Poezii pentru noaptea de Crăciun

În noaptea de Crăciun

În noaptea de Crăciun românii plâng
Nefericiți când pe-al lor chip își pun
Un zâmbet cenușiu și gol când strâng
În gând ființe dragi sau un prieten bun.

În noaptea de Crăciun se risipesc
Pentru un an întreg dureri și dor
Pentru românii care le lipsesc:
Cei vii de-acasă, sau plecați, ori morți.

În noaptea de Crăciun românii-s triști
Și se prefac și ei că-s fericiți,
Dar cei mai mulți, sărmanii pesimiști,
Sunt răvășiți, năpăstuiți, zdrobiți…

În noaptea de Crăciun când pruncul sfânt
Se naște-n iesle din dureri și chin
În chin să moară, toți românii sunt
Popor de prunci ce mor câte puțin.

În noaptea de Crăciun românii trec
Din iad în iad și-n noi dimensiuni
Ca dintr-un calendar fatal, aztec
Și nu mai cred în nașteri și minuni.

În noaptea de Crăciun, c-un ochi răzând
Și cu un ochi plângând printre străini,
Românii îi blesteamă lăcrimând
Pe alți români nemernici și haini.

În noaptea de Crăciun blestem și eu
Românii ticăloși ce se cred zei
Și ni l-au luat pe Bunul Dumnezeu
Punându-se-n icoana țării ei.

În noaptea de Crăciun mă rog, implor
Să fiu iertat că sufăr și rămân
Acasă, să-mi duc crucea până mor,
Să fiu iertat că m-am născut român.

Dumnezeu surghiunit

Astăzi lumea-i la răscruce
Cu sau fără vreun sfârșit…
Dumnezeu prin Sfânta Cruce
Încă nu ne-a părăsit

Deși noi, demoni și fiare,
L-am trădat și l-am rănit
Și l-am pus la încercare,
Ne-am stricat, ne-am păgânit…

Cu răbdarea Lui pioasă
Ne suportă, ne îndură
Deși lumea-i păcătoasă
Minte, preacurvește, fură,

Face crime să subjuge,
Își încalcă jurământul,
În războaie se distruge,
Dar distruge și pământul.

Toate-n lume câte-s rele
Omul păcătos le face,
Și tot răul pentru el e
Satisfacție rapace.

Dumnezeu, la un pupitru,
Ne privește-n monitor
Ca un înțelept arbitru,
La un meci devastator,

Care lasă liber jocul
Până-n fluier de final
Când se va sfârși sorocul
Și va fi totul fatal…

Azi, sau mâine, sau vreodată
Lumea tot se va sfârși,
Prea târziu, Bunului Tată,
Îndurare a-I cerși.

În evlavie sfioasă
Pe al versului altar,
Pentru lumea odioasă
Eu mă rog, dar e-n zadar…

Nu mă rog la Dumnezeu,
Ci mă rog nefericit
Pentru El, îi este greu:
Oamenii l-au surghiunit!

Fără drept la pluguşor

Of, copil al țării mele,
Pui de om din cuib de cuci,
Câte rătăciri rebele,
Câte serii de năluci,
Câte despărțiri în stele,
Câte lumânări și cruci,
Câte cazne și griji grele
Câte ierni ai să apuci,
Câte lovituri și rele
Crezi că vei putea să duci?

Of, copil, adus pe lume
Fără drept la plugușor,
Din păcat de tați și mume,
Din voia nevoilor
De-a-și lăsa urme și nume
După ce căznesc și mor
Peste ale vremii spume,
Mic produs al cărnii lor,
Cine să te mai asume
Când din fașă ești dator?

Of, copil care se vinde
Cu prezent și cu trecut,
Dus în lume să colinde
Stors de vise-n dor durut,
Cuc stingher ce se desprinde,
De un cuib cu morți umplut
Și mai vine rar și-aprinde
Lumânări pe bolți de lut
Peste satul ce se-ntinde
Ca un cimitir tăcut…!

Moșule, ne-ai cam uitat…

Moș Crăciun cu plete dalbe,
Și din ce în ce mai rare,
De la noi primești doar jalbe,
Milioane, și-o-ntrebare:

Nouă ce ne-aduci, bătrâne,
Cum domnia ta ne uită
Sau cumva de-amărăciune
Ți-e memoria prea scurtă?

Cum pe noi românii, sfinte,
Ne tot ocolești la daruri,
Și doar trista noastră ginte
Să se stingă valuri-valuri?

Cui lași, moșule, de-o vreme,
După vremuri mult durate,
Neamul ăsta care geme
De dureri adânc săpate?

Chiar s-a dus tot din desagă
Și nu mai găsești nimica
Pentru țara noastră dragă
Și sărmană, Românica?

Dacă Tu Ți-ai luat, mărite,
Mâna de pe noi și dacă
Ne-ai uitat, atunci ursit e
Neamul apă să se facă

Și pe Dunăre să curgă
Lacrimi milioane-n mare
Și de-acolo să ajungă
Nori și ploi de vieți amare.

Moș Crăciun, la tinerețe
Am trăit în proletară
Sărăcie și tristețe,
Dar măcar aveam o țară

Sigură și netrădată,
Nu vândută fără milă,
Și ne-ai fost în taină tată
Travestit în Moș Gerilă…

Azi ne ocolești, se vede,
Nici nu mai exiști probabil,
Cum nici lumea nu mai crede
În moșul cel caritabil…

Moș sărac

Pe vremea mea, la ușă, of,
Puneam șoșonii în ajun,
Căci n-aveam ghete sau pantofi
Să-mi pună daruri moșul bun.

Pe vremea mea fiind copil
L-am așteptat și am sperat
Să-mi lase-n dar măcar un chil
De portocale. M-a uitat.
Pe vremea mea de fiu sărac
Moș Nicolae n-a găsit
Nimic și pentru mine-n sac
Și niciodată n-a venit.

Pe vremea mea erau bogați
Dar mai săraci și omenoși
Decât cei de acum stricați
Și insensibili și burtoși.

Pe vremea mea, îmi amintesc,
Nu era bine, dar acum
Este cumplit, toate lipsesc
Și oamenii ajung pe drum.

Pe vremea mea moșul sărman
Era mai bun, mai solidar
Deși la mine-n nici un an
Nu a trecut să-mi dea vreun dar.

Pe vremea mea abia primeam
Untură, pâine și cartofi
La leafa tatei când la geam
Îl așteptam cu toții, of!

Iubito, te colind

În zori, iubito, te colind
Când crapă pietrele de ger,
Sunt steaua ta ce licărind
S-a stins de mii de ani în cer.

Spre prânz, iubito, te colind
Ascuns în verde-alb decor,
Sunt con de brad și te cuprind
Cu solzii mei de drag și dor.

Ziua, iubito, te colind
Sub bradul tău de-afară, trist,
Sunt o beteală-abia sclipind
Ca un cristal de ametist.

Seara, iubito, te colind,
Discret la geamul tău m-arăt,
Sunt beculeț și mă aprind
Printre crenguțe de omăt.

Noaptea, iubito, te colind
Cu clinchete de clopoțel,
Sunt globuleț abia clipind
Ca licuricii de oțel.

În zori, iubito, te colind
Când crapă pietrele de ger,
Sunt steaua ta ce licărind
S-a stins de mii de ani în cer.

Fi-vă Crăciunul fericit

 

Crăciunul fi-vă fericit,

Nefericiți români și dragi

Ce fără voie ați greșit

Români fiind, fără de magi

 

Și stea, fără noroc ceresc,

Mulți dintre voi abandonați

De Dumnezeul românesc

Pe care–adesea îl certați

 

Și tot mai des îl părăsiți

Și-l renegați poate pe drept,

Și tot mai mulți îl surghiuniți

Cu inima zdrobită-n piept

 

Departe de cei dragi, de tați,

De mame de copii, bunici,

De surioare și de frați,

De morții părăsiți aici…

 

Crăciunul fi-vă-mbelșugat,

Frumoși români bogați săraci

Cu un păcat neîmpăcat:

De a fi miei fără de baci

 

Să vă păzească stânele

De lupii ce vă încolțesc,

Nu să vă vândă cânele,

Tăpșanul vostru strămoșesc

 

Și blana de pe voi, pe voi

Silindu-vă să transhumați

Printre străini, flămânzi și goi:

Exod de miei sacrificați!

 

Iar cei rămași acasă, duși

Cu voi și cu Păstoru-n gând,

Sunteți o turmă de Iisuși

Pe cruce răstigniți plângând.

 

Crăciunul fi-vă tuturor,

Sărmani români, azi și mereu,

Cât mai ușor și dor cu dor

Sperați în voi și-n Dumnezeu!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*