Nu am țară câtă țară
Nu am țară câtă țară
Știu că trebuie să am,
Dinăuntru și de-afară
Cu hotare de haram
Și cu lanțuri ne-nfierară.
Nu am țară câtă vreme
Vremile când lup eram
Și nu câine care geme
Au trecut și-n jug și-n ham
Că rămân am a mă teme…
Nu am țară câtă jale
Pentru râu am, pentru ram,
Pentru frații ce în cale
Pribegind îi întâlneam
De la Nistru mai la vale.
Nu am țară câtă apă
Și pământ și cer aveam,
Câtă brazdă-n rod sub sapă,
Câte pâini pomeni dădeam
Și țărână pentru groapă.
Nu am țară câtă zare
Peste zări de țări zăream,
Peste Dunăre și mare,
Peste Prutul ce-l duram
Lăcrimând lacrimi amare.
Nu am țară câtă moarte,
Cu cât doliu-ndoliam
Ochii-mi plânși ursiți să poarte
Doliul maicilor, purtam
Doliul blestematei soarte.
Nu am țară câtă frică
Pentru țară am și neam,
Pentru România mică
Fără Dumnezeu și hram,
Pentru gloata ei calică…
Nu am țară nici la țară,
Nici moșia ce-o săpam:
Mi-o vândură, mi-o furară,
Și cui, Doamne să reclam
Când cu ea mă-nstrăinară?
În tot ce faci și ești
Mă regăsesc în tot ce ești
În tot ce faci și reprezinți,
În vechile-ți dureri lumești,
În mirul din altar și-n sfinți,
În ale facerii dureri,
În nopți de veghe și suspin,
În floarea morții-n primăveri,
În blidul niciodată plin,
În sângele vărsat pe-ogor,
În pruncul smuls de lângă sân,
În lacrimile din ulcior,
În lama coasei ruptă-n fân,
În carnea lemnului ucis,
În rodul necules, uscat,
În negrul doliului din vis,
În piatra de izvor secat,
În clopotul a foc bătând,
În frunza codrilor de jar,
În fumul satelor arzând,
În flacăra din felinar,
În amăgirea fără leac,
În sacrificiul fără sorți,
În lumânări fără colac,
În cimitire fără morți…
În cer, în apă și-n pământ,
În Prut, în Tisa și în Jiu,
În câte-au fost și-n câte sânt
Am fost și sânt și am să fiu!
Fuge țara mea de-acasă
Într-o lume nemiloasă
Pe-un grăunte de pământ,
Fuge țara mea de-acasă,
Dumnezeul meu înfrânt…
Într-o lume cât o coajă
Dintr-o pâine de cerșit,
A fugit și-a țării strajă:
Dumnezeu ne`mpărtășit!
Într-o lume de himere
Ca un iad în cap de mort,
Țara, singura-mi avere,
Mi-au vândut-o la export.
Într-o lume rea, rapace
Ca într-un coșmar pervers,
Țara mea pe drumuri zace,
E un cimitir în mers…
Într-o lume cenușie
Cu zenit întunecat, Țara mea e o fâșie De lințoliu-ndoliat.
Într-o lume-n care lumea
Reciclează dumnezei,
Cine, Doamne, să-și asume-a
Țarii-mi vis în cârjele-i…?
Într-o lume ca o larvă
De hibrid om-mormoloc,
În vulcan de jar și zarvă
Țara-mi nu mai are loc…
Și-ntr-o lume ce-L forțară
Să fugă pe Dumnezeu,
Locu-n colțul meu de țară
Nu mi-l mai găsesc nici eu…
Într-o lume nemiloasă
Pe-un grăunte de pământ,
Fuge țara mea de-acasă,
Dumnezeul meu înfrânt…
În celule la Jilava
În celule la Jilava
Nu e loc încăpător
Să îi vânture ca pleava,
Mama lor de trădători!
Nici la Rahova sub gratii
Nu mai este loc deloc
Pentru hoarda de pramatii,
Mama lor să-i arză-n foc!
Și în nicio pușcărie
Nu sunt locuri pentru toți
Câte-ar trebui să fie,
Mama lor mamă de hoți!
Toți sfidează tribunalul:
Parlament, guvern, regii…
De i-ar înghiți canalul,
Mama lor de diavoli-fii!
Nu mai sânt destule gherle
Pentru bestii pe pământ,
Cânta-le-ar pe cruce mierle,
Mama lor, că mulți mai sânt!
Nu mai sunt locuri la Giurgiu,
La Aiud, la Dej, la Iași,
Vede-i-aș pe toți în giulgiu,
Mama lor, cuci vede-i-aș!
Pentru ticăloșii țării
Ocnele nu sunt de-ajuns
Să-i dizolve praful sării,
Mama lor, că mulți s-au strâns!
Nu mai au locuri stăpânii
În ospicii și-nchisori…
Cum mai pot răbda românii,
Mama lor de mama lor…!?
Lasă un răspuns