O lume disperată

Omenirea şi-a pierdut surâsul,  fericirea şi speranţa într-un viitor mai bun şi a început să trăiască cu iluzia că odată şi odată vâltoarea care i-a cuprins în jocul său diabolic şi le-a răvăşit vieţile se va linişti. O criză insuportabilă a cuprins întreaga planetă, oamenii au început să dispere din ce în ce mai mult, întrebându-se: Oare va înceta vreodată această criză sau va veni sfârşitul lumii? Acest lucru nu se va şti cu certitudine. Trăim doar cu suspiciunile.

În mileniul trei în loc de bună stare, democraţie şi un trai fericit, omenirea s-a trezit într-un haos şi o anarhie totală. Această discrepanţă între speranţă şi deziluzie a dus în pragul disperării o mare categorie din locuitorii planetei, lipsiţi de un trai decent, în timp ce altă categorie foarte bogată coordonează întreaga viaţă economică, administrativă şi politică de pe Terra. Din cauza acestei crize de nedescris s-a ajuns într-o situaţie disperată unde corupţia şi nedreptatea îşi fac propriile legi. Lipsa banilor au schimbat enorm vieţile oamenilor. De aceea s-a ajuns la subnutriţie, foamete şi boală.

Şi noi românii am fost prinşi în valul crizei mondiale cu consecinţe dezastruoase pentru economia ţării şi nivelul de trai al poporului român. Năzuinţele sale de 2000 de ani parcă s-au prăbuşit la începutul mileniului trei precum un castel de nisip peste care s-a revărsat un val rătăcit al mării. Ne este greu, dar ce putem face? Avem datoria sacră să înfruntăm cu stoicism greutăţile societăţii din secolul XXI pentru ca neamul nostru să nu dispară…

Foarte mulţi bătrâni înfruntă ultimii ani ai vieţii în chinuri, fără bani pentru medicamente şi alimente. Pensiile nu le mai ajung, impozitele şi taxele statului sunt exagerate.

Alte familii nevoiaşe care nu şi-au găsit cele necesare unei existenţe decente în România au plecat în alte ţări ca să câştige în condiţii de slugărnicie strictul necesar pentru întreţinerea părinţilor şi a copiilor. Dar nici aici n-au găsit raiul şi au fost nevoiţi să înfrunte numeroase greutăţi.

Foarte mulţi copii au ajuns să cerşească, să doarmă  în canale  sau în locuri părăsite. În fiecare zi aceste făpturi minunate şi nevinovate îşi spun durerea cu ochii înlăcrimaţi: „Azi a mai trecut o zi, mâine va fi o alta şi aşa creştem şi noi…”

Locurile de muncă sunt din ce în ce mai puţine atât în România cât şi în străinătate. De exemplu în  Italia a crescut numărul românilor şi a străinilor atât din uniune cât şi din afara ei (Europa, Asia, Africa). Probabil şi în alte ţări se întâmplă acelaşi fenomen.

Dacă în lume nu ar exista atâta ură, duşmănie, ipocrizie şi mai ales sărăcie, fiinţele umane nu ar mai fi aşa disperate, unele în lupta pentru existenţă şi altele în supremaţia pentru îmbogăţire. Mulţi dintre noi au uitat că în faţa lui Dumnezeu suntem cu toţii egali, iar la Judecata de Apoi vom da seama fiecare după faptele noastre.

E greu de spus când se va termina criza. Când România va prospera din nou, mulţi dintre noi ne vom întoarce de pe meleagurile îndepărtate la plaiurile noastre mioritice să ascultăm cântecul privighetorii, susurul izvoarelor, şoaptele vântului, să ne strângem în braţe concetăţenii, să ne bucurăm de obiceiurile, tradiţiile şi folclorul românesc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*