de ani de război psihologic româno-român, care a făcut milioane de victime, nu numai la figurat, ci la propriu. Sperăm că aţi înţeles că acest război este în armistiţiu şi curând el se va încheia. Laolaltă să ne dezvoltăm cultura, printr-un sistem de învăţâmânt serios şi să dăm valorilor dreptul la conducere în economie şi în toate sferele de activitate, de unde trebuie să se scoată atitudinea lui “lasă că merge şi aşa!” Uite că viaţa nu ne mai iartă! Aşa nu mai merge! Toţi, ca unul, vorba bătrânilor noştri “să punem osul la treabă!” Sunt sigur că pe acest tărâm suntem amândoi pe aceaşi lungime de undă. Să ne dea Ăl de sus putere de uitare în sine şi în Neam, pentru a ne dumeri “ce ni se întâmplă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*