Noi poezii pentru volumul al-II-lea al colecției antologice

Nu am țară câtă țară

Nu am țară câtă țară

Știu că trebuie să am,

Dinăuntru și de-afară

Cu hotare de haram

Și cu lanțuri ne-nfierară.

 

Nu am țară câtă vreme

Vremile când lup eram

Și nu câine care geme

Au trecut și-n jug  și-n ham

Că rămân am a mă teme…

 

Nu am țară câtă jale

Pentru râu am, pentru ram,

Pentru frații ce în cale

Pribegind îi întâlneam

De la Nistru mai la vale.

 

Nu am țară câtă apă

Și pământ și cer aveam,

Câtă brazdă-n rod sub sapă,

Câte pâini pomeni dădeam

Și țărână pentru groapă.

 

Nu am țară câtă zare

Peste zări de țări zăream,

Peste Dunăre și mare,

Peste Prutul ce-l duram

Lăcrimând lacrimi amare.

 

Nu am țară câtă moarte,

Cu cât doliu-ndoliam

Ochii-mi plânși ursiți să poarte

Doliul maicilor, purtam

Doliul blestematei soarte.

 

Nu am țară câtă frică

Pentru țară am și neam,

Pentru România mică

Fără Dumnezeu și hram,

Pentru gloata ei calică…

 

Nu am țară nici la țară,

Nici moșia ce-o săpam:

Mi-o vândură, mi-o furară,

Și cui, Doamne să reclam

Când cu ea mă-nstrăinară?

 

 

În tot ce faci și ești

 

Mă regăsesc în tot ce ești

În tot ce faci și reprezinți,

În vechile-ți dureri lumești,

În mirul din altar și-n sfinți,

 

În ale facerii dureri,

În nopți de veghe și suspin,

În floarea morții-n primăveri,

În blidul niciodată plin,

 

În sângele vărsat pe-ogor,

În pruncul smuls de lângă sân,

În lacrimile din ulcior,

În lama coasei ruptă-n fân,

 

În carnea lemnului ucis,

În rodul necules, uscat,

În negrul doliului din vis,

În piatra de izvor secat,

 

În clopotul a foc bătând,

În frunza codrilor de jar,

În fumul satelor arzând,

În flacăra din felinar,

 

În amăgirea fără leac,

În sacrificiul fără sorți,

În lumânări fără colac,

În cimitire fără morți…

 

În cer, în apă și-n pământ,

În Prut, în Tisa și în Jiu,

În câte-au fost și-n câte sânt

Am fost și sânt și am să fiu!

 

 

Fuge țara mea de-acasă

 

Într-o lume nemiloasă

Pe-un grăunte de pământ,

Fuge țara mea de-acasă,

Dumnezeul meu înfrânt…

 

Într-o lume cât o coajă

Dintr-o pâine de cerșit,

A fugit și-a țării strajă:

Dumnezeu ne`mpărtășit!

 

Într-o lume de himere

Ca un iad în cap de mort,

Țara, singura-mi avere,

Mi-au vândut-o la export.

 

Într-o lume rea, rapace

Ca într-un coșmar pervers,

Țara mea pe drumuri zace,

E un cimitir în mers…

 

Într-o lume cenușie
Cu zenit întunecat,
Țara mea e o fâșie
De lințoliu-ndoliat.

 

Într-o lume-n care lumea

Reciclează dumnezei,

Cine, Doamne, să-și asume-a

Țarii-mi vis în cârjele-i…?

 

Într-o lume ca o larvă

De hibrid om-mormoloc,

În vulcan de jar și zarvă

Țara-mi nu mai are loc…

 

Și-ntr-o lume ce-L forțară

Să fugă pe Dumnezeu,

Locu-n colțul meu de țară

Nu mi-l mai găsesc nici eu…

 

Într-o lume nemiloasă

Pe-un grăunte de pământ,

Fuge țara mea de-acasă,

Dumnezeul meu înfrânt…

 

 

În celule la Jilava

 

În celule la Jilava

Nu e loc încăpător

Să îi vânture ca pleava,

Mama lor de trădători!

 

Nici la Rahova sub gratii

Nu mai este loc deloc

Pentru hoarda de pramatii,

Mama lor să-i arză-n foc!

 

Și în nicio pușcărie

Nu sunt locuri pentru toți

Câte-ar trebui să fie,

Mama lor mamă de hoți!

 

Toți sfidează tribunalul:

Parlament, guvern, regii…

De i-ar înghiți canalul,

Mama lor de diavoli-fii!

 

Nu mai sânt destule gherle

Pentru bestii pe pământ,

Cânta-le-ar pe cruce mierle,

Mama lor, că mulți mai sânt!

 

Nu mai sunt locuri la Giurgiu,

La Aiud, la Dej, la Iași,

Vede-i-aș pe toți în giulgiu,

Mama lor, cuci vede-i-aș!

 

Pentru ticăloșii țării

Ocnele nu sunt de-ajuns

Să-i dizolve praful sării,

Mama lor, că mulți s-au strâns!

 

Nu mai au locuri stăpânii

În ospicii și-nchisori…

Cum mai pot răbda românii,

Mama lor de mama lor…!?

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*