La sfârşitul lunii iulie a acestui an, un grup de patru prieteni (Nicu, Bogdan, Ionuţ, Walter), am reuşit să atingem „Acoperişul Europei” (Vârful Elbrus – 5642 m, Munţii Caucaz), nu fără emoţii dacă socotim condiţiile meteo potrivnice (vânturi puternice, temperaturi sub -20 grade Celsius) şi anevoiosul proces de aclimatizare ca fiind adevărate încercări pentru cei ce se avăntă arareori la asemenea înălţimi.
Locul unde potrivit legendelor greceşti Zeus l-a înlănţuit pe titanul Prometheus, Muntele Elbrus este un uriaş stratovulcan inactiv ce a erupt ultima oară acum aproximativ 2000 de ani. Vârful de referinţă se află situat pe teritoriul Republicii Kabardino-Balkaria fiind unul dintre cele mai râvnite trofee din circuitul Seven Summits. Kabardino-Balkaria este parte componentă a Federaţiei Ruse, acest ţinut caucazian fiind actualmente relativ pacificat, comparativ cu anii 2000, când era socotit „a doua Cecenie” datorită insurgenţilor islamişti ce transformaseră zona într-un adevărat teatru de război. Spre exemplificare, în octombrie 2005, un atac-fulger al rebelilor asupra Capitalei republicii – oraşul Nalchik – a lăsat în urmă peste 140 de morţi, fiind nevoie de intervenţia a circa 2000 de soldaţi ruşi şi trupe speciale OMON pentru a recâştiga controlul asupra localităţii.
Aceastea fiind faptele (la care se adaugă vicisitudinile birocratice precum şi vecinătatea arealului cu Georgia, inamic declarat al Rusiei), se poate spune că o abordare pe cont propriu a zonei cu pricina reprezintă o veritabilă provocare. Dincolo de obiectivul în sine reprezentat de vârful de referinţă la nivelul Bătrânului Continent, echipa noastră a dorit să aducă un tribut Vânătorilor de Munte români care în perioada 1942-1943 au fost angajaţi în lupte feroce în Munţii Caucaz, numai în sectorul Nalchik – Valea Baksanului (pe unde trec majoritatea alpiniştilor români în drum spre „Acoperişul Europei”) căzând la datorie sute de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi.
Iniţiativa noastră a fost susţinută de către Asociaţia Tradiţia Militară şi Fabrica de Steaguri, un drapel realizat în onoarea ostaşilor români fiind etalat atât la altitudinea de 5642 m, cât şi în alte puncte de interes pentru respectiva campanie militară din Al Doilea Război Mondial. Memorabila frază: „Cota 910, sece-o Dumnezeu s-o sece„, rostită de sergentul Rusu din subordinea locotenentului Botiş Volumiu (Divizia 2 Munte), după multe zile de lupte şi jertfe pentru cucerirea şi apărarea înălţimii dominante din zona satului Kyzburun (Baksan) a fost şi ea desfăşurată pe o pânză.
În data de 22 august, au avut loc, pe Valea Prahovei şi în arealul Crucii Eroilor de pe Vârful Caraiman (Munţii Bucegi), o serie de celebrări solemne susţinute de către membrii Asociaţiei „Tradiţia Militară” (România), în colaborare cu „Deutsche Freikorps” (România) şi Asociaţia „Traditsia” (Bulgaria) . Ceremoniile au vizat o serie de marşuri comemorative, în ţinute de epoca, în amintirea eroilor căzuţi în anii 1916-1919, acţiuni ce au loc anual, evenimentul fiind deja la ce-a de-a şasea ediţie.
În această conjunctură s-a considerat oportună şi predarea drapelului cu care s-a cinstit memoria Vânătorilor de Munte căzuţi la datorie un sfert de veac mai târziu, pe meleagurile Caucazului. Alături de drapel a fost înmânată şi o urnă cu pământ din zona unde au luptat românii, respectiv din perimetrul satului Kizburun Pervyy (Baksan, Republica Autonomă Kabardino-Balkaria).
Îndeosebi în sezonul de vară mulţi români iubitori de munte îşi încearcă cu mai mult sau mai puţin succes şansele pe pantele bătrânului Strobilus, aşa cum a fost denumit Muntele Elbrus de către latini.
Pentru zecile de turişti autohtoni care păşesc anual pe meleagurile Caucazului, pe direcţia Nalchikului şi a Văii Baksanului, poate că un moment de cugetare sau o simplă privire aruncată, în fugă, prin locurile cu pricina contribuie atât la conştientizarea unor momente din istoria noastră, cât şi la liniştirea sufletelor nenumăraţilor eroi anonimi căzuţi pe veci în uitare, la mare depărtare de casă…
Lasă un răspuns