Câinele moare de drum lung, prostul de grija altora!

Mi-a venit în minte acest vechi proverb românesc în clipa în care am văzut ,,grija” pe care ne-o poartă unii dintre aliaţii noştri europeni. Se înghesuie parcă, care de care, mai abitir să ne aibă în atenţie: să nu greşim, să nu călcăm strâmb, să ne fie bine, ca unor aliaţi loiali ce suntem. Cuminţi şi ascultători, cum sunt românii din fire, îi ascultăm pe toţi cu supuşenie şi smerenie, ca nişte şcolari veniţi în clasa I. Şi pe Jose Manuel Barroso, şi pe Viviane Reding, şi pe Angela Merkel…

Îi ascultăm adică pe cei ce au hăţurile cailor nărăvaşi, înhămaţi la acest poştalion prăpădit, ce scârţâie din toate încheieturile, gata, gata să se dezmembreze. El se numeşte Uniunea Europeană. Merge prost această construcţie, fiindcă prost a fost gândită şi ansamblată. Culmea e că noi, românii, suntem făcuţi vinovaţi de acest drum plin de hăţişuri şi de gropi, de pe urma cărora poştalionul european e aproape hârbuit. Noi suntem arătaţi cu degetul, tocmai noi, cei care ne-am îmbaracat ultimii! Aşa a zis, nu demult, neamţul Guido Westervelle, că n-au avut de lucru vesticii când ne-au deschis uşa ca să călătorim împreună cu ei.

Să călătorim, unde? Spre economiile din vestul Europei, foste cândva sănătoase şi puternice, intrate acum în colaps, pregătite să închidă, una câte una, să dea faliment?! Cine le-a împins spre prăpastie, noi? În nici un caz! Mai sigur este că suntem şi noi împinşi, uşor, uşor, spre aceeaşi prăpastie. De aceiaşi ,,vizitii” care conduc poştalionul european. De-aşa grijă…

Dar era gata să uit că ne poartă de ,,grijă” şi alţii. Şi nu de ieri, alaltăieri, ci ceva mai de mult. Fiindcă ne ,,iubesc” atât de mult încât sunt gata şi acum, ca şi altădată, să ne pună pe taraba unui iarmaroc şi să ne vândă la preţ de second hand. Nu ar face-o pentru întâia oară. Aţi ghicit: sunt englezii, cei cărora le place atât de mult de li se spună ,,gentlemeni”!

Cei care lucrează în redacţia publicaţiei ,,The Sun” nu se prea comportă deloc ca nişte gentlemeni. Fiindcă cei care răspândesc minciuni, prin ceea ce scriu, nu pot fi numiţi aşa, decât mincinoşi. Iar să le spui  gentlemeni mincinoşi, nu merge. Deci aceşti mincinoşi de la ,,The Sun” vor să-i bage în sperieţi pe toţi englezii. Cum? Scriind că ,,Politica din România de a se relaxa regulile de acordare a cetăţeniei pentru persoane din Republica Moldova a stârnit furie în statele occidentale dezvoltate care se confruntă cu valuri de migranţi…”. Iar valurile acestea de migranţi est-europeni, români în primul rând, vor  trece înot Canalul Mânecii şi vor da năvală peste englezi, lăsându-i fără pâinea lor cea de toate zilele.

Nu se sperie cei de la ,,The Sun” de sutele de mii de asiatici de toate etniile care dau buzna peste ei. Nu, numai de  ,,persoanele din Republica Moldova”, cărora România le acordă prea uşor cetăţenia. Oare să nu ştie ei că acele ,,persoane”, nu sunt nici indieni, nici pakistanezi, nici chinezi etc., ci sunt români. Români, rupţi mişeleşte de trupul ţării în care s-au născut părinţii, moşii şi strămoşii lor, obligaţi să trăiască sub o ocupaţie străină decenii de-a rândul. Sub cizma imperială a Moscovei. De altfel, nu poţi să nu te întrebi dacă nu cumva toate acestea se fac chiar la îndemnul Moscovei, ca un fel de răzbunare pe românii basarabeni, care se zbat să scape de ea?

Iar acestor ,,getlemeni”, care ne poartă atâta ,,grijă”, nu se poate să nu le amintim că datorită acesteia am ajuns şi noi sub cizma sovietică. Şi am răbdat-o vreme de vreo 40 de ani! Şi atunci, ca şi acum, România a fost victima unui târg ticălos, aşa-numitul ,,acord de procentaj”, survenit între Churchill şi Stalin, ,,clocit” la Moscova, în noaptea de 9 octombrie 1944, după orele 22 ,,când momentul era prielnic pentru tranzacţii”! (Churchill). Deci, am fost vânduţi, pur şi simplu, fără nici o ruşine! Am fost alungaţi din Europa. Ni s-au închis toate uşile, ca unor condamnaţi la exil pentru veşnicie. Am scăpat, totuşi, nu datorită celor ce ne poartă azi de ,,grijă”, ci prin propriile noastre strădanii şi sacrificii.

Însă această arătare cu degetul înspre România mai are şi un alt tâlc, unul ascuns, pe care unii dintre ,,getlemenii” englezi îl urmăresc, spre propriile lor interese. Mai întâi s-a răspândit în mass-media egleză nevoia introducerii vizelor, spre a se stopa migraţia. Dar asta a fost doar o fumigenă, care să ascundă scopul pe care unii dintre politicenii englezi, extremişti, îl urmăresc: anume, ieşirea Anglei din Uniunea Europeană. Să fie oare vorba de povestea cu şoarecii care părăsesc corabia intrată în derivă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*