Nu credeam că voi apuca să public acest articol înainte de 2014 …. Era un august fierbinte în 2010 la București și un amic mă cheama în oraș la o întâlnire. La un suc rece îmi spune o poveste incredibilă: a avut niște prieteni care au lucrat înainte de 1989 la celebra UM 0110. Aceasta era principala unitate anti – KGB infiintata în România în 1969, după invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice. În realitate, spunea amicul meu, se înființaseră două unități speciale: UM 0110 , care se „ocupa” exclusiv de agenții KGB din România, și UM 0109 ale cărei structuri încercau să contracareze activitatea agentților din celelate „țări socialiste” care aveau încă trupe de ocupație sovietice pe teritorile lor și care operau pe teritoriul României sub directa coordonare a Moscovei . O parte dintre foștii ofițeri ai respectivelor structuri speciale anti – KGB fuseseră scoși la pensie încaă din 1990, după ce, cele două unitati speciale, au fost primele desființate în decembrie 1989 la „ordinul special” al lui Ion Iliescu , care considera că cele doua unități speciale deveniseră „inutile” . O altă parte dintre ofițeri se transferaseră în multitudinea de servicii speciale ale României postdecembriste, dar nici unul nu se angajase la SRI . Acești ofițeri au reușit să se adapteze noilor „realități ” și să supraviețuiască în ciuda șicanelor la care îi supunea noul regim iliescian şi în ciuda hărţuielilor necontenite venite din partea lui Virgil Măgureanu care dorea să afle de la foştii lucrători „unde se afla ascunsă arhiva celor doua unități speciale ” . Virgil Măgureanu devenise, la propunerea lui Ion Iliescu, noul Director al SRI. Era o „veche cunoștință” a organelor de Contraspionaj românesc, identificat drept un „vechi colaborator al KGB si un apropiat al grupului de agenți sovietici Iliescu – Militaru – Brucan – Roman „. Personal, Virgil Măgureanu condusese în perioada 1990 – 1992 mai multe anchete și investigații, participase la „scotocirea mai multor vile ” – în care existaseră sedii „acoperite”, unde ordonase inclusiv distrugerea ”tavanelor false” în scopul descoperirii arhivelor de microfilme ce aparținuseră celor doua unități speciale, dar fără prea mare succes. Vremurile se schimbaseră, Iliescu și Măgureanu disparuseră în „negurile istoriei” … Câțiva dintre prietenii amicului meu, veterani ai fostelor unități speciale anti – KGB, reușiseră să „reziste” și activau și azi ”pe frontul anti – FSB” în interiorul altor servicii speciale ale României de azi . De câteva săptămâni, prietenii amicului meu reușiseră” să pună mâna pe un fragment important din dosarul lui Avigdor Lieberman. Amicul știa că sunt implicat ” în mai multe demersuri jurnalistice în favoarea românilor din Basarabia și din celelalte provincii istorice românești, precum și în promovarea românismului” și dorea să-mi facă un mic „cadou” neașteptat. Mă arăt interesat și îi spun că vreau să văd dosarul. Nu se poate, în fond sunt doar un „biet jurnalist”, iar amicul meu însuși nu reușise nici el să vadă dosarul. De fapt, sunt asigurat că aș vedea degeaba dosarul, totul este redactat doar în limba rusă, iar eu nu înțeleg nici o „buche” din limba asta. Dosarul se afla la tradus în română, franceză, germană și engleză, apoi câte o copie tradusă va lua calea Vestului, va ajunge la Paris, la Berlin, la Bruxelles și la Washington, adică la principalii parteneri occidentali ai României. Dar cine este de fapt acest Avigdor Lieberman? Amicul îmi face semn să mă așez comod și să am răbdare. Aprind o țigară și mă pregatesc ca pentru o poveste lungă. Amicul începe să relateze:
„În prezent, Avigdor Lieberman este ministru de Externe al Israelului și membru marcant al cabinetului israelian. Dar povestea sa începe cu mult inainte de 1989, când se naște la Chișinău într-o familie de evrei – ruși… De fapt, A L a declarat în repetate rânduri în fața autorităților sovietice că „limba sa maternă este rusa”. În perioada sovietică A L devine student la Chișinău, la Facultatea de Agronomie unde, ca student, devine unul dintre „fanaticii informatori ai KGB” . Sarcina sa? Tânărul student evreu- rus trebuia să informeze KGB -ul despre „colegii săi de facultate, despre discuțiile dintre studenții moldoveni, despre ” naționaliștii moldoveni”, preocupările acestora, dacă acești „naționaliști moldoveni ” citesc cărți românești cu grafie latină și de unde le procură, dacă ascultă „posturi de radio subversive care emit din Republica Socialistă România”, dacă au „rude în Republica Socialistă România, dacă țin legătura cu rudele din România și dacă aceste rude lucrează în Armată și Securitate care pot încerca să-i influențeze „, dacă „există studenți moldoveni care vor să se organizeze împotriva URSS și dacă nu cumva aceștia sunt „alimentați cu sarcini pe linie nationalistă si anti-sovietică chiar din Romania”, etc. Multe și numeroase sarcini avea de rezolvat înainte de 1989 mai ales KGB -ul de la Chișinău, alertat de la Moscova despre „recrudescența naționalismului din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească”. Studentul Lieberman devenise un „vigilent” observator al ”naționalismului moldovenesc” și un „devotat apărător al URSS și al valorilor comuniste”, după cum singur scria în rapoartele sale către KGB. Ușor – ușor, studentul Avigdor Lieberman devine „un informator de bază în mijlocul studenților moldovani”, cum arăa rezoluția pusă de un ofițer superior al KGB pe una din notele” din studenție ale lui Lieberman. Dar, studentul Lieberman nu- i „toarnă degeaba” pe ceilalți studenți moldoveni. Este răsplătit periodic cu mici sume în ruble, iar ofițerii – controlori îl apreciază drept ”foarte bun” în notările de serviciu. Dar, „recompensa cea mare” vine abia în 1979. KGB -ul îi propune lui Lieberman” să-l scoată cu sarcina din URSS ” împreună cu părinții săi care nu ridicau nici un fel de probleme: mama sa era o evreica – bolsevică, iar tatăl său era un evreu – rus” vechi colaborator al KGB”. Evident, tânărul Lieberman acceptă și emigrează cu familia în Israel…
Aici începe o viată nouă cu prieteni noi într-o lume nouă… Este vizitat de către „ofițerii-controlori sovietici” care îi sugerează să intre în politică. Nu trebuie să- și facă nici un fel de griji, va fi ajutat deplin de alți ” tovarăși de încredere”, adică alți evrei – ruși scoși cu diferite sarcini din URSS și „repatriați” în Israel. Anii trec, iar Lieberman urcă treptele ierarhiei politice spre deplina satisfacție a stăpânilor săi de la Moscova. Apoi, la conducerea R . Moldova ajunge chiar „unealta cea mai devotată a Rusiei, respectiv Vladimir Voronin”. Este momentul în care ”politicianul” Lieberman lasă precauțiile la o parte și își vizitează locurile natale, are întâlniri” de taină cu Voronin, dar pune și de un mic „gheseft” prin care „spăla niște bani” prin intermediul unor „suveici” de firme înființate în R . Moldova și Bulgaria – sau „cea de-a 16 – a republică sovietică”, așa cum era denumită ironic Bulgaria înainte de 1989. „Băiat deștept,” Lieberman era gata să ”profite” la maximum și din politică, dar și din afaceri făcute la adăpostul „umbrelei politice”. Mulțumesc amicului meu pentru informațile stupefiante pe care mi le-a da și pe care, îi spun, aș vrea să l public. Amicul zice să am răbdare, să vedem întâi „reacția Vestului, că măcar europenii ar trebui să miște ceva…”. Ne despărțim…
Nu credeam că voi apuca să public acest articol înainte de 2014 …. Era un august fierbinte în 2010 la București și un amic mă cheama în oraș la o întâlnire. La un suc rece îmi spune o poveste incredibilă: a avut niște prieteni care au lucrat înainte de 1989 la celebra UM 0110. Aceasta era principala unitate anti – KGB infiintata în România în 1969, după invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice. În realitate, spunea amicul meu, se înființaseră două unități speciale: UM 0110 , care se „ocupa” exclusiv de agenții KGB din România, și UM 0109 ale cărei structuri încercau să contracareze activitatea agentților din celelate „țări socialiste” care aveau încă trupe de ocupație sovietice pe teritorile lor și care operau pe teritoriul României sub directa coordonare a Moscovei . O parte dintre foștii ofițeri ai respectivelor structuri speciale anti – KGB fuseseră scoși la pensie încaă din 1990, după ce, cele două unitati speciale, au fost primele desființate în decembrie 1989 la „ordinul special” al lui Ion Iliescu , care considera că cele doua unități speciale deveniseră „inutile” . O altă parte dintre ofițeri se transferaseră în multitudinea de servicii speciale ale României postdecembriste, dar nici unul nu se angajase la SRI . Acești ofițeri au reușit să se adapteze noilor „realități ” și să supraviețuiască în ciuda șicanelor la care îi supunea noul regim iliescian şi în ciuda hărţuielilor necontenite venite din partea lui Virgil Măgureanu care dorea să afle de la foştii lucrători „unde se afla ascunsă arhiva celor doua unități speciale ” . Virgil Măgureanu devenise, la propunerea lui Ion Iliescu, noul Director al SRI. Era o „veche cunoștință” a organelor de Contraspionaj românesc, identificat drept un „vechi colaborator al KGB si un apropiat al grupului de agenți sovietici Iliescu – Militaru – Brucan – Roman „. Personal, Virgil Măgureanu condusese în perioada 1990 – 1992 mai multe anchete și investigații, participase la „scotocirea mai multor vile ” – în care existaseră sedii „acoperite”, unde ordonase inclusiv distrugerea ”tavanelor false” în scopul descoperirii arhivelor de microfilme ce aparținuseră celor doua unități speciale, dar fără prea mare succes. Vremurile se schimbaseră, Iliescu și Măgureanu disparuseră în „negurile istoriei” … Câțiva dintre prietenii amicului meu, veterani ai fostelor unități speciale anti – KGB, reușiseră să „reziste” și activau și azi ”pe frontul anti – FSB” în interiorul altor servicii speciale ale României de azi . De câteva săptămâni, prietenii amicului meu reușiseră” să pună mâna pe un fragment important din dosarul lui Avigdor Lieberman. Amicul știa că sunt implicat ” în mai multe demersuri jurnalistice în favoarea românilor din Basarabia și din celelalte provincii istorice românești, precum și în promovarea românismului” și dorea să-mi facă un mic „cadou” neașteptat. Mă arăt interesat și îi spun că vreau să văd dosarul. Nu se poate, în fond sunt doar un „biet jurnalist”, iar amicul meu însuși nu reușise nici el să vadă dosarul. De fapt, sunt asigurat că aș vedea degeaba dosarul, totul este redactat doar în limba rusă, iar eu nu înțeleg nici o „buche” din limba asta. Dosarul se afla la tradus în română, franceză, germană și engleză, apoi câte o copie tradusă va lua calea Vestului, va ajunge la Paris, la Berlin, la Bruxelles și la Washington, adică la principalii parteneri occidentali ai României. Dar cine este de fapt acest Avigdor Lieberman? Amicul îmi face semn să mă așez comod și să am răbdare. Aprind o țigară și mă pregatesc ca pentru o poveste lungă. Amicul începe să relateze:
„În prezent, Avigdor Lieberman este ministru de Externe al Israelului și membru marcant al cabinetului israelian. Dar povestea sa începe cu mult inainte de 1989, când se naște la Chișinău într-o familie de evrei – ruși… De fapt, A L a declarat în repetate rânduri în fața autorităților sovietice că „limba sa maternă este rusa”. În perioada sovietică A L devine student la Chișinău, la Facultatea de Agronomie unde, ca student, devine unul dintre „fanaticii informatori ai KGB” . Sarcina sa? Tânărul student evreu- rus trebuia să informeze KGB -ul despre „colegii săi de facultate, despre discuțiile dintre studenții moldoveni, despre ” naționaliștii moldoveni”, preocupările acestora, dacă acești „naționaliști moldoveni ” citesc cărți românești cu grafie latină și de unde le procură, dacă ascultă „posturi de radio subversive care emit din Republica Socialistă România”, dacă au „rude în Republica Socialistă România, dacă țin legătura cu rudele din România și dacă aceste rude lucrează în Armată și Securitate care pot încerca să-i influențeze „, dacă „există studenți moldoveni care vor să se organizeze împotriva URSS și dacă nu cumva aceștia sunt „alimentați cu sarcini pe linie nationalistă si anti-sovietică chiar din Romania”, etc. Multe și numeroase sarcini avea de rezolvat înainte de 1989 mai ales KGB -ul de la Chișinău, alertat de la Moscova despre „recrudescența naționalismului din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească”. Studentul Lieberman devenise un „vigilent” observator al ”naționalismului moldovenesc” și un „devotat apărător al URSS și al valorilor comuniste”, după cum singur scria în rapoartele sale către KGB. Ușor – ușor, studentul Avigdor Lieberman devine „un informator de bază în mijlocul studenților moldovani”, cum arăa rezoluția pusă de un ofițer superior al KGB pe una din notele” din studenție ale lui Lieberman. Dar, studentul Lieberman nu- i „toarnă degeaba” pe ceilalți studenți moldoveni. Este răsplătit periodic cu mici sume în ruble, iar ofițerii – controlori îl apreciază drept ”foarte bun” în notările de serviciu. Dar, „recompensa cea mare” vine abia în 1979. KGB -ul îi propune lui Lieberman” să-l scoată cu sarcina din URSS ” împreună cu părinții săi care nu ridicau nici un fel de probleme: mama sa era o evreica – bolsevică, iar tatăl său era un evreu – rus” vechi colaborator al KGB”. Evident, tânărul Lieberman acceptă și emigrează cu familia în Israel…
Aici începe o viată nouă cu prieteni noi într-o lume nouă… Este vizitat de către „ofițerii-controlori sovietici” care îi sugerează să intre în politică. Nu trebuie să- și facă nici un fel de griji, va fi ajutat deplin de alți ” tovarăși de încredere”, adică alți evrei – ruși scoși cu diferite sarcini din URSS și „repatriați” în Israel. Anii trec, iar Lieberman urcă treptele ierarhiei politice spre deplina satisfacție a stăpânilor săi de la Moscova. Apoi, la conducerea R . Moldova ajunge chiar „unealta cea mai devotată a Rusiei, respectiv Vladimir Voronin”. Este momentul în care ”politicianul” Lieberman lasă precauțiile la o parte și își vizitează locurile natale, are întâlniri” de taină cu Voronin, dar pune și de un mic „gheseft” prin care „spăla niște bani” prin intermediul unor „suveici” de firme înființate în R . Moldova și Bulgaria – sau „cea de-a 16 – a republică sovietică”, așa cum era denumită ironic Bulgaria înainte de 1989. „Băiat deștept,” Lieberman era gata să ”profite” la maximum și din politică, dar și din afaceri făcute la adăpostul „umbrelei politice”. Mulțumesc amicului meu pentru informațile stupefiante pe care mi le-a da și pe care, îi spun, aș vrea să l public. Amicul zice să am răbdare, să vedem întâi „reacția Vestului, că măcar europenii ar trebui să miște ceva…”. Ne despărțim…
Lasă un răspuns