Ziua de 1 Decembrie 2012 va rămâne multă vreme în memoria colectivă a românilor ca o sărbătoare mult aşteptată, în care şi-au exprimat demnitatea şi mândria de a fi români, după mulţi ani de trecere fără fast şi trăire profundă a acestei zile de cotitură din istoria noastră. De data aceasta, s-au scuturat de inerţia şi lipsa de interes pe care le-au inoculat-o lent şi insidios guvernările anterioare, fiind la putere cu nelipsitul UDMR, care îşi strecura antiromânismul său perfid în tot ce putea să slăbească forţa poporului nostru. Afirmarea deschisă a identităţii naţionale, a unităţii naţionale a întregului popor a intrat în conul de umbră, să „nu deranjăm aliaţii din coaliţie”. Anul acesta, prin venirea la putere a USL, care s-a dispensat de ei, am dobândit libertatea de a ne bucura de această zi astrală din istoria noastră.
Trebuie să recunoaştem că masiva instalare a liderilor maghiari la butoanele conducerii statului a adus mari pagube ţării. Ea a început cu guvernul Tăriceanu, care i-a instalat, pentru prima dată, nu numai în toate instituţiile centrale, dar şi în cele judeţene, eliminând prefecţii români şi înlocuindu-i cu prefecţii maghiari. Mergeam în cercetare pe teren, în acei ani, şi îmi amintesc ce grea lovitură au simţit românii din Covasna şi Harghita când şi-au dat seama că vor intra, din nou, sub stăpânirea ungurilor. Şi aşa s-a întâmplat. Odată bine aşezaţi pe fotoliile de miniştri, secretari de stat şi prefecţi, au început „galopiada” de slăbire a autorităţii Statului Român, prin încălcarea normelor de convieţuire interetnică, a legilor ţării, a Constituţiei şi prin declanşarea seriei de proiecte de obţinere a autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Destrămarea unităţii naţionale, culturale, economice, sociale şi culturale a Statului Român a devenit obiectivul central al UDMR. Liderii lui au început să orienteze în favoarea etniei lor toate măsurile şi legile care se votau în Parlament sau, cel mai adesea, prin asumarea răspunderii guvernamentale, pentru a scurta drumul ascensiunii lor.
Primul care a deschis drum larg maghiarilor spre vârful conducerii Statului Român a fost Călin Popescu Tăriceanu. Ca Prim Ministru, ajunsese la aşa mare prietenie cu omologul său din Ungaria, încât organiza şedinţele de guvern la Budapesta şi, un fapt mai grav, a cedat jumătate din „Moştenirea Gojdu” Ungariei, deşi testamentar era lăsată de marele jurist Emanoil Gojdu pentru tinerii romani ce urmau şcoala superioară.
A urmat, apoi, guvernul Băsescu-Boc care le-a oferit România pe tavă, adică le-a dat nu numai toate drepturile, dar şi toate privilegiile posibile, mai ales, dacă avem în vedere Legea Educaţiei, cea mai antiromânească lege.
Acum, fiind în afara guvernului, toţi liderii maghiari îşi consacră timpul protestelor şi Declaraţiei că nu mai suportă fără Autonomie etnică şi teritorială. Ele s-au înteţit chiar înainte de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, care îi deranjează de 94 de ani. Dar văzând mulţimile de români din Bucureşti şi din toata ţara, din oraşe şi sate, ar trebui să le intre în cap că nu se pot juca cu voinţa de fier a poporului român de a fi liber, suveran şi independent în propria sa ţară.
De 1 Decembrie 2012, românii s-au întrecut pe ei înşişi în entuziasmul, bucuria şi voinţa de a arăta că ştiu să fie demni şi mândri că sunt români. S-au manifestat ca adevărate spirite patriotice şi naţionale, venind cu mic cu mare, de la părinţi cu copii în braţe sau de mână, la şcolari, tineri, adulţi, până la bătrâni. Iar drapelul ţării cu inscripţia „Pe tricolor e scris unire”, simbolul fundamental, a fost vedeta sărbătorii. Faptul că aproape fiecare adult şi copil avea în mână un steag tricolor pe care îl flutura, a transformat mulţimea umană într-o mare vie, în mişcare, plină de sentimentul participării la un deosebit şi responsabil act istoric.
Acestă prezenţă copleşitoare de oameni, veniţi, în Bucureşti, la Parada militară de la Arcul de Triumf, în Alba Iulia la Catedrala Reîntregirii Neamului sau în pieţele Centrale din Cluj, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Braşov şi în toate oraşele ţării, poate fi considerată o Victorie reală a poporului român faţă de guvernanţii care l-au umilit, prin politicile lor de austeritate, în timp ce clanul lor se îmbogăţea, dar şi faţă de Curtea Constituţională a României şi unii reprezentanţi din UE, care ne-au dispreţuit prin neluarea în consideraţie a votului de 7,4 milioane de români care au spus „Da” pentru demiterea preşedintelui Băsescu, preşedinte care, bine sprijinit fiind de cei „de sus”, din ţară şi de afară, s-a întors la Cotroceni, ca şi cum n-ar fi avut loc niciun Referendum.
La reuşita acestui impresionant eveniment naţional, sărbătorirea cu fast a Zilei Naţionale a României, o contribuţie neîndoielnică a avut, în primul rând, armata şi, apoi, campania Antenei 3, de distribuire a drapelelor tricolor în Piaţa Universităţii, pe străzile Bucureştiului şi de promovare a cumpărării de drapele de către locuitori. A fost o campanie cu o deosebită forţă de mobilizare, zi de zi, o lună de zile, dar care şi-a făcut efectul. La ferestrele românilor a apărut tricolorul, drapelul naţional. Ce-i drept, nu atât de mult cât s-ar fi cuvenit. Aceasta, pentru că locuitorii noştri nu au cultul drapelului, aşa cum este în alte ţări. De pildă, în Canada, unde merg câte 6 luni, la fiica mea, văd tot timpul anului drapelul naţional cu frunza de arţar, la ferestre, pe maşini, pe biciclete. Şi casa lor are la fereastră drapelul Canadei şi Drapelul României, iar de Ziua Naţională a României, prietenii canadieni îi felicită şi le fac urări.
Între românii patrioţi şi naţionalişti, în limite rezonabile şi necesare, m-am înscris şi eu. Înainte de a se declanşa acţiunea Antenei 3 TV, cu apelul de a arbora drapelul tricolor cu inscripţia „Pe tricolor e scris Unire”, eu pusesem, deja, la geam, drapelul tricolor mare, primit cadou de la fiica mea şi soţul ei, cu dedicaţia „pentru mamu patriot”, în decembrie 2004, înainte de plecarea lor în Canada (ianuarie 2005). Deci, de atunci, eu arborez în fiecare an drapelul tricolor la marile sărbători şi evenimente pozitive ale neamului nostru şi, mai ales, de 1 Decembrie. Apartamentul meu, este recunoscut de co-locatarii din bloc după steag. Este vizibil şi din stradă, lucru cu care mă mândresc. Eu sunt prima şi, uneori, singura în vecinătatea blocului în care stau, de pe Şoseaua Mihai Bravu, cu tricolorul la geam. Acum, am arborat unul mai mic, la a doua fereastră şi multe altele, mici, pe rafturile bibliotecii.
Sâmbătă, 1 Decembrie 2012, dis-de-dimineaţă, marele fluviu îşi adună appele. Oamenii au început să se îndrepte spre Arcul de Triumf. În drum, unii dintre ei, au făcut un popas la sediul Guvernului, unde era Ziua Porţilor Deschise. Cei ce l-au vizitat au fost curioşi să vadă sala unde se iau, de către membrii guvernului, deciziile ce-i privesc şi pe ei. Cu timpul, Bulevardul Kiseleff a început să devină calea cea mai aglomerată spre care se îndreptau toţi cei veniţi la paradă. O mare de oameni străjuia pe laturile bulevardului, aşteptând începerea paradei prin sunetele fanfarei militare.
Armata Română a pregătit parada cu o precizie şi disciplină cu care numai ea se poate mândri. A început parada la 11.15 şi s-a sfârşit la ora 12.00, timpul pe care îl fixase anticipat. Am urmărit la televizor, pe mai multe canale, splendida paradă militară.
Au început să vină oficialii, Preşedintele Traian Băsescu, Primul Ministru Victor Ponta, Preşedintele Parlamentului Crin Antonescu, Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, Ministrul Agriculturii Daniel Constantin şi alţi membri ai guvernului.
Fanfara militară se pregăteşte să dea startul sărbătorii. Se cântă Imnul României, care dă solemnitate evenimentului. Armata română începe să-şi prezinte armele sale. Trec, rând pe rând, mijloacele terestre, navale, (mai puţine) şi aeriene (trei avioane) care au făcut deliciul participanţilor şi, mai ales, al copiilor, care, la sfârşit, întrebaţi fiind de reporteri ce le-a plăcut mai mult, au spus că avioanele.
Pentru mine, deosebit de aşteptată a fost Jandarmeria. Acolo trebuia să văd un personaj deosebit, o fetiţă de 9 ani, Anne-Marie, membră din 2011 a Jandarmeriei Române din Bucureşti. Corpul de jandarmi, într-o ţinută vestimentară frumoasă şi impunătoare, se apropie. În fruntea celor care au deschis parada jandarmeriei, între doi jandarmi, am văzut pe Anne-Marie, dreaptă, fermă şi sobră, călare pe calul alb, Dalila, spre bucuria şi fericirea ei, a părinţilor, a celor prezenţi la paradă, dar şi a celor, ca noi, care aflasem despre ea de la TV şi o urmaream. La sfârşitul paradei, Anne Marie, a dat un scurt interviu, în care se putea citi pe chipul ei fericirea total traită. Şi-a văzut visul cu ochii doar acum, pentru că, anul trecut, deşi se pregătise la fel de asiduu şi serios, înainte de a urca pe cal i s-a interzis, din motive ne-spuse atunci deschis, dar, de fapt, aflate acum, pentru că părinţii ei erau de altă orientare politică decât cea de atunci, guvernul Boc şi şeful lui. Este o fetiţă frumoasă, inteligentă, curajoasă, cu un limbaj corect şi frumos.
S-au perindat toate grupurile militare şi civile prin faţa participanţilor. La cele recunoscute pentru ajutorul dat oamenilor în situaţii grele de viaţă, ca Pompierii, Smurdul, sau cu mijloace tehnice sofisticate, oamenii aplaudau ca la spectacol, ceea ce a impresionat foarte mult.
Sărbătoarea naţională a fost puternic cinstită şi trăită de bătrâni, tineri, copii, locatari ai blocurilor, studenţi şi săteni. La Arad, locatarul unui bloc a vopsit în culorile tricolorului, casa liftului, care se va vedea de-acum înainte de către călătorii care vin în oraş dinspre graniţa cu Ungaria; câţiva studenţi patrioţi ai unui camin studenţesc din Timişoara au acoperit doua etaje cu un drapel mare tricolor.
Un tânăr de 26 ani, din satul Grădina, jud. Constanţa, ca să arate cât este de naţionalist, şi-a comandat un drapel de 26m lungime, cu o suprafata de 90 m. p., pe care l-a arborat pe un catarg de 23 m înălţime, în propria curte. Un timp a fost trist că nu bătea vântul ca să se desfacă drapelul cel mare. În cele din urmă, am văzut drapelul fâlfâind în bătaia vântului, spre bucuria tuturor. Apoi, a venit în curtea tânărului o formaţie muzicală, care a cântat Imnul Ţării şi a încins şi o Horă a Unirii.
Un fapt inedit şi hazliu, pentru noi, telespectatorii, poate şi pentru spectatori, a fost când am văzut cum un câine maidanez defila pe lângă militari, fără să-l deranjeze nimeni, parcusese mai mult de jumatate din bulevardul Kiseleff. Dincolo de glumă, sperăm că după alegerile parlamentare, ca urmare a unei măsuri hotărâte la nivel naţional, vom scăpa de aceşti obişnuiţi ai străzilor, care strică imaginea ţării.
Un moment plăcut au fost copiii, care au venit în numar mare, iar la sfârşitul paradei, au început să meargă în pas de front, ca militarii.
La sfârşit, putem spune că la o aşa Mare Sărbătoare Naţională, am avut parte şi de o Prezenţă Umană tot aşa de mare! Cei 20 de mii de participanţi din Bucureşti, la care adăugăm miile din oraşele şi satele noastre, în care au fluturat, ca niciodată, drapelele tricolor, sunt dovada forţei, dorinţei şi posibilităţii de care dispune neamul românesc, pentru a-şi lua soarta în propriile mâini.
Naţiune Română, te aşteptăm să vii la fel de masiv la alegerile parlamentare din 9 Decembrie 2012, pentru a aşeza temeinic noua guvernare, câştigătoare a alegerilor locale din iulie! Cu asemenea largă participare veţi decide şi votul pentru schimbarea în bine a Ţării. Noi, cei care v-am urmărit la televizor, Vă mulţumim pentru marea sărbătoare pe care ne-aţi oferit-o! Aşteptăm şi pe 9 Decembrie să arborăm Drapelul României Victorioase!
Lasă un răspuns