Vreme de un an și ceva nu am mai auzit nimic despre Lieberman. Apoi, în decembrie 2012, au loc alegeri în Federația Rusă, alegeri evident ”furate și trucate”de regimul Putin. Deși este frig în decembrie 2012, zeci de mii de manifestanți se adună la Moscova să protesteze împotriva regimului opresiv al lui Putin. Mass-media americană și europeană denuntă zi și noapte, la unison, „fraudele uriașe” făcute la alegerile din 2012 din Rusia de către „regimul dictatorial al lui Putin”. Reacțiile presei occidentale sunt extrem de vehemente, acuzațiile ating praguri nemaiîntâlnite în ultimii ani. Președintele Putin și apărătorii săi intră „într o mică vrie” și sunt obligați să-și regândească strategiile. Brusc, administrația de la Kremlin își scoate „marele as” din mânecă… Lovitură de teatru! În ciuda protestelor repetate nu doar ale presei, dar și ale cancelariilor occidentale și ale Secretarului de Stat american însuși, brusc apare la Moscova însusi ministrul de Externe al Israelului, Avigdor Lieberman! Acesta apare degajat și zâmbitor lângă Vladimir Putin și explică la posturile TV rusești, dar și occidentale, că, de fapt, „ultimile alegeri au fost cele mai corecte și mai democratice din toată Istoria Rusiei”. Declarațiile lui Avigdor Lieberman declanșează „reacții furibunde” în SUA și Europa de Vest, atât din partea mass – media cât și a politicienilor. Lucrurile continuă și se amplifică în ianuarie 2012 când mai multe cercuri de dreapta, formate din evrei-americani, dar și din evrei-francezi, încep să-l acuze pe Lieberman că este „omul Moscovei”. Tot în ianuarie 2012, Parchetul General din Tel Aviv anuntă public la tv că „au fost deschise mai multe dosare penale pe numele lui Avigdor Lieberman pentru spălare de bani, fraudă și abuz de încredere „. Prietenii mei ziceau : „Vedeți-vă de treabă, dosarele astea sunt deschise așa, de ochii lumii, cum or să vrea autoritățile israeliene să-l aresteze pe Lieberman ? Corb la corb să- și scoată ochii? Nu se va întâmpla nimic! Așa cum au fost deschise dosarele astea, tot așa se vor închide, după ce se mai liniștesc apele un pic, după ce mai uită lumea de ele…”. Dar, iată că toate calculele pesimiste, desigur inspirate din lungile noastre experiențe negative, nu s-au mai adeverit de data asta. Înainte de Sfintele Sărbatori ale Crăciunului din 2012, toate posturile TV din Europa de Vest, inclusiv din Romania, au anuntat cu emoție: „Ministrul de Externe al Israelului, Avigdor Lieberman, a fost obligat să demisioneze din toate funcțiile de partid și de stat. Parchetul General din Tel Aviv a anuntat deja că fostul ministru este „inculpat pentru mai multe capete de acuzare și că va fi prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă… Lieberman declara că nu va mai reveni în viața politică” . Ascult de mai multe ori jurnalele de ștri și nu-mi vine să cred că este adevarat. Da, Dumnezeu și Istoria nu au mai avut răbdare” cu cel rău… ” Este adevărat că până la urmă, probabil în urma unei „înțelegeri la nivel înalt”, Lieberman nu a mai fost inculpat pentru „crima de spionaj „, ci doar pentru „infractiuni de drept comun”, dar este important că s-a dat „un semnal pozitiv”: vechiul colaborator al KGB a fost „eliberat din toate funcțiile” și a fost adus în fata Justiției. Am vorbit cu niște prieteni din R. Moldova care, ”auzind noutățile” de la Tel Aviv, au răsuflat ușurați și au exclamat: „S-a făcut dreptate! „
Unii îl cunoşteau bine pe „inculpatul Lieberman”… Îl sun pe amicul meu, care îmi povestise toată istoria asta de la bun început, şi îl întreb dacă pot să public… Amicul zice ca da, pentru că, finalmente, „Lieberman a fost adus în fața instanței, nici nu mai contează pentru ce… Așa s-a convenit… Mai departe nu mai este treaba noastră, mai departe este treaba instanțelor de judecată „. Mai primisem un uriaș cadou de Crăciun: in Ucraina, în Regiunea Transcarpatia (fostul Maramureș Istoric ), prin votul celor din Consiliul Regional, Limba Română tocmai devenise limba regională de stat! După zeci de ani de suferințe, Dumnezeu începea să- și întoarcă iar fața spre Români! Bunica mea maternă fusese deportată între 1949 – 1954 în Bărăgan fără nici o vină și fără nici o acuzație concretă, alături de alți peste 40.000 de români din Mehedinți, Caraș- Severin și Timiș, sub fantomatica acuzație că erau „titoişti”, adică „un fel de simpatizanți de-ai lui Tito”, ceea ce era cu totul fals, dar trebuia găsit un pretext pentru a-i deporta pe cei mai avuți români din Vestul României. De altfel, au fost duși în lagăr și apoi eliberați cei care au supraviețuit făă ca măcar unul din cei peste 40.000 să fie trimis în judecată! Au fost deportați și apoi eliberați fără nici un proces! Azi trebuie să avem mare grijă și să strângem multe probe ca să aducem în fața instanțelor dușmanii democrațiilor occidentale, dar pe vremea bunicii mele materne nu era așa. Bunica a murit în 1987 la 90 de ani și în vacanțele de varaă petrecute la țarî ne povestea nouă, nepoților: „…A dat ordin Stalin în 1949 și au venit cu armata și cu jandarmii și ne-au luat ca din oală. Ne-au suit în trenuri și duși am fost. Nouă ne era frică să nu ne ducă în Siberia, cum duseseră deja și pe români, dar și pe saşii din Transilvania. Şi între noi erau câţiva şvabi din Banat, şi de Siberia ne temeam cel mai rău. Dar am avut noroc, ne- au deportat în Bărăgan. Maica -ta era tînără, era studentă la București și a sărit pe geam când au căutat-o și s-a ascuns la un văr de-al nostru din București unde a stat ascunsă un an… Din sat m-au luat pe mine și pe Silvia – sora mai mare a mamă-tii care era deja măritată și cu un copil mic de gât. Au luat-o pe Silvia și cu bărbat și cu copil. După ce am plecat, ne-au furat de la conac salbele de aur și toate cărțile franțuzești legate în piele de viţel .. Ce-or fi făcând cu ele? se mira bunica. Că doar comuniştii abia ştiau să se semneze, dar nu toţi „… povestea ea. „În lagăr ne-au separat unii de alții după satele de unde proveneam. Ne -au pus să construim alte sate cu mâinile goale. Ne-am construit case din chirpici, ce era să facem. Apoi ne -au pus să ne săpăm singuri fântâni, ca să avem apă. De noi era greu, eu nu puteam să muncesc, eram bolnavă, Silvia alăpta, muncea doar Dinu, ginerele meu. Tac-tu mare, Dumitru, a murit la Stalingrad, iar pe singurul fecior, Virgil, mi l-au luat prizonier la Cotul Donului. S- a întors unul singur din prizonierii din comuna noastră în 1958, dar și acela era pe jumătate nebun. Dar știa de Virgil, fusese cu el în lagăr în Siberia și murise prin 1953 sau 1954, nu mai știa precis. Deci, în Bărăgan, eu și cu alții am înființat satul Olaru Nou. După eliberarea noastră, satul a fost ras cu buldozerele, ca și celelalte sate din Bărăgan, construite de deportați, regimul comunist nu dorea să rămâă nici o probă materială de la acel genocid. Nu aveam decât extrem de putină apă și extrem de puțină hrană. Zilnic eram anchetați de ofițeri de Securitate care voiau sa mărturisim crime pe care nu le comiseserăm. Aproape toți ofiteții de Securitate erau evrei-ruși. Vorbeau prost românșste, în schimb băteau cu bestialitate bătrâni, femei, copii, nu conta… ” povestea bunica în timp ce își ștergea o lacrimă în colțul ochiului. „Să nu uitaţi niciodată, maică, ce ne-au făcut nouă ruşii, dar şi ajutoarele lor cele mai de nădejde, evreimea- rusă bolşevizată !”
După Crăciun am fost la cimitir, am curăţat puţin mormântul bunicii, am vărsat câteva lacrimi şi am spus tare : „Să ştii că n-am uitat nimic, bunică, din tot ce ne-ai spus!”
Lasă un răspuns