De ceva vreme, revista DACOROMANIA documentează prin articole excelent susţinute ştiinţific că în stema României contemporane se repetă, cu adresa, greşeală făcută de regele Ferdinand imediat după Marea Unire, care, indus în eroare de către proaspeţii perdanţi, nemeşii unguri, a acceptat că în armoriile reprezentând Transilvania din stema Ţării, să figureze însemnele Principatului Transilvaniei de pe vremea principelui de nevolnică amintire, Sigismund Báthory. Însemne reprezentând minorităţile demografice stăpâne politiceşte, coalizate în „Unio Trium Nationum”. Adică secuii simbolizaţi heraldic prin Soarele şi Luna, ungurii prin vulturul de stepă asiatică Turnul şi saşii prin cele șapte oraşe-cetăţi: Siebenbürger. Românii, populaţia străveche, zdrobitor majoritară, lipsiţi atunci de drepturi politice, fiind excluşi din reprezentarea heraldică în stema principatului.
Articolele pertinente din DACOROMANIA notează că greşeală regelui Ferdinand se repetă păgubos pentru români în postecembriadă. Ei, făuritorii Marii Uniri, cei care veacuri după veacuri au păstrat românitatea Transilvaniei călcând cu moartea pre moarte calvarul iobăgiei, ei nici astăzi nu figurează în armoriile Transilvaniei din stema Ţării. Revista a făcut apel la toate autorităţile statului începând din anul 2011, de la parlament la guvern, preşedenţie şi la Academia Română, să repare greşeală istorică şi să introducă în armoriile Transilvaniei pe stăpânii ei de fapt şi de drept: românii. Deocamdată, tăcere. De la această tăcere se naşte semnalul meu de alarmă.
Inconştienţă, iresponsabilitate politică, „servitoreală”, sau trădare? Alarmat de lipsa de reacţie a celor care ar trebui să apere interesele naţionale am întreprins un raid-sondă pe doi vectori de cercetare: în hungarismul ofensiv şi în românitatea pasiv-lâncedă de astăzi.
Hungarismul ofensiv însumează lipsa românilor din stema Transilvaniei, strategie care vizează încorporarea acesteia la Ungaria. Sau, cel puţin, federalizarea ei în perspectiva încorporării. Teoria hungaristă notează: dacă nici măcar în stema ţării voastre nu sunteţi reprezentaţi în Transilvania, înseamnă că sunteţi o minoritate neglijabilă demografic, economic, cultural-spiritual şi politic, aşa cum istoriografia noastră o demonstrează. Manevrat abil în congresele internaţionale de heraldică, de sigilografie, unde conţii unguri sunt bine reprezentaţi la vârf, simpozioane şi conferinţe sponsorizate copios de Sörös – via Budapesta, argumentul heraldic face priză la nobilimea britanică şi franceză penetrată de focoasele contesine maghiare.
Am pe masă de lucru volumul „Noblesse francaise, noblesse hongroise XVIeXIXe siecles”, publicat sub direcţia cunoscutului de noi Béla Köpeczi şi Eva H. Balazs de către siamezele Akadémiai Kiado – Casă de editura a Academiei de ştiinţe a Ungariei şi Editions du CNRS – Paris, în 1981. Volumul înmănunchează comunicările colocviului franco-ungar de istorie socială ţinut la Rennes între 11-13 iunie 1975 – vreme în care Béla Köpeczi era adept al materialismului istoric şi, oarecum, obiectiv. Atât cât poate fi obiectiv un istoric ungur, spre a nu fi acuzat de trădare…
Notez că în plin despotism al proletariatului, ungurii îşi căutau argumente în istoria clasei lor nobiliare care, de fapt, a făcut şi face istoria Ungariei până la zi. Clasa nobiliară departe de a fi defunctă, purtătoarea stindardului revizionist, căreia, inconştienţă, iresponsabilitatea politică, „servitoreala” sau poate trădarea îi slujeşte din plin argumentele heraldice din propria noastră stemă. La care ei adaugă argumente stoarse din arborele genealogic matrimonial al domnitorului Vlad Ţepeş înţelenit în nobilimea maghiară, arbore genealogic matrimonial care în posdecembriadă a adus în Ardeal o seamă de aşa-zişi descendenţi rătăciţi şi prin Casă regală a Marii Britanii, astăzi doar cumpărători de pământ românesc, mâine, poate pretendenţi la tronul regatului româno-ungar, stratagemă veche de prin 1920, nu de mult dorit public la Sibiu de un premier budapestan cu aprobarea tacită a motociclistului român travestit în omologul aceluia.
La subiect. Imediat după Marea Unire nemeşimea perdantă, prin ocultă masono-fabiană care dirija tratativele de pace la de Versailles, a reuşit să introducă la Palat un presupus heraldist, micul nobil maghiar scăpătat, Jozsef Sebestyen de Keöpeczi din Cluj, care, preferat de regele Ferdinand, a operat falsul istoric din stema României Mari.
Tripletă contemporană, Szabolcs de Vajay, autodeclarat descendent dintr-o familie nobiliară transilvăneană, un fel de literat şi presupus heraldist, dar propulsat de abilă diplomaţie maghiară vice-preşedinte al Academiei Internaţionale de Genealogie şi Heraldică, copios subvenţionată de Budapesta jucând un rol de consilier, specialist în materie – o cucoană româncă, doctor Maria Dogaru, din Bucureşti, membră a Comitetului Internaţional de Sigilografie jucând în propria-i ţară rol de cal troian şi factor de presiune şi miliardarul George Sörös care i-a finanţat tipărirea unui volum pe temă, deci mai sus notată tripletă a reuşit să inducă în eroare Constituanta postdecembristă care, în pripă, înainte de dizolvare, la persuasiunea mai sus numitei cucoane, a votat grăbit stema României, repetând din superficialitate şi neştiinţă falsul istoric sancţionat de regele Ferdinand, speculat abil de hungarism. Manufactură revizionistă a pseudoheraldistului de acum un veac, Jozsef Sebestyen de Keöpeczi, a devenit una dintre temele principale care potenţează superlativ propagandă hungaristă pe plan internaţional.
O interpretare militară a titlului. Pe multe terenuri mărginind căi de comunicaţie principale sau aşezate lângă poduri, în trecătorile din munţi, în locuri obligate de trecere, pe malurile lacurilor de acumulare sau în vecinătatea barajelor, pe lângă unităţi militare, poligoane de tragere, investitori unguri din Ungaria sau diaspora, direct sau prin intermediul cetăţenilor români de etnie maghiară sau al românilor get-beget au cumpărat şi cumpără parcele consistente pe care clădesc fie locuinţe particulare, fie diverse unităţi comerciale, de la motel la cârciumă şi prăvălie.
Prin unguri din România de la preoţimea catolică, protestantă şi reformată la cadrele didactice săteşti s-au acaparat legal şi ilegal mari întinderi de teren agricol, ferme ale fostelor C.A.P.-uri, livezi şi vii, exploatate de asociaţii agricole întemeiate pe criterii exclusiv etnice, devenite centre de rezistenţă la autoritatea statală, factori de presiune pentru dobândirea autonomiei teritorial-administrativă conform bibliei autonomiştilor „Az onkormanyzati torneny szabalzyzasi koncspcioja” – tom editat de ministerul de Interne budapestan. Prin dispunerea lor în teren formează etape pe direcţii ofensive vest-est, etape de aprovizionare, baze de operaţiuni în spatele trupelor româneşti şi în adâncimea teritoriului naţional.
Munţii Apuseni, zona istorică a conştiinţei naţionale, sunt încercuiţi la sud în judeţul Albă, prin asociaţii agricole exclusiv ungureşti din localităţile Lopadea Nouă, Colţeşti, Rîmetea, Sancrai, Radesti, Ciumbrud. Acestea se leagă spre sud, sud-est, est-nord şi nord-vest cu asociaţii similare din judeţele limitrofe apusenilor, subvenţionate de Budapesta şi nu numai de ea. Să nominalizez doar Confederaţia Caritas în judeţul Mureş şi invazia formelor din Ungaria: Agrokor, Zkr, Korosyobegal, Soljek, Kft în vest. S-ar adauga acestei interpretări militare puzderia asociaţiilor cu caracter paramilitar slujind sub lozinci antiromâneşti crâncene, revizioniste şi revanşarde mascate sub firme de turism, cercetăşie, salvamont, care-şi antrenează membrii în munţi.
Asociaţia etnică „Carpaţii ardeleni”, filiala Braşov, avea acum câţiva ani un sector Salvamont cu zona de acţiune Piatră Craiului, Ciucaş, Făgăraş. De fapt, că şi în 1939 se vizează calea ferată şi şoseaua Braşov-Azuga. Susnumita asociaţie este în legătură cu asociaţii şi organizaţii „turistice” din Ungaria. S-a sprijinit şi poate se mai sprijină pe grupa româno-catolică a cercetaşilor maghiari din Braşov, îndoctrinată nu de mult de profesorul ultra extremist şi ultra şovin, revanşard şi revizionist Urgon Levente. Ce să mai vorbim de tabăra de antrenament militar şi de comando de pe Valea Uzulzu în care se instruieşte Garda Maghiară, plutonul secuiesc, Garda Maghiară desfiinţată doar pe hârtie.
În loc de concluzie. Lipsa românilor din armoriile Transilvaniei este subliniată de neorevizionismul hungarist prin 15 Fundaţii neorevizioniste de pe tot mapamondul. Îi întreb pe politicienii români, întrebarea fiind valabilă şi pentru societatea civilă, mai ales cea ardeleană, ce opun puzderiei de partide neorevizioniste, extremiste din Ungaria şi sucursalele lor din România? Au auzit cumva de „Comitetul Director Pentru Constituirea Republicii Transilvane” situat pe rue Saulniei 2I, Paris 9e, de „Confederaţia Transilvanica”, moşmondită şi cazată la Viena – nu întâmplător sediul primitor al revizionismului hungarist -, de către Institutul pentru Regiunea Dunării, de „Institutul Teleki Pal ”cu a sa injurioasă, la adresa noastră, Istoria Ardealului, sau de „Consiliul Pentru Apărarea Intereselor Cercurilor ardelene”, sau de filiala din Ungaria a „Uniunii Mondiale Pentru Transilvania”, sau şi mai grav, de „Consiliul de Autonomie al Maghiarilor din bazinul Carpatic”?…
Asta aşa, o citare pe sărite în care intră glorios, în pas de gaşcă prusac, partidele extremist-revizioniste cu puiandrii setoşi de sânge valah pripăşiţi în România precum „Nouă Gardă Maghiară”, sau „Garda Naţională Maghiară” sau „Jobbik” în concubinaj cu „Săgeţile Ungurilor” sau „Garda Naţională a Patriei Carpaţi”.
Cum va sună la urechi „Székely Legio”, Legiunea aia secuiască cu palmares istoric de holocaust al românilor la 1848 şi genocid în 1918-1919, că să enumăr zgârcit şi pe sărite din uluitoarea lista de societăţi, ligi, asociaţii, partide, societăţi culturale revizionist-extremiste create pe mapamond de hungarism, subvenţionate de Budapesta având că obiectiv de recucerit: Ardealul.
Şi noi? Atenţie politichia! A nu se juca de-a istoria spre a nu se ajunge în groapă ei de gunoi.
Cu ce ar putea fi reprezentati romanii ardeleni in armoriile Ardealului de pe stema Romaniei ? Eu as propune „Roata” pe care au fost chinuiti Horia si Closca(fara nicio aluzie la roata tziganilor de pe steagul lor). Sau poate jiltul de fier inrosit in foc pe care a fost ars de viu Gheorghe Doja. Cred ca ar fi cele mai bune variante pentru a exemplifica supliciile la care a fost supus neamul romanesc din Ardeal..