Regimul Băsescu – o eroare a istoriei – pe cale de a fi scos de pe scena politică

Analizez „regimul Băsescu” ca sistem general de a dirija ţara şi nu numai Partidul PDL, creaţie de suflet şi de lungă durată, concepută de Traian Băsescu pentru a dăinui asupra unui popor dus la exasperare de sărăcie şi haos instituţional. Ambele componente şi-au atins limitele de antipopularitate, lipsă de viziune pe termen lung, lipsă de profesionalism, spirit naţional şi patriotic, dar şi lipsă de competenţă şi cultură. După cum se vede, această construcţie socio-politică a întrunit toate deficienţele posibile, pentru care merita detronată de mult timp, pentru ca acest popor, umilit, jefuit şi redus la tăcere, să se trezească şi să-i aplice sancţiunea meritată. A rezistat însă, dincolo de toate aşteptările din partea segmentului conştient şi ferm orientat spre schimbarea statu-quo-ului instaurat de el, prin falsa popularitate pe care a manifestat-o ca preşedinte-jucător şi actor-clovn, în multele şi „tradiţionalele” băi de mulţime pe care i le aranjau ciracii servili de care se înconjura.

Altfel, atât ca preşedinte sau „Şef de Stat”, cum îi plăcea să se împăuneze, cât şi ca mentor de partid politic, prezenţa sa a fost un lung drum marcat de rateuri, erori şi jigniri la adresa tuturor categoriilor sociale, oameni simpli, etichetati leneşi, asistaţi social sau incapabili de a trăi din munca lor, deşi el şi partidul său nu se îngrijeau de crearea de noi locuri de muncă în urma vânzării, privatizării sau falimentării fostelor obiective industriale, create de mult hulitul comunism, pe care el îl condamna, deşi profitase din plin de avantajiile lui. Pe tinerii absolvenţi cu studii medii sau superioare, care aşteptau intrarea pe piaţa muncii naţionale sau pe specialiştii cu înaltă expertiză din medicină, inginerie, IT&C, economie, construcţii etc., care puteau munci în ţară spre  binele lor personal, al familiei lor şi, al întregii ţări, nu i-a avut niciodată la inimă. Dimpotrivă, ca să scape de „povara” lor cu salariile, ajutoarele de şomaj, stimulentele materiale şi morale pe care le meritau, i-a îndemnat să plece în lume, ca să-şi găsească rostul, pentru că el şi statul condus de el, nu mai poate fi un „stat asistenţial”, care sa întreţină copiii, tinerii şomeri, bătrânii, ceea ce răsturna orice concepţie încetăţenită în ţările capitaliste dezvoltate, recunoscute ca state cu o consistentă asistenţă socială, care le dăduse şi faima de state „ale bunăstării generale”, cu un înalt nivel de trai  material şi social exprimat în coeziunea socială. Cu această afirmaţie de analfabet în problemele Uniunii Europene, Traian Băsescu contrazicea şi unul din principiile de bază ale UE care promova solidaritatea socială, statul asistenţial. Dar ce conta la încrezutul şi supra ştiutorul preşedinte român regulile din UE ! El, deşi mergea la întâlnirile din UE, nu intra într-un dialog normal, util cu omologii din alte ţări care se confruntau cu probleme sociale, economice, politice asemănătoare, ci se plimba de unul singur, neluat în seamă de ei, tocmai datorită poziţiei personale, discordante pe care o avea.

Regimul Băsescu instaurat cu opt ani în urmă a fost o pagină neagră a istoriei poporului român. A facut cele mai abjecte trocuri cu UDMR pentru a fi susţinut în Parlament el şi partidul său, PDL, prin care a umilit şi jignit, întreg poporul român şi, în primul rând, pe românii din Covasna, Harghita şi parte din Mureş, pe care i-a considerat, implicit, „pierdei colaterale”. Deşi s-a dus deseori în zonă, la odihnă în staţiunile lui Nicolae Ceauşescu, nu a catadicsit niciodată să stea de vorbă cu reprezentanţii românilor, să afle durerile lor, amploarea procesului de asimilare a lor de către maghiari, politica coercitivă a maghiarilor privind nevoia românilor de a-şi păstra limba, obiceiurile, cultura, nestematele istorice şi numele personalităţilor româneşti, în propriile lor instituţii,  şcoli, pe străzile din oraşul sau satul în care trăiesc. În Covasna şi Harghita, muzeele maghiarilor se numesc muzee „naţionale”, iar în unele din ele exponatele româneşti sunt ţinute în subsolurile lor. Maghiarii domină întreaga simbolistică a oraşelor prin numele de instituţii, numele străzilor, pe alocuri, afişaj exclusiv în limba maghiară etc., iar unde acesta este în ambele limbi, prima limbă este limba maghiară, ca şi cum te-ai afla în Ungaria şi nu în România ! Sfidarea românilor de către liderii maghiari, aici, nu are limită. Ei pun steagul maghiar şi secuiesc în toate instituţiile, dar pe cel românesc omit să-l pună în faţa celor principale.

Cel mai mare şi antiromânesc troc sau cea mai mare insultă la adresa românilor, a Şcolii Româneşti, a României şi a Statului Român este Legea Educaţiei prin care au detronat Limba Română ca limbă unică în stat, prin acceptarea de guvernanţi a predării Istoriei Românilor şi a Geografiei României în limbile minorităţilor, ca să nu mai ştie elevii lor nimic despre istoria şi geografia ţării în care trăiesc. Ne-au umilit prin marginalizarea limbii romane şi reducerea ei la gradul de limbă străină, proiectul consacrând, astfel, un viitor în care administraţia statului român va fi deficitară pe temei lingvistic. Iar prin redactarea documentelor şi calificativelor şcolare în limba maghiară se asigură debutul oficializării la nivel naţional a limbii   maghiare, nerecunoscută de către Constituţie. Proiectul introduce supradiscriminarea în procesul educaţional prin alocarea de fonduri pentru transport, cazare şi masă, indiferent de numărul de elevi ai „minoritarilor”, la o distanţă   teoretic nelimitată, până unde se găseşte o şcoală cu predare în limba   maternă, în timp ce, pentru elevii de etnie română, limita specificată este de 50 de km. Proiectul condiţionează finanţarea de bază a unităţii de învăţământ,   după criterii lingvistice, ceea ce nu garantează o distribuţie echitabilă   a veniturilor, în special, acolo unde reprezentanţii maghiari ai  autorităţii locale distribuie fondurile.

Proiectul prevede condiţionarea posturilor de conducere de cunoaşterea altei limbi decât cea oficială, adica a limbii maghiare, ceea ce este  neconstituţional. Prin introducerea principiului reprezantativităţii etnice la nivelul   administraţiei locale se legiferează un drept colectiv pentru   minorităţile naţionale. Prin finanţarea învăţământului din venituri autonome proprii, statul va  pierde controlul asupra curriculei prin veniturile provenite „din   exterior”. Aplicarea legii în acestă formă va conduce la crearea de specialişti care nu se pot insera în piaţa forţei de muncă, prin aceea ca întreaga  educaţie au facut-o în limba maghiară.

Pe aceeaşi temă, a raporturilor interetnice româno-maghiare, se înscrie şi ultimul conflict dintre Bucureşti şi Budapesta, consecinţă a ingerinţei guvernului ungar, reprezentat de Primul Ministru Victor Orban şi de Preşedintele Parlamentului Ungar Laszlo Kover, recunoscuţi ca participanţi activi la susţinerea şi intensificarea antiromânismului, iredentismului şi segregaţionismului maghiarilor împotriva românilor. În ţara noastră, datorită mult prea multelor revendicări şi privilegii acordate minorităţilor naţionale, acestea au devenit o forţă atât de puternică încât au ajuns să decidă guverne sau să le utilizeze exclusiv în folosul lor, în detrimentul şi în pofida oricăror nemulţumiri ale majorităţii românilor. Proiectele lor, de realizare a autonomiei etnice, teritoriale şi culturale au devenit obsesie, o ţintă atât de puternică, încât sunt în stare să încalce orice principiu, normă de convieţuire sau Constituţie a statului numai să şi-o realizeze. Că în acest amplu şi vechi, de 92 de ani, proiect (de la semnarea Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920), de redobândire a Transilvaniei pe cont propriu, sunt coordonaţi şi susţinuţi ideologic, printr-o deşănţată propagandă în presa maghiară; politic, de partidul Fidesz, creat de Victor Orban, având ca braţ de fier Garda Maghiară, scoasă în afara legii de Tribunalul de la Budapesta în 2007, logistic, prin frecventele vizite ale oficialilor unguri la manifestările naţionale, culturale, ale  tinerilor maghiari de la Universitatea Tuşnad, cu care ocazie incită tinerii şi populaţia maghiară la acţiuni de protest, la acte agresive de încălcare a legilor ţării noastre, nu mai încape nici o îndoială. Iar faptul că guvernul Băsescu-Boc le-a acordat dreptul de decizie la butoanele României, le-a întărit şi mai mult convingerea că pot face orice rău sau fărădelege în ţară că nimeni nu-i trage la răspundere şi nici nu-i pedepseşte. Pe această bază „solidă” a raportului de superioritate al maghiarilor din România asupra românilor, oficialii maghiari îşi permit să vină oricând în ţara noastră, fără niciun fel de protocol, ca pe propria moşie sau ca într-un sat fără câini.

Aşa s-a întâmplat, mai ales în ultimii ani, când cedările instituţiilor Statului Român au atins cote neacceptabile, încât s-a ajuns la situaţia ca oficialii unguri să vină în ţara noastră şi să propage idei şi îndemnuri de-a dreptul iredentiste, de cucerire a Transilvaniei în virtutea unui drept Divin. De pildă, succesul votării Legii Educaţiei a fost atât de mare pentru Ungaria şi maghiarii din România încât a fost „celebrat” cu întărirea relaţiior de prietenie dintre Parlamentul României şi Parlamentul Ungariei, reflectată în schimbul de vizite reciproce al Robertei Anastase, Preşedinta Camerei Deputaţilor, în Ungaria şi al lui Kover Laszlo, Preşedintele Parlamentului Ungar, în România. La Conferinţa de presă, din Ungaria acesta din urmă şi-a exprimat speranţa, „că până în vară şi Legea minorităţilor va fi dezbătută în Parlamentul României”, iar ajuns în Ţinutul secuiesc cu câteva zile înainte de sărbătorirea Zilei naţionale a Ungariei, 15 Martie, şi-a continuat discursul cu privire la susţinerea dezideratului autonomiei etnicilor maghiari din România, spunând că, în concepţia sa, „autonomia maghiarilor este voinţa divinităţii. Este legală, este dreaptă, iar referendumul pentru autonomie este dreptul maghiarilor”, afirmaţii care au stârnit un val de critici şi reproşuri din partea opoziţiei româneşti şi a unor ziarişti şi analişti. Pe acest front, plin de succese ale reprezentanţilor unguri şi maghiari, a intervenit şi îndrăzneala oficialităţilor Ungare de a cere ca poetul şi scriitorul Nyiro Jozsef să fie re-înhumat în România, în Odorheiul Secuiesc, oraşul lui de baştină. Interzicerea de către Guvernul României a re-înhumării unui reprezentant al fascismului, antisemitismului şi antiromânismului nu a fost luată în consideraţie de Kover Laszlo, Preşedintele Parlamentului Ungar şi Preşedinte de onoare al Partidului Civic Maghiar, partid neconstituţional ale cărui activităţi ilegale sunt invizibile pentru autorităţile statului roman. După o întreagă tevatură cu privire la nelegalitatea autorizaţiei de re-înhumare şi la urna cu cenuşa poetului, Ungurii sfidează şi scrisoarea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, care îi sugerau lui Laszlo Kover să amâne vizita după alegerile locale din România şi, totuşi, fac ceremonia de reînhumare în Odorheiul Secuiesc, demonstrând încă o dată că batjocoresc, sfidează tot ce este românesc, Guvern, Parlament, Constituţie, legi, folosind şi un limbaj grobian. În faţa acestor evenimente, preşedintele Băsescu a tăcut, iar ulterior, spre „împăcare” a invitat pe Victor Orban la Cotroceni, unde au avut o convorbire amiabilă, ca şi cum nimic grav nu ar fi avut loc în relaţiile ungaro-române. Jocul perfid al lui Traian Băsescu a dus la încălcarea demnităţii şi mândriei naţionale a românilor de nenumărate ori. Acţiunile inacceptabile, provocatoare ale oficialităţilor ungare au scandalizat presa şi spiritele naţionale, dar nu şi pe Traian Băsescu, care acţionează adeseori împotriva intereselor statului român, fapt ce a contribuit din plin la disoluţia statului de drept român, a instituţiilor sale de veghe.

De ce consider că Regimul Băsescu este o eroare istorică?

Pentru că structura lui de personalitate şi comportamentul său în societate nu-l recomandau în niciun fel pentru un viitor preşedinte, care să reflecte armonie, echilibru, spirit conciliator, în momente de tensiuni între grupuri umane sau instituţii. Nu avea un profil cultural, profesional ferm afirmat în viaţa socială care să poată  orienta ţara pe traiectoria progresului social, economic şi cultural, viaţa lui scurgându-se pe vapor, înainte de 1989. Nu avea cultura necesară şi nici o temeinică pregătire profesională în vreun sector al vieţii sociale sau economice a ţării, care să constituie temei puternic pentru o contribuţie personală la bunul mers al comunităţii naţionale. Iar profilul moral nu lăsa vederii o veritabilă scară de valori după care şi-ar desfăşura munca şi viaţa, dacă punem în balanţă casele pe care şi le-a însuşitmodul vicios în care a promovat fiicele şi le-a dotat cu case şi locuri  sau sinecuri bine plătite în instituţiile statului sau în Parlamentul European, fără să dovedească o expertiză deosebită în acele locuri.

Pentru că a adus atâta rău poporului român, prin politica dusă în cei 8 ani până acum, a fost considerat şi de istorici o pagină tristă a poporului român. Dacă ne amintim bine, a venit la putere prin voturile unor segmente sociale care s-au simţit atrase de şmecheria lui comportamentală, de hă-hă-it-tul lui, fără noimă şi mai mult animalic decât uman, de limbajul lui suburban şi subcultural, de predilecţia lui pentru băutură, chef  şi câştiguri din speculă şi nu din muncă cinstită. Le-a ademenit cu promisiunea deşartă a unui trai mai bun, de care a uitat de îndată ce a coborât de la tribună, aruncând cu pălăria în Varujan Vosganian şi cu sticla de şampanie în mulţimea care-l ovaţiona.

Regimul lui este o pagină neagră a istoriei noastre recente pentru că a dus la sărăcirea poporului român, pe care l-a dus la sapă de lemn, la înfometare şi cerşit la pungile cu alimente de la UE sau de la firme cu simţul solidarităţii umane. Tăierea salariilor cu 25 la sută, reducerea pensiilor, creşterea TVA la 24%, mărirea impozitelor şi a taxelor, reducerea ajutoarelor pentru familiile sărace, a indemnizaţiilor pentru mame, a alocaţiilor pentru copii, a tuturor surselor de întreţinere a vieţii, au scăzut nivelul de trai la un nivel fără precedent. A transformat poporul român  într-o mare de oameni umilită de o dictatură feroce, apărată de un puternic sistem poliţienesc şi de jandarmi în timpul protestelor zecilor de mii de oameni, veniţi din întreaga ţară, care mărşăluiau pe străzile Bucureştiului, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Constituţiei,  în zilele de toamnă, cu o ploaie câinoasă, rece, îmbrăcaţi cu două-trei pulovere, peste care o haină ponosită le acoperea sărăcia. Da, sărăcia, pentru că ei veneau să-şi strige sărăcia, foamea, salariile reduse, lipsa banilor să le pună pe masă copiilor bucata de pâine, hăinuţele mai groase de iarnă sau cele necesare pentru şcoală şi pentru viaţa cea de toate zilele. Cum i-au primit guvernanţii? Cu un dispozitiv de jandarmi excesiv de mare faţă de mulţimea hămesită de foame, disperare şi lehamite faţă de cei care au dus-o la această stare de lucruri umilitoare.

Am asistat, în ultimii ani, la o creştere, fără precedent, a urii, a aversiunii, a unui complex de sentimente negative ale dvs., d-le Preşedinte, faţă de Poporul Român, deşi acesta v-a votat, în speranţa, că îi veţi oferi un trai mai bun şi o mai mare preţuire pentru opţiunea făcută. Dar, din câte am fost martori toţi, odată ce v-aţi văzut a treia oară votat, întâi ca Primar al Bucureştilor, al Capitalei Ţării, dregătorie mare după ministeriatele avute în primul deceniu de democraţie şi, apoi, ca preşedinte al ţării în două mandate consecutive, în loc să-l mulţumiţi pentru investirea cu atâta încredere ( pe care eu o consider credulitate) de care a dat dovadă, l-aţi detestat, l-aţi urât atât de mult, încât l-ati dus, prin politica neinspirată şi neprofesionistă dirijată de dvs, ca preşedinte-jucător, la cele mai nebănuite gesturi de autodistrugere. Să se arunce de la balconul Parlamentului, să se sinucidă de sărăcie, să protesteze, de unii singuri, aninaţi de stâlpi, pe acoperişuri sau în detaşamente de mii de oameni, de toate categoriile socio-profesionale, de la lucrătorii din întreprinderile de stat şi private, din învăţământ, din sănătate, poştă, mine, siderurgie, agricultură, până la detaşamentele cele mai fidele ale statului, armata şi poliţia. Ati fost un personaj conflictual care aveaţi talentul de a provoca conflicte între diferitele categorii socio-profesionale sau provocaţi peste noapte o diversiune, o abatere a atenţiei opiniei publice, de la o problemă gravă, serioasă, pentru a-i micşora efectul cu ceva derizoriu

În consecinţă, aţi declanşat o reacţie naţională quasitotală de nemulţumire şi revoltă pe care am simţit-o toţi. Dispunând de un guvern cu miniştri lipsiţi de profesionalism sau expertiză, de cultură şi de morală elementară, care şi-au propus, întâi, să se căpătuiască ei şi clientela lor aducătoare de venituri, pentru a-şi creşte averile personale şi a consolida partidul şi coaliţia, aţi transformat România într-o Ţară de Emigranţi, care s-au înrolat în cohorte, de toate profesiile, şi au plecat în lume, cât au văzut cu ochii, rămânând fără medici, asistenţi medicali, ingineri, cadre didactice constructori etc. Pentru că nu aţi dus o politică în spirit naţional, de dezvoltare economică durabilă, de investiţii puternice în sectorul productiv şi nu în cel speculativ, care a proliferat, într-un moment în care erau atât de multe de făcut, de construit, cu bogăţiile de care dispuneam şi, în deosebi, cu forţa de muncă înalt calificată de care eram mândri sunteţi şi dvs. responsabil !

Au rămas satele pustii de tineri, adulţi şi de părinţi, pentru că au plecat cu milioanele, lăsând copiii în grija bunicilor sau a rudelor, copii care ajung să se sinucidă sau „să ţipe că vor să stea cu mamaie, care îi abandonează la Autoritatea de Ocrotire a Copilului pentru că mănâncă prea mult, iar ea nu are cu ce să-i mai întreţină”. În această problemă, a exodului emigraţiei din ultimii 2-3 ani, fără egal în istoria neamului nostru, sunteţi cel mai responsabil, d-le Preşedinte ! Că dvs. i-aţi îndemnat să plece, să-şi ia viaţa în propriile mâini pentru că statul nu-i mai poate întreţine, cum au făcut comuniştii. Numai că dvs. aţi încălcat un principiu al Uniunii Europene, acela al realizării unei Uniuni Sociale Solidare, normă a fiecărui stat membru al ei, cu preşedinţi şi guverne responsabile de viaţa propriilor lor membri. Dar dvs. luaţi din Carta Drepturilor UE numai ce vă convine şi o interpretaţi sau o traduceţi liber, nu în litera şi spiritul ei !

Aceste multiple trăsături negative ale preşedintelui – jucător şi acţiuni antipopulare ale regimului şi guvernului Băsescu-Boc au condus, acum, în 10 iunie 2012 la o trezire a electoratului român, care a ieşit în număr mai mare decât în alegerile anterioare la vot. Ultimele  săptămâni i-au ajutat să-şi ia destinul în propriile mîini. Şi-au dat seama  că dacă nu merg la vot nu se mai întâmplă nimic bun pentru ei. Putem vorbi, în acest caz, de o radicalizare şi maturizare a electoratului. Votul din această zi era dat împotriva primarilor, primăriilor şi consilierilor locali şi judeţeni ai PDL care îi călcaseră în picioare, pentru că şi-au permis lucruri de nepermis într-o democraţie şi într-un stat de drept: corupţie la nivel înalt, contracte imense pline de ilegalităţi, vânzarea bogăţiilor solului şi subsolului pe preţuri de nimic etc. PDL-iştii au primit un vot negativ meritat pentru toate megaexcrocheriile ce au avut loc în rîndurile lor şi sub oblăduirea lor. Primele date sosite de la Exit Poll arătau un cutremur în PDL, care intra în opoziţie, ca urmare a puţinelor voturi obţinute. La Primăria capitalei, câştigător este Sorin Oprescu cu 65,8 la sută, în competiţie cu candidatul PDL, Silviu Prigoană, cu 14,75 la sută perdant. Ideea centrală a speach-ului lui Sorin Oprescu a fost aceea că este mândru că oamenii au încredere în el şi le mulţumeşte tuturor, asigurându-i că alături de un Consiliu Municipal cu o echipă extraordinară, formată din oameni tineri, cu putere de muncă şi entuziasm, ambiţioşi şi buni profesionişti, sunt hotărâţi să facă din Bucureşti o capitală europeană în care locuitorii lui să muncească şi să trăiască cu plăcere. Va cotinua proiectele începute şi va aborda şi altele noi.

Rămânem aici cu analiza  rezultatelor preliminare la alegerile locale din 10 iunie 2012. Oricum, ceea ce se vede clar este faptul că PDL a suferit o mare înfrângere şi rezultatele demonstrează că ceea ce nu a făcut Justiţia Română au făcut oamenii, care au sancţionat fără rezerve pe cei care s-au îmbogăţit pe seama lor, pe cei care i-au umilit, care le-au înşelat aşteptările, s-au dedat la acte de corupţie, utilizând funcţia pe care o aveau, ceea ce ne face să apreciem că aveam de-a face cu o corupţie sistemică, ridicată la rangul de „politică de stat”, apreciere recunoscută în literatura de specialitate a problemei.

Cu trecerea Partidului Democrat Liberal în opoziţie şi cu eliminarea membrilor lui,corupţi, neprofesionişti, necompetitivi şi fără principii morale,din deciziile la nivel naţional şi din viaţa politică, în tandem cu maghiarii care, alături de români, au devenit toţi fie baroni români, fie grofi maghiari, electoratul speră că actuala putere va învăţa lecţia dată de el atât membrilor PDL aflaţi acum în derivă, cât şi regimului Băsescu, al cărui mandat se subţiază pe zi ce trece, fără să mai aibă partidul de suflet în spatele lui. Că nici preşedintele nu mai arată un interes deosebit de mare faţă de viitorul partidului său este un adevăr cât se poate de vizibil, dacă avem în vedere replicile pline de indiferenţă cu privire la ce urmează după intrarea în atribuţii a actualului guvern, cu care face şi el eforturi să cohabiteze într-un mod decent.

Esenţialul este ca noul guvern, legitimat de-acum de votul popular, să răspundă prompt şi onest aspiraţiilor electoratului, să instaureze dreptatea mult aşteptată de 22 de ani, să sancţioneze material şi penal pe spoliatorii din întreaga perioadă postdecembristă şi să instaureze o reală democraţie şi justiţie socială în societatea românească

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*