Studioul Guvernului (ne)Liber

Era normal ca şedinţa de guvern să înceapă cu întârziere. O tărăgănare de 40 de minute pe ceas, deşi, la felul în care a fost concepută organigrama executivului-mamut putea părea lesne o întârziere de… 23 de ani. Lipsa de punctualitate s-a legat, însă, de neprevăzuţii factori organizatorici. Pentru că, oare cum ar fi putut „dorelii” tehnici de la Palatul Victoria să înghesuie atâţia miniştri şi compilaţii de miniştri într-o sală de şedinţe fără să dea impresia aglomeraţiei de la împărţitul funcţiilor din studioul Televiziunii Libere de (la) revoluţie? Cum ar fi putut Victor Ponta să plece la drum cu noul guvern, chiar într-o zi de 22 Decembrie, fără a risca să recreeze tabloul ciolaniadei cu haita de coioţi-ciocoi din cadrul unei transmisii TV în care membrii guvernului, de data aceasta!, stau unul lângă altul atenţi să nu piardă locul la ciolan? Deja, cu numai o zi înainte, ticsirea miniştrilor la Cotroceni, la investire, s-a creionat într-o imagine nu prea fericită, într-o zi istorică, a eliberării noastre de sub pecinginea nomenclaturii roşii, fiindu-ne dat să asistăm la investirea unei puteri ce aducea, fie și doar ca număr de particpanţi, cu CPEx-ul de altădată.

Or, tinerii din Decembrie ’89 s-au jertfit pentru ca ţara lor să nu mai încapă vreodată pe mâinile clanurilor. S-au sacrificat pentru ca generaţiile următoare să nu mai fie conduse de puteri bazate pe nepotism. Şi ce am primit noi ca preţ al ofrandei lor, acum, după 23 de ani?! Ce am primit într-un Decembrie în care ar fi trebuit să rememorăm valori prea curând uitate, să le căutăm, să le repunem la loc pe acelea pe care le-am rătăcit sau pe care le-am trădat, deşi am jurat la mormintele celor jertfiţi că nu vom permite repetarea istoriei?

Am primit o putere parlamentară caracterizată de nepotism. Am primit un for legislativ de clan care concurează cu Marea Adunare Naţională. Am primit un guvern supradimensionat până aproape de restaurarea CPEx-ului din gulagul trecutului nostru comunist. Am primit dovezi legislative imediate ale unor acte de ocârmuire economică specifice guvernărilor centralizatoare. Într-o manifestare abuzivă, dar atent mascată, a dreptului puterii, şi nu a puterii dreptului, am fost loviţi în libertăţiile noastre. În cele economice, prin adoptarea de către guvernul Ponta a unei ordonanţe de urgenţă ce limitează spaţiul de manifestare a firmelor, dar şi în cele de exprimare a libertăţii de expresie, printr-o altă ordonanţă care striveşte audio-vizualul.

Am fost „răsplătiţi” cu o ordonanţă care, aidoma clanului de acum două decenii, crează facilităţi anumitor segmente comerciale. Am primit acte de „coabitare” între premier şi preşedintele republicii în care sunt amintiţi, ca parte a angajamentului de a nu strica tabloul puteri, şi simplii  „angajaţi”. Şi nu ar fi de mirare să ne trezim că salariaţii de prin ministere, agenţii ori deconcentrate vor fi puşi să semnze formulare similare prin care să promită că nu-şi vor critica şefii pe linie „de serviciu”, adică politic-departamentală…

Avem un premier care şi-a văzut visul de a conduce un guvern cât o clasă de şcoală primară. Un premier secondat, nu de unul singur, ci de trei „cabinete numărul doi” şi care, deşi şi-a creat cea mai grosolană maşinărie de ocârmuire, ne ţine lecţii despre reducerea birocraţiei! Un „dottore” care, după ce s-a bazat şi pe votul „maurilor” din sistemul bugetar, le oferă acum, nu salarii ori bonuri de masă, ci disponibilizări. Avem un parlament în care personaje lipsite de de o minimă educaţie s-au infiltrat în comisiile de specialitate. Avem un parlament în care infractorii stau lângă jurişti cu experinţă şi audiază miniştrii!

Şi nimeni nu mai are curajul să prosteze… Nici profesorii care nu şi-au primit salariile restante și au fost tăiați și de la alocarea bugetară de şaşe procente din PIB. Nu mai protestează nici pensionarii cărora nu li s-a majorat pensia, nici revoluţionarii care au început să-şi piardă drepturile într-o acţiune evidentă de denaturare progresivă, până la ştergere, a meritelor lor. Nici poliţiştii nu-şi mai aruncă chipiurile în aer şi nici nu se mai scriu în agora versuri pentru griveii politici…

În schimb, premierul îl pune la loc de cinste pe Ion Iliescu. Ca o recunoaştere a meritelor aceluia pe care nu am fost capabili să-l lustrăm din existenţa noastră. Şi, fără a fi cinici (nu suficienţi de cinici!) putem spune că de acum „ilici”-ul nelustraţiei noastre poate închide liniştit ochii! S-a refacut cadrul activismului pe care nici măcar editura tehnică nu a reuşit să-l îndosarieze pentru istorie. În mai puţin din timpul pe care l-a avut la dispoziţie fostul dictator pentru a clădi o ţară, istoria a fost înturnată spre începuturile pârjolului sovietic de (a)vântul comercial al occidentului. Iar astăzi doar o tăcere sinistră pare a se mai aşterne  peste pieţele protestelor noastre sociale…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*