Dorul Eminescu…

Сum o duce Eminescu? Eminește! Scrie-ntruna,

Ce uitat e Eminescu, timpu-n el s-a rătăcit,

Nu primește nici o veste și-l salută numai luna,

Cînd își dă în leagăn visul, cuvîntînd fără sfîrșit.

 

Ce visează Eminescu? N-are vise! Soarbe ceață,

Că-i prea înrăită lumea, cum nu s-a-ntîmplat nicicînd.

Are dor de România, dar ea-și dă cu fard pe față,

Se dă zilnic în petreceri, trece strada surîzînd.

 

Fericirea mi-l pîndește? Este trist și el de-o vreme,

Mite Kremnitz nu-l mai știe, Bălăuca-i jar preastins,

Vin să-l nege scribii țării, pervertiți fără probleme

Și el, geniu trist,  mi-i  vede  și continuă de scris.

 

Ce gîndește moartea lumii? Zi și noapte-l tot așteaptă

Și cînd România pare ctitorie fără rost

Dor ne este de Luceafăr,  ca de maicile din poartă,

Coborîte-n flori să-și strîngă amintirile ce-au fost.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*