„Memorandumul” pauperizării naţiunii

În mod cert, ţara nu a fost prea receptivă la feluritele proiecte promovând aministia pentru anumite pedepse. O lege cu dedicaţie, principalii beneficiari fiind nume sonore din lumea viciată a politicului, dar şi personaje din spaţiul public, toate aflate sub perspectiva de a înfunda puşcăria la un anumit dat. Şi nu atât posibilitatea de a sta o „sesiune” în spatele gratiilor a pus pe jar „baronii” şi marii infractori economici ai ţării, având în vedere posibilitatea eliberării condiţionate, ci ideea de a fi privaţi de drepturile civile o anumită vreme. Iar cele mai multe personaje aflate la limita tuşei politice vecine cu puşcăria (şi a restrângerii drepturilor şi a şansei de a mai deţine funcţii politice şi publice) se regăsesc în zona social-democraţilor. Poate tocmai de aceea iniţiativele vizând o lege a amnistiei au venit şi vin majoritar dinspre parlamentarii acestei formaţiuni.

Este adevărat, pe lângă manifestările „justiţiare” ale acestora, s-au mai produs şi „imixtiuni” din afară. Aşa cum a fost cuvântarea „pro domo” a lui Gigi Becali, aparent pentru a netezi reîntoarcerea în spaţiul politic a celui de al doilea „împuşcat” al naţiunii (viu, de data aceasta!), (re)producerea (!) publică proVântu a fostului jurnalist SRS ori manifestarea televizată a avocatei maidanezilor (mai mult apărătoarea jivinelor din spaţiul politic, decât a comunitarilor de pe străzi!) care trebuie să-şi împlinească obligația de prestatoare pe lângă marii infractori din politica românească.

Şi chiar dacă, aparent, presiunea exercitată prin mijloacele media pentru inocularea publică a necesităţii, îndatoririi şi „echităţii” unei amnistii s-a mai diminuat, procedură fundamentată sub pretextul că nu a mai fost acordată o asemenea iertare a păcatelor de mult prea mulţi ani, în realitate, insinuarea fundalului necesar motivării unei dezbateri parlamentare pe acest subiect continuă.

Pentru a asigura „pozitivarea” societăţii faţă de un asemenea demers, PSD scoate la înaintare toate armele persuasiunii, prin vocea unui parlamentar avansând acum şi un proiect în favoarea… muritorilor de rând. O readucere pe tapet într-o formă mai stilizată a mai vechii iniţiative populiste vizând blocarea executărilor silite a datornicilor ajunşi la ananghie din cauza ratelor ipotecare neplătite sau a acumulării de datorii istorice la utilităţi… Noul proiect, împachetat sud denumirea de „moratoriu”, propune, însă, nu „îngheţarea” procedurii executării silite până la venirea căldurii, ci amânarea obligaţiilor de plată vreme de doi ani. Un proiect care, prin posibilii „beneficiari”, atât datornicii la bancă (şi nu doar pentru creditele imobiliar-ipotecare) cât şi restanţierii la utilităţi, coboară din paradisul rezervat amnistierii celor „mari”, printre muritori.

Desigur, totul este doar o momeală, pentru că scutirea la plată nu ar urma să funcţioneze sub forma unei amnistii, ci strict ca o amânare. Dar, indiferent de neajunsurile ei, pentru că trebuie păstrată o diferenţă între privilegiile acordate celor „mari” şi cele pentru simplii muritori, iniţiativa ar avea şansa, în condiţiile unei ţări pauperizate şi a milioane de datornici, să prindă, să emoţioneze şi, cel mai important, să-l determine pe simplul cetăţean să fie mai îngăduitor faţă de un proiect paralel de amnistiere a „greilor”.

Aşadar, şi din pauperizarea unei ţări se pot trage foloase electorale! Se poate specula sărăcirea în masa a unei naţiuni prin manevrarea datornicilor, a milioanelor de datornici, iar pentru aceasta este suficientă o lege, nu de amnistie, ci de amânare a plăţii datoriilor. Totul pentru a avea la îndemână o uriaşă masă de manevră, utilizabilă din ciclul electoral în ciclu electoral. De aceea, nu este oportună o amnistie, o anulare a datoriilor, ci o amânare (periodică), faptul că în proiectul deputatului PSD se avansează un ciclu de numai doi ani, şi nu de patru ani, legându-se de interesul de a nu se afişa făţiş adevăratul scop al proiectului!

Un scop care devine evident în momentul în care lecturăm condiţiile care se pun datornicilor pentru a beneficia de această amânare de doi ani (perioadă care, dacă va fi promulgată o asemenea lege, va putea fi prelungită în funcţie de interesele electorale) şi care, prin obligaţia datornicului de a dovedi că se află într-o anumită situaţie prevăzută de lege pentru a beneficia de amânarea plăţiilor, ridică la rang de mici dumnezei autorităţile locale. Mai exact primarii care ar putea fi practic repuşi în drepturile lor de agenti electorali. Nişte agenţi speculând pauperizarea comunităţilor pe care le conduc şi la a căror sărăcire, nu în puţine cazuri, au contribuit!

Pe de altă parte, deşi pare generos, plecând de la premiza că „în condiţiile scăderii nivelului de trai al populaţiei, imposibilitatea achitării creditelor restante, în special a celor ipotecare, sau a facturilor la utilităţi va duce la evacuarea silită a mii de cetăţeni”, „moratoriul” propus de deputatul PSD Bogdan Diaconu, ar putea genera efecte nefaste în lanţ. Şi nu este vorba doar de faptul că o asemenea iniţiativă ar fi fost privită cu reticenţă şi într-o economie centralizat-planificată, dărămite într-o economie de piaţă!, dar, dacă neîncasarea banilor la timp de către regii pentru diversele utilităţi ar putea fi suportată de la bugetele centralizate, tot pe seama contribuabililor!, în cazul băncilor şi a altor entităţi private s-ar putea produce adevărate blocaje financiare şi falimente în lanţ.

Oricum, o asemenea iniţiativă, alăturată celei dedicată foştilor baroni şi viitori „regiopreşedinţi”, at trebui să surprindă Europa. Sau, poate că nu, de vreme ce ea a venit imediat după ce primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a promis că în doi ani (tot doi ani, acesta să fie oare termenul de realizare a schimbării de regim?!) bucureştenii nu vor mai plăti căldura! Ca într-un socialism nesuspendat vor fi „amnistiaţi” de cea mai grea povară!

Evident, o „abureală”, care, dacă nu face parte din programul iluziilor suspendate de candidat la prezidenţiale, poate fi considerată o perdea de fum în spatele căreia se trage vârtuos la posibila impunere a unui altfel de regim. Acela în care economia de piaţă să nu mai fie reprezentată, poate, decât prin mandatari…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*