Un posibil spion KGB în Guvernul Israelului? (1)

Nu  credeam  că  voi  apuca  să public  acest articol  înainte  de  2014 …. Era  un  august  fierbinte  în  2010  la  București  și  un  amic  mă  cheama  în  oraș  la  o  întâlnire. La  un  suc  rece  îmi  spune  o  poveste  incredibilă:  a  avut  niște  prieteni  care  au  lucrat  înainte  de 1989  la  celebra  UM  0110. Aceasta  era  principala  unitate  anti  – KGB  infiintata  în  România  în  1969,  după invadarea   Cehoslovaciei  de  către  trupele  sovietice. În  realitate, spunea  amicul  meu, se  înființaseră  două  unități  speciale:  UM  0110 , care  se  “ocupa” exclusiv  de  agenții  KGB  din  România,  și  UM  0109  ale  cărei  structuri  încercau  să  contracareze  activitatea  agentților  din  celelate  “țări  socialiste”  care  aveau  încă  trupe  de  ocupație  sovietice  pe  teritorile  lor  și  care  operau  pe  teritoriul  României  sub  directa  coordonare  a  Moscovei . O  parte  dintre  foștii ofițeri  ai  respectivelor  structuri  speciale  anti – KGB  fuseseră  scoși  la  pensie  încaă  din  1990, după  ce,  cele  două  unitati  speciale,  au  fost  primele  desființate  în  decembrie  1989  la  “ordinul  special”  al  lui  Ion  Iliescu , care  considera  că  cele  doua  unități  speciale  deveniseră  “inutile” . O  altă  parte  dintre  ofițeri  se  transferaseră  în  multitudinea  de  servicii  speciale  ale  României  postdecembriste, dar  nici  unul  nu  se angajase  la  SRI .  Acești  ofițeri  au  reușit  să  se  adapteze  noilor  “realități ”  și  să  supraviețuiască  în  ciuda  șicanelor  la  care  îi  supunea  noul  regim  iliescian  şi  în  ciuda  hărţuielilor  necontenite  venite  din  partea  lui Virgil  Măgureanu care  dorea  să  afle  de  la  foştii  lucrători  “unde  se  afla  ascunsă  arhiva  celor  doua  unități  speciale ” . Virgil  Măgureanu  devenise,  la  propunerea  lui  Ion  Iliescu,  noul  Director  al  SRI. Era  o  “veche  cunoștință”  a  organelor  de  Contraspionaj  românesc, identificat  drept  un  “vechi  colaborator  al  KGB  si  un   apropiat  al  grupului  de  agenți  sovietici  Iliescu – Militaru – Brucan – Roman “. Personal, Virgil  Măgureanu  condusese  în  perioada  1990 – 1992  mai  multe  anchete  și  investigații, participase  la  “scotocirea  mai  multor  vile ” –  în  care  existaseră  sedii “acoperite”,  unde  ordonase  inclusiv  distrugerea  ”tavanelor  false”  în  scopul  descoperirii  arhivelor  de microfilme   ce  aparținuseră  celor  doua  unități  speciale, dar  fără  prea  mare  succes.  Vremurile  se  schimbaseră,  Iliescu și  Măgureanu  disparuseră  în  “negurile  istoriei” … Câțiva  dintre  prietenii  amicului  meu, veterani ai  fostelor  unități  speciale  anti – KGB, reușiseră  să   “reziste”  și  activau  și  azi  ”pe  frontul  anti – FSB”  în  interiorul  altor  servicii  speciale  ale  României  de  azi . De  câteva  săptămâni, prietenii  amicului  meu  reușiseră”  să  pună  mâna  pe  un fragment  important  din  dosarul  lui  Avigdor  Lieberman. Amicul  știa  că  sunt  implicat  ” în  mai  multe  demersuri  jurnalistice  în  favoarea  românilor  din  Basarabia  și  din  celelalte  provincii  istorice  românești,  precum  și  în  promovarea  românismului”  și  dorea  să-mi  facă  un  mic  “cadou” neașteptat. Mă  arăt  interesat  și  îi spun  că  vreau  să văd  dosarul. Nu  se  poate, în  fond  sunt  doar  un  “biet  jurnalist”, iar  amicul  meu  însuși  nu  reușise  nici  el  să  vadă  dosarul. De  fapt,  sunt  asigurat  că  aș  vedea  degeaba  dosarul, totul  este  redactat  doar  în  limba  rusă,  iar  eu  nu  înțeleg  nici  o  “buche” din  limba  asta.  Dosarul  se  afla  la  tradus  în  română, franceză, germană și  engleză, apoi  câte  o copie  tradusă  va  lua  calea  Vestului, va  ajunge  la  Paris, la  Berlin, la  Bruxelles și  la  Washington, adică  la  principalii  parteneri  occidentali  ai  României. Dar  cine  este  de  fapt  acest  Avigdor  Lieberman? Amicul  îmi  face  semn să   mă  așez  comod  și  să  am  răbdare. Aprind  o  țigară  și  mă  pregatesc  ca  pentru  o  poveste  lungă. Amicul  începe  să  relateze:

“În  prezent,  Avigdor  Lieberman  este  ministru  de  Externe  al  Israelului  și  membru  marcant  al  cabinetului  israelian. Dar  povestea  sa  începe  cu  mult  inainte  de  1989,  când  se  naște  la  Chișinău  într-o  familie  de  evrei – ruși… De  fapt,   A L   a  declarat  în  repetate  rânduri  în  fața  autorităților  sovietice  că “limba  sa  maternă  este  rusa”.  În  perioada  sovietică  A L devine  student  la  Chișinău,  la  Facultatea  de  Agronomie  unde,  ca  student,  devine  unul  dintre  “fanaticii  informatori  ai  KGB” . Sarcina  sa?  Tânărul  student  evreu- rus  trebuia  să  informeze  KGB -ul  despre  “colegii  săi  de  facultate, despre  discuțiile  dintre  studenții  moldoveni, despre  ” naționaliștii  moldoveni”, preocupările  acestora, dacă  acești  “naționaliști  moldoveni ” citesc  cărți  românești  cu  grafie  latină  și  de  unde  le  procură, dacă  ascultă  “posturi  de  radio  subversive  care  emit  din  Republica  Socialistă  România”, dacă  au  “rude  în  Republica  Socialistă  România, dacă  țin  legătura  cu  rudele  din  România și  dacă  aceste  rude  lucrează  în Armată și Securitate  care  pot  încerca  să-i  influențeze “, dacă  “există  studenți  moldoveni  care  vor  să  se  organizeze  împotriva  URSS  și  dacă  nu  cumva  aceștia  sunt  “alimentați  cu  sarcini  pe  linie  nationalistă  si  anti-sovietică  chiar  din  Romania”, etc. Multe  și  numeroase  sarcini  avea  de  rezolvat  înainte  de  1989   mai  ales  KGB -ul de  la  Chișinău, alertat  de  la  Moscova  despre  “recrudescența  naționalismului  din  Republica  Sovietică  Socialistă  Moldovenească”. Studentul  Lieberman  devenise  un  “vigilent” observator  al  ”naționalismului  moldovenesc”  și  un  “devotat  apărător  al  URSS  și  al  valorilor  comuniste”, după  cum  singur  scria  în  rapoartele  sale  către  KGB.  Ușor – ușor, studentul  Avigdor  Lieberman  devine  “un  informator  de  bază  în  mijlocul  studenților  moldovani”,  cum  arăa  rezoluția  pusă  de  un  ofițer  superior  al  KGB  pe  una  din    notele”  din  studenție  ale  lui  Lieberman. Dar,  studentul  Lieberman  nu- i  “toarnă  degeaba”  pe  ceilalți  studenți  moldoveni. Este  răsplătit  periodic  cu  mici  sume  în  ruble, iar  ofițerii  – controlori  îl  apreciază  drept  ”foarte  bun”  în  notările  de  serviciu.  Dar, “recompensa  cea  mare”  vine  abia  în  1979.  KGB -ul  îi  propune lui  Lieberman” să-l  scoată  cu  sarcina  din  URSS ”  împreună  cu  părinții  săi  care  nu  ridicau  nici  un  fel  de  probleme:  mama  sa   era  o  evreica – bolsevică, iar  tatăl  său  era  un  evreu – rus” vechi  colaborator  al  KGB”.  Evident,  tânărul  Lieberman  acceptă  și  emigrează  cu  familia  în  Israel…

Aici  începe  o  viată  nouă  cu prieteni  noi  într-o lume  nouă… Este  vizitat  de  către “ofițerii-controlori  sovietici” care  îi  sugerează  să  intre  în  politică. Nu  trebuie  să- și  facă  nici  un  fel  de  griji, va  fi  ajutat  deplin  de  alți  ” tovarăși  de  încredere”, adică alți evrei – ruși scoși  cu  diferite  sarcini  din  URSS și “repatriați”  în Israel.  Anii  trec,  iar  Lieberman  urcă  treptele  ierarhiei  politice  spre  deplina  satisfacție  a   stăpânilor  săi de  la  Moscova. Apoi, la  conducerea  R . Moldova  ajunge  chiar   “unealta  cea  mai  devotată  a  Rusiei,  respectiv  Vladimir  Voronin”. Este  momentul  în  care  ”politicianul” Lieberman  lasă  precauțiile  la  o  parte  și  își  vizitează  locurile  natale, are  întâlniri” de  taină cu Voronin,  dar  pune  și  de  un  mic  “gheseft”  prin  care  “spăla  niște  bani”  prin  intermediul  unor  “suveici”  de  firme  înființate  în  R . Moldova  și  Bulgaria – sau  “cea de-a  16 – a republică  sovietică”, așa cum  era  denumită  ironic  Bulgaria  înainte  de  1989.  “Băiat  deștept,” Lieberman era  gata  să ”profite”  la  maximum  și  din  politică,  dar și din afaceri făcute la  adăpostul “umbrelei  politice”. Mulțumesc amicului meu pentru informațile stupefiante  pe  care mi le-a  da și pe  care, îi spun, aș  vrea să l  public. Amicul zice să am răbdare, să  vedem  întâi “reacția Vestului, că  măcar  europenii  ar  trebui  să  miște ceva…”. Ne  despărțim…

Nu  credeam  că  voi  apuca  să public  acest articol  înainte  de  2014 …. Era  un  august  fierbinte  în  2010  la  București  și  un  amic  mă  cheama  în  oraș  la  o  întâlnire. La  un  suc  rece  îmi  spune  o  poveste  incredibilă:  a  avut  niște  prieteni  care  au  lucrat  înainte  de 1989  la  celebra  UM  0110. Aceasta  era  principala  unitate  anti  – KGB  infiintata  în  România  în  1969,  după invadarea   Cehoslovaciei  de  către  trupele  sovietice. În  realitate, spunea  amicul  meu, se  înființaseră  două  unități  speciale:  UM  0110 , care  se  “ocupa” exclusiv  de  agenții  KGB  din  România,  și  UM  0109  ale  cărei  structuri  încercau  să  contracareze  activitatea  agentților  din  celelate  “țări  socialiste”  care  aveau  încă  trupe  de  ocupație  sovietice  pe  teritorile  lor  și  care  operau  pe  teritoriul  României  sub  directa  coordonare  a  Moscovei . O  parte  dintre  foștii ofițeri  ai  respectivelor  structuri  speciale  anti – KGB  fuseseră  scoși  la  pensie  încaă  din  1990, după  ce,  cele  două  unitati  speciale,  au  fost  primele  desființate  în  decembrie  1989  la  “ordinul  special”  al  lui  Ion  Iliescu , care  considera  că  cele  doua  unități  speciale  deveniseră  “inutile” . O  altă  parte  dintre  ofițeri  se  transferaseră  în  multitudinea  de  servicii  speciale  ale  României  postdecembriste, dar  nici  unul  nu  se angajase  la  SRI .  Acești  ofițeri  au  reușit  să  se  adapteze  noilor  “realități ”  și  să  supraviețuiască  în  ciuda  șicanelor  la  care  îi  supunea  noul  regim  iliescian  şi  în  ciuda  hărţuielilor  necontenite  venite  din  partea  lui Virgil  Măgureanu care  dorea  să  afle  de  la  foştii  lucrători  “unde  se  afla  ascunsă  arhiva  celor  doua  unități  speciale ” . Virgil  Măgureanu  devenise,  la  propunerea  lui  Ion  Iliescu,  noul  Director  al  SRI. Era  o  “veche  cunoștință”  a  organelor  de  Contraspionaj  românesc, identificat  drept  un  “vechi  colaborator  al  KGB  si  un   apropiat  al  grupului  de  agenți  sovietici  Iliescu – Militaru – Brucan – Roman “. Personal, Virgil  Măgureanu  condusese  în  perioada  1990 – 1992  mai  multe  anchete  și  investigații, participase  la  “scotocirea  mai  multor  vile ” –  în  care  existaseră  sedii “acoperite”,  unde  ordonase  inclusiv  distrugerea  ”tavanelor  false”  în  scopul  descoperirii  arhivelor  de microfilme   ce  aparținuseră  celor  doua  unități  speciale, dar  fără  prea  mare  succes.  Vremurile  se  schimbaseră,  Iliescu și  Măgureanu  disparuseră  în  “negurile  istoriei” … Câțiva  dintre  prietenii  amicului  meu, veterani ai  fostelor  unități  speciale  anti – KGB, reușiseră  să   “reziste”  și  activau  și  azi  ”pe  frontul  anti – FSB”  în  interiorul  altor  servicii  speciale  ale  României  de  azi . De  câteva  săptămâni, prietenii  amicului  meu  reușiseră”  să  pună  mâna  pe  un fragment  important  din  dosarul  lui  Avigdor  Lieberman. Amicul  știa  că  sunt  implicat  ” în  mai  multe  demersuri  jurnalistice  în  favoarea  românilor  din  Basarabia  și  din  celelalte  provincii  istorice  românești,  precum  și  în  promovarea  românismului”  și  dorea  să-mi  facă  un  mic  “cadou” neașteptat. Mă  arăt  interesat  și  îi spun  că  vreau  să văd  dosarul. Nu  se  poate, în  fond  sunt  doar  un  “biet  jurnalist”, iar  amicul  meu  însuși  nu  reușise  nici  el  să  vadă  dosarul. De  fapt,  sunt  asigurat  că  aș  vedea  degeaba  dosarul, totul  este  redactat  doar  în  limba  rusă,  iar  eu  nu  înțeleg  nici  o  “buche” din  limba  asta.  Dosarul  se  afla  la  tradus  în  română, franceză, germană și  engleză, apoi  câte  o copie  tradusă  va  lua  calea  Vestului, va  ajunge  la  Paris, la  Berlin, la  Bruxelles și  la  Washington, adică  la  principalii  parteneri  occidentali  ai  României. Dar  cine  este  de  fapt  acest  Avigdor  Lieberman? Amicul  îmi  face  semn să   mă  așez  comod  și  să  am  răbdare. Aprind  o  țigară  și  mă  pregatesc  ca  pentru  o  poveste  lungă. Amicul  începe  să  relateze:

“În  prezent,  Avigdor  Lieberman  este  ministru  de  Externe  al  Israelului  și  membru  marcant  al  cabinetului  israelian. Dar  povestea  sa  începe  cu  mult  inainte  de  1989,  când  se  naște  la  Chișinău  într-o  familie  de  evrei – ruși… De  fapt,   A L   a  declarat  în  repetate  rânduri  în  fața  autorităților  sovietice  că “limba  sa  maternă  este  rusa”.  În  perioada  sovietică  A L devine  student  la  Chișinău,  la  Facultatea  de  Agronomie  unde,  ca  student,  devine  unul  dintre  “fanaticii  informatori  ai  KGB” . Sarcina  sa?  Tânărul  student  evreu- rus  trebuia  să  informeze  KGB -ul  despre  “colegii  săi  de  facultate, despre  discuțiile  dintre  studenții  moldoveni, despre  ” naționaliștii  moldoveni”, preocupările  acestora, dacă  acești  “naționaliști  moldoveni ” citesc  cărți  românești  cu  grafie  latină  și  de  unde  le  procură, dacă  ascultă  “posturi  de  radio  subversive  care  emit  din  Republica  Socialistă  România”, dacă  au  “rude  în  Republica  Socialistă  România, dacă  țin  legătura  cu  rudele  din  România și  dacă  aceste  rude  lucrează  în Armată și Securitate  care  pot  încerca  să-i  influențeze “, dacă  “există  studenți  moldoveni  care  vor  să  se  organizeze  împotriva  URSS  și  dacă  nu  cumva  aceștia  sunt  “alimentați  cu  sarcini  pe  linie  nationalistă  si  anti-sovietică  chiar  din  Romania”, etc. Multe  și  numeroase  sarcini  avea  de  rezolvat  înainte  de  1989   mai  ales  KGB -ul de  la  Chișinău, alertat  de  la  Moscova  despre  “recrudescența  naționalismului  din  Republica  Sovietică  Socialistă  Moldovenească”. Studentul  Lieberman  devenise  un  “vigilent” observator  al  ”naționalismului  moldovenesc”  și  un  “devotat  apărător  al  URSS  și  al  valorilor  comuniste”, după  cum  singur  scria  în  rapoartele  sale  către  KGB.  Ușor – ușor, studentul  Avigdor  Lieberman  devine  “un  informator  de  bază  în  mijlocul  studenților  moldovani”,  cum  arăa  rezoluția  pusă  de  un  ofițer  superior  al  KGB  pe  una  din    notele”  din  studenție  ale  lui  Lieberman. Dar,  studentul  Lieberman  nu- i  “toarnă  degeaba”  pe  ceilalți  studenți  moldoveni. Este  răsplătit  periodic  cu  mici  sume  în  ruble, iar  ofițerii  – controlori  îl  apreciază  drept  ”foarte  bun”  în  notările  de  serviciu.  Dar, “recompensa  cea  mare”  vine  abia  în  1979.  KGB -ul  îi  propune lui  Lieberman” să-l  scoată  cu  sarcina  din  URSS ”  împreună  cu  părinții  săi  care  nu  ridicau  nici  un  fel  de  probleme:  mama  sa   era  o  evreica – bolsevică, iar  tatăl  său  era  un  evreu – rus” vechi  colaborator  al  KGB”.  Evident,  tânărul  Lieberman  acceptă  și  emigrează  cu  familia  în  Israel…

Aici  începe  o  viată  nouă  cu prieteni  noi  într-o lume  nouă… Este  vizitat  de  către “ofițerii-controlori  sovietici” care  îi  sugerează  să  intre  în  politică. Nu  trebuie  să- și  facă  nici  un  fel  de  griji, va  fi  ajutat  deplin  de  alți  ” tovarăși  de  încredere”, adică alți evrei – ruși scoși  cu  diferite  sarcini  din  URSS și “repatriați”  în Israel.  Anii  trec,  iar  Lieberman  urcă  treptele  ierarhiei  politice  spre  deplina  satisfacție  a   stăpânilor  săi de  la  Moscova. Apoi, la  conducerea  R . Moldova  ajunge  chiar   “unealta  cea  mai  devotată  a  Rusiei,  respectiv  Vladimir  Voronin”. Este  momentul  în  care  ”politicianul” Lieberman  lasă  precauțiile  la  o  parte  și  își  vizitează  locurile  natale, are  întâlniri” de  taină cu Voronin,  dar  pune  și  de  un  mic  “gheseft”  prin  care  “spăla  niște  bani”  prin  intermediul  unor  “suveici”  de  firme  înființate  în  R . Moldova  și  Bulgaria – sau  “cea de-a  16 – a republică  sovietică”, așa cum  era  denumită  ironic  Bulgaria  înainte  de  1989.  “Băiat  deștept,” Lieberman era  gata  să ”profite”  la  maximum  și  din  politică,  dar și din afaceri făcute la  adăpostul “umbrelei  politice”. Mulțumesc amicului meu pentru informațile stupefiante  pe  care mi le-a  da și pe  care, îi spun, aș  vrea să l  public. Amicul zice să am răbdare, să  vedem  întâi “reacția Vestului, că  măcar  europenii  ar  trebui  să  miște ceva…”. Ne  despărțim…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*