Întotdeauna lucrările monografice sau biografice constituie nişte prezentări în timp a unor evenimente petrecute în timp, în decursul vremurilor a unor evenimente şi persoane care au marcat istoria prin faptele lor bune sau rele, cărora le simţim, în mai mare sau mai mică măsură consecinţele şi efectele care pot fi, după caz, pozitive sau negative, şi pe care le vom simţi şi în viitor. De aceea acţiunile trecutului sunt împlinirile prezentului şi prefigurarea viitorului.
Lucrarea de faţa este teza de disertaţie, susţinută în vara anului 2001, a teologului doctorand Stelian Gomboş, Consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Guvernului României, cu titlul: O remarcabilă personalitate a vieţii bisericeşti şi naţionale – Episcopul Dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei, este o realizare pe cât de merituoasă şi valoroasă pe atât de necesară şi importantă, fiind închinată unei personalităţi de excepţie a Bisericii Ortodoxe Române din veacul al XX-lea., Episcopul Dr. Nicolae Popoviciu al Oradiei, figură emblematică şi de prin rang în ceea ce priveşte rolul şi contribuţia de mare însemnătate a Bisericii Naţionale în ascensiunea sa, pe toate planurile societăţii noastre în perioada interbelică, iar după anul 1945, a fost cel mai făţiş adversar al regimului celor fără de Dumnezeu, apărând cu vehemenţă şi intransigenţă fără egal valorile bisericeşti şi naţionale tradiţionale româneşti.
Oamenii profunzi şi puternici îşi şlefuiesc principii de viaţă clare, intransigente bazate pe argumente sufleteşti şi ştiinţifice, deopotrivă. Când vremurile în care s-au format în plan mintal şi profesional se schimbă brutal, dând peste cap valori şi principii acumulate în timp, logice şi profunde, aceste personalităţi sunt în stare să-şi apere modelul de viaţă cu care s-au identificat, refuzând tentaţii de parvenire, până la martiraj. Astfel văzute lucrurile, în acest model ideal de corectitudine pentru sine şi enoriaşii săi, se încadrează Dr. Nicolae Popoviciu, Episcopul Ortodox al Oradiei anilor 1936 – 1950.
Autorul scoate la lumină persoana Episcopului Orădean Nicolae Popoviciu şi surprinde viaţa bisericească a românilor din judeţele Bihor, Sălaj şi Satu-Mare, după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. El ne prezentă într-un mod panoramic personalitatea şi activitatea distinsului ierarh, care a fost foarte pronunţată şi foarte bogată, sub toate aspectele ei, fiind de fapt o personalitate complexă şi completă. În acest demers, autorul este ajutat de legătura sufletească cu alte mari personalităţii ale vieţii bisericeşti locale şi naţionale, care l-au cunoscut pe Episcopul Nicolae Popoviciu. Unii i-au fost studenţi precum, Episcopul Vasile Coman al Oradiei, Arhim. Ioan Iovan – Duhovnicul Sfintei Mânăstiri Recea – judeţul Mureş, ori apropiaţi precum: P.C. Pr. Prof. Univ. Dr. Ilie Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Andrei Şaguna” din Sibiu, Pr. Prof. Nicolae Bordaşiu de la Biserica „Sfântul Silvestru” din Bucureşti, Pr. Prof. Univ. Gheorghe Liţiu, Pr. Dorel Octavian Rusu şi pe Părintele Arhidiacon Valerian Chişiu, nu în ultimul rând chiar din familie, doamna Maria Sava – sora Preasfinţitului Nicolae.
Autorul a făcut acest lucru, dintr-o motivaţie interioară foarte bine întemeiată, fiind convins că prin aceasta nu face o simplă trecere în revistă a activităţii unui Episcop, fie el şi Preasfinţitul Părinte Nicolae Popovici, deoarece acest lucru s-a mai făcut, ci a făcut cu credinţa că personalitatea şi activitatea sa poate fi, pentru cei care vor citi această lucrare, dar mai ales pentru el, un exemplu viu şi foarte actual, demn de urmat, în ceea ce priveşte dragostea şi ataşamentul lui pentru Biserică şi Neam, în sensul cel mai concret şi mai practic al cuvântului.
Aşadar, în cazul lucrării de faţă vorbim despre o personalitate la timpul trecut dar pe care va trebui s-o cinstească atât cei din prezent cât şi cei din viitor, întotdeauna, pentru faptele pe care ea le-a săvârşit. Este vorba de o personalitate care a marcat, în mod pozitiv, istoria Bisericii noastre şi anume, este vorba de vrednicul de pomenire şi de pioasă amintire Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei dintre anii 1936-1950, care însemnează foarte mult pentru istoria contemporană a ţării noastre dar mai ales pentru istoria Bisericii noastre, a Bisericii Ortodoxe Române, unde se înscrie, cu litere de aur în galeria şi pleiada marilor bărbaţi, slujitori şi ierarhi ai ei.
Potrivit mărturisirii autorului din Introducerea acestei cărţi, „Această lucrare se vrea a fi un smerit omagiu din partea mea adus acestei mari personalităţi a Bisericii noastre care este o pildă vie de caracter şi demnitate şi de multă dragoste pentru Iisus Hristos şi pentru Biserica Sa. Motivul şi scopul alcătuirii acestei lucrări se vrea a fi o smerită contribuţie la o mai bună prezentare şi cunoaştere de către cei de astăzi a rolului, locului şi importanţei personalităţii şi activităţii acestui Episcop în istoria Bisericii şi Episcopiei noastre.
Episcopul Nicolae Popoviciu s-a mutat la Domnul la 20 octombrie 1960, în casa părintească din localitatea Biertan, judeţul Sibiu, fiind prohodit, cu multe restricţii din partea autorităţilor statului, în biserica satului, în care a fost botezat cu 57 de ani în urmă şi la umbra căreia a fost înmormântat. Pentru ca, după 32 de ani de la mutarea la cele veşnice a Episcopului Dr. Nicolae Popoviciu, în anul 1992, Episcopul de pie memorie Dr. Vasile Coman al Oradiei, fostul său student la Sibiu şi care a avut curajul să-l viziteze la Mănăstirea Cheia, a iniţiat şi a făcut demersurile necesare, prin Părintele Arhid. Dr. Teodor Savu, pentru strămutarea osemintelor sale în cripta episcopală din Biserica cu Lună, ceea ce s-a şi săvârşit la în ziua de 23 august 1992, cu slujba de pomenire săvârşită de Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului şi Ioan Mihălţan, Arhiereu Vicar la Oradea, în prezenţa unui mare număr de preoţi şi credincioşi bihoreni şi a surorii sale – doamna Maria Sava. Astfel, într-o reparaţie postumă firească, rămăşiţele sale pământeşti sunt reînhumate în Biserica cu Lună din Oradea, Biserica Episcopală, alături de înaintaşul său ilustru Episcop Roman Ciorogariu.
Cu acest prilej, Mitropolitul Antonie Plămădeală l-a caracterizat astfel: „Episcopul Nicolae Popoviciu este faţa curată şi adevărată a Bisericii noastre. Este o mărturie înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu, este o jertfă care fără îndoială a făcut posibilă rămânerea lângă credincioşi a celorlalţi ierarhi, pregătirea şi hirotonirea de preoţi, botezurile, cununiile, Sfintele Taine, înmormântările, într-un ev întunecat în care ochii nu au fost lăsaţi să vadă şi raţiunea n-a fost lăsată să judece drept şi să spună adevărul.”
Profesorul Liviu Stan, prieten devotat al lui Nicolae Popoviciu, scria despre el cu admiraţie: „Ierarh cu rară pregătire cărturărească şi monahicească, înzestrat şi cu o energie greu de egalat, o podoabă a Ortodoxiei noastre şi un exemplar de elită al neamului românesc. Neobosit, modest, aspru cu sine şi blând cu alţii, a lucrat în tăcere, dar temeinic şi cu rară râvnă de apostol.”
Cu adevărat, Episcopul Dr. Nicolae Popoviciu, va rămâne pentru noi o emblemă de referinţă, o călăuză statornică, un model viu şi însufleţitor de trăire, acţiune şi dăruire creştinească şi românească. Va dăinui de-a pururi ca o lespede neclintită a sfântului altar al Bisericii şi al Neamului.
Lasă un răspuns