De când există putere, există şi opoziţie; întotdeauna va exista cineva, din afara puterii care va voi să acceadă la putere. Întotdeauna va exista o persoană sau un grup de persoane, căruia să nu-i placă, (le placă), o anumită măsură, o anumită strategie adoptată de cei de la putere, stilul lor de conducere în ansamblu, sau de ce nu, chiar persoana (persoanele) aflate la vârful puterii. Motivele pot fi extrem de diverse şi pot avea un grad extrem de divers de obiectivitate sau de subiectivism.
Principala problemă a celor aflaţi în opoziţie cu centrul de putere, este varietatea opiniilor şi capacitatea redusă de armonizare a lor. În timp ce PUTEREA are privilegiul de a dispune de o mediatizare instituţionalizată, oferită de însăşi poziţia lor dominantă în societate, şi prin aceasta, de toate mijloacele de propagandă, manipulare şi diversiune mediatică, OPOZIŢIA, (şi nu mă refer aici la opoziţia de pe scena politică ci la cea din societatea civilă), lipsită de o mass-media aservită şi docilă, se zbate în anonimat.
În timp ce PUTEREA îşi coordonează strategia, în urma culegerii şi prelucrării de date precise, obţinute instituţional, focalizându-şi punctiform acţiunile prin toate pârghiile oferite de instituţiile de stat, aflate în subordinea şi sub controlul său, OPOZIŢIA CIVILĂ este constrânsă să improvizeze strategii individuale în grupuri restrânse numeric, bazate pe afinităţi de percepţii şi idei de soluţii, aproape niciodată con-divise în totalitate şi de regulă după filtrarea lor prin prisma propriilor percepţii şi a unei realităţi trăite personal. PUTEREA beneficiază de o disciplină impusă ierarhic, prin angajamente ferme, în scris, asumate pe cale administrativă, pe linie de partid, şi/sau pe criterii de apartenenţă la organizaţii mai mult sau mai puţin publice, după caz, acţionând în mod organizat şi în strânsă coordonare cu ceilalţi membri ai grupului de lucru, sub semnul eficienţei şi al rezultatelor concrete, imediate sau de perspectivă, după un plan precis, în care fiecare îşi cunoaşte şi îşi respectă rolul în schema de putere, sub impulsul recompenselor materiale substanţiale, în caz de rezultate pozitive şi al fricii de sancţiunile aspre, aplicate în caz de indisciplină sau eşec.
De cealaltă parte a baricadei, membrii OPOZIŢIEI CIVICE acţionează anarhic, individual sau în grupuri mici, în virtutea dreptului democratic la liberă exprimare şi la liberă acţiune, sub impulsul idealurilor umaniste pur teoretice. Relaţiile dintre membrii grupurilor sunt absolut libere, bazate pe conştiinţă şi spirit civic, pe principii de egalitate în drepturi de pe poziţii identice în cadrul grupurilor. Nimeni nu se simte obligat cu nimic şi față de nimeni, ierarhiile fiind practic inexistente; oamenii aderă sau pleacă din grupuri după libera conştiinţă. Lideri de regulă sunt membrii fondatori, autori ai unor schiţe de program iniţial; ei sunt recunoscuţi şi contestaţi în egală măsură în baza judecăţilor de valoare individuale ale fiecărui membru al grupului, singurele recompense fiind recunoaşterea ideilor valoroase şi introducerea lor în programul grupului, iar unica sancţiune care contează cu adevărat este excluderea din grup.
Pe de altă parte. nici PUTEREA nu este străină de fenomenul de lipsă de agregare a SOCIETĂȚII CIVILE, fiind foarte activă prin infiltrări de personaje cât mai credibile în rândurile OPOZITIEI CIVILE, bine mimetizate, cu scopul de a întreține o stare de neîncredere și de rivalitate între diversele grupări componente și chiar prin crearea de FALSE GRUPĂRI de OPOZIȚIE CIVICĂ, menite – pe deoparte – a lansa ”pe piață” teme și ținte false, iar pe de altă parte, având scopul de a confuziona și împrăștia nemulțumiții, în cât mai multe tabere adverse și ineficiente. Astfel că nu trebuie să ne mire faptul că relaţiile dintre grupările OPOZIŢIEI CIVICE sunt de regulă reci, de concurenţă în atragerea de membri şi de invidie intre lideri în caz de recunoaştere publică a meritelor. Conştienţi de necesitatea unirii eforturilor în dorinţa obţinerii de rezultate concrete în plan social, fiecare lider sau grupare de lideri, pretinde ca unirea grupărilor SOCIETĂŢII CIVILE, să se facă sub stindardul propriei mişcări, avându-i ca lideri ai noii alianţe, pe domniile lor – bineînţeles.
În contextul mondial actual al globalizării se resimte puternic o coordonare tot mai accentuată a CENTRELOR de PUTERE MONDIALE, cu efecte practice in Centrele de Putere Naționale, ceea ce ar necesita, spre echilibrarea balanței, o coordonare între Opozițiile Civice ale fiecărei Națiuni.
În fapt MIȘCAREA ANTIGLOBALIZARE, capătă pe zi ce trece, dimensiuni globale, însă deocamdată se află în stadiu incipient, manifestându-se zgomotos și violent, doar în cazul reunirii factorilor de decizie mondiali cu ocazia diferitelor congrese, forumuri sau întruniri periodice.
Lasă un răspuns