Dacă am avea o mie de gospodari ca Moșneagu, ar crește flori și pe drumuri…

Mic tratat despre Lăpușna, scris de Zamfir Arbore

La 1904 apărea  Dicționarul geografic al Basarabiei, întocmit cu sârguință de către cărturarul și scriitorul Zamfir Ralli Arbore. Desprindem de aici câteva date succinte despre vechea așezare Lăpușna, de unde e și eroul nostru, Pavel Moșneagu. Satul e așezat în valea Lăpușnei. Are 573 de case, cu o populație de 3427 suflete; o biserică cu hramul Sf. Mihail, școală de fete cu o clasă, unde se învață numia rusește, o fabrică de cărămidă. Satul, cu proprietățile sale, se împarte în trei părți: Todei-Lăpușna, aparține lui Toma Tomuleț, care posedă 758 desetine, iar țăranii români au pământ de împroprietărie 736 desetine; Făurești-Lăpușna, proprietară Lisaveta Tomuleț, care posedă 679 desetine, iar țăranii au pământ de împroprietărie 728 desetine; Mladino/Lăpușna, a boierilor Grigore și Gheorghi Tomuleț, care au 581 desetine, țăranii au 880 desetine; și Rusca-Lăpușna, proprietar Gheorghi Tomuleț, care posedă 668 desetine, iar țăranii au 715 desetine.

Nota noastră: Lăpușna a fost capitală de județ. În acest sat s-a născut Ana Bantos, mama lui Dimitrie Cantemir. Peste câteva veacuri se va naște și Vladimir Filat, care din voia întâmplării va deveni prim-ministru  al Republicii Moldova.

1. S-au plăcut și s-au luat

La țară, unde toate lucrurile sunt așezate la locul lor de veacuri, să-mi spună cineva cum își fac sătenii declarații de dragoste, fie în carul cu fân sau sub clar de lună. Ei își spun simplu de tot că se ” plac”. Noțiunile de dragoste și iubire nu sunt ignorate cu desăvârșire, dar nici utilizate otoroacă, cum o fac de obicei orășenii. Țăranii aceștia când vor să se dea la brazdă, nu se culcă cu capul pe brazdă ca să-și cultive mintea, ci tot la cumințenia bătrânilor se apleacă.

Lui Pavel Moșneagu i-a plăcut Ludmila, fata cu pistrui, care venea ca și dânsul dintr-o familie cu mulți copii. În casa Ludmilei au fost nouă copii. În cea a lui Pavel erau zece și maică-sa devenise Mamă-eroină. Iar o mamă eroină, pe vremea sovieticilor, de ce n-am spune-o pe șleau, fără a leza cumva trufia unor pseudodemocrați, avea și niște privilegii. Și decât să te spetești pe lanurile necuprinse ale colhozului, pentru unele mame era mai convenabil să nască până la epuizare, ca să scape de netrebnica unealtă – sapa.

Ăștia doi, Ludmila și Pavel, având în față experiența demografică a părinților, s-au pus și ei pe zămislit copii. La ora actuală au o duzină. Și îl așteaptă și pe cel de al treisprezecelea. Pentru că așa-i mai bine. Unde stau la o masă doisprezece, va încăpea și al treisprezecelea.

Numai că, toate bune și mai bune, dar doamna Călugăreanu de la asistența socială din Hâncești, răspunde la toate demersurile familiei Moșneagu, că nu li se cuvine nicio indemnizație din simplu motiv, că aceștia dispun de câteva hectare de pământ. De unde o fi scotocită această lege, poate s-o dezlege doar ministrul Valentina Buliga. Și unul dintre copii, care are o caligrafie de pisar, scrie o scrisoare la Ministerul Muncii și Familiei, că uite afară e secetă cumplită și nu s-a făcut păpușoiul, s-a chircit grâul, nu-i nicio fasole s-o împroști din praștie, iar noi vrem ca la Universitate și la școală să fim în rând cu toți ceilalți, că suntem din neam de gospodari. Petiția de la minister se întoarnă la Hâncești și vine același răspuns bătut în cuie: nu se poate, nu e voie. Aveți pământ și basta! Ce logică, domnii mei, parcă e cârpită cu ață de dohot și unsă cu magiun de mătrăgună.

2. Boierul care doarme doar patru ore și nu are nicio zi de odihnă

Nebuni, în sensul bun al cuvântului, asemuitori cu Pavel Moșneagu nu vei găsi în toată țara noastră și nici în cele vecine. Pe lângă cele șase hectare , moștenite de la rude și părinți, el a mai luat încă zece hectare, care stăteau în paragină de un deceniu. Le-a cultivat cu grâu și porumb în nădejdea să aibă cu ce intra în iarnă. Pentru că Moșneagu (dar tânăr încă-are 48 de ani) pe lângă cele hectare mai are și o turmă de prăsilă. Oi multe. Cam la o mie. Dar nu vrea nici în ruptul capului să le divulge numărul, pentru că imediat vin cei de la fisc și îl pun la contribuție. Pavel Moșneagu este de acord să plătească pentru patentă, cum o făcea și mai înainte, dar să i se facă și condiții favorabile: imașul să fie imaș, să aibă unde își vinde producția, mai ales pielcelele și lâna. De fapt, de imaș nu dispune. Dealurile din preajma stânei sunt pleșuve, nici copacii nu au viață, cresc doar niște măslini distrofici. Își pășunează oile pe lanurile oamenilor după ce aceștia strâng roada. Întrucât anul acesta nu au avut ce culege, oițele își mai stricăfoamea cu câte o steblă de mohor sau de pălămidă ghimpoasă.

Am să intru în iarnă cu toată turma, nu voi sacrifica nici mioarele, zice Pavel Moșneagu. Am avut înțelepciunea să-mi fac niște rezerve de fân, mai am porumb din anul trecut și am să ies din iarnă. Dar oieritul e în pericol, spune mâhnit Moșneagu. La abatorul din Hâncești în fiecare zi sunt sacrificate câte 300-400 de oi. Carnea este încărcată în vagoane și ia calea spre marile orașe ale Rusiei.

După o pauză de tăcere, Pavel zice: ”Pe mine mă poreclesc BOIERUL. Dar unde s-a mai văzut boier să se trezească la ora 4 dimineața și să ajungă acasă la miezul nopții. Și în toți acești ani eu am robit fără a avea o zi de odihnă, fără a sta la o cumetrie sau la o nuntă mai mult de două ore”.

3. „Boierul ” a fost antrenorul prim-ministrului Filat

Toți copiii familiei Moșneagu sunt împătimiți de sport, pentru că taica lor a fost în tinerețe antrenor. El și acum, când îi adună în jurul său pe cei mai mari, le declară o oră de sambo. Și ca să nu creadă vecinii că-i cutremur de pământ, ei ies la marginea satului, lângă izvor și pe un covor improvizat începe marea competiție. Cine ia locul întâi se alege cu un berbec, iar berbecii din turma lui Moșneagu nu sunt de doi bani. Chiar anul acesta a cumpărat unul din România, pe care a dat 5000 de lei. Dacă e turmă de prăsilă, de prăsilă să fie! Pentru fete, vânjoase și ele, trofeul se compune dintr-o gâscă și o pernă. Nu-i obligatoriu să participe la trântă. Sunt probe sportive anume pentru ele. Așa, într-un mod discret, ca să nu audă nimeni, Pavel Moșneagu îmi spune că premierul Vlad Filat a avut norocul ca el, candidatul în maeștri în sport, să-l antreneze și să-l facă băiat mușchios și mintos.

4. Trei cai superbi pe-o pajiște de lângă izvor

Unui șef de firmă i s-a năzărit că pe șesul din preajma stânei lui Moșneagu, în adâncuri, bolborosește o comoară de gaze naturale. Și a venit o echipă de specialiști. S-au apucat să sape sonda. Când au ajuns cam la vreo două sute de metri și au dat de o rocă, de acolo, ca un gheizer,  a răbufnit un get de apă cristalină. Câțiva ani  apa de o rară calitate a tot curs pe apa sâmbetei până Pavel Moșneagu a avut inspirația s-o capteze și să facă pe acel loc o cișmea, loc de popas pentru omul trudit de la câmp, dar și benefic pentru acei care vor să-și întremeze sănătatea.

Și în preajma acestui izvor pășteau, neîmpiedicați trei cai de rasa Orlov. Asta era mândria și speranța lui Moșneagu de a se îndeletnici și cu creșterea cabalinelor de rasă. Se vedea de acum cu o frumoasă herghelie și cu negustori și cumpărători din toată lumea care i-ar fi bătut la poartă pentru un trăpaș pur sânge. Avea două iepe și un armăsar. Fiecare exemplar făcea cât câteva limuzine Mercedes. Și, într-o noapte cu lună, pe când bufnițele împletesc cosițe în coamele cailor dragi, câțiva hoți de cai, meseriași din părțile locului, fiind în cârdășie cu alți tâlhari cu epoleți, l-au deposedat pe Pavel Moșneagu de cai. Asta se întâmpla pe la 2004. Procuratura și poliția raională nu s-au prea implicat. Se zice că un june de la Procuratură l-a sfătuit pe păgubaș să nu facă mult tărăboi că se poate alege și fără de oi. Moșneagu a reacționat impulsiv, dar ce folos…

Spre a-mi stinge curiozitatea am încercat să văd ce prezintă acest faimos trăpaș de Orlov. Și iată ce am aflat din surse demne de încredere.

Trăpașul Orlov (Orlov Trotter) este o rasă de cai cu un trap foarte rapid, recunoscuți pentru anduranța și viteza lor extraordinară. Este cea mai faimoasă rasă de cai rusești. Rasa a fost dezvoltată în Rusia, la sfârșitul secolului al 18-lea de către contele Alexei Orlov la herghelia de la Khrenovskoy lângă orașul Bobrov. A fost obținut ca un rezultat între încrucișarea iepelor provenite din câteva rase europene de cai ca Pur Sânge englez, Cal de sport German, Mecklenburg cu armăsari Pur sânge arab.

În timpul secolului al 19-lea Trăpașii Orlov erau utilizați în special pentru călărie și pentru cursele de trăsuri de către nobilimea rusă. Erau intens apreciați pentru frumusețea și eleganța lor, combinate cu abilitatea de a rezista la efort. Au fost de asemenea folosiți și pentru îmbunătățirea stocului de cai din Rusia. Când cursele de trăsuri au devenit populare, trăpașul Orlov a întâlnit un competitor puternic în rasa de cai americană Standarbred care erau recunoscuți ca fiind mai puțin rafinați ca trăpașul Orlov, dar mai rapizi. In final, iepe trăpaș Orlov au fost încrucișate cu armăsari Standarbred și a fost obținut Trăpașul Rusesc.

În secolul 20 a fost pusă chiar problema dispariției complete a trăpașului Orlov din cauza încrucișărilor și a dezaprobării de către Uniunea Sovietică a curselor de atelaje. Totuși, rasa a supraviețuit și in prezent există 15 herghelii în care se crește Trăpaș Orlov pur sânge pe teritoriul Rusiei si al Ucrainei. Pare-mi-se că au existat câteva exemplare și în herghelia din satul Izvoare, raionul Fălești, pe care a înființat-o Vasile Ursachi.

5. Două case și trei sobe

E și firesc s-o întreb pe doamna Ludmila de ce mărime sunt cratițele și ceaunele. Nu sunt mari, zice ea, pentru că la noi nu-i pe primul loc cultul mâncării, ci calitatea ei. Și o altă curiozitate de a mea: dar unde dorm, cum de încap în două case?

Vara aproape că nici nu le simt prezența. Dar iarna se simte bine, trebuie să fac focul în trei sobe. Și asta necesită lemnărit, nu șagă. Dar cu ajutorul lui tăticu, ne descurcăm.

O rog pe doamna Ludmila să ni-i prezinte rând pe rând. Cel mai mare este Tudor, a absolvit concomitent două facultăți și acum e în căutarea unui loc de muncă. Cea de a doua este Mariana.  A absolvit Facultatea Psihologie și Asistență socială la ULIM.  E mămică. Are două fiice. După ea vine Anastasia. A absolvit facultatea Educație Fizică. Irina e în anul trei la Facultatea Psihologie  și Asistență socială. Climent a susținut bacul anul acesta și vrea să facă puțin sport la stână ca la anul viitor să susțină examenele la aceeași Universitate de Educație Fizică. Mihaela e în clasa a XI-a, Păvălaș e în clasa a opta, Ecaterina e într-a șaptea, Nicolae e într-a cincea, Paulina e în clasa a doua, iar Ionuț și Vasilică sunt preșcolari. Iar acesta, penultimul, Ionuț, la vârsta-i de șase ani, face ce face și o tulește la stână. Are el ce are cu gâștele, cu caprele, cu cocoșii cei cu creasta crestată. Îi mai place să caute prin cuibarele din fân .

Doisprezece copii, douăsprezece destine și douăsprezece caractere. Lui Nicolae, nu-i da de mâncare,  dar lasă-l la stână să-i ajute lui taică-său la dat la strungă, la tuns și chiar la muls. Iar altul, zice mama Ludmila, și nu-i dă numele, mănâncă cartea din ochi și îi ajută lui taică-său pe apucate.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*