Aspecte ale convieţuirii româno-maghiare din judeţul Covasna. Mărturii documentare (1944-1946)

Documentele din arhivele instituţiilor administraţiei publice locale, ilustrează situaţia dramatice în care s-a aflat judeţul Trei Scaune în perioada ocupaţiei străine, de după Dictatul de la Viena. Cu atât mai mult era aşteptat momentul eliberării şi reintegrării judeţului în statul unitar naţionl român.

În contextul politico-militar din vara şi toamna anului 1944, Armata Română a trecut la eliberarea Transilvaniei de Nord, oraşul de reşedinţă Sf. Gheorghe fiind primul oraş eliberat din teritoriul răpit prin Dictatul de la Viena. Revenea deci administraţia românească, aşa cum a fost încă din septembrie 1944. Prefectura şi unităţile administrative din subordine încercau revenirea la firesc a vieţii politico-sociale a judeţului, fără persecuţii, fără discriminări dar cu repunerea în drepturi a celor lipsiţi de acestea. Se redeschideau şcoli, apărea din nou presa românească, se luau măsurile ce se impuneau pentru activitatea normală a spitalelor, a căilor de comunicaţii. Se evaluau grelele pierderi, pagubele pricinuite de anii de ocupaţie şi război.În judeţ s-au instalat însă la 1-2 zile după eliberare, autorităţile sovietice în calitate de ocupanţi. Ca în întreaga ţară, pe lângă nesocotirea autorităţilor administrative şi militare româneşti, trupele sovietice au pricinuit prin jaf noi pierderi, mult mai grele decât cele ale războiului propriu-zis.

Eliberarea părţii ocupate a Transilvaniei, în toamna anului 1944, a inaugurat o nouă etapă în raporturile româno-maghiare. Elementul central de caracterizare al acestei etape este menţinerea în continuare a încordării interetnice. Eliberarea oraşului Sfântu Gheorghe, la 8 septembrie 1944, de ziua Naşterii Maicii Domnului (Sfântu Gheorghe fiind primul oraş românesc eliberat din Ardealul ocupat), de către Armata Română, a fost un simbol al libertăţii redobândite pentru toţi românii, şi pentru cei puţini rămaşi pe loc, dar şi pentru cei care se întorceau în zonă, după patru ani de refugiu. Din septembrie 1944, se instalează din nou autorităţile române în Sfântu Gheorghe. Din păcate, acestea nu au funcţionat decât trei luni, iar speranţele de reluare firească a cursului vieţii româneşti, întreruptă la 1940, au fost spulberate. La 15 noiembrie, sub presiunea „aliatului” sovietic instalat în judeţ, autorităţile administrative româneşti au fost nevoite să se retragă din Sfântu Gheorghe în localitatea Prejmer, judeţul Braşov. Până în martie 1945, la instalarea guvernului Petru Groza, în mod paradoxal, pentru judeţul Trei Scaune au funcţionat o aşa zisă „prefectură populară” (de fapt maghiară) şi o prefectura legală, aflată în „exil” în judeţul învecinat. La fel au stat lucrurile şi cu Jandarmeria, Poliţia, Primăria Sfântu Gheorghe şi cu instituţiile similare din judeţele Ciuc şi Odorhei.. Relatări ample referitoare la aceste stări de lucru sunt cuprinse în arhiva Legiunii de Jandarmi Trei Scaune, retrasă şi aceasta la Prejmer. După eliberarea judeţului de ocupaţia străină în 1944, Legiunea de Jandarmi s-a numărat printre instituţiile ce urmau să restabilească autoritatea statului român în această zonă. Este ştiut faptul că reinstaurarea realei administraţii româneşti în Trei Scaune a eşuat ca urmare a intervenţiei Comisiei Aliate (Sovietice) de Control, situaţie menţinută şi după 6 martie 1945. Rapoartele Legiunii surprind prin obiectivitate, semn că aservirea instituţiei unor scopuri politice nu se ridicase încă la cotele scontate.

Mărturii documentare

Nota informativă nr. 8, din 5 Octombrie 1944, Secţia de jandarmi Ghidfalău: „Am onoarea a vă raporta umătoarele: Sosind în această secţie (în ziua de 23 IX 1944 seara, în zilele de 25,26,27,28 şi 29 IX 1944, am inspectat posturile de jandarmi Olteni, Micfalău, Bixad, Valea Crişului şi Ghidfalău unde am constatat că starea de spirit a populaţiei este liniştită în special a populaţiei româneşti care se bucură de venirea armatelor române şi sovietice afirmând că au dus 4 ani de urgie sub unguri.

Populaţia ungurească deşi în faţă pare a vedea aceste armate cu ochi buni, totuşi se constată o îngândurare sufletească şi au aşteptat din zi în zi câştigarea războiului de unguri şi nemţi, aceasta mai mult din partea ungurilor înstăriţi”.

Nota informativă nr. 8, din 1 Noiembrie 1944, a Postului de Jandarmi Covasna se spune: „Raportăm, că starea de spirit a populaţiei, de origine etnică Maghiară, din raza postului de jandarmi Covasna, manifestă o mare nemulţumire, pe motivul strângerii şi trimiterei pentru internare, a celor ce au dezertat din armata maghiară şi s-au reîntors la domicliile lor, spunând că ei au fugit din armata patriei lor ca să nu lupte contra românilor cu care au trăit foarte bine, înainte de răpirea Ardealului, de către unguri”.

În prezent populaţia de ambele naţionalităţi este neliniştită din cauza jafurilor ce au comis şi continuă a comite soldaţii ruşi. Populaţia românească şi în special cea din comuna Valea Mare nu este liniştită din cauza purtării abuzive a autorităţilor maghiare în timp de patru ani, expulzând pe români fără nici un fel de avere numai cu ce au fost pe ei, iar cei care au rămas au fost mereu batjocoriţi de autorităţile maghiare, iar averea celor expulzaţi a fost vândută la licitaţie numai la cetăţenii maghiari, românilor neperpiţându-li-se a cumpăra nimic. Acum în continuu vin la post şi cer ca să se ia vreo măsură din partea autorităţilor româneşti pentru revendicarea acestor drepturi, cerând chiar măsuri de represalii din partea autorităţilor româneşti. Populaţia maghiară este neliniştită de teamă că li se va aplica şi lor măsuri similare de represalii din partea autorităţilor româneşti, privind cu ură autoritatea românească”.

Nota informativă nr. 2, din 28 Septembrie 1944, a Secţiei de Jandarmi Catalina, se arată: „Deasemenea raportăm că Ungurii din Tg. Secuiesc, s-au linguşit pe lângă Comandantul Sovietic, astfel că Comandantul Sovietic a organizat poliţie civilă numai din minoritari Unguri, atât în oraşul Tg. Secuiesc cât şi în toată plasa, care sunt înarmaţi şi fac propagandă contra Românilor şi mai ales contra jandarmilor cum că, Administraţia Românească nu va fi în Ardeal şi că jandarmii vor pleca”.

Nota nr. 7, 1944 luna Septembrie 23. Postul de Jandarmi Belani către Secţia de Jandarmi Catalina: Am onoarea a raporta că la sosirea în această comună, la înfiinţarea postului Belani, în ziua de 17 Septembrie 1944, am numit ca primar al comunei Belani pe Dl. Hegeşi Ludovic, fost primar la cedare în 1940, conform ordinelor date, om de încredere care a suferit mult în timpul dominaţiei maghiare 1940-1944, batjocorit, maltratat, condamnat 6 săptămâni de unguri pentru că a ţinut foarte mult cu românii din toate punctele de vedere, deşi ungur, dar bun român, a fost pus noapte din somn la jocul sârba şi şters pe faţă cu drapelul românesc înmuiat în closet”.

Nota informativă nr. 6 din 10 Octombrie 1944, a Postului de Jandarmi Reci: „ (…) Sa pus în vedere locuitorilor să-şi vadă liniştiţi de munca lor căci Statul va avea grije de existenţa fiecăruia, nimeni nu se va atinge de dreptul şi proprietatea lor, întru cât toate aceste zvonuri sunt alarmiste venite dinafară cu scopul de a tulbura rânduiala şi ordinea în Statul Român”.

Dare de seamă, asupra situaţiei poliţieneşti de pe raza Legiunii de Jandarmi Trei Scaune. „Populaţia în general este nemulţumită prin faptul că li se ia fără nici o formă, de către ostaşii ruşi, cerealile, vitele, alimentele şi diferite lucruri casnice. (…) Propaganda contra Statului, se face de către iridenta maghiară sub masca partidului comunist. Alarmism, s-a produs de către iredentiştii maghari, spunând că trupele germano-maghiare, se găsesc la 13 km. de Sf. Gheorghe, în realitate acestea erau în retragere, dincolo de Tg. Mureş. Deasemenea au mai lansat svonuri că în urma depunerii armelor de către armatele maghiare, Uniunea Sovuetică, va da Ungariei Ardealul de Nord, până la graniţa din anul 1940”.

Dare de seamă, asupra situaţiei poliţieneşti de pe raza Secţiei de Jandarmi Covasna, din 25 X 1944. „Refugiaţii (români-n.n.), parte din ei s-au întors la căminurile lor, unde n-au mai găsit ce au lăsat, acum căutând a-şi recupera de la unguri cu forţa, din care cauză s-au produs oarecare nemulţumiri. (…) Starea de spirit a ungurilor este cam neliniştită, din cauză că românii caută a le face şicanii oriunde s-ar găsi, deoarece aceştia le-a făcut mai rău sub stăpânire maghiară, românii căutând a se răzbuna pe ei…”

Dare de seamă, asupra stării de spirit a populaţiei din raza secţiei de jand. Ozun. „ …Trecutul populaţiei din aceste comuni, este cu caracter patriotic trăgându-se din neam de romani, găsindu-se şi astăzi ruine de la Daci şi obiecte antice. Spiritele populaţiei mai întărite sunt foarte agitate pe chestia că li se va lua pământul înapoi, iar grofii au fugit cu armata magheară la 23 August 1944, lăsând în parte numai membrii familiilor în localitate. Populaţia mai este îngândurată faţă de evenimentele care se petrec căci nu ştiu a- i cui vor mai fi.Mai sunt agitate spiritele populaţiei şi din cauza ostaşilor Sovietici, care zilnic le cutreieră casele cerându-le hrană, lucruri, etc.

Românii ce au rămas în teritoriul cedat după 1940, au fost torturaţi de către autorităţile magheare şi chiar de către populaţia magheară. Sa făcut identificarea indivizilor în cauză, dresându-li-se acte de trimitere în judecată.În general spiritele pe raza acestui post sunt liniştite, iar locuitorii se bucură de venirea românilor.”

Postul de Jandarmi Dalnic. Starea de spirit a secuilor din comuna Dalnic, se prezintă în aparenţă liniştită, deşi în realitate lucrează pe sub ascuns şi năzuiesc ca „Ardealul” va fi tot a lor. Din cauza numărului foarte mic al românilor, care este numai de cinci, aceştia pot duce mai departe propaganda lor iredendistă magheară în condiţiuni foarte uşoare şi greu a fi identificaţi de jandarmi”.

Postul de Jandarmi Moacşa. Ungurii din comuna moacşa, sunt cuprinşi de panică şi de teamă din cauza trupelor sovietice care cu ocazia ocupării le-a devastat gospodăriile, necinsindu-le femeile şi luându-le o parte mare din avutul lor. Această panică domneşte mai mult în sânul populaţiei maghiare înstărite, iar populaţia magheară nevoiaşă, înclină foarte mult spre comunism şi deci este mai bine dispusă. Starea de spirit a românilor este bună, deşi aceştia sunt în parte maghearizaţi. (…) În comuna Beşeneu…sunt unguri care nu prea au încredere în Statul Român, fiind cu credinţa că această provincie va fi administrată de Rusia Sovietică. (…) Ungurii din comuna Ozun, sunt îngrijoraţi că acest teritoriu va rămâne sub ruşi şi aceştia nu vor mai putea să-şi vadă de meseria lor. Deşi pare a fi mulţumiţi de venirea românilor, totuşi aceştia nutresc idei că tot ungurii vor reveni din nou”…

În comuna Sft. Ioan Lunca 75% din populaţia comunei o formează ungurii, care şi aceştia sunt foarte răsbunători contra românilor. În anul 1940, au schingiuit pe români, I-au ameninţat cu moartea prin înpuşcare, fiind înarmaţi au distrus case şi au devastat biserica ortodoxă. Până în prezent nu s-au manifestat, dar se observă că, sovăesc, neconvenindu-le cu administraţia românescă” (…) În comuna Bicfalău, este un centru de secui din cei mai înfocaţi. Toţi sunt duşmani ai românilor. Nu se manifestă cu nimic pe faţă, însă sunt în aşteptarea revenirii drepturilor magheare, prin indulgenţa noastră a românilor. Spiritele românilor în această comună sunt liniştite.

În comuna Măgheruş, sunt unguri secui răi şi fanatici, însă nu pe faţă. În comuna Saciova, aceiaşi situaţie ca în comuna Măgheruş. În comuna Băcel, majoritatea populaţiei este formată numai din români. Se ceartă de acum între ei, pe tema politicei fiind : Ţărănişti, Liberali şi o mică parte foşti legionari…În satul Valea Lisnăului, majoritatea populaţiei o formează români săraci şi cinstiţi. Spiritele liniştite”.

Dare de seamă, asupra stării de spirit a populaţiei din raza secţiei de jandarmi Covasna, din 10 octombrie 1944. „În general populaţia românescă este satisfăcută prin dezrobirea din dominaţia maghiară, şi chiar parte din maghiari. În aparenţă spriritul populaţiei Româneşti liniştit, însă cu dorul de răsbunare asupra populaţiei maghiare şi în special a celor care au fost constituiţi în bande şi au comis jafuri, distrugeri şi atrocităţi asupra populaţiei româneşti. Populaţia maghiară priveşte pe Români şi autorităţi cu dispreţ şi sfidare, iar respectul cel arată, este numai forţat de împrejurările actuale. Au intenţia de a se manifesta în sentimente comuniste, crezând că în felul acesta au concursul ruşilor care îi va proteja de persecuţiile din partea românilor, pe care ei le prevăd ca măsuri de represali. (…) Maghiarii sunt stăpâniţi de ideia că România nu va rămâne stăpânitoare a Ardealului, având încă convingerea că Germania ar mai putea câştiga războiul şi atunci Ardealul în întregime va fi al Ungariei”.

Referitor la înfăptuirea reformei agrare, în 13 martie 1946, din Aita Mare, se raportează faptul că „singurul care a luptat împotriva armatelor germano-maghiare – Bucur Mihail – a primit două iugăre de teren în locul cel mai rău, pe când altora, li s-au dat terenuri bune, deşi fără nici un merit. Printre aceşria semnalăm câţiva, cari au fost chiar voluntari în armata maaghiară care au luptat în contra armatelor româno-ruse”. Dosar nr. 2/1946, p.6 În aceiaşi situaţie de nemulţumiţi faţă de modul cum sa făcut împropietărirea, au mai fost şi următorii locuitori români din Aita Mare: Pop Iuliu, Sebeni Mihail, Cichi Ioan, Bucur Ioan, Sibianu Alexandru”.

În 15 martie 1946, din comuna Zăbala, se raportează că „indivizi care în timpul când Ardealul de Nord era sub ocupaţia Maghiară au săvârşit diferite acte de teroare contra populaţiei Româneşti…se află în Sfatul de împăciuire al acelei comune…populaţia în cauză este foarte nemulţumită pe această temă”.

În Darea de seamă asupra rezultatului controlului intreprinderilor industriale de pe raza sectorului Covasna, de la 15 Februarie 1946- 15 Martie 1946, la punctul referitor la starea de spirit a muncitorilor şi funcţionarilor, se menţionează: „Muncitorii care sunt numai unguri din motive de şovinism, duc o mare ură împotriva funcţionarilor români

Darea de seamă asupra stării de spirit a personalului din întreprinderile industriale de pe teritoriul rural al judeţului Trei Scaune, precizează că deşi „starea de spirit a funcţionarilor şi lucrătorilor este în general liniştită, totuşi, funcţionarii şi lucrătorii de origine maghiară sunt mai agitaţi în urma propagandei ce li se face de elemente şovine şi reacţionare maghiare, că Ardealul de Nord va reveni Ungariei. Se pot constata aceleaş nemulţumiri din cauza salariilor mult prea mici faţă de preţurile actuale ale pieţii”. Dosar nr. 4/1946, p.28 Atitudinea faţă de autorităţi, la cariera C.F.R. Bixad, „unde sunt mai mulţi Români care au o atitudine bună faţă de autorităţile româneşti prin faptul că sunt români, iar funcţionarii şi muncitorii maghiari au o înclinaţie aşa cum au toţi maghiarii din Ardealul de Nord faţă de autorităţile Române”.

Nota informativă, nr. 138, din 9 aprilie 1946, a Postului de Jandarmi Lunca Calnicului „În rândurile populaţiei maghiare din Com. Chichiş, de pe raza acestui post se discută că în urma tratativelor secrete duse de Ungaria cu U.R.S.S., aceasta din urmă ar fi hotărâtă ca la data de 1 Maiu 1946, Arealul să fie cedat Ungariei, iar restul României să treacă sub directa conducere a unui general sovietic”.

Prin Ordinul Circular nr.2062/S din 15. III. 1946 al Inspectoratului de Jandarmi Mureş, se „aduce la cunoştinţă că pe teritoriul ţării activează posturi de radio clandestine pe unde scurte, ale căror acţiuni cuprind atacuri la adresa Guvernului, Armatei, Aliaţilor, etc. Unul din cele 4 posturi clandestine menţionate aflat pe teritoriu Ungariei, face intensă propagandă prin care asigură populaţia maghiară din Ardeal, că la 1 Mai 1946, acest teritoriu va fi redat Ungariei”.

Nota informativă nr. 12 din 15 Aprilie 1946, relatează disputa dintre românii şi maghiarii din Covasna, fiecare susţinând apartenenţa la etnia lor a unor „cadavrele omeneşti găsite cu ocazia unor săpături… Pretorul Ugron a căutat să adune probe pentru a dovedi că de sute de ani aici au locuit maghiari, şi ca atare pământul le revine lor”.

Nota informativă nr. 169 din 16 mai 1946: „Suntem informaţi că în urma hotărârii luate de către Cei 4 Mari la Conferinţa de Pace prin care sa hotărât ca Ardealul să rămână României ca mai înainte de la Tratatul de la Viena, conducătorii Uniunii Populaţiei Maghiare din judeţele Odorheiu, Ciuc, trei Scaune şi Mureş, au hotărât ca în ziua de 24 Mai a.c. să se ţină la Târgu Mureş o conferinţă, la care vor lua parte delegaţi din toate judeţele cu populaţie maghiară, dintre care vor fi aleşi oameni mai inteligenţi, care vor forma delegaţii pentru a merge la Moscova, Paris, Londra şi Newyork unde să susţină interesele populaţiei maghiare din Ardeal – Alipirea Ardealului la Ungaria”.

Nota informativă nr. 4503, din 27 Mai 1946, a Legiunii de Jandarmi Trei Scaune: „În ziua de 26 Mai 1946, orele 14,15 s-a ţinut în Sf. Gheorghe o adunare a U.P.M. pe judeţ sub preşedinţia lui Szasz Emeric, la care au luat parte cica 600 persoane, delegaţii tuturor comunelor din judeţ… Înainte ca delegaţii comunelor să se retragă pentru a alege comitetul de 20 delegaţi pentru adunarea care va avea loc la Odorhei, pretorul Gerey Pal a vorbit, decşlarând următoarele: Trebuie să alegem un comitet care să fie compus din elemente, care să apere drepturile poporului maghiar şi nu vrem ca miciuna să fie înaintată în faţa popoarelor din lume, noi vrem democraţie şi drepturi egale cu alte popoare. Poporul maghiar din Ardeal nu este sclav şi cere comitetului care va fi ales, să vorbească în acelaş sens la Marea Adunare ce va avea loc la Odorhei, la care publicul a manifestat strigând „Nu suntem minoritari, poporul maghiar pretinde drepturi egale. Referat, din 14 Iunie 1946, cu privire la cercetarea făcută contra lui Csulak Ladislau şi alţii din comuna Aita Seacă, care în noaptea de 21/222 Aprilie 1946, au cântat în mod batjocoritor contra românilor noaptea între orele 24-1. Rezultatul cercetărilor: „O parte din învinuiţi şi tocmai aceia care au luat parte la actele şoviniste şi au cântat în mod ostentativ cântece cu caracter iredentist maghiar, contra românilor, nu voiesc să recunoască faptele ce li se impută. Declaraţii sincere în parte au dat învinuiţii Nagy Iuliu, în care arată că Csulak Ladislau şi cu alţi tineri pe care nu-I recunoaşte, au cântat un cântec cu caracter tendenţios, având începutul “Fugi române din Ardeal dacă ţi-e dragă viaţa, că vine armata lui Tildi Zolti şi te înghite”.

La fel a declarat şi Varhegy Ludovic că Csulak Ladislau cu Kalnoki Karol, Nemeth Akos, Nagy Berţi, Nagy Zoltan şi alţii au chemat pe ceilalţi ca să meargă pe strada românilor ca să cânte în mod batjocoritor la adresa acestora, spre a- şi lua revanşa pentru că şi românii cu o seară înainte ar fi făcut la fel, fară însă ca populaţia maghiară să reclame. Este o stare de lucruri în comuna Aita Seacă, cum cred că nu este în altă localitate. Foarte multe fricţiuni între populaţiile conlocuitoare, maghiarii fiind majoritari, prin Csulak Ladislau care de formă este înscris la partidul comunist, însă în toate ocaziile se manifestă ca naţionalist maghiar cu tendinţe şi de revizionism”.

Nota informativă nr. 8 din 26 Aprilie 1946, a Postului de Jandarmi Baraolt. Populaţia maghară şi în special tineretul se poartă f. ostil faţă de populaţia şi autorităţile române –căutând a aţâţa şi provoca prin diferite gesturi şi port de trei culor maghiar în piept”. În urma unei altercaţii între un grup de tineri maghiari şi „câţiva români din Augustin…unii dintre unguri au strigat: “Aici este Ungaria şi nu România. Românii să plece”.

Nota informativă nr. 39 din 15 iunie 1946, a Postului de Jandarmi Moacşa: (…) La serbarea şcolară care a avut loc la 11 iunie 1946, directorul şcolii a spus: Încheind acest an şcolar, cu gândul la fraţii noştri de peste Hotare şi al scumpei noastre Patriei, să cântăm cu toţii Nemzetri imnus (imnul maghiar)”.

Nota informativă nr. 5 din 15 iulie 1946, a Postului de Jandarmi Ozun. Rezumat: „Populaţia maghiară, la alegeri va vota cu partidul care le va da drepturi mai multe. Pe ziua de 29 Iulie 1946 populaţia maghiară aşteaptă evenimente noi: Alipirea Ardealului la Ungaria”.

Nota informativă nr. 9 din 10 Octombrie 1946, a Sectorului de Jandarmi Baraolt: „În comuna Belini, sunt fricţiuni între populaţia naghiară şi română pentru faptul că un număr de 34 români, au reclamat la Tribunalul Poporului din Cluj, că 13 maghiari din acea localitate în timpul celor 4 ani de ocupaţie maghiară, au devastat bunurile românilor, maltratând şi schingiuind pe aceştia. Faptele earu cele prevăsute de legea Nr. 312 din 1945, adică crime de războiu, astfel că acusaţiile au fost cercetate de Judecătorul de Instrucţie din Sf. Gheorghe, competinţă de a judeca restul de învinuiri, care au fost judecate până la 9 Oct. 1946 de Trib. Poporului”. În urma acestul proces au fost condamnaţi 8 cetăţeni maghiari, cu pedepse între 3 şi 15 ani. „Pentru aceste condamnări nu sunt mulţumiţi nici reclamanţii şi nici chiar populaţia maghiară din localitate, pentru că procesul a fost judecat cu extremă urgenţă, unii mai puţin vinovaţi fiind pedepsiţi la pedespse prea mari, iar alţii cei mai vinovaţi ştiind să usese de avocaţi şi de martori cum este învăţătorul Laslo Framcisc şi preotul Nagy Peter, care sunt principalii vinovaţi de persecuţiile românilor au fost achitaţi. Din această causă sunt mari fricţiuni şi certuri între populaţia de ambele naţionalităţi – care cu greu se va putea împăca ca să trăiască în linişte”.

Nota informativă nr. 12 din 3 Maiu 1946, a Postului de Jandarmi Olteni: „În comuna Zălan este primar Kolţa Ştefan „după cum a mai fost numit şi pus primar şi în anul 1940, când Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei. (…) Învăţătorul Kis Arpad, din Zălan, predă Geografia” după harta ţărei ungureşti în care figurează şi Ardealul de Nord”.

Nota informativă nr. 11, din 31 Octombrie 1946, a Sectorului de Jandarmi Baraolt, redă conţinutul poeziei „Cântec de război”, scrisă de Tanko Beniamin, secretarul Partidului Social Democrat din Baraolt, adresată comandantului companiei sale Dener Istvan.

Domnule locotenent conduceţi-mă la hotar

În Ardealul de Nord şi în Ţara Secuilor

Ca să gonim de acolo pe duşmani

Al treisprezecele hotar pentru totdeauna înainte

 

Şi în 1916 Dvs. aţi mărşăluit înaintea noastră

Şi până la Bucureşti în toate luptele noi am învins

Nu ne oprim nici înaintea Carpaţilor

Domnule locotenent conduceţi-ne până acolo

 

Nu va fi înaintea noastră nici o apă şi nici o groapă

Ţinta noastră este hotarul Sfântului Ştefan

Dacă ne-am ajuns scopul acolo ne oprim ca o statuie

Domnule Locotenent aşteptăm noiule noastre ordine

 

22 de ani a fost destul de robie

Pe păsările trădătoare vrem să le gonim din Ţara noastră

Şi dacă le-am gonit şi hotarul este curăţat de ele

Domnule Locotenent vă rugăm să ne redaţi libertatea

 

Închinată cu cea mai mare stimă

Domnului Daner Istvan locotenent

Din partea autorului

(ss) Tanko Beni

Pentru conformitatea originalului la noi

Comandatul Sectorului Jand. Baraolt

Jd. Pl. Major

Sectorul de Jandarmi Baraolt, către Legiunea de Jandarmi Trei Scaune. „La ordinul Dvs. Nr. 8572/946 cu privire la legionarii care s-au înscris în partidele din B.P.D. (…) Avem însă pe teritoriul sectorului, o altă categorie de foşti fascişti, anume foşi nylaşişti şi hortişti, cu principii perfect asemănătoare cu ale legionarilor, care acum sunt încadraţi în partidele din B.P.D. desfăşurând aceiaşi propagandă naţionalistă sub masca luptei democrate sunt foarte îndrăzneţi şi agresivi, reclamă toate categoriile de funcţionari şi urmăresc eliminarea elementului care nu este de aceiaşi origine cu ei (români, evrei şi saşi)… Printre aceştia se numără şi Csulak Ladislau, care este acum secretarul partidului comunist din localitate şi care …între 1940-1944 a făcut parte din organisaţia „Nylaşi” (crucile cu săgeţi) în care calitate a activat foarte intens, forţând românii să treacă la religia reformată, a murdărit biserica română cu materii fecale şi noroi şi a luat firma de la casa parohială”.

Sectorul Jandarmi Baraolt, către Legiunea Jandarmi Trei Scaune, 16 iulie 1946 „La ordinul Dvs. Nr. 5214/946 privitor la Kelemen Balazs, din comuna Băţanii Mari, am onoarea a raporta toate manifestările şovine ale acestuia: În timpul celor patru ani de ocupaţie maghiară, a persecutat elementul românesc spărgând geamurile, degradând casa parohială, prin luarea firmei şi mânjirea inscripţiei cu fecale. A ameninţat pe români ca să treacă la religia reformată. Era înscris în partidul nylasist purtând chiar această uniformă. (…) La 25 Noiembrie 1945 a luat parte la crima de omor contra lui Kosa Gheorghe, pe timpul când se afala ca secretar al partidului comunist. Ulterior a mai fost implicat şi în altă crimă, unde deşi a fost reţinut a fost pus în libertate şi se judecă”.

Nota informativă nr.49 din 1 Februarie 1946, a Postului de Jandarmi Lunca Calnicului: „Iredentismul maghiar, sub masca partidelor politice de actualitate, activează intens dând imbold populaţiei, să nu asculte de autorităţile româneşti. Astfel, în seara zilei de 31 ianuarie 1946, preşedintele partidului comunist din comuna Chichiş,anume Gyorgy Biro Iosif, la o întrunire ce a avut loc, în sala primăriei comunale, printre altele, a exprimat: „Fraţi maghiari, jandarmii pe care îi vedeţi astăzi,nu sunt democraţi, să nu aveţi încredere în ei, iar atunci când merg în casele voastre, pentru diferite chestiuni, să fie daţi afară, dacă nu sunt însoţiţi de delegaţii partidelor democratice. Noi nu avem nevoie de jandarmi străini şi de autorităţile române, şi cei care au venit din alte părţi să meargă şi să-şi facă serviciul ocolo. Referitor la schimbarea actualului prefect al judeţului aspus: Nu avem nevoie de prefect român, care să nu ne înţeleagă graiul şi necazurile naţiei maghiare. În continuare a spus: Fraţi maghiari, nu vor trece luni, ci numai săptămâni, până când Ungaria se va reface în hotarele Sf. Ştefan”.

Extrase din situaţiile centralizatoare referitoare la conţinutul notelor informative trimise de către posturile de jandarmi, către Legiunea de Jandarmi Trei Scaune, transmise în perioada iulie – decembrie 1945: salutul „sabodcsag” (libertate) folosit de unguri; manifeste privind autonomia Ardealului, sau alipirea acestuia la U.R.S.S;deţinere de armament; propagandă iredentistă maghiară, ostilitate manifestată faţă de autorităţile româneşti; zvonuri privin mersul războiului în favoarea Ungariei; intonarea de cântece antiromâneşti; refuzul tinerilor maghiari de a se prezenta la încorporare; opunerea populaţiei din Ozun la deschiderea şcolii în limba română (realitate prezentă şi în alte localităţi); distrugerea tricolorului românesc de la Postul de Jandarmi Ozun; izgonirea preotului ortodox Folea din Ozun; zvonuri că Ardealul nu va rămâne la români; adunarea din 9 august de la Tg. Secuiesc contra prezenţei autorităţilor româneşti; trimiterea unei delegaţii la Moscova pentru susţinerea autonomiei Ardealului; suspendarea primarului român din Micfalău; cuprinderea copiilor români din Micfalău, în statistica şcolară, ca maghiari; utilizarea în şcoli a manualelor şcolare cu conţinut şovin; atrocităţi comise împotriva unor români; refuzul „jandarmilor populari” de a purta uniforma română; arborarea drapelului maghiar la Aita Mare şi în alte localităţi; adunarea populară organizată la Aita Mare, în data de 7 iulie 1945, împotriva venirii jandarmilor români în localitate; manifestări duşmănoase ale maghiarilor faţă de populaţia română; îngrijorarea populaţiei româneşti faţă de posibilitatea retragerii autorităţilor româneşti şi faţă de persecuţiile ce ar urma din partea ungurilor; ungurii din Chiuruş vor să ceară alipirea Ardealului la U.R.S.S.;în iulie 1945, Primăria din Zagon nu folosea încă ştampila oficială în limba română; autorităţile „populare” maghiare interzic arborarea drapelului român şi tabloul Regelui Mihai; fostul jandarm hortist Pila Istvan îndeamnă populaţia să nu se prezinte la concentrare şi să nu depună armele”.

Ordinul cirular nr. 49.888 din 16 Martie 1946, al inspectoratului general al Jandarmeriei: Binevoiţi a cunoaşte următoarele: Prin numeroase ordine anterioare I.G. J. a dat dispoziţiuni tuturor unităţilor de jandarmi din Ardeal, ca în raporturile de serviciu, atunci când vin în contact cu populaţia maghiară să păstreze atitudinea cea mai împăciuitoare şi faţă de manifestările şovine ale acestora, jandarmii să se abţină la orice reacţiune”.

Nota din 12 IV 1946: „Am onoarea a raporta că din investigaţiunile făcute, s-a constatat că numai o parte din locuitorii comunilor rurale şi-au scos buletinele de identitate în limba română. Alţii şi-au scos asemenea buletine în limba română şi maghiară. Sunt foarte mulţi locuitori, comune întregi chiar, cari nu au eliberat nici astăzi buletinele motivându-se că: nu sunt fonduri pentru tipărirea lor, locuitorii refuză să-şi scoată asemenea buletine, spunând că nu le trebuiesc, etc”.

Ordin circular nr.2865, din 5 mai 1946, a Legiunii de Jandarmi Trei Scaune: „În ultimul timp, s-au înmulţit conflictele dintre naţionalităţile conlocuitoare din acest judeţ. La baza acestor conflicte în majoritatea cazurilor stau: beţia, insultele şi jignirile ce se aduc de o parte şi de alta. Ultima batae ce a avut loc între români şi unguri în comuna Araci, a provenit din aceea că un cetăţean ungur a adresat unui cetăţean român cuvintele de român puturos”. Sunt deasemenea cazuri destul de dese când evreilor li se adresează cuvintele de „jidani”, ungurilor „boangheni” sau „ţigani unguri”, etc. Pentru a se curma această stare de lucruri dăunătoare liniştei şi armoniei ce trebuie să domnească între naţionalităţile conlocuitoare, se va aduce la cunoştinţa autorităţilor şi populaţiei civile, că cei care vor mai cădea în asemenea greşeală, pe lângă faptul că se situiază pe o linie antidemicratică, li se vor adresa acte de dare în judecată….

Din succinta prezentare a documentelor de mai sus, rezultă câteva concluzii:

–          Există diferenţe ale discursului şi comportamentului public a liderilor populaţiei maghiare din zonă, în următoarele perioade: 8 septembrie 1944, eliberarea oraşului Sf. Gheorghe – 13 noiembrie 1944, retragerea administraţiei româneşti; 14 noiembrie 1944, instalarea administraţiei „aliaţilor” – 6 martie 1945, instalarea Guvernului Petru Groza; martie 1945 – iunie 1946, Conferinţa de pace de la Paris.

–          Există apoi diferenţieri între revendicări populaţiei maghire: unele sunt în plan simbolic, altele vizează discursurile publice, iar altele planul acţional.

Deoarece cei patru ani care au urmat Dictatului de la Viena, au întărit convingerea populaţiei maghiare din Transilvania, că se poate spera la anularea consecinţelor Tratului de la Trianon, după terminarea celui de al doilea război mondial, cu deznodământul cunoscut, liderii maghiari nu acceptau revenirea la situaţia din perioada interbelică, respectiv la statutul de minoritari.

O analiză, fie şi sumară, a dezideratelor şi sloganurilor populaţiei maghiare din judeţul Covasna, pune în evidenţă existenţa unor similitudini între discursurile şi acţiunile din perioada 1944-1946 şi cele de după decembrie 1989.

Cercetările viitoare vor putea pune în evidenţă „traseul” aspiraţiile nostalgice, revizioniste, ale populaţiei maghiare ardelene, timp de 50 de ani. O ipoteză ar putea fi că, în toţi aceşti ani, acestea au aşteptat „adormite”, lipsind din spaţiul public, fiind prezente în mediile private, unde s-au transmis prin viu grai, din generaţie, în generaţie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*