Din nou despre dosare…

Arhanghel Gravura– Domnule Profesor Ion Coja, au apărut elemente noi în privința triunghiului existențial în plan politic: Țuțea – Coja – Securitatea?

– A apărut dosarul meu de la CNSAS, bunăoară… L-am citit cu emoții neașteptate, până la lacrimi: am dat de înregistrarea unor discuții telefonice cu mama!… Le sunt recunoscător pentru acele înregistrări… Nu mă așteptam. Am dat și de declarații ale unor colegi, de regulă declarații colegiale, binevoitoare… Cine este curios poate să meargă să citească cele aproape 600 de pagini. Are acordul meu!

Ce altă noutate ați avea de a adăugat?

– Eu am scris încă de la început, adică după vreo trei-patru ani de la „evenimente”, că securitatea, ca și PCR, ca și însuși CC al PCR, nu a fost o entitate omogenă. Am identificat mai multe „securități”: una naționalistă, alta trădătoare, alta colaboratoare în anumite limite acceptabile cu Occidentul, alta bișnițară… Nu cercetez acest subiect, dar ajung la mine felurite informații și principala concluzie este că securitatea și însuși comportamentul acesteia în decembrie 1989 este de mare complexitate, imposibil de cuprins și rezumat în câteva rânduri!… Se conturează în mintea mea un profil interesant, deseori paradoxal, captivant. Încerc să prind parțial acest paradox în continuarea romanului Vin Americanii. Am mai scris două volume, le pregătesc pentru tipar.

Va fi o trilogie?

– Nu! Va fi o tetralogie, dacă mă mai îngăduie bunul Dumnezeu un an, doi! Am scris trei volume, acoperind perioada de timp toamna lui 1989 și decembrie, până pe 21, la prânz când se încheie acțiunea din volumul trei! Volumul patru ar fi despre ce a urmat.

Ce tiluri au?

– Volumul doi se numește Paris by Night, al treilea se va numi Cartea cu Mirabunde, iar pentru al patrulea încă nu am un titlu. Se va alege unul pe parcursul scrierii sale. Iar la un loc, tetralogia se va numi ȘEITANII. Ce vrei să mai știi?

Ce înseamnă „mirabunde”?

– Citește cartea și te vei lămuri!

Și spuneți că va fi vorba și de Securitate?

– Va fi vorba de triunghiul, cum l-ai numit dumneata, din titlul acestui text. Eu, Petre Țuțea și Securitatea. Și multe, multe altele! Nu știu dacă o să povestesc în acest al patrulea volum felul cum am ajuns, de curând, în posesia unui „artefact” de importanță maximă pentru cei mai buni români: plosca Căpitanului, plosca din care acesta a băut la nunta sa, iar apoi a avut-o mereu asupra sa când călătorea prin Țară… E o poveste ale cărei detalii încerc să le reconstitui, încerc să aflu cum a ajuns la Simion Ghinea, iar apoi, prin intermediar, la mine.

Plosca Căpitanului?! Este extraordinar ce spuneți!

– Sper să apuc s-o donez Muzeului de Istorie a României, atunci când acesta va inaugura secțiunea dedicată Mișcării Legionare… Ăsta da paradox: Muzeu de istorie națională care omite capitolul, probabil, cel mai glorios!…  Câtă tristețe și disperare te apucă! Gata!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*