De ce „Dor de Dor”?

La început  au existat şi alte variante: ,,Foaie de dor de dor”, ,,Foaia dorului de dor, ş.a.”. Am optat până la urmă pentru cel actual din mai multe şi zic, solide constatări şi considerente: NU cred că ar exista vreun poet, scriitor, ori artist din orice domeniu al artei, fie de aiurea de pe această planetă, să nu exprime în opera sa măcar odată un dor. Şi cu atât mai mult în poezie,  ori proză, să lipească această metaforă ,,dor”.

Nu poate să existe o fiinţă care să nu aibă sufletul său creativ lovit măcar de un singur dor; de această dorinţă puternică de a căuta depărtările de locurile  dragi, fiinţele dragi.  Artistul nu poate rămâne neatins de dorul după o linişte pierdută, după o dragoste care i-a provocat chiar mari suferinţi. Pentru că, până la urma urmei nimeni dintre noi, nu trăim fără dorul de prieteni, fără ,,dorul de dor”. Aceasta a fost ideea de la care am pornit la alegera titlului şi care m-a frământat o bună bucată de timp. De aceea nu voi ceda la ea, ori la apariţia acestei reviste literare, oricare ar fi ele, greutăţile, ori încetineala unora de a înţelege că, poezia nu are vârstă, şi că toţi ce-a faurit un vers care a rezistat până la noi, va mai rezista indiferent câţi se abat asupra ei cu gânduri  de a o distruge şi a o înlocui cu fel de fel de genuri care rănesc uneori sentimentul bunului român. Vă aşteptăm să va exprimaţi dorurile toate, frumoase şi curate în paginile ei. Dacă dorurile vor fi multe şi mari, atunci, dorinţa noastră va fi mare, pentru a exista alături de dumneavoastră.

 Ne dorim de la prima apariţie ca, revista ,,Dor de Dor” să se constituie într-o mică măsuţă de lucru a tuturor făuritorilor de artă; a tuturor celor care zămislesc cu trudă şi sacrificiu un act cât de mic de cultură. Dorim ca această măsuţă să fie aşezată în faţa fiecărui suflet de român şi nu numai, pentru ca aceasta să nu se închisteze, ci, să se deschidă spre cei, ce-l invită alături, spre a-i arăta că, altele sunt azi căile care-l pot duce spre această închistare. Dorim fiecăruia, deci, să vină să ia de pe această măsuţă, de fiecare dată, o floare, un fruct care-i va fi cu siguranţa hrana care nu-l va flămânzi niciodată. Hrana spirituală. Dorim ca la această măsuţă,  de fiecare dată să avem tot mai mulţi şi fideli oaspeţi. Ne dorim, ca oaspeţii noştri să vină cu încrederea şi dorinţa de a ne ajuta la construirea cu timpul a unei mese tot mai încăpătoare pe care să aibă loc, lunar, toată poezia, proza, piesele de teatru, operele sculptorilor, pictorilor, munca tuturor acestor minunaţi oameni care produc cultură. În această nobilă preocupare este loc pentru fiecare. Iată câteva poeme semnate Marin Toma

 

La poarta sufletului

 

La poarta sufletului tău,

Eu m-am rugat ca la icoană!

Şi ea, mi s-a deschis încet,

În linişte-i de catedrală!

.

Şi am păşit sfios în templu

Unde-am trezit jar de  iubire

Iar trupul tău făr’de prihană

Mi-au dezgheţat trăiri sublime

.

De-atunci, nu pot uita o clipă,

Trăirea ce-am simţit-o eu.

Când îmi spuneai dragă copilă

Că mă doreşti… să fiu al tău.

Atâta doar

Eu n-am să cer iubito de la tine,

Mai mult ce nu- mi oferă hrană

Chiar dacă-s vorbe de iubire,

Nu-mi  spune  una de  pomană.

.

Ascultă-mi inima cum bate

Rămâi o clipă-n poarta ei!

Şi-n zilele înălţătoare,

Tu  poţi iubito, să mi-o ceri!

.

Să-i laşi în semn de preţuire:

Azurul ochilor frumoşi,

Dulceţa buzelor cărnoase,

Căldura sânilor pietroşi!

.

Să-ncep  în zile lungi de vară ,

Sculptura acestu-i chip dorit

Şi în amurgul  roş de seară,

Să-i spun că sincer l-am iubit.

Nu-mi pasă…

Nu-mi pasă ce şopteşte lumea

De mine, c-aş fi, nu ştiu cum…

Că mi-am adus femeie frumuşică

În căsuţa mea, de lângă drum.

.

Nu-mi pasă ce şopteşte lumea,

Când trec nepăsător prin sat

Tinându-mi strâns de mijlocel femeia

Oprind-o-n loc cu-n dulce sărutat.

.

Mi-e dragă numai mie

Şi drag îi sunt şi eu.

Las lumea să vorbească..

O bate Dumnezeu!

.

O, Doamne, cât de rea e lumea

Şi ce-o avea cu  mine ea?

Nu-i cer  nimic şi nici n-aş vrea.

Nici eu şi nici iubita mea.

.

Când nu e lângă mine,

Mă duc în calea ei.

Simt sufletul că-mi arde,

O, Doamne, ce-i iubirea…ce-i!?

Rămâi o clipă

 

Rămâi o clipă de m-ascultă

Şi fă pe plac inimii mele:

De-a ne-ntâlni sub clar de lună

Să-ţi prind pe frunte mii de stele.

.

Să laşi  privirea mea să-ţi cadă

Pe sânii  tăi  fermecători,

Şi tăvălindu-ne în iarbă

Să ne iubim până în zori.

.

Să ne privească din înalturi

Luceafărul uitat să plece.

Iar eu în părul tău bălai

Să-ţi prind un bob …din rouă rece.

 

Iar…

Pe-adieri de vânt hoinar,

Pe raza lunii ce străluce,

Vreau să revii la mine iar,

La căsuţa din răscruce.

.

Să nu mai pleci iar supărată,

Pe gândul  meu nevinovat.

Căci eşti şi tu, scumpă copilă,

Un suflet ca al meu, uitat.

.

Uitat de-o clipă de iubire,

Zdrobit de valul de durere,

Il simt chiar dacă sunt departe

Cum cere atâta mangâiere!

.

Vină iar scumpă copilă,

În căsuţă mea cu dor.

Te aştep oricât ai zice

Tu copilă, scump, odor.

Sub cerul înstelat

Mi-aş dori sub clar de lună,

Şi sub cerul înstelat,

Să mi-apari  tiptil din umbră

Pe un drum neaşteptat.

.

Să petrecem pân-la ziuă

Clipe dulci de neuitat.

Iar la răsărit de soare

Să  mă-ntrebi… de ce-am oftat?

.

Eu  să-ţi spun fără regrete,

Să-nţelegi oftatul  meu,

Că-mi dorsc să fiu cu tine

Cât mi-e dat de Dumnezeu!

.

Acelaşi cuvânt să aflu

De la sufleţelul  tău,

Că mă are doar pe mine

Şi acelaşi Dumnezeu!

Eu nu…

Eu nu-ţi înşir  la vorbe goale

Turnate-n forme fără fond.

Despre iubiri  fără iubire,

.

Şi despre vise fără rod.

Aş vrea ca tu să fii ferice,

În zilele ce ne-a  rămas.

Să spune-mi lumii ce se duce,

.

Că ne-am iubit pân’la extaz.

Să spunem că iubirea noastră

A fost şi va rămâne pură.

A izvorât din două astre

Şi vom pleca cei de pe urmă.


Botoşani, m-am reântors la tine

M-am reîntors la tine  Botoşani,

Oraş al marelui poet,

Să-i retrăiesc copilăria

Şi de acum să nu mai plec.

 

Rămân la masă cu poeţii

Ce cântă-n versuri  doar iubirea

Si poartă-n suflet doar o ţară

Cu numele de România.

.

Am coborât  pe la câmpie

Ce duce dorul de Emin

Şi-am sărutat din aspra-i glie

Lăsând sa-mi scape un suspin.

.

Suspin de ce se întâmplă-n ţară,

De vremuri grele ce trăim,

De vremuri  ce vorbea  poetul

Şi pentru care să-l cinstim.

.

Să nu lăsăm să ni-l coboare,

Toţi fanfaronii şi neghiobii,

Să ni-l înfunde-ndebarale,

Lacheii , fritzii şi toţi chiombii.

.

Din  ţara ce ne-a dat poetul,

Nenţeles dar plin de înţelesuri

Să intre-n gaură de şarpe

Duşmanii celui nepereche .

 

La revedere Botoșani…

La revedere Botoşani,
La revedere plai moldav,
O viaţă am visat la tine,
Şi-acum te părăsesc bolnav.

Am tot visat de mic copil,
Să vin un pic la El acasă,
Sub codrii ce mi i-a descris,
Şi lacul cel cu unda-albastră.

Veniţi ,veniţi la Ipoteşti ,
Veniţi să luăm lumină,
Pe diferitele-I poteci
Să ne rugăm, în tihnă.

Voi născuţi pe aceste plaiuri
Nu lasaţi să-L terfelească
Schiombii, hoţii şi tâlharii
Care stau cu voi la masă.

Nu-L lăsaţi în părăsire,
Iar pe cei fără de nume
Fără mumă, fără ţară
…Zvarliţi-i în foc, să piară.

Eu plec până la mine acasă
Şi sper să mai revin la voi,
Să văd Moldova mai frumoasă
Pe voi, poeţilor… pe voi !

Eu, plec…, bolnav şi de iubire,
De farmec şi de cer curat,
De zorii zilelor trăite
În patul ei, curat şi cald.

Marin Toma s-a născut în anul 1947, luna februarie, ziua 20, satul Înfrăţirea, Comuna Plevna, azi Dor Mărunt, a cunoscut debutul publicistic în anul 1990 în suplimentul literar „Arcadia,, editat de ziarul „Pământul”. În anul 1999 publică volumul „Din Sfera Politicului” (Epigramă).

Autor al volumului Zorii Pământului ( Proză); Cuscrele (roman); Cartea Dorului Mărunt (documentar); La Dor Mărunt Eroii au venit acasă (documentar); Monografia comunei Belciugatele -două ediţii); Român deportat în ţara sa (proză – reportaj); Scăldat în lacrima câmpiei ( Memorii-reportaj); Monografia oraşului Fundulea şi volumul de reportaje, interviuri, articole de ziar publicate de-a lungul timpului în presa locala şi naţională.; Antologia epică, lirică, plastică Dor de Dor două ediţii; Antologia Dor de Dor, Ipoteşti, 2011 epică, lirică teatru, plastică; Antologia Dor de Dor Ipoteşti 2012, lirică, epică, plastică, teatru (în curs de apariţie).

Fondator al săptămânalului Magazinul satelor (97 apariţii) şi al  revistei literare Dor de Dor în urmă cu opt ani, aflată la al 77-lea număr.

Membru al Societăţii Scriitorilor din  România; Membru al Uniunii Epigramiştilor din România; Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, decorat cu ordinul clasa III, Buşteni, 2004.

Publicaţii în care a apărut: Revista Amurg Sentimental (Bucureşti); Monitorul de Neamţ; Adevărul de Cluj; Cuvântul liber (Giurgiu); Bocancul literar (Cluj); Informaţia Prahovei; Jurnalul de Dâmboviţa; Reviasta Visătorii (Puieşti-Vaslui); Răsunetul – Bistriţa-Năsăud); Jurnalul de Călăraşi; Observatorul de Călăraşi; Accentul de Călăraşi; Actualitatea de Botoşani; Revista Luceafărul de Botosani.

A promovat în paginile publicaţiilor fondate peste 300 de poeţi, prozatori, pictori şi alţi oameni de diferite profesii.

Revista Dor de Dor a obţinut Diploma de Merit în anul 2006 din partea Asociaţiei Române pentru Patrimoniu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*