Dacă Mihai Viteazul, întâiul voievod întregitor de ţară, şi-a luat titlul de ,,domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată ţara Moldovei”, fiul Gledinului, episcopul Pahomie (1672? – 1724), avea să fie cel dintâi ierarh al B.O.R. care s-a numit ,,Pahomie Pancovschii cu mila lui Dumnezeu drept credincios Arhiepiscop al ţărilor Ungariei, Valahiei şi Modovei”
S-ar părea că această parte de ţară transilvană, străjuită de legendarii Călimani, a fost şi a rămas un pământ binecuvântat de Dumnezeu, fiindcă nu întâmplător s-au ridicat de aici asemenea înalţi slujitori ai neamului nostru românesc şi ai Bisericii sale străbune. Este destul să amintim că, după cuviosul Pahomie, tot în Gledin s-a născut unul dintre iluştri săi urmaşi, Mitropolitul Moldovei Iacob Stamati (1749-1803); contemporanul său Gavril Bănulescu-Bodoni(1750-1821), ajuns Mitropolit al Basarabiei, a fost originar din Bistriţa; după cum fostul Mitropolit al Ardealului Nicolae Bălan(1882-1955) şi arhiepiscopul Clujului, Teofil Herineanu (1909-1992) s-au născut şi ei pe aceleaşi meleaguri bistriţene. Dar nu trebuie să uităm nici faptul că nu departe de aici, la poalele Călimanilor, pe Mureşul Superior, la Topliţa Română, a văzut lumina zilei cel dintâi Patriarh al României Mari şi al B.O.R., Miron Cristea (1868-1939).
Episcopul Pahomie s-a născut, probabil, în 1674, părinţii săi fiind ,,popa Ifrim şi Ana”. Nu se ştie nici când tânărul gledinean, Petru(?) a trecut Carpaţii, stabilindu-se la Mănăstirea Neamţului, mânat de ,,credinţa fierbinte şi înfocată dragoste către Dumnezeu”. Prin 1697 egumenul mănăstirii l-a călugărit, iar prin 1701 ,,se chirotoniseşte Pahomie preot ca un vrednic de această treaptă”. Aşa s-a înălţat apoi ,,din treaptă în treaptă” iar când s-a stins din viaţă părintele Ioan, egumenul mănăstirii, prin 1702, ,,fără de voie, au fost silit de sobor a primi ocârmuirea a toatei monastiri căci igumen l-au pus”. Nu avea nici 30 de ani. Influenţat de faima sfântului Dimitrie, mitropolitului Rostovului, socotit un ,,al doilea Gură de Aur” şi dorind să-l cunoască şi să-i aprofundeze învăţăturile, Pahomie a plecat în Rusia, unde a rămas, probabil doi ani, din 1704 până în 1706, când s-a întors în ţară ,,după ce au dobândit mult folos sufletesc de la Sfântul Dimitrie”, stabilindu-se tot la Mănăstirea Neamţului. Obştea călugărească l-a dorit iarăşi ,,igumen”, dar el i-a rugat pe călugări ,,să-l lase să se liniştească în pustie”. A aflat acest loc în pădurea din muntele Chiriacul, la un ceas de mers de la Neamţ. Acolo ş-a durat două chiliuţe, o livadă de pomi şi o prisacă.
Nu s-a bucurat prea mult de ele, fiindcă prin 1706 a murit Lavriente, episcopul Romanului, astfel că, recomandat cu căldură de nişte boieri, care, întâmplător au tecut pe la chilia sa din pădure, domnitorului Mhiail Racoviţă, Pahomie a fost smuls din săhăstria lui şi ales episcop al Romanului, fiind hirotonit la 18 ianuarie 1707. Odată instalat la conducerea episcopiei ,,au început bine a-şi păstori turma cea cuvântătoare, pe cei săraci miluindu-i, pe cei scârbiţi mângâindu-i şi tuturor ajutându-le după cât îi era prin putinţă.” Păstoria sa episcopală a durat şapte ani şi trei luni şi a fost încununată de multe şi frumoase înfăptuiri, care l-au impus în faţa supuşilor săi, dar şi a domnilor Moldovei.
A părăsit această demnitate ,,de bună voie, socotind că trece lumea şi toate ale lumii ca umbra”. S-a reîntors pe muntele Chiriac, unde a început să zidească un schit căruia i-a dat hramul ,,Acoperământul (Pocrovul) Maicii Domnului”, căruia i-a asigurat o existenţă de sinestătătoare. În vremuri tulburi, când Moldova a fost prădată de tătari, dar şi de ,,nişte zurbagii” austrieci, Pahomie a trecut în Ţara Ungurească, apoi peste munţi în Ţara Leşească, oprindu-se la Lvov ,,la dohtor”…În cele din urmă, s-a întors în Moldov. Dar, intrând în dizgraţia domnitorului Mihail Racoviţă, s-a dus iarăşi la Kiev, stabilindu-se la Mănăstirea Lavra Pecerska. De acolo a trimis, în 1724, ultimul an al vieţii, testamentul său referitor la viitorul Pocrovului. S-a stins din viaţă în acelaşi an, moaştele sale aflându-se la Paraclisul Sfântul Ştefan din Pecerska.
Lasă un răspuns