Urmăresc de mult timp acțiunile publice, mai mult sau mai puţin politice, ale domnului Viktor Orbán. De la el de acasă și de la noi, din România. Cele mai multe dintre ele au fost și sunt în continuare jignitoare sau de-a dreptul provocatoare. Vine aici când doreşte – ceea ce în fond nu ar fi condamnabil, dacă s-ar comporta potrivit statutului pe care-l are și regulilor diplomatice – dar să te jignească și te provoace la tine acasă…..Parcă e prea mult, totuși. Ori în asemenea situații, ar trebui să se manifeste consens și solidaritate. La asta se așteaptă poporul român lovit (încă o dată) în demnitatea lui, și mai ales cei care au încă vie în conștiința lor prigoana maghiară din alte timpuri istorice nu prea îndepărtate. Însă meschina și mizera politică care se practică aici și acum, nu lasă loc unor asemenea atitudini, și drept urmare asemenea personaje se simt încurajate în manifestările lor vădit ostile statului român. Și asta în timp ce atitudinile de curaj și demnitate națională din partea unor membri ai clasei politice românești sunt tot mai rare, întârziate sau chiar inexistente. Poate că tocmai de aceea, ar trebui să ne amintim – ca să știm la ce să ne mai așteptăm – câteva dintre afirmațiile discutabile, cele mai vizibile și mediatizate, ale lui Viktor Orbán. Un personaj care a început să îngrijoreze în ultimul timp – cam târziu, dar tot e bine – întreaga Europă și chiar pe jandarmii mondiali, ”vigilenții” apărători americani ai democrației și păcii mondiale.
16 februarie 1996 (Budapesta)
A avut loc prima reuniune al Clubului pentru politică externă al FIDESZ. ”Politica ungară față de țările vecine, cât și față de minoritățile maghiare este falimentară (…), declara cu această ocazie Németh Zsolt, vicepreședinte FIDESZ. Este cazul să se pună capăt pasivității diplomației ungare aflată într-o continuă defensivă în fața propunerilor românești privind reconcilierea istorică”, a continuat același Németh Zsolt. Prezent și el la manifestare, Viktor Orbán, președinte al FIDESZ, a declarat că sprijină ideile lui Tőkés László privind autonomia secuiască.
24 iulie 1997 (Târgu Secuiesc)
Prezent la un forum de dezbateri organizat la Târgu Secuiesc, Viktor Orbán a atacat în termeni duri politica guvernului (socialist) Horn care – în opinia sa – nu este capabil să sprijine dorințele de autonomie ale minorității maghiare de peste granițe.
12 august 1997 (Oradea)
”Budapesta trebuie să sprijine deschis aspirațiile de autonomie ale minorității maghiare din Transilvania și instituțiile adecvate acestei autonomii. Ceea ce dorim noi, depășește tratatul de bază, diferențiindu-se de intențiile originare ale actualului guvern (socialist – n.a.)”, a declarat Viktor Orbán pentru săptămânalul Erdélyi Napló, ce apare la Oradea.
13 septembrie 1997 (Odorheiu Secuiesc)
Aflat la Odorheiu Secuiesc, ca urmare a unui turneu întreprins în Transilvania, Viktor Orbán a declarat din nou că sprijină din toate puterile autonomia maghiarilor din Transilvania, retrocedarea bunurilor bisericilor maghiare, etc., lăsând totodată să se înţeleagă că se consideră cu deplin temei ca fiind conducătorul a 15 milioane de maghiari.
14 septembrie 1997 (Târgu-Mureș)
”…în fiecare localitate din Transilvania unde trăiesc maghiari, importantă este construirea unei mici lumi maghiare, cu toate instituțiile ei, de la grădinițe și până la autoguvernările de rigoare…”, a declarat Viktor Orbán, prezent în urbea mureșeană.
28 mai 1998 (Budapesta)
”Am declarat în numeroase rânduri că granițele statului ungar nu se suprapun cu cele ale națiunii ungare. Viitorul guvern va fi unul al întregii națiuni ungare”, a declarat Viktor Orbán cu ocazia câștigării alegerilor de către FIDESZ – PCU.
Acțiunile provocatoare ale lui Viktor Orbán la adresa statalității românești au continuat deși, e drept, în unele perioade de timp ele au mai scăzut în intensitate. Prost sfătuit sau poate prea impetuos în unele manifestări, Orbán a făcut și unele gafe diplomatice. Mai trebuie menționat și faptul că după 1998 acțiunile care, direct sau indirect, aduceau în discuție sub o formă sau alta statalitatea românească, s-au diversificat ca modalitate, ele continuând fie sub forma unor inițiative din interiorul României, fie din exteriorul acesteia, scopul fiind însă același: crearea artificială a unei probleme maghiare și mai ales internaționalizarea acesteia.
O „nuanțare” din partea SUA
Spre exemplu, în perioada 26-28 iunie 1999, în stațiunile Fonyód și Balatonszársző s-a desfășurat o reuniune la care au participat mai multe persoane aparținând grupului radical maghiar din Odorheiul Secuiesc – cei ce vor înființa ulterior Uniunea Civică Maghiară – reprezentanți ai Uniunii Maghiare Ardelene și reprezentanți ai maghiarilor din Voivodina. Acolo s-au pus în discuție probleme ale minorităților maghiare, inclusiv obținerea autonomiei, precum și problema unui eventual sprijin în acest sens din partea unor țări occidentale, dar și a NATO. Cu această ocazie Viktor Orbán a invocat sprijinul oficial al Pentagonului și cel al NATO. Două săptămâni mai târziu, mai precis pe data de 14 iulie 1999, aflat în vizită la Budapesta, William Cohen, secretarul de stat american al Apărării, a ținut însă să nuanțeze problema autonomiei maghiare la care făcuse anterior referire Orbán și nu a dorit să o abordeze din punct de vedere al asigurării ei prin amenințare militară. Cohen a dat în același timp asigurări că problema autonomiei și a minorităților maghiare va ocupa un capitol separat în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.
Pas cu pas… De ce au tăcut și tac în continuare autoritățile române?
Pe data de 26 octombrie 2003 a avut loc ședința de constituire a Consiliului Național Secuiesc (CNS) la care au participat 190 de delegați, iar două luni mai târziu, mai precis pe data de 13 decembrie 2003, la Cluj-Napoca, a avut loc constituirea Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), sub președinția lui Tőkes László. A fost ocazia cu care reprezentanții CNS au impus o structură proprie ca parte a CNMT. Seria acțiunilor revendicative a continuat prin adoptarea la Sfântu Gheorghe, pe data de 17 ianuarie 2004, a Statutului de Autonomie a Ținutului Secuiesc. Respectivul statut prevedea structuri legislative și executive proprii, legi de autoguvernare a secuilor, înființarea unor structuri polițienești proprii, precum și organizarea unor instituții proprii de autodeterminare.
În prima partea a anului 2005 a început o campanie anti-Trianon, ocazie cu care a fost difuzat în Transilvania documentarul cu certă tentă revizionistă intitulat ”Trianon”. În partea a doua a anului, o serie de ziare de limbă maghiară din România au început o campanie de reconsiderare și glorificare a lui Miklos Horty. Privite însă global, toate aceste acțiuni – aparent disparate, cu protagoniști diferiți și obiective diferite – sunt de fapt subsumate aceluiași scop pe care l-am enunțat anterior: crearea artificială a unei probleme maghiare și mai ales internaționalizarea acesteia. Drept urmare, e de presupus, că ele sunt concepute și dirijate din același centru operațional.
Lasă un răspuns