Asta este pactul actualului FSN cu vechiul UDMR, care joacă tontoroiul pe nervii românilor… Și totuşi, avem atâţia oameni cumsecade, chiar printre etnicii maghiari, când nu-s în uniforme politice sau honvedo-husariste… Or, în ultimul timp, prin zone româneşti la amonte de Mureş şi Olt, fac mereu demonstraţii de forţă, în uniformele evului mediu. Se pare că ei în această perioadă istorică au rămas după apucăturile de paradă războinic-comice. Fac prea mult zgomot, îs prea fuduli, deşi n-au nici o fală istorică. Nu-s din neamul lui Macedon, Cezar sau Traian sau urmaşii de-ai lui Napoleon sau Cantemir! N-au o limbă din zodia latinei, fie şi vulgare. După cârdăşia cu a lui Pontoş, au prins a se obrăznici mai tare, călăresc prin pieţele noastre publice, veniţi „tomna de la Budapeştiu” – ziceau bătrânii mei bihoreni… „Baiu este, vorba lor, de unde au atâtea săbii şi arme albe şi… negre, de apar ţimbori pe uliţi, ca la circ”. Ce are secuiu cu unguru?… în afară de maghiarizare (de pecenegi, agatârşi, cumani, daci, avari!).
Tovarăşu Iliescu şi Băsescu să iasă în faţă, în agora, sau la mormântul lui Mihai Viteazul şi Avram Iancu să se spovedească, să-i cheme la ordine, până nu enervează aceste agresivităţi ale lor pe moţii şi oltenii noştri, pe oşenii şi pe urmaşii lui Ştefan şi Eminescu… şi Goga, Cuza, Lucaciu. Pe toţi românii. Iar serviciile secrete să vadă şi să… prevadă ce vor să facă ăștia cu armele alea, eventual şi când!- căci „joaca” lor e BARBARĂ! Noi,românii, popor blând şi bun creştin, tot îngăduim… Dar numai Dumnezeu poate îngădui la infinit… „Lasă-mă să te las!” -acest dicton poate merge un timp, într-un loc, dar nu în toate locurile când e vorba de ţară.
Să-şi facă aniversările în costume populare,de sărbătoare, nu în uniforme agresive şi înarmaţi, „simboluri” ce nouă, românilor, ne amintesc de crimele făcute împotriva strămoşilor noştri. De unde atâta tupeu şi ură?! Avem prieteni, cuscri, cumetri unguri şi toate aceste exerciţii de forţă cu poze încordate şi zgomote războinice ne strică armonia, dansul,petrecerea. Ne strică viaţa ca români, ca europeni ce suntem! Să lase spiritul de haită în câştigul celui de alai, de societate. Aşa nu se mai poate, nu trebuie să se mai poată! Dacă nu există respect din dragoste, de dragul ţării, să impunem respectul de teama… de-a ne pierde de parteneri, dacă nu de altceva… Aceşti iredentişti feroce nu văd că nici Dumnezeu nu-i mai ascultă, le-a întors spatele, cum ne întorc şi ei nouă tot mai des…
Lasă un răspuns